Când totul se va sfârși...: Ficțiuni

De Constantin M. N. Borcia

Despre sfârşitul lumii s-a tot discutat de mii de ani încoace. Au existat şi există destui inşi care profeţesc că sfârşitul acestei lumi se apropie şi că nu va mai rămâne nimic... Sau poate că va apărea o altă lume... Mai bună ori mai rea decât lumea aceasta pe care o cunoaştem într-o anumită măsură...
În definitiv sunt două aspecte: pe de o parte este vorba de sfârşitul oricărui om, pentru el, propria sa dispariţie echivalează cu sfârşitul lumii, indiferent ce se va întâmpla cu lumea, pentru el nu va mai avea importanţă; apoi este vorba de dispariţia speciei umane în totalitate - şi în acest caz sfârşitul lumii nu va mai avea importanţă... În definitiv, ce importanţă ar mai putea să aibă ? Dacă lumea s-a sfârşit, pentru cine ar mai avea importanţă ? Pentru ce ar mai avea importanţă ?...
S-ar mai putea vorbi şi de sfârşitul Universului, ca fiind un fel de sfârşit absolut... Dacă admitem că totul în lumea asta are un început şi un sfârşit, atunci, oricine poate să prevadă că în ultimă instanţă chiar şi lumea însăşi se va sfârşi cândva...
Dar alţi oameni s-au gândit că lumea este o iluzie, că este o mare minciună, că de fapt totul nu este decât un fel de simulare, oarecum asemănătoare cu acele simulări care se fac pe computere şi în acest caz, chiar dacă există un sfârşit, totul se poate relua oricând, de oricâte ori... Alţii, cred că nu există de fapt un sfârşit absolut, ci numai unul relativ, nu există decât o veşnică transformare, sau altfel spus, o schimbare continuă, fără sfârşit...
Oricum ar fi însă, nimeni nu poate garanta că se poate cunoaşte existenţa în toate privinţele şi ca urmare, poate că tocmai ceea ce nu poţi cunoaşte îţi poate da imboldul sau speranţa de a merge mai departe, atât cât se poate... Şi îţi poate da puterea de a visa, de a gândi liber... Chiar dacă, în definitiv, sfârşitul lumii va veni la un moment dat, într-un anumit fel, oricum, nu va mai fi nimeni care să confirme asta, deoarece toţi vor fi dispărut...

• Limbă: Română
• Editor: Constantin M. N. Borcia
• Data lansării: 1 dec. 2017
• ISBN: 9781370515912

Previzualizare carte

CÂND TOTUL SE VA SFÂRŞI...

FICŢIUNI

WHEN EVERYTHING IS OVER... - FICTIONS

Constantin M.N. Borcia

Publicat de Constantin M.N. Borcia

Copyright 2017 Constantin M.N. Borcia

Ediția Smashwords

„102. Iată singurul adevăr: suntem pionii misterioasei partide de şah jucată de Dumnezeu. Ne mută, ne opreşte, ne mută iar, apoi ne aruncă unul câte unul în cutia neantului."

Catrenele lui Omar Khayyam (ediţia a treia), editura Universul S.A. Bucureşti, în anul 1945, fiind tradusă de Al. T. Stamatiad – care adaugă şi o notiţă introductivă, note şi lămuriri...

„Pentru a cunoaşte bine fondul lucrurilor, trebuie să şti amănunţimile; şi cum ele sunt aproape infinite, cunoştinţele noastre sunt întotdeauna superficiale şi imperfecte."

LA ROCHEFOUCAULD – FILOZOFIA VIEŢII – CUGETĂRI, traducere Claudia Cridim, editura LUMEN, Bucureşti, 1909, pag. 32.

„Viitorul şi trecutul

Sunt a filei două feţe,

Vede-n faţă începutul

Cine ştie să le-nveţe;

Tot ce-a fost ori o să fie

În prezent le-avem pe toate,

Dar de-a lor zădărnicie

Te întreabă şi socoate."

MIHAI EMINESCU - Poezii, volumul I, colecţia „Cartea de acasă", editura Erc Press, pag. 179.

Sugestii şi completări: Niculina A. Borcea

Consilier editorial: Nicolae Sfetcu

Traducerea în limba engleză: translate google.com

Contact: E-mail: [e-mail], [e-mail]

Bucureşti, România

Fotografiile utilizate pentru realizarea copertei reproduc două lucrari ale pictorului de negru Elian Băcilă, unul dintre iniţiatorii acestul gen de expresivitate artistică...

O altă fotografie este preluată de pe Free Images - Pixabay, https://pixabay.com/ - toate imaginile de aici sunt din domeniul public.

DEDICAŢIE

In memoriam: mamei mele NICULINA A. BORCEA, tatălui meu MIHAI BORCIA, fratelui meu ALEXANDRU-HORIA BORCIA

In memoriam : prof. dr. IULIA I. GEORGESCU

MULŢUMIRI

Vreau să mulţumesc mamei mele, Niculina A. BORCEA, pentru sprijinul moral pe care mi l-a acordat şi pentru libertatea pe care mi-a îngăduit-o, astfel încât să pot gândi şi visa... Discuţiile avute, sugestiile pe care mi le-a oferit, timpul pe care mi l-a dăruit pentru a mă documenta şi a scrie, ei bine toate acestea au făcut posibilă aparţia acestei cărţi...

Mulţumesc prof. dr. Iulia I. GEORGESCU, un om deosebit; a fost îndrumătoarea mea de doctorat - un model, pentru mine şi pentru alţii, UN MODEL de cinste, devotament şi dăruire pentru ştiinţă şi învăţământ... Toată gratitudinea...

Mulţumesc cordial domnului Nicolae Sfetcu pentru consilierea competentă şi amabilitatea cu care m-a onorat în decursul timpului.

Mulţumesc doamnei Delia Petrescu şi colectivului de la editura Smart Publishing pentru colaborarea deosebită.

Mulţumesc colectivului de la editura şi tipografia Printech; a fost singura editură/tipografie care a acceptat să publice cele 17 cărţi pe care le-am scris cu disperare...

Mulţumesc domnului Elian Băcilă pentru colaborarea perfectă în ceea ce priveşte realizarea copertei, punându-mi la dispoziţie două lucrări foarte interesante.

Prefaţa – CÂND TOTUL SE VA SFÂRŞI...

„Aşa vine sfârşitul lumii

Nu c-un vuiet mare, ci c-un scâncet..."

T.S. Eliot – „Oamenii găunoşi/Cei goi pe dinăuntru – „Cei goi pe dinăuntru în Opere poetice, p. 205.

(Preluare din cartea „Călătoria în timp – o istorie" – James Gleick, Editura Publica, 2017, trad. Anca Bărbulescu, pag. 136)

Despre sfârşitul lumii s-a tot discutat de mii de ani încoace. Au existat şi există destui inşi care profeţesc că sfârşitul acestei lumi se apropie şi că nu va mai rămâne nimic... Sau poate că va apărea o altă lume... Mai bună ori mai rea decât lumea aceasta pe care o cunoaştem într-o anumită măsură...

În definitiv sunt două aspecte: pe de o parte este vorba de sfârşitul oricărui om, pentru el, propria sa dispariţie echivalează cu sfârşitul lumii, indiferent ce se va întâmpla cu lumea, pentru el nu va mai avea importanţă; apoi este vorba de dispariţia speciei umane în totalitate - şi în acest caz sfârşitul lumii nu va mai avea importanţă... În definitiv, ce importanţă ar mai putea să aibă ? Dacă lumea s-a sfârşit, pentru cine ar mai avea importanţă ? Pentru ce ar mai avea importanţă ?...

S-ar mai putea vorbi şi de sfârşitul Universului, ca fiind un fel de sfârşit absolut... Dacă admitem că totul în lumea asta are un început şi un sfârşit, atunci, oricine poate să prevadă că în ultimă instanţă chiar şi lumea însăşi se va sfârşi cândva...

Dar alţi oameni s-au gândit că lumea este o iluzie, că este o mare minciună, că de fapt totul nu este decât un fel de simulare, oarecum asemănătoare cu acele simulări care se fac pe computere şi în acest caz, chiar dacă există un sfârşit, totul se poate relua oricând, de oricâte ori... Alţii, cred că nu există de fapt un sfârşit absolut, ci numai unul relativ, nu există decât o veşnică transformare, sau altfel spus, o schimbare continuă, fără sfârşit...

Oricum ar fi însă, nimeni nu poate garanta că se poate cunoaşte existenţa în toate privinţele şi ca urmare, poate că tocmai ceea ce nu poţi cunoaşte îţi poate da imboldul sau speranţa de a merge mai departe, atât cât se poate... Şi îţi poate da puterea de a visa, de a gândi liber... Chiar dacă, în definitiv, sfârşitul lumii va veni la un moment dat, într-un anumit fel, oricum, nu va mai fi nimeni care să confirme asta, deoarece toţi vor fi dispărut... Cum de altfel sublinia cu înţelepciune marele poet, Omar Khayyam:

23. Pătrunde-te bine de acest lucru: într-o zi, sufletul îţi va zbura din corp şi vei fi împins în dosul pânzei care fâlfâie între acest pământ şi Necunoscut. În aşteptare fii fericit ! Nu şti de unde ai venit, nu şti unde te vei duce.

Au fost mulţi oameni care au avertizat asupra unei posibile catastrofe majore în urma căreia omenirea ar fi distrusă în totalitate.

Câteva cauze posibile ale distrugerii civilizaţiei umane:

- diverse catastrofe planetare (destabilizarea nucleului intern al Pământului; haos atmosferic; seisme de mare intensitate şi frecvente, etc.);

- destabilizarea orbitei satelitului natural al Pământului;

- coliziunea cu un corp cosmic;

- destabilizarea activităţii solare;

- invazia unor fiinţe extraterestre;

- diminuarea drastică a resurselor;

- fenomene naturale necunoscute - anomalii;

S-ar mai putea adăuga, spre exemplu catastrofa psihică (o psihoză generalizată, o amnezie generalizată) şi socială (război, epidemie, violenţă extremă).

În ce măsură astfel de posibilităţi se pot realiza efectiv ? Într-o măsura mai mare, dacă omenirea nu va lua în considerare, în viitor, astfel de posibilităţi şi într-o măsură mai mică, dacă le va lua, totuşi, în considerare...

Pe de altă parte, se mai poate spune şi altceva... Au fost desigur, tot felul de catastrofe, dar omenirea a supravieţuit... Aşa încât mulţi oameni sunt tentaţi să nu mai creadă sub nici o formă în poveştile astea cu sfârşitul lumii ! Ei spun că sunt tot felul de încercări ale diverselor grupuri de interese, religioase sau politice sau de altă natură care prin astfel de fumigene încearcã să inducă în populaţie o stare de tensiune, de stres, de teamă... Psihicul uman, este foarte senibil la ameninţarea de orice fel şi reacţionează în diferite moduri, cel mai des prin teamă, panică, sau dimpotrivă prin violenţă, mai rar prin calm şi acţiune pozitivă...

În acest sens ameninţarea indusă de... sfârşitul lumii a fost întotdeauna folosită de diverse grupuri de interese pentru scopuri cât se poate de... lumeşti ! Însă mulţi oameni nu mai acordă nici un fel de credit acestor poveşti cu… sfârşitul lumii... Fiindcă, dacă se va produce, oricum nimeni nu va şti, pentru că toţi vor fi morţi, nu va mai fi nimeni care să confirme asta, va fi exact cum a fost acum... cinci miliarde de ani, când nici o fiinţă omenească, nici o vietate, nu exista ! Dimpotrivă, dacă nu se va produce, atunci totul nu a fost decât o mare păcăleală... În ambele cazuri, nu trebuie nimeni să-şi facă probleme ! În ceea ce priveşte regretele, ei bine, aceasta este o altă problemă... Regretul sau părerea de rău, este o imputare pe care o faci pentru o acţiune ratată (am ratat ocazia de a vizita cutare loc sau de a face un anumit lucru sau am ratat ocazia de a interveni într-o anumită situaţie, sau că nu am spus cutare lucru, etc.) dar asta nu înseamnă decât că, în fond, suntem oameni, cu defecte şi calităţi, nu suntem perfecţi, greşim şi dacă greşim, o facem pentru că nu suntem perfecţi, dar ne putem totuşi, perfecţiona... Regretul mai înseamnă, pe de altă parte şi o situaţie tragică, independentă de noi – pierderea unei persoane, a unei sume de bani, a unui animal sau a unui obiect la care ţineam, dar care pierdere nu ni se poate imputa, regretăm, dar nu putem face nimic... În ambele situaţii, regretul este o formă de auto-stresare (sau altfel spus, de stres pe care îl inducem singuri)... Dar asta este teorie...

Pe de altă parte, sfârşitul înseamnă de fapt... moartea cuiva – a unui om, a oamenilor în general, a vieţuitoarelor... Dar după moarte ce este ?

Unii susţin că nu există o dispariţie absolută, pentru că după moarte mai urmează ceva, moartea nu înseamnă chiar... sfârşitul vieţii. Însă nu toţi „oamenii de ştiinţă" sunt de acord; aceştia susţin că nu există nici o dovadă că ar exista viaţă după moarte...

Iată spre exemplu o opinie:

« Un cercetător susţine că oamenii ar trebui să se împace cu gândul că nu există viaţă după moarte.

Sean Carroll, cosmolog şi profesor de fizică din cadrulInstitute of Technology din California, a precizat că „afirmaţiile conform cărora ar exista anumite forme de conştiinţă care persistă dupămoarteaşi descompunerea corpului sunt un obstacol de neîntrecut. Legile fizicii explică orice fenomen zilnic. Iar, conform acestor legi, nu există informaţii stocate în creierul nostru care să persiste după moarte.''

Conştiinţa pare să fie compusă dintr-o serie de atomi şi electroni, afirmă profesorul. Conform teorieicuanticea câmpurilor, există în univers câte un câmp pentru fiecare tip de particule, unul pentru protoni, altul pentruelectronişi alt tip pentru particule.Indy100notează că dacă ar exista viaţă după moarte, testele cunatice ar putea dezvălui ''spiritul particulelor''.»

(Oana Bujor|11.11.2017,http://www.descopera.ro/dnews/16813787-un-savant-spulbera-sperantele-multora-existenta-vietii-dupa-moarte-este-imposibila?)

 Legile nu explică orice fenomen zilnic... Cum explică legile fizicii hipnoza, coincidenţele, apariţia vieţii, şi chiar originea Universului ca atare (aşa-numita singularitate care ar fi de fapt originea Universului) sau sincronizarea constantelor fizice de aşa manieră încât să permită structurarea Universului ? Ei bine, nu prea le explică... Apoi, afirmaţia că nu există informaţii stocate în creierul nostru care să persiste după moarte, este ceva insuficient cercetat... Nici atomii nu au fost recunoscuţi ca fiind reali decât foarte târziu în istorie şi datorită unor aparate şi dispozitive speciale... Ce garanţii oferă acest profesor că nu vor fi concepute dispozitive în viitor care să permită evidenţierea unor astfel de informaţii?...

În sfârşit dacă acest articol reproduce exact afirmaţiile acestui profesor, atunci, se poate spune că, în cele din urmă, nu este decât părerea dumnealui şi că, în ciuda faptului că este cosmolog şi profesor de fizică, totuşi, nici psihologia, nici neurologia, nici chiar biologia nu se reduc tortuşi la cosmologie sau la fizică şi că, poate că ar trebui să consulte şi alte lucrări de specialitate mai înainte de a se lansa în astfel de afirmaţii hazardate... Cât priveşte afirmaţia dumnealui, şi anume: „conştiinţa pare să fie compusă dintr-o serie de atomi şi electroni", ei bine, afirmaţia aceasta este pur şi simplu ridicolă şi nu merită nici o atenţie...

În această privinţă Stephen Hawking sublinia foarte clar:

„Conştiinţa nu este o calitate ce se poate măsura din afară. Dacă ar fi să apară mâine în pragul uşii un omuleţ verde, nu am avea o metodă de a spune dacă el posedă conştiinţă sau este doar un robot."

 (Stephen Hawking – „Obiecţiile unui reducţionist ferm convins, în „Mintea omenească între clasic şi cunatic, Editura Tehnică, 1999, trad. Cornelia Rusu, Mircea Rusu, pag. 161)

Roger Penrose afirmă pe bună dreptate:

 „Cu toate acestea, eu îmi menţin părerea că legile fizicii standard nu sunt complete din acest punct de vedere. Mai mult decât atât, eu susţin că ele nu sunt foarte corecte chiar în anumite aspecte ce ar putea fi importante pentru biologie."

 (Roger Penrose- „Răspuns pentru Nancy Cartwright, în „Mintea omenească între clasic şi cunatic", Editura Tehnică, 1999, trad. Cornelia Rusu, Mircea Rusu, pag. 157)

Mulţi şi-au închipuit că sunt exponenţii epocii lor şi au crezut că ceea ce ştiu ei, la un moment dat, reprezintă o cunoaştere definitivă şi irevocabilă… Dar, odată cu trecerea timpului, s-au descoprit alte şi alte fenomene şi legi, care au arătat că aceşti corifei ai cunoaşterii definitive s-au înşelat…

Iată doar câteva exemple în acest sens…

 « În 1903, fizicianul american Albert Michelson declara: „Cele mai importante fapte şi legi fundamentale ale fizicii au fost descoperite şi ele sunt acum atât de clar stabilite, încât posibilitatea suplimentării lor este foarte puţin probabilă." »

„În momentul în care Michelson afirma că erau puţin probabile noi descoperiri în fizică, Einstein începea să formuleze revoluţionara sa Teorie a Relativităţii Speciale, pe care o va publica doi ani mai târziu, în 1905." »

« Anunţul prematur al lui Michelson ar fi trebuit să constituie o lecţie pentru alţi fizicieni, însă 25 de ani mai târziu, în 1928, Max Born, unul dintre succesorii cei mai importanţi ai lui Einstein, anunţa: „După câte ştim, ştiinţa fizicii va fi completă în şase luni." Declaraţia lui Born venea în urma succesului obţinut de Paul Dirac în rezolvarea ecuaţiilor privitoare la electroni. Părea că tot ceea ce mai rămânea de făcut consta în rezolvarea ecuaţiilor pentru protoni. »

„Michelson şi Born au fost amândoi mari savanţi; primului i s-a acordat Premiul Nobel pentru fizică în anul 1907, iar celui de-al doilea în 1954. Genialitatea lor însă nu i-a ţinut deoparte de tentaţia de a crede că toate misterele fuseseră dezvăluite."

(Citate din cartea lui John Malone – „Verdictul timpului – de la Jules Verne la Bill Gates", Editura Lider, Bucureşti, 2006, trad. Rosana I. Nedelciu, pag. 45, 46)

 Şi încă odată reproduc şi aici o cugetare a lui Henri Poincare care a observat foarte bine:

„Să te îndoieşti de tot sau să crezi totul sunt două soluţii la fel de convenabile; amândouă înlătură necesitatea cugetării."

 (Preluat din: http://autori.citatepedia.ro/)

Problematica este foarte complicată şi nu poate fi redusă în nici un caz la simple afirmaţii aparţinând unui „savant" care nu îşi susţine foare clar opiniile...

Pe de altă parte, apariţia ca şi dispariţia vieţii, sunt evenimente la limită şi, după cum se pare, au alte legi la care se supun decât acelea cunoscute de oamenii acestor vremuri...

Fiecare poate să creadă orice – că după moarte mai urmează ceva sau nu (după cum ne sfătuia acel profesor), însă poate că va veni vremea când ne vom lămuri în această privinţă...

 În fine dacă vorbim despre sfârşitul lumii, ar trebui subliniat măcar în treacăt că acest sfârşit se referă în definitiv la o succesiune de dispariţii: dispariţia omenirii, dispariţia conştiinţei, dispariţia vieţii, dispariţia Pământului, dispariţia Soarelui, disparţia Galaxiei Calea Lactee, dispariţia Universului... Iar dispariţia Universului implică desigur, dispariţia celorlalte componente, precizate anterior...

 În concluzie, dacă ar fi sfârşitul lumii, pe de o parte că nu ar mai fi timp să mai avem regrete şi pe de altă parte, la ce bun să mai regretăm, din moment ce totul se va sfârşi ?... Chiar dacă sfârşitul lumii va veni la un moment dat, pe de o parte că nu ar mai fi timp să mai avem regrete şi pe de altă parte, la ce bun să mai regretăm, din moment ce totul se va sfârşi ?...

În definitiv, este bine să luptăm pentru idealurile noastre, astfel încât să nu regretăm nimic... Chiar dacă va fi cu adevărat sfârşitul lumii, să plecăm din această lume cu sufletul împăcat !... Cum de altfel sublinia cu înţelepciune marele poet, Omar Khayyam:

 23. Pătrunde-te bine de acest lucru: într-o zi, sufletul îţi va zbura din corp şi vei fi împins în dosul pânzei care fâlfâie între acest pământ şi Necunoscut. În aşteptare fii fericit ! Nu şti de unde ai venit, nu şti unde te vei duce.

CÂTEVA ÎNTÂMPLĂRI STRANII...

Omul nu poate prevede niciodată îndeajuns ce primejdie îl ameninţă în fiecare clipă.

HORAŢIU

(Preluare din broşura „Despre Om şi Univers" – St. I. Manoliu, ediţia a II-a, editată de ziarul Ogorul Învăţământului Românesc, 1936, pag.27)

Este poate de prisos să mai spun că în lumea asta efemeră au avut loc şi probabil că vor mai avea loc multe întâmplări bizare, întâmplări care au stârnit multe discuţii şi controverse printre oamenii care au aflat de ele... Ce rezultă de aici ? Ar putea rezulta că lumea asta este poate mult mai stranie decât ne-ar place să fie... Sau poate că lumea în care trăim nu este decât o simulare... Cam aşa cum se fac simulările într-un computer...

 Potrivit unei teorii care începe să devină din ce în ce mai populară, omenirea este doar o simulare avansată organizată de extratereştri. Numeroase personalităţi, printre care se numără şi antreprenorul american Elon Musk, susţin că Universul nu este altceva decât un joc de Sims, iar existenţa oamenilor este manipulată de extratereştri sau de oameni de ştiinţă foarte inteligenţi.

 ( "Profesor reputat de la Universitatea Oxford: Omenirea este doar o simulare avansată organizată de extratereştri" , autor Alin Motogna, 11.06.2016, http://www.descopera.ro/dnews)

 Chiar aşa, de ce nu ? În definitiv, dacă ar fi aşa, atunci s-ar putea explica, într-o anumită măsură aceste întâmplări stranii... Iată ce îmi închipui... Poate că omenirea, a evolutat inimaginabil de mult, dar la un moment dat a ajuns într-o etapă finală... Poate că ceva a intervenit şi a ameninţat însăşi existenţa omenirii... Poate că anumiţi indivizi, pentru a salva ceea ce a însemnat umanitatea: istorie, gândire, aspiraţii, etc., au colectat toate informaţiile disponibile şi le-au stocat într-un computer deosebit, inimaginabil de complex, un computer cuantic sau subcuantic...

Apoi... Totul s-a sfârşit, dar a supravieţuit acel hipercomputer, un hipercomputer spiritual, care era capabil să genereze un UNIVERS TRANSCENDENTAL...

Iar noi nu suntem decât un fel de proiecţii, de holograme, de simulări ale fiinţelor omeneşti care au trăit cândva... În plus mai apar şi tot felul de evenimente simulate deosebite... Ar putea fi şi aşa...

Dar iată câteva întâmplări care mi se par interesante...

UN TABLOU MAGIC

Mă aflam într-un salon al Spitalului de Urgenţă, după ce reuşisem să mai fac încă un infarct de miocard... Mărturisesc că nu doream neapărat să mai am încă un infarct, nu nicidecum... Cert este că într-o zi, m-am trezit în acest spital, iar aici, după o intervenţie a medicilor care a durat mai bine de o oră şi jumătate, am fost repartizat la terapie intensivă, iar apoi într-un salon... Eram încă ameţit şi destul de neputincios, dar cu toate astea eram lucid... Nu îmi pierdusem cunoştinţa...

În acest salon am stat circa şase zile... În afară de medici, asistente, surori medicale care se tot perindau prin salon, am mai remarcat cei trei oameni cu care împărţeam salonul... Dintre toţi, mă apropiasem de un domn cu barbă, cu ochelari, care în majoritatea timpului dormea... Când se trezea, avea o voce stinsă, parcă şoptea... Vorbea rar... Mi-a spus, printre altele că era pictor, că se numea Conati Badar, dar prefera să i se spună Telu... Ceea ce m-a surprins la început a fost că... şi pe mine mă chema Conati – acesta era prenumele – dar şi mai mult m-a surprins că avusesem mai demult o colegă de serviciu care se numea... Badar... Hortensia Badar, care ieşise la pensie... Chiar l-am întrebat, dacă este cumva rudă cu doamna respectivă...

Mi-a răspuns că numele acesta, Badar, este destul de rar întâlnit, iar Hortensia este într-adevăr rudă cu el...

L-au vizitat rudele – soţia, fiica, ginerele, nepotul, fiul şi viitoarea noră... Erau foarte grijulii, foarte atenţi cu el... Într-o zi, spre seară, după ce fusese vizitat de soţie, o doamnă aparent foarte dură, cu care am avut câteva scurte discuţii, referitoare în special la credinţă, domnul Telu, după ce se ridică de pe pat, mi-a mărturisit că de câtva timp, lucra la un tablou mai deosebit... Voia să picteze un tablou fascinant, un tablou care se modifica la fel ca imaginile dintr-un film, dar, totodată acele imagini erau reale, ceva