Fotbal minut cu minut

De Ovidiu Blag

Ce alta mai mare placere putea sa fie in „monotonia” dupa-amiezilor duminicale ale Romaniei de acum 40-50 de ani decat o etapa de fotbal urmarita „minut cu minut” la postul national de Radio? In aceasta carte, cititorii vor descoperi sectiuni despre „zeii microfonului”, conducatori de club, arbitri si jucatori.

„Domozina, ai legatura!”, asa incepea Gheorghe Minoiu, coordonatorul emisiunii Fotbal minut cu minut, dupa prezentarea meciurilor ce urmau a fi transmise, trecerea in revista a rezultatelor din Divizia B dar si dupa ce Mircea M. Ionescu dezvaluia „Etapa in cifre si date”. Dincolo de format si de context (unul in care televiziunea nu concura transmisiunile radio la modul la care o face azi), emisiunea Fotbal minut cu minut a fost ce a fost datorita oamenilor care au produs-o, au intretinut-o si au adus-o la cote de performanta si de audienta greu de egalat. Crainicii si-au facut o datorie de onoare din a-si informa ascultatorii la modul cel mai onest posibil, de a-i tine conectati si de a le trimite pe calea undelor tot ce era nevoie pentru a le cultiva sau satisface gustul pentru sportul pur, pentru fotbalul ce era prezentat poate chiar mai frumos decat era.

Unele dintre povestile acestor oameni au fost adunate in aceasta carte.

Ion Ghitulescu, Sebastian Domozina, Dan Voicila, Octavian Vintila, Nicolae Secosan, Teodor Mateescu, Dan Stefanescu, Vasile Arhire, Dumitru Pelican, Ilie Dobre sau Stefan Alecsiu sunt doar cateva nume din capitolele dedicate ”zeilor microfonului”. Unele amintiri ale lor sunt estompate de trecerea anilor, altele raman de-a pururi vii, dar, adunate, pot reprezenta un tablou ce are foarte multe culori calde si destul de putine terne. Nu de alta, dar in pofida vremurilor politice deloc ofertante, acesti crainici care au construit emisiunea Fotbal minut cu minut au stiut sa scoata in evidenta frumosul si sa se concentreze exclusiv pe lucrurile care ne unesc, nu pe cele care ne dezbina.

• Limbă: Română
• Editor: Publisol
• Data lansării: 2 ian. 2022
• ISBN: 9786060980919

Previzualizare carte

Prefață O carte trăită pe...

undele hertziene

Motto:

„Asta a fost etapa, domnilor, a RADIOULUI.

De-acum va fi etapa noastră, a ascultătorilor.

Ce mare serial de cronici o să avem..."

Ioan Chirilă

Ce altă mai mare plăcere putea să fie în „monotonia după-amiezilor duminicale ale României de acum 40-50 de ani decât o etapă de fotbal urmărită „minut cu minut la postul național de radio? Când se face auzită o asemenea întrebare azi, gândul duce înapoi la anii ‘50, când o parte a lumii (estul european) fusese așezată altfel de către învingători, năruind aspirații de libertate și bună înțelegere între oameni. Ce fusese mai înainte, în interbelic, rămăsese ca un vis înfăptuit cu grele încercări, dar cu entuziasm de o generație deschizătoare de nou orizont românesc.

Pe atunci, ca peste tot în lume, și-a trăit pionieratul și Radioul românesc: cronicile vremii consemnau constituirea „Asociației prietenilor radiofoniei, urmată de înființarea „Societății Naționale de difuziune radiofonică, ambele cu misiunea realizării „minunii secolului: un post public de emisie pe unde hertziene, cel mai rapid vestitor de informare a lumii. Anunțul „Alo, aici Radio București! se lansa în eter la 1 noiembrie 1928. Știrile curente, concertele și ciclurile de conferințe alcătuiau „grila programelor de început. În viziunea celor răspunzători de buna funcționare a noii instituții, aceasta „trebuie să se adreseze și celor de sus, și celor de jos, precum își înscrisese pe frontispiciul gazetei sale, Neamul Românesc, savantul Nicolae Iorga, el numărându-se între primii și cei mai statornici colaboratori cu ale sale Sfaturi pe întuneric într-o continuitate de peste 10 ani. Nu poate decât să amuze acum mărturisirea anecdotică a scriitorului Mihail Sadoveanu din paginile de istorie radiofonică (M.S. fiind unul dintre cei dintâi posesori de aparat radio din țară): „...Ca să-mi cumpăr receptorul era nevoie de o cerere, certificatul de cetățenie și încă unul de bună purtare. Pe ultimul n-am găsit de cuviință să-l depun, am arătat în cerere că în calitatea mea de membru al academiei sunt destul de cunoscut și nădăjduiesc să fiu scutit de dovada de bună purtare din partea Poliției. Cu oarecare bunăvoință am fost înțeles în cele din urmă!" Era prima oară când se făcea o favoare unui cumpărător de asemenea aparat...

A trebuit să treacă ani până când, depășind dificultăți și mentalități, în programele foarte tânărului Radio să-și facă loc (impetuos!) și transmisiile sportive: la 11 iunie 1933, partida de fotbal România – Iugoslavia din cadrul Cupei Balcanice era cea dintâi transmisie „live „MINUT CU MINUT cu vocea primului nostru crainic-reporter Gheorghe Țane. De aici, de la transmisia solo până la autenticul spectacol radiofonic în sistem „multiplex" acoperind simultan o întreagă etapă de campionat, celebra Fotbal minut cu minut, treceau alți ani buni, o istorie răvășită de cel de-Al Doilea Război Mondial și apoi de nefastele rânduieli de cârmuire a țării. Un arc peste timp de la acea memorabilă transmisie a anului 1933 până la consacratul nume al emisiunii ar fi o tulburătoare poveste: „De la Gh. Țane până la Ion Ghițulescu al anilor 1960 și următorii! (Un „vârf de creație radiofonică nota I.G. în memoriile sale).

Nou venit în programele Radioului anilor ’60, a avut ca... înaintași crainici-reporteri cu ucenicie la microfon în alte compartimente de știri, antemergător și inițiator fiind Ion Ghițulescu. Numelui său de „ctitor i s-au alăturat în timp numeroase alte prezențe „de echipă (din catalogul întocmit de însăși I.G.): „...Constantin Săbăreanu, Sebastian Domozină, Victor Tudor Popa, Ioan Mureșanu, Eftimie Ionescu, Gheorghe Minoiu, Nicolae Soare, Dan Voicilă, Mircea Radu Iacoban, Grigore Ilisei, Dan Ștefănescu, Octavian Vintilă, Teodor Mateescu, Ilie Dobre, Vasile Arhire, Dumitru Pelican, Teoharie Coca-Cosma, etc. și permanent cu avancronică semnată de Ioan Chirilă. Erau „miniaturi de 4-5 minute profețind sub semnul mizelor desfășurarea etapei. Avancronicile consemnau deseori și frumoase isprăvi ale sportivilor noștri în competiții internaționale, fotbalului fiindu-i acordată însă, cu precădere, atenția cuvenită.

Ca format de transmisii directe în... ștafete de la un stadion la altul, Fotbal minut cu minut a inspirat și o... megaediție la începutul anilor ‘80, când România a fost gazda Universiadei (19-29.VII.1981, București). Au fost prea frumoase acele zile de vară sportivă spre a le consemna ca... MARATON MINUT CU MINUT în transmisii directe de 7-8 ore de pe arenele Capitalei, în care concurau peste 5 000 de sportivi din 91 de țări. Era și un moment deosebit pentru întreaga mișcare sportivă a lumii ca mesaj de reconciliere după anul conflictual precedent (1980), când Jocurile Olimpice de la Moscova au fost boicotate de țările occidentale ca urmare a intervenției sovietice în Afganistan. (Că la viitoarea ediție olimpică, Los Angeles 1984, țările blocului comunist, cu excepția de neuitat a României, au boicotat, la rândul lor, marea competiție arată că ecoul „reconcilierilor" n-are mai mereu bătaie lungă în timp).

Așa cum îi stă bine ca... istoric al clipei, și crainicul-reporter și-a încredințat notesului, dincolo de „relatarea de serviciu live, gânduri nerostite despre cele văzute la fața locului: ar fi socotite azi... „pagini de sertar din vremuri de cenzură. Ar fi, desigur, o bravură puerilă să se întâmple așa ceva! Iată, totuși, câteva asemenea intimități din emisiunea de altădată culese din pomenitele notesuri: „Ultima etapă de campionat, miză mare la FC Bihor – FC Argeș. Oradea trebuia să scape de retrogradare cu o victorie, piteștenii concurau cu Steaua pentru titlu. De ideea mizei s-a ales praful, în culise se aranjase totul. Altfel de ce unii piteșteni în treacăt pe lângă mine (transmisia se făcea de la marginea terenului, iar ceasul stadionului nu funcționa) mă întrebau discret câte minute mai sunt de jucat, luând-o apoi la fugă în direcția unde nu era nevoie de ei în desfășurarea jocului. Bineînțeles, steliștii și-au câștigat lejer partida acasă și titlul de campioană... / „Numai în pielea maiorului Cacoveanu (președinte la ASA Tg. Mureș) să nu fii: meciul (ASA – Sportul Studențesc) l-a solicitat peste măsură. Îmi spune la despărțire: «Fără nenorocitele astea de compromisuri și tranzacții nu ne-am putea menține în divizie»... Arbitrul partidei, Gh Limona, îl consolase la plecare: «Și 0-0 e bun, Coco, așa se învață la școala vieții.» / „Am parte și de o transmisie la Scornicești, de pe stadionul celei dintâi echipe sătești în Divizia A... Localitatea abia acum se ridică de la orizontală, oamenii sunt un amestec de modestie, umilință și trufie (se simte cărei categorii îi aparține fiecare)... Stadion din scânduri și mucava, intrare liberă. Înainte de meci, protocol zero la muzeul amenajat în fosta școală a satului, amfitrion unul din clanul Bărbuleștilor, tip amabil și fără vreo inhibiție față de noi. Nea Vanea (Ioan Chirilă) îl pune în temă cu palmaresul lui Dinamo (în acea zi se juca Dinamo – FC Scornicești: 2-3), dar și cu dezertarea unui dinamovist la Frankfurt după un meci de Cupa UEFA. Aoleu, vai de capul lor ce o să pățească, îi compătimește Bărbulescu, bătându-se cu palma pe frunte. / „Meci subit întrerupt în min. 48, gazdele ratează un 11 m, iar în tribune un spectator se prăbușește fără suflare. Tocmai cerusem legătura să relatez faza. Stupefiat, doar atât pot spune: de necrezut, ratare tristă pentru gazde, voi reveni. Seara la telefon, Bebe (Minoiu, coordonator) mă felicită pentru că n-am spus nimic despre tragedie! / „Seara, la club până la plecarea trenului de noapte, o foarte interesantă discuție despre amurgul unor imperii... / „La o cafea pe terasă, arbitrul Nicolae Rainea îmi povestea cât de bine se simte în noul său oraș adoptiv (Galațiul) unde i s-a pus totul la dispoziție, pe măsura rangului ce-l deține între arbitrii de seamă ai Europei. De necrezut în ce condiții trăia și se pregătea la Bârlad un arbitru FIFA! Din această cauză, sub diferite motive evita oficiile de gazdă pentru colegii săi din străinătate ajunși pe meleagurile noastre. / „Nu-i prima oară când antrenorul cu atâtea vedete în formație, cu rezultate pe val european (n.n. Universitatea Craiova, prima echipă românească într-o semifinală de cupă europeană, 1983) la început de meci, în vestiar obișnuia să arunce în aer 11 tricouri zicând: cine le prinde ăia intră azi pe teren (!!!) / „A avut dreptate Eugen Preda (directorul Radioului național în acea perioadă) la analiza transmisiilor de etapă: e deplasat să auzi la microfon de fotbal vorbindu-se de Germania ca fiind țara lui Goethe și... Beckenbauer! Trebuie să stai cu capul plecat când se face observația asta...

...La peste jumătate de veac de la lansare, Fotbal minut cu minut este percepută a fi o prezență de anduranță în peisajul radiofoniei românești și într-o concurență mass-media fără precedent de volum de informație în timp real. Echipa care duce mai departe ștafeta acestei emisiuni este generația altei epoci de comunicare publică și de tehnologie la... parametri cosmici. Noul format al emisiunii, ca și echipa... noului veac s-au adaptat ingenios noilor rigori de audiovizual pe măsura acelorași cerințe de... „minut cu minut, când acum, constata un subtil observator al fenomenului, „fotbalul se joacă mai departe de noi decât s-a jucat vreodată. Mai poate ține el loc de EDUCAȚIE?. Cine răspunde, adăugăm noi, primește o legitimație de intrare la finala unui „mondial" de fotbal în Emirate!

Răsfoind mai departe cartea de față veți avea sentimentul că urmăriți o etapă trăită zeci de ani la microfoanele Radioului național de o pleiadă de crainici-reporteri dăruiți pasiunii sportului pe undele hertziene într-o lume din ce în ce mai sofisticată și ademenită la alte vrăji ale gazonului.

Teodor Mateescu

Intro

„Domozină, ai legătura!", așa suna vocea lui Gheorghe Minoiu după ce minunata emisiune Fotbal minut cu minut își desfășura introducerea: note muzicale la debut, cu prezentarea meciurilor ce urmau a fi transmise, cu trecerea în revistă a rezultatelor din Divizia B, dar și cu Mircea M. Ionescu, ce dezvăluia „Etapa în cifre și date".

Și Sebastian Domozină prelua legătura:

„Și-acum echipa gazdelor: Lung, Negrilă, Tilihoi, Ștefănescu, Ungureanu, Țicleanu, Beldeanu, Balaci, Geolgău, Cămătaru, Cârțu. Meciul a început în nota de dominare a Craiovei, acum suntem în minutul 3, Ștefănescu urcă dincolo de mijlocul terenului, îi pasează în lateral lui Țicleanu, dribling scurt al acestuia, pătrunde cu balonul spre linia careului de 16 metri, îl vede în dreapta mai bine plasat pe Cârțu, acesta centrează la limita careului mic, Cămătaru, da, se înalță Cămătaru și lovește mingea cu capul. E gol, e gol, stimați ascultători, superbă lovitură de cap, în colțul lung, mingea a lovit și bara și de acolo a intrat în poartă, gol Craiova, 1 la 0 din minutul 3, start perfect de meci pentru marea echipă a Craiovei. Minoiu, predau legătura în studio".

Iar Gheorghe Minoiu nota minutul, autorul golului, la fel cum alte milioane de români făceau același lucru la mesele de acasă.

Rând pe rând, Minoiu le dădea legătura lui Ion Ghițulescu în „Ștefan cel Mare, lui Nicolae Secoşan pe Bega, lui Teodor Mateescu sub Dealul Feleacului, lui Teoharie Coca-Cosma în „Regie, lui Nicolae Soare la Bistrița sau în Valea Domanului, lui Dan Voicilă la Ploiești, lui Dan Ștefănescu la Pitești, lui Dumitru Pelican la Constanța sau în „Parcul cu Platani, lui Vasile Arhire, Grigore Ilisei sau Mircea Radu Iacoban în Copou. Apoi, în momente intrate în reflexul tuturor, la oră fixă, urma „Minutul și scorul. Și-atunci, cum spune și Radu Cosașu, acela era momentul adevărului. Atunci, pe vremea când acesta nu se putea rosti, frumoasa emisiune era deținătoarea adevărului absolut, indubitabil, de netăgăduit. Pentru că, nu-i așa, însemna oaza de libertate în care, dacă spuneai că în minutul 3 scorul e 1-0 pentru Universitatea Craiova în meciul cu FC Argeș, atunci chiar așa era: un mare adevăr!

Așa cum, la fel de adevărate și reale au fost inegalabilele imagini ce ne vor rămâne pe vecie lipite de suflet, acelea în care tranzistorul era prietenul nostru numărul 1 pe arenele țării. Deținătorii lui, pe stadion, erau adevărate staruri, pentru că în jurul acestora se creau „meleuri de câte 20-30 de spectatori, care ascultau cu sufletul la gură finalurile de meci și rămâneau minute bune după terminarea partidelor. Din studio, Minoiu și apoi alții și alții ce i-au urmat în timp recapitulau rezultatele și realizau clasamentul. Și abia atunci, dacă te respectai ca iubitor al fotbalului, puteai pleca spre casă cu lecțiile bine făcute. Și, evident, după ce îl auzeai pe coordonator rostind o altă propoziție celebră: „Rămas-bun, pe duminica viitoare, dragi radioascultători și iubitori ai fotbalului!

Iar pe drumul de întoarcere, cu prietenii tăi, discutai cât de bine a transmis Ghițulescu din „Ștefan cel Mare", ce frumos a vorbit Domozină despre Balaci, cum a strigat crainicul Vasile Arhire la golul lui Romilă, ce poantă a făcut Secoșan la hențul lui Păltinișanu din careu, ce zi frumoasă a fost, ce meciuri, domnule, ce meciuri!...

Românii aveau un sentiment aparte ascultând această emisiune. Era, cu siguranță, parte integrantă din existența lor. Fără a exagera cu nimic, se poate spune că atunci când aproape o treime din populația unei țări ascultă în direct o producție media, aceasta este foarte importantă în viața de zi cu zi. Fotbal minut cu minut aducea în case verva, nervul, suspansul, competiția, adevărul și, peste toate, emoția. O mare parte din succesul ei se prea poate să se fi datorat vremurilor gri în care, paradoxal, ea și-a trăit gloria. Dar cu siguranță că fără acea pleiadă de jurnaliști excepționali care au fost parte din Fotbal minut cu minut, succesul ei nu ar fi fost același.

Acești crainici care au asigurat comentariile la startul emisiunii și care au performat la microfon zeci de ani (până au predat ștafeta altora la fel de dedicați, talentați și care au înțeles exact moștenirea care le-a fost lăsată) s-au comportat exact ca membrii unei familii. Au făcut din radio propria casă, iar din colegii lor, prietenii lor cei mai buni. Au călătorit împreună, au petrecut zile și nopți împreună, și-au sărit în ajutor unul altuia la necaz și au știut să stea în jurul unei mese la povești interminabile, la bucurie. Iar bucuria lor coincidea de cele mai multe ori cu cele ale fotbalului românesc. Educația aleasă a acestor oameni, spiritul de camaraderie și talentul gazetăresc de excepție le-au atras pe bună dreptate apelativul de corifei. În orizontul de timp la care ne referim, această producție radiofonică, Fotbal minut cu minut, era completată de jurnaliști din presa scrisă, care dădeau o strălucire și mai mare emisiunii, prin datele statistice oferite, prin „pastilele" pe care le citeau pe post de avancronici sau de concluzii.

A doua zi după ce se termina etapa fotbalistică reflectată în direct de emisiunea Fotbal minut cu minut, la serviciu, poveștile continuau, chibiții își dădeau cu părerea, „specialiștii" îi contraziceau și cu toții așteptau, cu sufletul la gură, sfârșitul următor de săptămână, pentru ca Minoiu să dea din nou legătura cu libertatea sufletelor noastre atârnate de un fir de ață. Iar meciurile de fotbal transmise la radio aveau totuși loc pe acest fir de ață, unul chiar foarte important.

Dacă ar fi să faceți un exercițiu de gândire, cei care nu ați prins această emisiune în momentele sale de glorie, imaginați-vă câteva tablouri: se făcea că urma etapa de fotbal. Mai erau, să spunem, 10 minute până la startul meciurilor. Într-un apartament cu două camere, bărbatul familiei își ascuțea deja creioanele, caietul cu pătrățele era pregătit, clasamentul etapei anterioare odihnea scris frumos pe partea stângă, iar pe dreapta erau înșirate meciurile ce urmau, cu spații sub ele ca să poată încăpea marcatorii și minutele. Cu creionul albastru, frumos, se trasau parantezele pentru a scrie scorul la pauză, iar cu cel roșu se consemna rezultatul final. Emoțiile creșteau, bărbatul se asigura că fixează cursorul radioului pe scală să aibă o recepție perfectă și inevitabilul se întâmpla: intra jingle-ul emisiunii, apoi vocea coordonatorului emisiunii Fotbal minut cu minut și începeau meciurile.

De acum, două ore bărbatul nostru era în lumea lui, intrând în atmosfera stadioanelor, inima bătându-i mai puternic atunci când avea o echipă preferată și simțind din plin adrenalina, de parcă el ar fi pasat, apărat sau marcat. Apoi, spre final, nota cu meticulozitate toate rezultatele, făcea clasamentul, pe care îl verifica dacă era cazul după cel oficial anunțat de coordonator, închidea caietul cu pătrățele, îl punea la locul potrivit, îl mai privea o dată parcă părându-i rău că se desparte pentru o săptămână de el, dar și mulțumit, ca omul care știe că și-a făcut bine treaba, meticulos și organizat, ca un adevărat îndrăgostit de Regele Fotbal.

Un alt tablou ar putea fi undeva, la iarbă verde, unde după ce se vor fi consumat miuțele de fotbal dintre familiile ieșite cu cățel și purcel să se destindă, cineva făcea anunțul: „gata, că începe etapa! Și atunci, poate spre disperarea domnișoarelor și doamnelor prezente, bărbații descriau un mic cerc în mijlocul căruia Domnul Radio era la locul lui. Și așa, întinși pe pături sau ocupând loc pe vreun scaun de camping, cu o bere lângă ei (răcită în pârâul de lângă tăpșanul unde se consumase miuța lor), se apucau de treabă, cum ar veni. Adică de chibițat, de glumit, de avut poate mici controverse, de tachinat unii pe alții sau de sărit cu toții în picioare, îmbrățișându-se, dacă „ai lor reușiseră să înscrie. La pauza meciurilor glumeau cu consoartele lor care, împăciuitoare, îi îmbiau să mai ia o felie de pâine cu vinete sau o bucată de slăninuță friptă la capătul unui băț. Dar pe fugă, că pauza nu ține mult și trebuie să revină din nou „la treabă". Și așa, parcă pe nesimțite, ziua aceea frumoasă, la iarbă verde cu cei dragi, se transforma într-o zi și mai frumoasă, iar cei dragi deveneau și mai dragi pentru că Domnul Radio le-a adus acolo, în natură, un pic de sport și de muzică, un pic de frumos și, nu se știe prin ce magie, i-a unit și mai mult.

Tablouri din acestea se pot zugrăvi cu zecile, pentru că emisiunea Fotbal minut cu minut era ascultată de bolnavii din spitale (spre disperarea doamnelor asistente, care trebuiau să îi despartă pe microbiștii care făceau cerc în jurul celui care avea un radio), în trenuri (cu radioul lipit de ureche pentru că mai „pierdea semnalul pe traseu), pe șantiere (cu radioul pus pe un morman de cărămizi și cu muncitorii aliniați pe bănci de lemn, ca la teatru, unde aparatul juca rolul principal), pe câmp (unde vajnicii CAP-iști puneau un pic „pe pauză planul cincinal – ce oricum se făcea în patru ani și jumătate) și lista aceasta de tablouri ar putea să fie zugrăvită la nesfârșit, pentru că într-o lume gri, aceste tablouri erau cele mai colorate din viața românilor.

Realizăm acum, la zeci de ani de la consumarea momentelor de aur ale emisiunii Fotbal minut cu minut, cât de tare a influențat aceasta conștiința publică. Și cât de mult au însemnat crainicii și jurnaliștii acelor vremuri pentru creșterea calității reflectării evenimentelor sportive. În afara cunoștințelor specifice din domeniu, acești oameni erau educați la cele mai înalte școli, vorbeau și scriau impecabil, reflectau fidel ceea ce se întâmpla în arene, făceau adevărate pledoarii pentru cultura fizică și nu numai, aveau spirit enciclopedic, nerv, verb, exprimări spumoase. Prezența lor pe stadioane nu putea să nu fie remarcată și mulți dintre ei se identificau cu locurile din care transmiteau preponderent, reușind să fie recunoscuți drept simboluri ale spectacolului sportiv, la care contribuiau semnificativ de fiecare dată. Fără a-și dori să atragă atenția, aceștia reușeau totuși să se facă recunoscuți drept vectori ai corectitudinii, ai bunului- simț, ai echilibrului, echidistanței, consecvenței în a relata adevărul și să reprezinte modele profesionale ale celor care voiau să le calce pe urme. Fiecare dintre ei avea povești fascinante, majoritatea pornite din copilăria sau adolescența lor (în care se visau a ajunge comentatori), pentru ca mai apoi, de la an la an, să adauge alte și alte istorioare în tolba lor, unele mai frumoase decât altele. Fără să conștientizeze, probabil, această generație de comentatori ce ne-a făcut duminicile mai frumoase avea să ajungă în istoria media românești drept una de referință, una care a ridicat standardele și i-a „obligat", mai apoi, pe cei care au urmat să se ridice la înălțimea profesionalismului impus.

Momentul în care cei de la BBC au venit în România pentru a se convinge la fața locului că Fotbal minut cu minut atingea acea cotă inimaginabilă de audiență (în care un sfert din populația României asculta emisiunea) a fost unul memorabil, o recunoaștere fără echivoc a calității acesteia.

Cert este că, dincolo de format și de context (unul în care televiziunea nu concura transmisiunile radio la modul la care o face azi), emisiunea Fotbal minut cu minut a fost ce a fost datorită oamenilor care au produs-o, au întreținut-o și au adus-o la cote de performanță greu de egalat. Crainicii și-au făcut o datorie de onoare din a-i informa pe ascultători la modul cel mai onest posibil, de a-i ține conectați și de a le trimite pe calea undelor tot ce era nevoie pentru a le cultiva sau satisface gustul pentru sportul pur, pentru fotbalul ce era prezentat poate chiar mai frumos decât era.

Poveștile lor, ale acestor oameni, am încercat să le adunăm în acest volum, o întreprindere deloc facilă, dar, în același timp, onorantă, una ce obligă, responsabilizează și pune greutate în acest demers. Unele amintiri ale lor sunt estompate de trecerea anilor, altele rămân de-a pururi vii, dar, adunate, pot reprezenta un tablou ce are foarte multe culori calde și destul de puține terne. Nu de alta, dar în pofida vremurilor politice deloc ofertante, acești crainici care au construit emisiunea Fotbal minut cu minut au știut să se aplece spre frumos și să se concentreze exclusiv pe lucrurile care ne unesc, nu pe cele care ne dezbină.

Și dacă acum încă ne amintim de unele dintre expresiile lor rămase celebre înseamnă, într-adevăr, că oamenii aceștia au scris istorie și că emisiunea Fotbal minut cu minut rămâne acolo, în inimile românilor, ca fiind ceva de neprețuit.

Cu unii dintre acești jurnaliști am reușit să luăm legătura și ne-am bucurat să le putem consemna astfel amintirile. Cu alții nu am putut, din varii motive, iar pe cei plecați în Ceruri i-am putut evoca grație amabilității unor colegi din presă care ne-au permis să apelăm la articolele lor mai vechi dedicate acestor corifei. Tuturor celor care au pus umărul la acest volum le mulțumim.

Transmisiunile radiofonice sportive... ce poveste frumoasă!, scrisă încă din 11 iunie 1933, de la acel România - Iugoslavia la fotbal, comentator fiind atunci Gheorghe Țari. La 32 de ani distanță, în care jocul a fost la loc de cinste pe undele radio, a apărut o altă poveste, unică în istoria radiofoniei românești, bine individualizată, de mare calitate și de o imensă audiență: celebra producție Fotbal minut cu minut. Acest lucru se petrecea în 1965, pe 24 aprilie, iar moderatorul primei transmisiuni a fost Ion Ghițulescu (cel ce a și propus, conceput și materializat acest format în calitatea sa de șef al secției Sport), un nume imens care s-a identificat cu acest adevărat brand al media românești. Avancronicile meciurilor erau semnate de marele condeier Ioan Chirilă, un moment la fel de important precum transmisiunile propriu-zise. Ion Ghițulescu a condus emisiunea până în 1971, după care l-a numit pe Gheorghe Minoiu drept continuator. La coordonare s-au perindat mai apoi Nicolae Soare sau Ioan Mureșanu, în fapt, pionierii redacției Sport a Radiodifuziunii Române și ai emisiunii Fotbal minut cu minut.

Un celebru condei sportiv din Hunedoara, Nicolae Stanciu, spunea, într-un editorial¹, chiar în titlu: „Când îl ascultam la radio pe Ion Ghițulescu, parcă vedeam meciul":

„… Sunt greu de uitat vocea și farmecul lui Paul Grigoriu, la Matinal! Ca și lecțiile de limba română ale lui Șerban Iliescu sau vorbele parlamentare ale lui Dionisie Șincan. Ori… nonetul lui Ion Ghițulescu, apoi al lui Gheorghe Minoiu (cele nouă partide de fotbal ale etapei duminicale). Cu voci distincte: Ioan Mureșanu-Moalfă, Dan Voicilă, Mircea Radu Iacoban, Victor Tudor Popa, Vasile Arhire, Dan Ștefănescu, Sebastian Domozină, Nicu Secoșan, Toader Mateescu, Dumitru Pelican, Ilie Dobre… Dar și Aristide Buhoiu, Eftimie Ionescu, Radu Urziceanu, Hristache Naum, Teoharie Coca-Cosma, Nicolae Soare, Octavian Vintilă, Mircea M. Ionescu, Răzvan Apostolescu, Corneliu Mihăilescu, Adrian Fetecău, pe care i-am cunoscut personal… Și nu pot trece peste sentimentul că, ascultând la radio transmisiile actualului decan de vârstă al crainicilor de sport, încă în viață, Ion Ghițulescu (n.a. - între timp, Ghițulescu a decedat), aveam senzația că văd acel meci… Mai mult întâmplător am interceptat recent o transmisie de la un meci de fotbal și după două minute de relatare-fluviu nu am aflat cine cu cine joacă, numai că «gazdele… în timp ce oaspeții…»"

„Printre comentatorii care au colaborat la realizarea emisiunii s-au numărat Victor Tudor Popa, Mircea Radu Iacoban şi Vasile Arhire, Sebastian Domozină, Nicolae Secoşan, Aristide Buhoiu, Dan Voicilă, Eftimie Ionescu, Radu Urziceanu, Hristache Naum, Dumitru Pelican, Ilie Dobre, Răzvan Apostolescu, Corneliu Mihăilescu, Teodor Mateescu, Radu Antofi, Tiberiu Tudor, Adrian Fetecău, Ştefan Alecsiu, Răzvan Tomescu, Cătălin Cârnu, Mugur Corpaci, Adrian Soare, Gabriel Liviu Balica, Florin Cărăbaș, Viorel Grigoriu.

Emisiunea a continuat şi după 1989, însă desfiinţarea etapei din cauza transmisiunilor televizate i-a determinat pe realizatorii acesteia să găsească alte formate care să suplinească lipsa transmisiunilor directe. Adrian Soare, a cărui colaborare cu Radio România a început în 1997, este actualul producător şi moderator al emisiunii difuzate la Radio România Actualităţi²".

Ca o mângâiere, ca o rază de soare ce îți încălzește trupul înfrigurat, ca o vorbă părintească într-o vreme când aveai poate cel mai mult nevoie de toate acestea, așa venea emisiunea aceasta să-ți facă bine în celebra Epocă de Aur, ce era, de fapt, o mare tinichea. În acele vremuri, Fotbal minut cu minut reprezenta pansamentul de care aveai nevoie pentru ca rănile sufletului să doară mai puțin, era gura de aer pe care o luai când totul în jur era menit să te sufoce, era oaza de adevăr într-o mare de minciuni ce se țeseau pretutindeni în România.

Apoi, an după an, această emisiune și-a câștigat atât audiența, cât mai ales respectul ascultătorilor, pentru ca acum, peste ani, să realizăm anvergura ei. A fost o perlă a coroanei pentru radioul național, un companion de lungă durată pentru cetățenii acestei țări, un radio care nu și-a înșelat auditoriul niciodată. Celebra televiziune BBC și-a dat seama înaintea tuturor că fenomenul Fotbal minut cu minut merită din plin a fi promovat, auzind că aproape un sfert din populația României este conectată la această emisiune atunci când pe dreptunghiul verde evoluau fotbaliștii din campionatul intern.

Există destule motive ca să încadrăm această producție la categoria de capodoperă a radioului românesc. S-a constatat, mai în glumă, dar mai ales mai în serios (aceasta pe vremea de dinainte de 1989), că productivitatea muncii creștea în ziua de luni, cea de după weekendul sportiv marcat de Fotbal minut cu minut. Și asta pentru că oamenii veneau cu chef de muncă, alimentat de adrenalina prezentă în cadrul emisiunii cu pricina. Fotbal minut cu minut era atât de iubită, încât la apariția casetofoanelor exista obiceiul ca oamenii obișnuiți să înregistreze emisiunea pentru a o asculta, mai apoi, la ore sau zile distanță, pentru a-și întreține gustul pentru fotbal, pentru sport, pentru spiritul de competiție pe care îl emana. Mai exista apoi obiceiul ce a făcut epocă, acela ca unii microbiști să vină la stadion cu aparatele de radio pentru ca să descoperi pe parcursul celor 90 de minute că în jurul acestora (deveniți ad-hoc adevărate vedete, pentru că erau posesorii radiourilor respective) se creau mici aglomerări atunci când se marca un gol pe alte stadioane. Și, desigur, la finalurile de meci se rămânea chiar și cu 30 de minute mai mult în tribune, până când coordonatorul Fotbal minut cu minut recapitula rezultatele și anunța clasamentul. Comentatorii erau adevărate vedete. De la „Minoiu, ai legătura!", expresie poate mai cunoscută decât chiar numele emisiunii, au existat destule alte formulări sau istorioare legate de vocile unor Voicilă, Ghițulescu, Domozină, Secoșan, Victor Tudor Popa, Mateescu și alții ale căror nume s-au legat indisolubil de emisiunea aceasta nepereche.

Nașterea și primii pași în viață

În istoria transmisiunilor mai apar, înainte chiar de formatul consacrat, și alte nume precum Virgil Economu (o figură aparte, antrenor al naționalei, președinte al Federației), Tudor Vornicu (remarcabilă personalitate media, director de programe la Televiziunea Română, redactor-șef la Actualități, realizator al unor emisiuni de succes, precum și a câtorva interviuri memorabile cu Nichita Stănescu), Emanuel Valeriu (fost jucător de rugby, dar și director al Televiziunii Naționale la un moment dat), Victor Tudor Popa, cu celebra sa zicere „Vă salut și vă vorbesc de pe Municipalul din Cluj, unde echipa gazdă atacă spre peluza dinspre Someș, iar oaspeții spre poarta dinspre ștrand", Eftimie Ionescu, Hristache Naum, Constantin Alexe (primul jurnalist care i-a luat un interviu lui Dobrin, dar și unor alte nume celebre precum Ferenc Pușkáș, Iaşin, Mauro, Dobay, Bindea, Petschovschi, Ilie Oană, Bobby Robson, Ştefan Cârjan, Leonidas, Angelo Niculescu sau João Havelange), Aristide Buhoiu (celebru pentru emisiunea de televiziune Drumuri Europene, a scris și o carte despre fotbalistul Iosif Petschovschi) și alții.

Un condei remarcabil ce și-a legat numele de Fotbal minut cu minut este inegalabilul Ioan Chirilă, cel care semna de la începuturi avancronica etapei, acest magician al cuvintelor dând un farmec aparte confruntărilor ce aveau să înceapă în întrecerea fotbalistică internă.

Una dintre primele sale cărți cu tematică sportivă, a cincea în ordine cronologică, s-a transformat în timp într-o adevărată Biblie a suporterilor unei echipe de fotbal din provincie, e vorba despre Universitatea Cluj. Atât de emoționante au fost cuvintele pe care Ioan Chirilă le-a rostit despre istoria acestui club, despre tradiția universitară de aici, despre oamenii de cultură care și-au pus amprenta asupra Cetății, despre întâmplări cu valoare de simbol, despre românism și, nu în ultimă instanță, despre esența sportului, aceea de a nu crea neapărat campioni, ci modele, nu recorduri, ci camaraderie și spirit de fairplay, încât volumul Șepcile Roșii a ajuns aproape în toate bibliotecile personale ale clujenilor. De dată recentă, în 2013, volumul a fost reeditat la inițiativa unei grupări de suporteri ai Universității Cluj, sub egida Editurii Grinta din Cluj.

Soția jurnalistului, actrița Iarina Demian, a transmis la lansare un mesaj emoționant din care transpar simțirea, sufletul pe care Ioan Chirilă le-a pus în momentul în care a înțeles să scrie această carte-monument:

„Mă bucur că aţi ales să reeditaţi această carte în care chiar din primele pagini se simt afecţiunea şi admiraţia sinceră pe care Ioan Chirilă le-a avut pentru Universitatea Cluj şi pentru cei care au reprezentat-o cu atâta dăruire. Eu nu am fost decât un suporter de pe margine, tăcut, dar pasionat de toate poveştile extraordinare pe care le-am aflat. Șepcile Roşii nu este doar o carte de vizită, ci un portret făcut dintr-o memorie… a inimii. Este istoria unei echipe boeme, care cântă frumos şi care «poartă un U pe tricouri, o potcoavă cu noroc». Recitind cartea, mi-am dat seama că cele mai multe din povestiri sunt schițe cinematografice. În noaptea aceea albă am revăzut toată povestea Şepcilor Roşii. Vinul din pahare mişca frumos, ca un operator iscusit, fotografiile vechi şi noi!"

Ioan Chirilă a fost un adevărat recordmen în materie de prezențe fizice la Campionatele Mondiale de fotbal, momente în urma cărora s-a născut o serie de volume ce au făcut epocă. Aceste cărți au fost citite cu sufletul la gură atât de fanii fotbalului sau ai sportului, în general, cât și de un public mai puțin avizat, dar poate chiar mai pretențios, care gusta, în primul rând, talentul scriitoricesc al autorului. Tot ce scria Ioan Chirilă avea farmec, nerv, verb și consistență, totul captiva, te acapara și te cucerea pentru totdeauna.

World Cup ‘66, Mexico ‘70, Învingătorul lui Cruyff – Campionatul de Fotbal din 1974, Ar!Gen!Ti!Na!, España ‘82, Zile și nopți pe stadion, Franz, Über Alles au fost cronici excepționale pentru șase ediții consecutive de Campionat Mondial la care Ioan Chirilă a participat. Aceste povești pot foarte bine să se ridice la același nivel cu cel al unor romane captivante, într-atât de meticulos sunt lucrate. Scrise într-o limbă română impecabilă, cu o tehnică de bijutier al cuvântului, reprezintă cărți pe care nu le poți lăsa din mână odată ce ai parcurs primele cuvinte.

Nu numai fotbalul a fost tratat în cărțile lui Ioan Chirilă. Un loc deosebit de important l-au avut și alte sporturi, printre care, la loc de cinste, gimnastica și tenisul.

Nadia, volum apărut în 1977 la Editura Sport-Turism, a fost un bestseller, mai cu seamă în anii imediat următori obținerii succesului extraordinar al Nadiei Comăneci, acela de a fi cucerit titlul de campioană olimpică la Jocurile Olimpice de la Montreal, în 1976. Cartea aceasta ajunsese să se vândă pe sub mână, la un preț de câteva ori mai mare decât cel înscris pe ultima pagină, datorită interesului extrem pe care îl suscita în epocă, Nadia Comăneci influențând în mod deosebit viețile multor familii de români de atunci. De fapt, cartea a bătut orice record în materie, fiind tipărită în 300 000 de exemplare.

My Husband, The King, titlul iniţial dat de autor fiind Meciul iubirii (din motive lesne de înțeles pentru acea perioadă istorică), a apărut în 1980 și a fost dedicată relației dintre Björn Borg și Mariana Simionescu, o jucătoare din România cu care marele campion suedez de tenis s-a și căsătorit.

O altă carte care a făcut furori, și tot despre tenis, a fost cea care a purtat titlul Eu am jucat cântând (volum despre viața lui Ilie Năstase), în 1991, o scriere captivantă ce a rămas în memoria colectivă drept o adevărată operă de artă, poate una dintre primele panoramări ale tumultuoasei existențe a lui Ilie Năstase, un campion nonconformist, o figură aparte în peisajul sportului alb mondial.

Atât de impresionantă a fost figura acestui condeier, încât după moartea jurnalistului s-a instituit un concurs de gazetărie sportivă sub titulatura Premiile „Ioan Chirilă".

Pe site-ul oficial exista următoarea explicație: „Premiile Ioan Chirilă sunt acordate anual de Fundația artEST celor mai buni jurnaliști de sport din țară, ca un omagiu adus celui mai mare gazetar și scriitor de literatură sportivă din România. Concursul se adresează tuturor gazetarilor de sport, indiferent de forma de exprimare a acestora, de aria de acoperire, de frecvența apariției ori de specializarea acesteia (presă generală sau de specialitate)".

Rând pe rând, an după an, alți corifei apar în panoplia acestei emisiuni, adevărate personalități, oameni ai vorbelor cu miez, unii dintre ei școliți la universități de litere sau filosofie, responsabili, agreabili, verticali, onești și profesioniști veritabili: Gheorghe Minoiu, Nicolae Soare, Ioan Mureșanu, Octavian Vintilă, Vasile Arhire, Grigore Ilisei, Mircea Radu Iacoban, Sebastian Domozină, Nicolae Secoșan, Dan Voicilă, Teodor Mateescu, Corneliu Mihăilescu, Dan Ștefănescu, Dumitru Pelican, apoi Ilie Dobre, Răzvan Apostolescu, Tiberiu Tudor, Adrian Fetecău, Ștefan Alecsiu, Răzvan Tomescu, Cătălin Cârnu, Mugur Corpaci, Adrian Soare, Gabriel Liviu Balica, Florin Carabaș, Adrian Schindarli, Viorel Grigoriu și alții.

Cine sunt toți acești oameni? ar putea întreba cei tineri. Și cum să le răspundem mai bine decât spunând că fiecare în parte și toți la un loc au definit cum nu se poate mai bine cuvântul „profesionist". Pornind de la pasiune, au ajuns aproape de perfecțiune, pentru că s-au respectat și au știut să își respecte publicul. Documentați mereu, vorbind cu abnegație, reușind să ilustreze prin vorbe cu miez imagini pe care ți le puteai închipui doar cu ochii minții, încercând și reușind să fie obiectivi chiar dacă aveau la rândul lor favoriți printre jucători, acești crainici au clădit un eșafodaj ce a avut la bază munca temeinică și la vârf o pasiune fără margini pentru sport, pentru fotbal și pentru o meserie care ajunsese foarte respectată în vremea lor. Cunoștințele temeinice, dincolo de partea de documentare, veneau și dintr-o educație serioasă.

Nu e deloc lipsit de importanță, ci mai de grabă e de subliniat faptul că majoritatea era școlită la facultăți precum cele de Medicină, la Arte Frumoase, Filologie, Politehnică. Iar întregul a fost o pleiadă de nume sonore ale radioului românesc, ce ne-a ținut cu urechea lipită de tranzitor în așteptarea timbrului lor perfect și a unor transmisiuni ce ne-au încălzit sufletul.

Demersul nostru e unul ce ține de o datorie de onoare: aceea de a aduna poveștile minunate ale acestor oameni fenomenali care au adus românilor bucurii într-o perioadă în care ele erau atât de rare. Oameni care au îndurat frigul pe stadioane, dar care, prin vorbele lor pline de duh, cuvinte ce adeseori știau să ocolească nemiloasa cenzură, ne aduceau în case căldura. Căldura lor sufletească și căldura unor meciuri ce, povestite de ei, reușeau să fie adeseori mult mai frumoase decât în realitate. Credem că o astfel de reconstituire poate rămâne de-a pururi o frescă la care iubitorii fotbalului, ai sportului în general, să ridice ochii cu admirație și să se raporteze cu adevărat la excelența într-ale reflectării fenomenului sportiv.

Această carte trebuia scrisă. Ca o mărturie a unor vremuri ce n-au să se mai întoarcă, pentru că nu au cum să se mai întoarcă. Dar și pentru că oamenii emisiunii Fotbal minut cu minut au reprezentat un etalon, un reper, o lume în care lucrurile erau așezate pe alte criterii, adică pe cele firești: meritocrație, devotament, responsabilitate, cultul muncii asidue, camaraderie, onestitate, verticalitate și, peste toate, profesionalism în stare pură.

Poveștile protagoniștilor emisiunii, precum și cele ale observatorilor ei sunt tot atâtea mărturii despre o parte importantă a istoriei presei românești făcute „ca la carte".

---

¹ Ziarul Hunedoreanului, ediția din 8 noiembrie 2018. (n.r.)

² www.enciclopediaromaniei.ro (n.r.)

ZEII MICROFONULUI

Ion Ghițulescu, „părintele"

emisiunii Fotbal minut cu minut

› a participat la șapte ediţii ale Jocurilor Olimpice (1960, 1964, 1972, 1980, 1984, 1992 și 1996) şi la trei Campionate Mondiale de fotbal (1966, 1990, 1994);

› 1951: angajat ca reporter al secţiei Sport a Radiodifuziunii Române;

› 1960: a fost numit şeful secţiei Sport a Radioului;

› 1990: a fost numit director al Direcţiei Programe a Radiodifuziunii Române, dar şi membru în Consiliul de Administraţie, până în 1996.

Și cum altfel să începem povestea poveștilor Fotbal minut cu minut decât cu amintirile celui ce-a conceput-o (chiar dacă numele propriu-zis avea să îl dea Teoharie Coca-Cosma, acest lucru fiind subliniat chiar de către Ion Ghițulescu). După spusele sale de la un moment dat, a adunat 1 750 de transmisiuni directe, o cifră absolut halucinantă, greu de imaginat că s-ar putea atinge. Dar dacă trecem dincolo de statistică și ajungem spre suflet, ni se pare incredibil și în același timp sublim să știm că Ion Ghițulescu, venind, de exemplu, la Cluj, să transmită un meci, a fost ovaționat în picioare de tot stadionul. Acest lucru este unul înălțător, un gest care poate spune într-adevăr o poveste condensată în acele câteva secunde. O recunoaștere publică a valorii unui om de presă care și-a făcut treaba perfect. Spre bucuria noastră, stând de vorbă cu personajele acestei cărți, am mai întâlnit astfel de mărturii conform cărora acest minunat moment li s-a mai întâmplat, din fericire, și altor crainici ai emisiunii Fotbal minut cu minut.

„Fotbal minut cu minut e o poveste frumoasă, adevărată, un adevărat vârf în materie de creație radiofonică începută în 1964. A fost un început gazetăresc complicat, cu repetiții în gol, pentru a putea fi ascultate doar în Casa Radio, cu eforturi, îndrăznesc să spun, apropiate de vârful tehnicii la acea vreme – prin crearea unei cabine speciale în care se puteau face legături simultane cu 16 puncte din țară, și realizarea unei așa-numite chei de blocaj, prin care reporterii aflați în transmisie erau în legătură cu țara prin circuite, dar se puteau oricând bloca pentru a putea fi auziți de ceilalți. Cei de la tehnic o numeau gulguta.

Una dintre cele mai ascultate emisiuni ale Radioului se difuza atunci când toate meciurile începeau la aceeași oră, autentică oră oficială, și erau ascultate nu numai de cei care erau acasă ori în diverse mijloace de transport, ci și pe stadioane, la tranzistoare, noi fiind taxați la fiecare greșeală.

Eu nu am coordonat în permanență emisiunea, ci doar în primii ani (n.r. până în 1971), pentru că, mai târziu, voiam să merg și eu pe stadioane și să transmit meciuri. Prin urmare l-am numit pe Gheorghe Minoiu să facă coordonarea. Și așa a rămas vorba, «Minoiu, ai legătura!»"³

Ion Ghițulescu a avut cu adevărat imaginea celui care a putut fi identificat cu a fi părinte al acestei emisiuni, Fotbal minut cu minut. Destinul acestui mare om de presă era oarecum predestinat pentru a se ocupa de fotbal dacă privim retrospectiv spre copilăria sa de elev la „Sfântul Sava" și de etern fascinat de personalitatea lui Titus Ozon. Bătând mingea pe maidanul din Obor, îndrăgostit apoi de Unirea Tricolor poate și pentru că acolo juca marele Ozon, Ion Ghițulescu a abandonat fotbalul jucat cu mingi de cârpe și carton pentru a se dedica povestirii sportului așa cum milioane de români își amintesc că o făcea: cu