Paul Cézanne și opere de artă

De Nathalia Brodskaya

De la moartea sa, în urmă cu 100 de ani, Cézanne a devenit cel mai faimos pictor al secolului al XIX-lea. S-a născut la Aix-en-Provence în 1839, iar cea mai fericită perioadă a vieții sale a fost prima tinerețe petrecută în Provence, în compania unui alt italian, Emile Zolá. Urmând exemplul lui Zolá, Cézanne a plecat la Paris în al douăzeci și unulea an.
În timpul războiului franco-prusac a dezertat din armată, împărțindu-și timpul între pictura în aer liber și atelier. I-a spus lui Vollard, un negustor de artă: "Sunt doar un pictor. Spiritul parizian îmi dă dureri. Să pictez nuduri pe malul Arcului [un râu de lângă Aix] este tot ceea ce îmi pot dori". Încurajat de Renoir, unul dintre primii care l-a apreciat, a expus alături de impresioniști în 1874 și în 1877. A fost primit cu batjocură, ceea ce l-a rănit profund.
Ambiția lui Cézanne, după propriile sale cuvinte, era "să facă din impresionism ceva la fel de solid și durabil ca picturile din muzee". Scopul său era să realizeze monumentalul într-un limbaj modern, cu tonuri strălucitoare și vibrante. Cézanne dorea să păstreze culoarea naturală a unui obiect și să o armonizeze cu diferitele influențe de lumină și umbră care încearcă să o distrugă; să elaboreze o scară de tonuri care să exprime masa și caracterul formei.
Lui Cézanne îi plăcea să picteze fructe, deoarece îi permiteau să aibă modele ascultătoare, iar el era un muncitor lent. El nu intenționa să copieze pur și simplu un măr. A păstrat culoarea dominantă și caracterul fructului, dar a accentuat atracția emoțională a formei printr-o schemă de tonuri bogate și concordante. În picturile sale de natură moartă, este un maestru. Compozițiile sale de fructe și legume sunt cu adevărat dramatice; au greutatea, noblețea și stilul unor forme nemuritoare. Niciun alt pictor nu a adus vreodată unui măr roșu o convingere atât de aprinsă, o simpatie atât de autentic spirituală sau o observație atât de îndelungată. Niciun alt pictor de aceeași abilitate nu a rezervat vreodată naturii statice cele mai puternice impulsuri ale sale. Cézanne a redat picturii preeminența cunoașterii, calitatea cea mai esențială pentru orice efort creator.
Moartea tatălui său, în 1886, a făcut din el un om bogat, dar nu și-a schimbat cu nimic modul de viață abstinent. La scurt timp după aceea, Cézanne s-a retras definitiv pe domeniul său din Provence. A fost, probabil, cel mai singuratic dintre pictorii vremii sale. Uneori îl ataca o melancolie ciudată, o neagră disperare. A devenit din ce în ce mai sălbatic și mai exigent, distrugând pânze, aruncându-le din atelierul său în copaci, abandonându-le pe câmp și dându-le fiului său pentru a le tăia în puzzle-uri sau oamenilor din Aix.
La începutul secolului, când Vollard a sosit în Provence cu intenția de a cumpăra pe bază de speculă toate Cézannes-urile pe care le putea lua, țăranii, auzind că un nebun din Paris dădea de fapt bani pe pânze vechi, au produs din hambare un număr considerabil de naturi moarte și peisaje. Bătrânul maestru din Aix a fost copleșit de bucurie, dar recunoașterea a venit prea târziu. În 1906 a murit din cauza unei febre contractate în timp ce picta pe o ploaie torențială.

• Limbă: Română
• Editor: Parkstone International
• Data lansării: 5 feb. 2023
• ISBN: 9781639199808

Previzualizare carte

Portret al artistului

---

1873-1876. Ulei pe pânză, 53 x 64 cm, Musée d'Orsay, Paris.

Biografie

1839

Paul Cézanne se naşte pe 19 ianuarie, în Aix-en-Provence.

1849-1851

Studiază ca semi-intern la şcoala St. Joseph împreună cu Philippe Solari, viitorul sculptor, şi Henri Gasquet.

1852-1858

Studiază la Collège Bourbon în Aix, cu Émile Zola şi Baptistin Baille. Se înscrie la şcoala municipală de desen de la Muzeul din Aix.

1859

Studiază dreptul la Universitatea din Aix şi continuă să urmeze cursurile şcolii municipale de desen din noiembrie 1859 până în august 1860. Îşi organizează un studio la Jas de Bouffan.

1861

Părăseşte oraşul Aix, îndreptându-se spre Paris. Lucrează la Académie Suisse, îi cunoaşte pe Armand Guillaumin şi Camille Pissarro; pictează un portret al lui Zola, pe care îl distruge cât timp este încă neterminat. Se întoarce la Aix în septembrie şi începe să lucreze la banca tatălui său. Urmează cursurile şcolii municipale de desen din Aix.

1862

Părăseşte banca în ianuarie şi de dedică în întregime picturii. În noiembrie se duce din nou la Paris şi se stabileşte acolo.

1863

Lucrează la Académie Suisse împreună cu Antoine Guillemet, Guillaumin şi Francisco Oller. Împreună cu Zola vizitează Le Salon şi Le Salon des Refusés.

1864

Îşi trimite una din lucrări la Salon, dar juriul o respinge. Copiază o pictură de Eugène Delacroix la Luvru.

1866

Juriul de la Salon respinge tabloul său Portretul lui Valabrègue. Cézanne scrie o scrisoare de protest contelui Nieuwerkerke, preşedinte la Beaux-Arts, cu cererea ca Le Salon des Refusés să fie redeschis. Articolele lui Zola publicate în ziarul L’Événement în apărarea artiştilor avangardişti sunt publicate într-un pamflet separat cu dedicație pentru Cézanne.

1867

Picturile sale Punci şi rom şi Beția sunt respinse de Salon. Zola se apără în presă (Figaro, 12 aprilie, 1867).

1869

O cunoaşte pe Hortense Fiquet (n. 1850), care lucrează la o legătorie de cărți şi ca model. Este respins din nou la Salon.

1870

După declararea războiului fraco-prusac, lucrează la Aix şi mai târziu merge la L’Estaque, însoțit de Hortense Fiquet. Zola vine să stea cu el o scurtă perioadă. După proclamarea celei de-a Treia Republici, tatăl său este ales membru al Consiliului Municipal, iar Cézanne membru al comisiei pentru artă a şcolii din Aix. Totuşi, nu participă la activitățile comisiei.

1872

Hortense Fiquet îi naşte un fiu, Paul. Cézanne se mută cu familia la Pontoise, unde lucrează cu Pissarro.

1873

Locuieşte în Auvers-sur-Oise, lucrând în casa doctorului Gachet. Pissarro îi face cunoştință cu Julien Tanguy, negustorul de artă.

1873

Ia parte la prima expoziție impresionistă (Société anonyme des artistes peintres, sculpteurs et graveurs), organizată din 15 aprilie până în 15 mai. Expune Casa spânzuratului, Olimpia Modernă şi studiul Peisaj din Auvers.

1876

Refuză să-şi trimită lucrările la a doua expoziție impresionistă şi în august se întoarce la