Prietena mea genială
4.5/5
()
În prezent indisponibil
În prezent indisponibil
Informații despre cartea electronică
„Când eram mică – pe la doisprezece-treisprezece ani –, eram absolut convinsă că o carte bună trebuie să aibă un bărbat drept erou și lucrul ăsta mă întrista foarte tare. Dar după vreo doi ani faza aceea s-a încheiat.
La cincisprezece ani, am început să scriu povești despre fete curajoase aflate în situații dificile. Însă am rămas cu convingerea – e adevărat, tot mai accentuată – că cei mai mari povestitori sunt bărbații și că, dacă vrei să scrii, trebuie să înveți să povestești ca ei.“ – Elena Ferrante
O capodoperă modernă a uneia dintre scriitoarele italiene cele mai apreciate, Prietena mea genială este o poveste complexă și emoționantă despre două prietene, Elena și Lila.
Acțiunea romanului este plasată în anii 1950, în mahalalele unui Napoli cenușiu. Elena și Lila cresc împreună pe străzile pe care se duc războaiele între bande rivale și învață să aibă încredere deplină una în cealaltă. Prietenia lor rămâne profundă, în ciuda drumurilor diferite pe care le va purta destinul.
Prezentând viețile a două femei, Ferrante spune povestea unei mahalale, a unui oraș și a unei țări care suferă transformări ce vor influența, la rândul lor, relația dintre protagoniste, memorabilele Elena și Lila.
Cine va reuși să lase în urmă universul dur al unei copilării pe jumătate condamnate – Lilla cea descurcăreață și întreprinzătoare sau Elena cea sfioasă, îndrăgostită de romane și pasionată de digresiuni filosofice?
Elena și Lila simbolizează o națiune supusă unor transformări majore, iar portretul pe care Ferrante îl face eroinelor sale reprezintă o impresionantă meditație asupra istoriei și a prieteniei dintre oameni.
Elena Ferrante este pseudonimul unei romanciere italiene. A publicat șase cărți, printre care Amore molesto și I giorni dell'abbandono, descrisă ca „răvășitoare“ de către prestigiosul cotidian New York Times.
Prietena mea genială este primul roman dintr-o serie despre două fete inteligente și descurcărețe din Napoli, care încearcă să-și construiască o viață într-o cultură violentă și opresivă.
„Ferrante scrie sub semnul urgenței, cu aviditate și pasiune.“ – The San Francisco Chronicle
„Prietena mea genială este unul dintre cele mai nuanțate portrete ale prieteniei dintre femei din memoria recentă.“ – Vogue
Elena Ferrante
Încă de la apariția romanului Prietena mea genială, care deschide Tetralogia Napolitană, faima Elenei Ferrante a crescut enorm, transformându-se în așa-numita „Febră Ferrante". Este considerată una dintre prozatoarele contemporane cele mai puternice, o stilistă desăvârșită, cu o intuiție artistică ieșită din comun, care a câștigat admirația mai multor scriitori celebri – Jhumpa Lahiri, Elizabeth Strout, Claire Messud – și a unor critici importanți: James Wood, John Freeman, Eugenia Williamson etc. Dar, fără îndoială, primirea cea mai călduroasă a avut-o din partea cititorilor, care au descoperit o autoare ce le vorbește într-un stil plin de frumusețe și de forță despre sentimentul de apartenență, despre relațiile umane, dragoste, familie și prietenie.
Citiți mai multe din Elena Ferrante
Iubire amara Evaluare: 3 din 5 stele3/5Fiica ascunsa Evaluare: 3 din 5 stele3/5Inventiile ocazionale Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriZilele abandonului Evaluare: 5 din 5 stele5/5Între margini: Despre plăcerea de a citi şi de a scrie Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluări
Legat de Prietena mea genială
Cărți electronice asociate
Cele tre1spr3zece motive Evaluare: 4 din 5 stele4/5Îndoiala Evaluare: 4 din 5 stele4/5Viata mincinoasa a adultilor Evaluare: 4 din 5 stele4/5O viata regasita Evaluare: 5 din 5 stele5/5Casa de la malul mării Evaluare: 4 din 5 stele4/5Toate acele lucruri pe care nu ni le-am spus Evaluare: 5 din 5 stele5/5Se numea Sarah Evaluare: 5 din 5 stele5/5Fetita din scrisoare Evaluare: 5 din 5 stele5/5Dincolo De Stele Evaluare: 5 din 5 stele5/5Cartea Mironei Evaluare: 5 din 5 stele5/5Sambata in care totul s-a schimbat Evaluare: 5 din 5 stele5/5Victima Fara Chip Evaluare: 5 din 5 stele5/5Duminicile iubirilor pierdute Evaluare: 5 din 5 stele5/5Reteaua Alice Evaluare: 5 din 5 stele5/5Casa Bântuită Evaluare: 4 din 5 stele4/5Fetița pierdută Evaluare: 5 din 5 stele5/5Povesti de vara Evaluare: 5 din 5 stele5/5Noduri Evaluare: 4 din 5 stele4/5Ca motorul unui Ford din 1931 Evaluare: 5 din 5 stele5/5O nouă viață Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriUltimul mesaj Evaluare: 4 din 5 stele4/5Al Zecelea Cerc Evaluare: 5 din 5 stele5/5O mamă perfectă Evaluare: 5 din 5 stele5/5Distanta Dintre Mine Si Cires Evaluare: 4 din 5 stele4/5Sa nu razi :(( Evaluare: 4 din 5 stele4/5Trandafirii pierduti Evaluare: 5 din 5 stele5/5Trei zile Evaluare: 5 din 5 stele5/5Sticletele. Reeditare Evaluare: 5 din 5 stele5/5Ajută-mă să nu dispar Evaluare: 4 din 5 stele4/5Camera cu fluturi Evaluare: 5 din 5 stele5/5
Ficțiune literară pentru dvs.
O viata maruntă Evaluare: 4 din 5 stele4/5Tiserupisme Evaluare: 3 din 5 stele3/5Se numea Sarah Evaluare: 5 din 5 stele5/5Paturi oculte Evaluare: 5 din 5 stele5/5Varsta Inocentei Evaluare: 4 din 5 stele4/5Dublul Evaluare: 4 din 5 stele4/5Istoria secreta Evaluare: 5 din 5 stele5/5Maestrul și Margareta Evaluare: 5 din 5 stele5/5Portretul lui Dorian Gray Evaluare: 5 din 5 stele5/5Sah-Mat Evaluare: 2 din 5 stele2/5Sticletele. Reeditare Evaluare: 5 din 5 stele5/5Anii Evaluare: 5 din 5 stele5/5Fosta Fostei Mele Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriAmerica Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriTiganiada Evaluare: 4 din 5 stele4/5Camera cu fluturi Evaluare: 5 din 5 stele5/5Un an De Odihna Si Relaxare Evaluare: 4 din 5 stele4/5Pactul Evaluare: 5 din 5 stele5/5Masurarea lumii Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriRestul e tăcere Evaluare: 4 din 5 stele4/5Portret al artistului la tinerețe Evaluare: 5 din 5 stele5/5Eneida Evaluare: 4 din 5 stele4/5Confesiuni Despre Nevazut Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriCorporatistul Evaluare: 5 din 5 stele5/5Mănăstirea din Parma Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriNoapte și zi Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriPygmalion Evaluare: 4 din 5 stele4/5Un roman natural Evaluare: 3 din 5 stele3/5Nu Judeca O Carte Dupa Coperta Evaluare: 5 din 5 stele5/5Barbatul: O Specie Pe Cale De Disparitie Evaluare: 4 din 5 stele4/5
Recenzii pentru Prietena mea genială
44 evaluări0 recenzii