Grupul Bilderberg. Elita din umbră și influența ei asupra politicii mondiale

De Richardson Ian N., Kakabadse Andrew P. și Kakabadse Nada K.

Grupul Bilderberg explorează mecanismele ascunse ale influenței în lume și interacțiunile elitei puterii transnaționale. Nu este vorba aici despre cine știe ce teorii ale conspirației, ci sunt vizate forțele fundamentale care modelează lumea în care trăim. Aceste forțe acționează asupra noastră, a tuturor, cu implicații profunde.

Prin intermediul interviurilor exclusive cu participanții la cea mai prestigioasă dintre toate rețelele transnaționale – Bilderberg –, cartea oferă o perspectivă unică asupra motivațiilor și interconexiunilor celor mai puternici oameni din lume. În plus, își propune să demonstreze un lucru foarte important: consensul elitei nu este pur și simplu produsul unei rațiuni comune în cadrul grupului, ci mai degrabă reprezintă o consecință a relațiilor subtile de putere care se stabilesc în cercurile elitei.

Lucrarea de față aruncă pentru prima oară lumină asupra întrebării critice: Cine conduce lumea și de ce o conduce astfel?

• Limbă: Română
• Editor: Grup Editorial Litera
• Data lansării: 14 iun. 2016
• ISBN: 9786066868303

Previzualizare carte

GRUPUL BILDERBERG

Grupul Bilderberg explorează mecanismele ascunse ale influenței care se exercită în universul privat și în interacțiunile personale ale puterii elitei transnaționale. Nu este vorba despre teorii ale conspirației; în schimb, este vorba despre anumite forțe fundamentale care modelează lumea în care trăim. Aceste forțe, prin puterea de a produce schimbări în materie de emoții și preferințe în cadrul și dincolo de comunitatea elitei, au potențiale implicații profunde pentru noi toți.

Prin intermediul interviurilor exclusive cu participanți dintre cei mai prestigioși ai rețelelor transnaționale informale – Bilderberg –, această carte oferă o perspectivă unică asupra obiceiurilor și motivațiilor celor mai puternici oameni ai lumii de a participa la astfel de rețele. În acest scop, ea demonstrează felul în care consensul elitei nu este doar un rezultat al bunului simț colectiv din cadrul grupului elitei; mai degrabă este o consecință a relațiilor subtile de putere în cadrul cercului elitei. Aceste relații, care fac parte din structura intrinsecă a instituțiilor și interacțiunilor elitei, conduc la un model special de gândire iluminată în cadrul comunității elitei. Acest nou volum incitant pune în lumină pentru prima dată probleme esențiale precum cine conduce lumea și de ce este lumea condusă astfel.

„Grupul Bilderberg arată în mod convingător modul în care funcționează comunitatea decidenților politici din cadrul elitei transnaționale și ce interese servește. Această carte face lumină asupra multor subiecte derutante de politică externă care pot fi întâlnite peste tot în jurul nostru în ziua de azi."

Leslie Sklair, profesor emerit de Sociologie la Școala de Economie din Londra și autor al lucrării The Transnational Capitalist Class

„Grupul Bilderberg face un mare serviciu procesului de consolidare a democrației [...] Este momentul să se pună pe ordinea de zi noi modalități prin care să se obțină o ordine mondială mai echitabilă și mai transparentă. Această carte reprezintă o contribuție solidă la acest proces."

Kees Van Der Pijl, profesor de relații internaționale, Facultatea de Studii Globale a Universității din Sussex și autor al cărților

The Making of an Atlantic Ruling Class și Transnational Classes and International Relations

„Mecanismele de construire și de menținere a consensului se aplică nu doar afacerilor globale, ci și construirii unei «Uniuni și mai strânse» în Europa. Aceasta face ca volumul de față să fie și mai fascinant, dacă nu chiar îngrijorător."

Stefan Schepers, director onorific, Institutul European de Administrație Publică

„O incursiune revelatoare în legăturile întortocheate dintre putere și economie, precum și ezoterismul care modelează afacerile globale – astăzi și mâine."

Kalu Kalu, profesor de științe politice, Universitatea Auburn din Montgomery, SUA

„În sfârșit – un studiu serios despre elitele care dețin puterea, într-o abordare accesibilă. La timp și necesară."

Stefan Stern, fost colaborator la FT, director de strategie la Edelman UK și profesor invitat la Școala de Afaceri Cass din Londra

„Orice analiză modernă asupra relațiilor dintre parteneriat, colaborare, consens și legitimitate poate fi doar în avantajul acelora dintre noi care încearcă să se lupte cu amenințările secolului XXI de la un capăt la celălalt al comunității polițienești naționale și internaționale. Adăugați și elitele în această ecuație și veți avea o combinație interesantă!"

Sir Hugh Orde, președintele Asociației Comandanților de Poliție

„Prima analiză asupra dinamicii construirii consensului în cadrul elitei mondiale – o lectură fascinantă – foarte recomandată!"

Dr. Celia Romm Livermore, redactor-șef la International Journal of E-Politics, School of Business Administration, Universitatea de stat Wayne, SUA

„Grupul Bilderberg examinează abil rețeaua transnațională a elitei, plasează acest proces incitant în context teoretic și îl pune în legătură cu subiectele politice curente din Europa, SUA și dincolo de acestea."

James L. Garnett, profesor de politici publice și administrație, Universitatea Rutgers din Camden

„Ceea ce par a fi forțe întâmplătoare și dispersate care modelează lumea s-ar putea să nu fie atât de aleatorii."

Prof. Baroness Lutgart Van den Berghe, director executiv, GUBERNA

„Autorii cărții Grupul Bilderberg pun sub semnul întrebării problema fundamentală existențială a lumii moderne: dizarmonia instituțională dintre relațiile de putere la scară globală, pe de o parte, și imperativele etice ale globalizării, pe de altă parte, acestea din urmă aflate încă în curs de formare într-un mediu dominat de ideologia neoliberală. Această carte – informativă, analitică și comprehensivă – va fi cu siguranță solicitată în comunitatea oamenilor care gândesc."

Niko Melikadze, director, Centrul de Cercetări Strategice, Georgia

„Această carte este o lectură obligatorie pentru cei îngrijorați de problemele globale și interesați în a explora modul în care politicile contemporane și sistemele internaționale de guvernare par a nu fi capabile să genereze răspunsuri colective coerente la problemele globale transcendentale*¹. Autorii pun întrebarea esențială despre cum se poate produce schimbarea fără a destabiliza instituțiile socio-economice existente și avantajoase. Oferind pentru prima dată o înțelegere a puternicei rețele a elitei Bilderberg, autorii sugerează că rețelele elitei transnaționale generează o dinamică a puterii și consensuri care servesc ca un mecanism esențial de facilitare a schimbării în politica mondială. Confirmând absența evidentă a guvernanței democratice, această carte încearcă să scoată la lumină forțele, controlul și direcția care stau la baza acestei influente activități subpolitice."

Prof. Mette Morsing, Școala de Afaceri din Copenhaga

„Dacă privatizarea poate fi definită ca o situație în care standardele private sunt transformate în norme publice fără vreo dovadă a reprezentativității lor, Grupul Bilderberg constituie una dintre surse..."

Prof. Yvon Pesqueux, CNAM (Conservatorul Național de Artă și Meserii), Paris, Franța

„Din perspectiva elitelor care încearcă să controleze comportamentul maselor, acest studiu incitant îndreaptă din nou atenția asupra comportamentului elitei globale înseși."

Prof. Alex Kouzmin, Universitatea Southern Cross, Australia

„O analiză inteligentă, informativă și de înalt nivel asupra influenței reale pe care o au «rețelele elitei» conducătoare a lumii."

Prof. Eric Cornuel, director general și CEO, EFMD

„Se spun și se scriu multe despre «Grupul Bilderberg». Dar cu cât se spun și se scriu mai multe, cu atât mai mare este mistificarea acestei teme și savurarea ei de către societate. Îndrăznesc să afirm că această carte, al cărei coautor este un remarcabil academician cu un talent unic, Andrew Kakabadse, va clarifica această problemă și va răspunde la aceste întrebări."

Mirza Davitai, ministru pentru diaspora, Georgia

„O evaluare originală și bine documentată a elitelor puterii din zilele noastre."

Prof. Mitchell Koza, Rutgers, Universitatea de stat din New Jersey, SUA

1* Termenul „transcendental este folosit în sensul de „superior, „deasupra celorlalți" (n.red.)

MULȚUMIRI

Întrucât această carte se bazează în mare măsură pe teza de doctorat care a precedat-o, dorim să ne exprimăm mulțumirile pentru ajutorul generos primit de la persoanele și organizațiile care au contribuit în toate etapele tranziției de la un proiect de cercetare la o formă publicabilă a lucrării.

Suntem recunoscători pentru sprijinul primit de la Consiliul pentru Studii Economice și Sociale, care a permis în primul rând desfășurarea cercetării. Dorim să mulțumim prietenilor noștri de la Facultatea de Management a Universității Cranfield pentru contribuția valoroasă avută pe parcursul diferitelor etape ale cercetării – în special lui Paul Baines, Joe Nellis și Colin Pilbeam. De asemenea, mulțumirile noastre se îndreaptă către Madeleine Fleure pentru ajutorul fantastic privind manuscrisul, Sheena Darby pentru sprijinul său permanent și către echipa întotdeauna săritoare de la biblioteca Facultății de Management.

Dorim să mulțumim numeroaselor persoane care ne-au oferit indicații, informații și introduceri în diverse subiecte. Din motive evidente, nu-i putem menționa pe toți, dar mulțumirile noastre se îndreaptă cu precădere către următorii: lordul Sawyer, al cărui ajutor a fost neprețuit; Orhan Yavuz, pentru introduceri, sprijin și ospitalitate ieșită din comun; Bill Hayton, pentru interesul neobosit și pentru materialele de interviu; Kees van der Pijl, pentru comentariile prompte și adecvate despre cum funcționează aceste lucruri și Tatjana Kraljić și Cesar Mascaraque, pentru ajutorul amabil oferit la introduceri.

Mulțumirile noastre se adresează, de asemenea, membrilor și participanților Bilderberg, care au contribuit atât de deschis la cercetarea noastră – întâlnirile au fost întotdeauna deopotrivă incitante și joviale.

În cele din urmă, mulțumiri speciale lui Valerie Watt pentru sprijinul neabătut și implicarea în acest proiect.

NOTA AUTORILOR

Grupul Bilderberg are la bază cercetarea condusă de autorul principal în timpul lucrării de doctorat la Facultatea de Management din cadrul Universității Cranfield. Andrew și Nada Kakabatse au fost coordonatorii acestui proiect. Teza de doctorat intitulată „Dinamica puterii tridimensionale în determinarea unei preorientări a adoptării politicii: studiu exploratoriu al interacțiunilor elitei transnaționale după Războiul Rece a fost finalizată în 2009 și a primit direct acceptul examinatorilor. Teza conține detalii despre considerațiile ontologice, epistemologice și metodologice care au ghidat cercetarea pe parcursul dezvoltării ei. Am considerat că includerea unor astfel de informații nu este necesară pentru scopurile cărții, dar suntem conștienți că unii cititori vor fi, fără îndoială, interesați să înțeleagă mai bine astfel de lucruri. Manuscrisul tezei a devenit disponibil la Facultatea de Management a Universității Cranfield și poate fi găsit ușor online.

Dorim să spunem clar că, pentru a proteja identitatea participanților la interviuri, unele detalii descriptive, atât în carte, cât și în teză, au fost schimbate. Acest lucru nu influențează punctele de vedere exprimate, dar face mai dificilă identificarea participanților de către cei care doresc acest lucru. Ceea ce putem dezvălui este că toți participanții din studiul original au fost de sex masculin, europeni și au participat la conferințe Bilderberg între 1991 și 2008. Au fost în proporții relativ egale subiecți din mediul de afaceri, politic și mass-media/academic, dar nu am încercat și nu încercăm să susținem că ar avea relevanță statistică. 13 interviuri față-în-față au fost conduse de autorul principal, iar materiale suplimentare cu Étienne Davignon, Martin Wolf și Will Hutton au fost obținute dintr-o sursă jurnalistică reputată. În plus, experiența celor trei autori în materie de guverne, în ceea ce privește elaborarea de politici în Europa, America de Nord, Australia/Asia și Orientul Mijlociu a fost încorporată în structura cărții. Datele obținute din interviurile combinate, majoritatea în premieră, sunt susținute de o cantitate însemnată de material secundar și reprezintă cea mai vastă expunere a comentariilor despre Bilderberg disponibilă.

BIOGRAFIILE AUTORILOR

Ian N. Richardson este asistent universitar la Școala de Afaceri a Universității Stockholm și profesor invitat la Facultatea de Management a Universității Cranfield din Marea Britanie. Domeniile sale de cercetare cuprind guvernanță globală, rețele politice transnaționale, elite de afaceri și politice, corporații transnaționale, dialogul pluripartit, putere și consens în organizații și marketing politic. În calitate de fost lider în afaceri și antreprenor în domeniul informației digitale în Europa, este permanent interesat de inovație și reglementare legate de internet și continuă să ofere consiliere companiilor din acest domeniu.

Andrew P. Kakabadse este profesor de dezvoltarea managementului internațional la Centrul Doughty, Facultatea de Management a Universității Cranfield din Marea Britanie. Recunoscut ca o autoritate mondială în materie de leadership și guvernanță, Andrew a susținut și susține în continuare conferințe la Școala de Afaceri din Copenhaga, Danemarca; Universitatea Panthéon Assas, Paris, Franța; Centrul de Leadership Creativ și Thunderbird*², școala Garvin de Management Internațional, SUA; Universitatea din Irlanda de Nord; Trustul de Leadership Windsor, Marea Britanie; Institutul de Management Economic și Cercetare Strategică, Kazahstan și Școala de Management Macquarie, Australia. A oferit consultanță și a susținut conferințe în toată lumea. Dintre bestsellerurile sale amintim: The Politics of Management, Working in Organizations, The Wealth Creators, Leading the Board, Rice Wine with the Minister și Leading Smart Transformation: A Roadmap to World Class Government.

Nada K. Kakabadse este profesor de management și cercetare în domeniul afacerilor la Școala de Afaceri a Universității Northampton și profesor invitat la diverse universități din SUA, Australia, Franța, Kazahstan și China. Este coautoare a 17 cărți (împreună cu Andrew Kakabadse) și a publicat peste 140 de articole pe teme științifice. Domeniile sale de interes se centrează pe leadership, strategie, eficiența consiliilor de administrație, guvernanță, etică și responsabilitate socială corporativă și impactul tehnologiei informației și comunicațiilor asupra indivizilor și societăților. Nada este coeditor la Journal of Management Development și la publicația Corporate Governance.

2* Concept educațional american, cu rădăcini în mitologie și aviație (n.red.)

INTRODUCERE

Iran. De la revoluția sa din 1979, puține țări au fost critici atât de vocali ai democrației occidentale și ai consensului politic. Și, având în vedere programul său de îmbogățire a uraniului, care provoacă o consternare nedisimulată în cercurile diplomatice, elita politică occidentală a încercat să obțină un consens internațional în privința intențiilor Iranului și în legătură cu cea mai bună modalitate de a le răspunde. În ianuarie 2010, secretarul de stat american Hillary Clinton a declarat: „Credem că s-a ajuns la o înțelegere mai bună în cadrul comunității internaționale cu privire la faptul că Iranul ar trebui să suporte consecințele sfidării obligațiilor sale internaționale" și a citat cooperarea și sprijinul acordate de guvernele rus și chinez.³ Implicația afirmațiilor ei este clară: se conturează un consens internațional și, astfel, acesta va oferi un cadru pentru acțiunile care vor urma în mod sigur. Consensul internațional a devenit astfel un eufemism pentru legitimitate, ca bază pentru acțiune în afacerile mondiale. Dar un astfel de consens nu apare accidental, el este provocat. Puterea de a acționa în afacerile mondiale este determinată de puterea de a influența consensul de la momentul respectiv.

Aceasta nu este o carte despre conspirații. Este o carte despre eforturile de a organiza lumea la începutul secolului XXI. Se referă la activitățile rețelelor elitei și, cel mai important, la rolul lor în formarea și propagarea unui anume tip de consens. Pentru a înțelege semnificația reală a elitelor în afacerile mondiale de astăzi, trebuie să privim dincolo de ideile brute despre putere. În schimb, trebuie să începem să acceptăm influența mult mai subtilă a bunului simț și a logicii dominante în societățile noastre. La urma urmei, nicăieri puterea nu este mai constrângătoare decât în imaginația noastră colectivă.

Trăim într-o perioadă de mare nesiguranță la nivelul politicii mondiale. Amploarea problemelor noastre, ca societate globală, depășește cu ușurință capacitatea sistemelor de guvernare de a le face față. Și, în pofida construcției reușite și a progresului neîncetat al globalizării economice din ultimele decenii, lipsa voinței politice colective nu a reușit să ofere un elan similar pentru societatea globală și cadrul politic. Această aparentă prioritizare a pieței în fața considerentelor de ordin social și politic a dus la o reacție negativă din partea societății civile și la o mai profundă conștientizare a obstacolelor pe care planurile economice actuale le presupun pentru rezolvarea problemelor globale. Cu siguranță, încrederea pe care mulți au arătat-o față de politicile de liberalizare economică, menite să faciliteze globalizarea, ca soluție la problemele sărăciei și inegalității, a fost pusă sub semnul întrebării de un număr tot mai mare de dovezi care sugerează tocmai opusul.⁴ Și, în mod crucial, globalizarea și concurența directă dintre economiile naționale afectează comportamentul statelor individuale astfel încât elaborarea rapidă a unor soluții politice pentru problemele globale pare destul de improbabilă. Să luăm, de exemplu, negocierile cinice dintre țările dezvoltate și organizațiile pentru comerț, pe seama națiunilor în curs de dezvoltare, în cadrul nefastelor discuții privind acordul comercial de la Doha; eșecul constant al națiunilor dezvoltate de a-și onora promisiunile de Asistență Oficială pentru Dezvoltare în vederea îndeplinirii Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului; și tristul spectacol al Summitului pe probleme climatice de la Copenhaga din 2009 – prezentat ca ultima șansă pentru națiunile dezvoltate și în curs de dezvoltare de a negocia un acord privind emisiile de carbon și încălzirea globală –, care nu a ajuns la nici un fel de tratat semnificativ.

În esență, nevoia de cooperare internațională nu a fost niciodată mai mare, iar forțele ce ar putea să o ofere nu au părut nicicând mai incapabile să o facă. Chiar dacă am presupune că liderii noștri mondiali, și circumscripțiile pe care le reprezintă vor să coopereze pentru binele comun, care este foarte discutabil, ei sunt împiedicați de un complex de cereri contradictorii și ireconciliabile din punct de vedere politic. Aceste cereri există la toate nivelurile procesului politic și apar ca reacție la o serie de forme de consens universale și subînțelese. Pentru a modifica în mod fundamental traiectul răspunsurilor noastre politice, mai întâi trebuie să punem în discuție natura acestui consens. Și ce ne-au învățat lecțiile politice ale ultimilor 50 de ani dacă nu că structurile politice în funcțiune, procesele și modurile de gândire sunt incredibil de greu de zdruncinat – chiar atunci când argumentele în favoarea schimbării par copleșitoare.

Un exemplu recent în acest sens este oferit de reticența colectivă a decidenților politici de a acționa atunci când sunt chemați să răspundă unor lacune de reglementare fundamentale evidențiate de criza financiară globală. Amploarea, riscul și complexitatea crizei, față de un istoric de consens al pieței libere și o cooperare mediu de afaceri-guvern legată de nereglementare, au făcut ca liderii noștri politici să eșueze în mod sistematic în abordarea dilemei „prea mare ca să falimenteze, ridicată de instituțiile financiare majore. În loc să folosească criza ca pe o oportunitate de a regândi rolul instituțiilor financiare în societatea noastră globală și, un aspect important, să le subordoneze unei supravegheri și unui control semnificative, a fost adoptată o tentativă de abordare de tip rutină („afaceri obișnuite) cu promisiunea unei acțiuni politice odată cu evitarea crizei. Dar absența unui cadru de reglementare și incapacitatea liderilor globali de a se pune de acord asupra a ceva asemănător în această perioadă au făcut ca guvernele să fie lăsate din nou cu perspectiva reglementării corporațiilor transnaționale pe propria cheltuială economică – ceea ce au demonstrat în mod semnificativ că este peste puterile lor. În plină criză, stabilitatea și puterea economică a instituțiilor financiare majore a fost restaurată pe cheltuiala contribuabililor și ele au devenit, o dată în plus, prea periculoase pentru ca guvernele să le controleze.

Dar este acest rezultat mai mult decât o consecință accidentală a planurilor preexistente și a strategiilor pe termen scurt de management al crizei? În toate privințele, decidenții politici au demonstrat că sunt conduși de credința că monoliții financiari din centrul crizei ar trebui, cu o supraveghere mai bună, să revină la funcția lor primară de propulsare a creșterii economice. În cadrul consensului politic actual, foarte puțini au pus la îndoială în mod serios rolul sau oportunitatea, fără a mai menționa apartenența privată, a unor astfel de organizații. În schimb, a existat o evidențiere populistă a profitabilității excesive și a bonusurilor care, în timp ce dădea bine la public, a rămas fără vreo încercare semnificativă de a redefini, în termeni societali, rolul băncilor sau vacuumul de reglementare care au contribuit la criză în primul rând. Administrația Obama, de exemplu, care a venit la putere pe fondul unui cor aproape ritualic al „schimbării în care putem crede, a eșuat vizibil, în primii săi ani de activitate, în a lua inițiativa de reglementare sau în a contesta consensul de tip club care înconjoară discuțiile marilor instituții financiare. După spusele laureatului Premiului Nobel pentru economie Joseph E. Stiglitz, președintele Obama a pierdut o oportunitate care se ivește o dată în viață și, în schimb, „doar a rearanjat ușor scaunele pe puntea Titanicului⁵.

Răspunzând unor astfel de critici și unui oarecare grad de nemulțumire publică, deloc în scădere, președintele Obama a anunțat cel mai cuprinzător plan de reformă de la Glass-Steagall Act*⁶ din 1930, cu promisiunea ca niciodată de acum înainte contribuabilii să nu mai fie ținuți ostatici de către bănci care „sunt prea mari pentru a falimenta". Rămâne de văzut, bineînțeles, cât de costisitoare va fi o eventuală reglementare, odată ce ea va rezulta din puternicele practici de lobby și inevitabilul troc din Congres, specifice politicii americane. Ceea ce demonstrează, totuși, acest exemplu este un tipar al evitării în rândul oamenilor politici, care este determinat, în Statele Unite și nu numai, de acceptarea unui consens puternic de bază privind natura și oportunitatea activității de investiții existente. Orice schimbări cu privire la reglementare au loc în contextul parametrilor acestui consens. El definește amploarea răspunsului nostru politic și limitează efectiv capacitatea pentru o schimbare semnificativă. Atunci, având în vedere existența unui astfel de consens și a tendinței îndelungate a sistemelor noastre de a face ceea ce au făcut întotdeauna, cum poate fi adusă vreodată o schimbare semnificativă?

Pentru a ne gândi la această întrebare, trebuie să luăm în considerare politica în sensul cel mai larg și să înțelegem mai bine de ce sistemele și procesele politice nu numai că se află cu mult în urma cererii de schimbare semnificativă, ci sunt, în cea mai mare parte, incapabile să o furnizeze. Acesta, în schimb, necesită ca noi să facem distincția între formele de schimbare graduală și transformațională. Atunci când ne uităm la sistemele și logicile care s-au dezvoltat în jurul proceselor noastre politice – local, național, internațional și transnațional – devine clar că schimbarea are loc în timp și aproape întotdeauna în etape mici, graduale⁷. Schimbarea, chiar și pentru cei aflați în centrul guvernării, este o sarcină enormă, care implică un mare sacrificiu de sine, sârguință și compromis politic. Politica rareori apare în modul în care a fost prevăzută și invariabil eșuează în a furniza ceea ce era menită să furnizeze. Ideea că sistemele noastre politice actuale sunt capabile să ofere mai multe forme transformaționale de schimbare, separat de procesele sau modurile de gândire existente, este în mod clar un nonsens. În esență, forțele care țin laolaltă sistemele politice – reguli, instituții și moduri de gândire – sunt atât de adânc înrădăcinate și universale încât devine de neconceput să le pui la îndoială logica. Bunul simț este definit de sistemul politic existent și apelurile la schimbare transformațională sunt invariabil văzute ca fiind contraintuitive și potențial destabilizatoare. În consecință, ideile emergente care contestă logica dominantă a procesului politic sunt sistematic respinse. Mai exact, sistemele politice se agață de ceea ce știu și reprezintă o opoziție puternică la ideile noi. Cererile de schimbare transformațională care strâng un sprijin semnificativ și care nu sunt respinse cu ușurință sunt asimilate în procesele politice existente, în moduri care anulează cererea de modificare drastică a felului în care funcționează sistemul în ansamblu. Astfel, tiparele familiare de gândire și de comportament rămân intacte în cea mai mare parte, iar sistemul continuă să funcționeze în forma sa precedentă, deși ușor modificată. În termeni generali, sistemul evoluează gradual, păstrându-și integritatea și asigurându-și supraviețuirea pe termen lung. Pentru rezultatele politice, bineînțeles că acest lucru este mai degrabă nesatisfăcător: un răspuns slab și inadecvat, care trenează cu mult în spatele naturii și caracterului imediat al rezolvării aflate la îndemână.

Aceste caracteristici ale sistemelor nu sunt specifice procesului politic. Ceea ce le face potențial mai interesante atunci când este vizată politica, mai ales în democrațiile liberale, este că polarizarea graduală este conectată la sistem în moduri care sunt mult mai fundamentale decât păreau inițial. Stabilitatea politică pe termen lung este mai mult decât o consecință accidentală a unei mulțimi complexe de structuri politice, instituții, obiceiuri și moduri de gândire; este scopul vizat al procesului de elaborare a politicii⁸. Convenții precum necesitatea unui „echilibru" constituțional pentru a contracara amenințarea unei puteri covârșitoare în mâinile unei aripi a guvernului fac mai mult decât să protejeze individul de tirania guvernării. Ele limitează capacitatea decidenților de a afecta schimbarea politică transformațională. Se poate spune astfel că stabilitatea politică vine cu un preț și că prețul este capacitatea de a schimba ceva prea drastic. Într-adevăr, nu aceasta este definiția reală a stabilității politice? Și, în timp ce am putea fi înclinați să o percepem – prin însăși natura sa – ca pe un lucru bun, ar trebui în același timp să recunoaștem că de acest aranjament beneficiază în mod natural unii mai mult decât alții – în particular cei care ar fi amenințați să piardă mai mult prin schimbarea planurilor existente privind alocarea resurselor în societate.

Problema cu această analiză este că pare să sugereze un fel de model ascuns, o intenție, un țel, când, pentru mulți, aceste rezultate sunt doar puțin mai mult decât subproduse accidentale ale sistemului. Nimeni nu își propune ca aceste lucruri să se întâmple, ele doar se întâmplă, corect? În centrul acestei gândiri, totuși, stă confuzia între o înțelegere a lucrurilor care sunt inconștiente și a celor care sunt accidentale. Democrațiile liberale nu produc accidental stabilitate mai mult decât procesele lor de elaborare a politicii privilegiază accidental unele interese. Astfel de rezultate se produc inconștient, poate, dar nu accidental. Sugestia că sunt accidentale implică un grad de hazard când, de fapt, astfel de rezultate sunt în mod clar produsul unor aranjamente stabilite, relații și gândire. Nu este nimic întâmplător la ele. La fel, gradul de încorporare a intereselor private în sistemele de guvernare în ultimii 40 de ani ar putea fi în mare parte o evoluție inconștientă, și s-ar zice că naturală, pentru mulți dintre cei implicați în procesul de elaborare a politicii, dar nu a fost accidentală.⁹ Cauza fundamentală a modului în care suntem guvernați astăzi și a modului spre care tindem să reflectăm la politică în general rezidă în relația care există între politică și piețe. Nu numai că sunt puse în discuție granițele tradiționale ale statului de către piața globală¹⁰, ci interdependența zilnică dintre politică și piețe a devenit atât de absolută, încât este dificil de știut unde se termină una și unde începe cealaltă. Din perspectiva înțelegerii schimbării politice, această lipsă de separare între sectoarele public și privat, între politică și piețe, este absolut critică. Până la urmă, punctul de start pentru aproape toate activitățile legate de piață este stabilitatea politică.

În termeni macro, nu trebuie să privim mai departe de experiența unor țări ca Zimbabwe – cu niveluri imposibil de cuantificat de hiperinflație, aproape de șomaj total și revolte civile considerabile – pentru a vedea ce se întâmplă cu activitatea pieței atunci când stabilitatea politică este subminată. Dar aceasta este doar o parte a poveștii. Stabilitatea poate fi un precursor pentru activitatea bazată pe piață, dar este și un produs al acesteia. Adaptabilitatea sistemului politic complex și interconectat al democrațiilor liberale la cererile de schimbare, în special în acele domenii politice dominate de interese economice și profesionale¹¹, este o dovadă a unei astfel de relații. Mai simplu spus, piața își mobilizează resursele pentru a influența politica guvernamentală în moduri care sporesc atractivitatea cadrului de reglementare actual în ceea ce privește afacerile. În același timp, aceste forțe lucrează, în mare parte involuntar, pentru a proteja aranjamentele sociale și economice existente și avantajoase în fața apelurilor la forme de schimbare mai transformaționale care apar în altă parte în societate. Cu alte cuvinte, piața – forțele cumulative ale creșterii economice și profitului în societate – este o forță majoră în protejarea aranjamentelor economice, sociale și politice existente. Dar acest lucru aduce cu sine o întrebare importantă: și dacă schimbarea transformațională este o cerință necesară pentru o creștere economică permanentă și profit?

Într-un fel, aceasta ne aduce înapoi la întrebarea mai largă, și anume: cât de semnificativă poate fi schimbarea pe fondul unui proces adânc înrădăcinat și a modurilor de gândire? Cum pot fi create noi trasee când gândirea care le împiedică este încă valabilă? Cum poate fi înfăptuită schimbarea fără destabilizarea acordurilor socio-economice existente și avantajoase? Și, mai specific, ce procedee există pentru a crea în primul rând cadrul pentru o