Dreptul de vot al femeilor în Franța: Includerea târzie a femeilor în sufragiul universal

De Rémi Spinassou

La 21 aprilie 1944, dreptul de vot pentru femei a fost acordat în Franța printr-o ordonanță a Comitetului francez de eliberare națională. Acest pas înainte a fost făcut după un secol și jumătate de dezbateri privind locul pe care femeile ar trebui să îl ocupe în societatea civilă și capacitatea lor de a juca un rol deplin în calitate de cetățeni. Prin urmare, nu ar trebui să fie considerat un eveniment izolat. Ea face parte dintr-o evoluție care datează încă de la Revoluția Franceză și reprezintă un pas în lunga luptă pentru a obține o adevărată egalitate între bărbați și femei. Aflați mai multe în această carte despre acest subiect, care este încă relevant astăzi în toate colțurile lumii.

• Limbă: Română
• Editor: 50Minutes.com (RO)
• Data lansării: 30 mar. 2023
• ISBN: 9782808666985

Previzualizare carte

CONTEXT

UN SUBIECT ÎNDELUNG DEZBĂTUT

Deși în timpul Revoluției au avut loc dezbateri importante cu privire la cetățenie și la votul universal, în curând s-a acceptat faptul că aceste drepturi ar trebui să se aplice doar bărbaților. Controversa privind votul și cetățenia a reapărut în mod regulat în secolul următor, ca urmare a instabilității politice și a schimbărilor succesive de regim, dar recunoașterea acestor principii pentru femei a rămas o revendicare minoră. Primele proteste au apărut în timpul Monarhiei din iulie (1830-1848). Ideea de egalitate între bărbați și femei se regăsește în diferitele curente ale socialismului utopic, mai ales la saint-simonieni și la fourieriști. Flora Tristan (feministă și socialistă franceză, 1803-1844), pentru care apărarea drepturilor femeii a mers mână în mână cu cea a cauzei muncitorilor, a întruchipat cel mai bine militantismul feminin al epocii.

Revoluția din 1848 și introducerea votului universal au redeschis problema dreptului femeilor la cetățenie. Grupuri de femei activiste au cerut drepturi politice egale cu cele ale bărbaților, dar argumentele lor au găsit puțin sprijin din partea republicanilor. Chiar și George Sand (1804-1876), considerată pe atunci întruchiparea femeii libere și independente, s-a distanțat de aceste revendicări, considerând că prioritatea trebuie acordată drepturilor civile (dreptul la muncă, la divorț, la educație etc.) și nu drepturilor politice. Dintre deputații socialiști, doar Victor Considerant (1808-1893) a propus introducerea votului pentru femei.

Aceeași problemă a reapărut în timpul celei de-a Treia Republici (1870-1940), mai întâi prin intermediul lui Hubertine Auclert (1848-1914). De la sfârșitul anilor 1870, a militat activ pentru egalitatea între bărbați și femei și a încurajat femeile să candideze la alegeri, chiar dacă nu li se permitea acest lucru. În 1909, a fost creată Uniunea Franceză pentru Sufragiul Feminin (UFSF), care în 1914 avea între 10.000 și 15.000 de membri. Ca și multe feministe, Cécile Brunschvicg (1877-1946), figura sa de căpătâi, a dorit să se diferențieze de practicile sufragetelor engleze, ale căror acțiuni erau