O inimă de Broscuţă. Volumul IX. Șarpele de aur
()
Informații despre cartea electronică
Volumul IX al seriei O inimă de Broscuță aduce în prim plan povestea Puiului de Veveriță care cade victimă cercului vicios al escrocheriilor, al Șarpelui de aur, și învață astfel lucruri pe care nici nu credea că le va învăța vreodată. Joacă alba-neagra atât în târguri, cât și cu sufletul său, cu adevărurile spune și nespuse, cu speranțele și idealurile sale.
Șarpele de aur este o metaforă a vieții condusă de valori materiale care, de multe ori, anihilează valorile morale și bucuria de a trăi o viață simplă și fericită. Șarpele de aur este lipsit de suflet și pietrifică totul în jurul său, înlătură orice altă valoare care i-ar putea face concurență. Toate relele din lume sunt cauzate de bunurile materiale (Șarpele de aur), culminând cu întunecarea minții și pustiirea sufletelor.
Puiul de Veveriță este copleșit de acțiunea Șarpelui. În ultimul moment, întâlnirea cu Ființa Divină se dovedește a fi liniștitoare și revelatoare. Eroul nostru este învestit cu o misiune pe care va trebui să o ducă la bun sfârșit până la adânci bătrâneți, iar una din recompensele pe care le primește va fi legată de cunoaștere (despre care vom afla în volumul X)
Legat de O inimă de Broscuţă. Volumul IX. Șarpele de aur
Titluri în această serie (31)
A Little Frog’s Heart:The Golden Quill, Angel Or Executioner? Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriA Little Frog’s Heart: The Coming of Age Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriEgy kis béka szíve. A IV- dik kötet. A felnőtté vállás keresztelője Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriA Little Frog’s Heart: The Stellar Waltz of Life Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriA Little Frog's Heart: The First Steps Towards Maturity Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriO inimă de Broscuţă. Volumul X. Puterea zâmbetului Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriO inimă de Broscuţă.Volumul XI.Faţelele hazardului Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriUn Corazón de Ranita. 4° volumen. El bautismo de la madurez Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriUn Corazón de Ranita. 6° volumen. Las estrellas nunca mueren Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriUn Corazón de Ranita. 3° volumen. El vals estelar de la vida Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriO inimă de Broscuță. Volumul 4. Botezul maturității Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriUn Corazón de Ranita. 5° volumen. La traición, novia de la maldición Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriO inimă de Broscuţă. Volumul IX. Șarpele de aur Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriCuore di ranocchia. Secondo volume. I primi passi verso la maturità Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriUn Corazón de Ranita. Primer volumen. La pluma dorada, ¿ángel o verdugo? Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriUn Corazón de Ranita. 2° volumen. Los primeros pasos hacia la madurez Evaluare: 5 din 5 stele5/5Un cœur de Petite Grenouille. Volume II. Les premiers pas vers l’âge mûr Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriO inimă de Broscuță. Volumul 2. Primii pași spre maturitate Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriSerce zabki. Tom I. Złote pióro - anioł czy oprawca? Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriEgy kis béka szíve. III Fejezet. Az élet csillag keringője Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriUn cœur de petite grenouille. Plume dorée, ange ou bourreau? Volume I Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriEgy kis béka szíve. II kötet. Az első lépések az érettség felé Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriΗ καρδια ενοσ μικρου βατραχου. Τόμος Α΄. Η χρυση πενα, αγγελοσ η δημιοσ Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriEgy kis béka szíve. Első kötet. Arany tollhegy, angyal vagy hóhér? Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriO inimă de Broscuță. Volumul 5. Trădarea, logodnica blestemului Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriSerce zabki. Tom III. Gwiezdny walc Życia Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriO inimă de Broscuță. Volumul 7. Intersectarea destinelor abandonate Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriO inimă de Broscuță. Volumul 3. Valsul stelar al vieții Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriΗ καρδιά ενός μικρού Βατράχου. Τόμος Γ΄, Το αστρικό βαλς της ζωής Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriCuore di ranocchia. Volume I. Penna d'oro, angelo o boia? Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluări
Cărți electronice asociate
Întoarcerea Evaluare: 5 din 5 stele5/5Epocalipsa Evaluare: 4 din 5 stele4/5O moarte care nu dovedește nimic Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriExist, exist, exist Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriO inimă de Broscuță. Volumul 8. Simplitatea, cea mai frumoasă lecție a vieții Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriLocuri intunecate Evaluare: 4 din 5 stele4/5Cu tine în departare Evaluare: 4 din 5 stele4/5Raport despre banane Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriSufletul lumii Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriAzi va fi altfel Evaluare: 3 din 5 stele3/5Povesti Mai Mult Sau Mai Putin Credibile Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriPăcatele fiului: Cartea întâi Evaluare: 5 din 5 stele5/5Sapte minciuni Evaluare: 5 din 5 stele5/5Ghidul Datului In Bara Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriUmbre Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriCea mai intunecata luna Evaluare: 5 din 5 stele5/5e-xilul colecționarei de fluturi Evaluare: 3 din 5 stele3/5O inimă de Broscuţă. Volumul X. Puterea zâmbetului Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriCopiii de pe strada mea Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriCând Dumnezeu era iepure Evaluare: 1 din 5 stele1/5Solitudinea e țara mea Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriIn Umbra Noptii De Topaz Evaluare: 5 din 5 stele5/5Nu sunt eu Evaluare: 5 din 5 stele5/5STRAINII: The Blue Collection, #1 Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriRoșu de rubin. Culorile dragostei Evaluare: 5 din 5 stele5/5Jurnalul disparitiei mele Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriO inimă de Broscuță. Volumul 5. Trădarea, logodnica blestemului Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriO inimă de Broscuță. Volumul 7. Intersectarea destinelor abandonate Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriO inimă de Broscuță. Volumul 2. Primii pași spre maturitate Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriPetru și Pavel Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluări
Acțiune și aventură pentru copii pentru dvs.
Dani, O Fetiță Fericită Evaluare: 3 din 5 stele3/5Vrăjitorul din Oz Evaluare: 5 din 5 stele5/5Micul print Evaluare: 5 din 5 stele5/5Spune-mi o poveste... 20 de povestiri terapeutice Evaluare: 3 din 5 stele3/5Morcoveață Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriPraslea Cel Voinic Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriCuore. Inimă de copil Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriAlice în Țara Minunilor Evaluare: 5 din 5 stele5/5Povești Evaluare: 5 din 5 stele5/5Câinele din Baskerville Evaluare: 5 din 5 stele5/5învăț Să Citesc 3 - Intors Pe Dos Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriFram, ursul polar Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriBasme. Fratii Grimm Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriOcolul pământului în optzeci de zile Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriCorigent La Limba Romana Evaluare: 4 din 5 stele4/5Odiseea Evaluare: 5 din 5 stele5/5Robinson Crusoe Evaluare: 4 din 5 stele4/5Prințul fericit și alte povestiri Evaluare: 3 din 5 stele3/5Invăț Să Citesc - Nivelul 3 - Frumoasa Si Bestia Evaluare: 4 din 5 stele4/5Invat sa citesc. Nivelul 1. BAMBI Evaluare: 4 din 5 stele4/5Prinț și cerșetor Evaluare: 3 din 5 stele3/5Aventurile Uimitoare Ale Micilor Exploratori Evaluare: 4 din 5 stele4/5Momente și schițe Evaluare: 5 din 5 stele5/5Nivelul 1. Winnie De Pluș Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriAventurile lui Tom Sawyer Evaluare: 5 din 5 stele5/5Ivanhoe Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriColț Alb Evaluare: 5 din 5 stele5/5Basme Evaluare: 5 din 5 stele5/5Basme Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriO zi de vară perfectă pentru Olaf Evaluare: 5 din 5 stele5/5
Recenzii pentru O inimă de Broscuţă. Volumul IX. Șarpele de aur
0 evaluări0 recenzii