Golful pasiunii

De Sherryl Woods

Jess O’Brien a întâmpinat multe obstacole în viață, pe care a luptat
să le depășească: sindromul deficitului de atenție, falimentul în
care aproape a băgat mult iubitul ei han de la Eagle Point, dar mai
ales faptul că s-a văzut mereu ca fiind eșecul unei familii în care
reușita era singura opțiune.
Acum este pregătită, în sfârșit, să-și împartă viitorul cu un bărbat.
Așa că bunele ei prietene o conving să se înscrie, alături de ele,
pe un site matrimonial. Însă, spre marea ei dezamăgire, nimeni nu
se arată interesat de ea. Răspunzător de acest lucru este nimeni
altul decât prietenul ei din copilărie – și inițiatorul site-ului –,
psihologul Will Lincoln, care a decis că a găsit bărbatul perfect
pentru Jess: pe el însuși!
Will o iubește pe Jess practic dintotdeauna. Îi cunoaște punctele
forte și slăbiciunile, și le acceptă pe toate. Însă, cu tot farmecul
și sinceritatea lui Will, Jess se teme că el o privește doar ca
pe un studiu de caz. Având în spate susținerea întregului clan
O’Brien, Will apelează la toate atuurile pentru a o cuceri. Este
însă îndeajuns pentru a o convinge pe Jess că el este cel pe care l-a
așteptat toată viața?

• Limbă: Română
• Editor: Grup Editorial Litera
• Data lansării: 28 sept. 2020
• ISBN: 9786063365720

Previzualizare carte

1.png

Moonlight Cove

Sherryl Woods

Copyright © 2011 Sherryl Woods

Toate drepturile rezervate, inclusiv acela de reproducere în întregime sau parțial în orice formă. Ediție publicată prin înțelegere cu Harlequin Books S.A.

Aceasta este o operă de ficțiune. Numele, personajele, locurile și întâmplările sunt fie produsul imaginației autoarei, fie sunt folosite fictiv, iar orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, companii, evenimente sau locuri este în întregime întâmplătoare.

Lira şi Cărţi romantice sunt mărci înregistrate ale

Grupului Editorial Litera

O.P. 53; C.P. 212, sector 4, Bucureşti, România

tel.: [phone]

e-mail: [e-mail]

Ne puteţi vizita pe

www.litera.ro

Golful pasiunii

Sherryl Woods

Copyright © 2020 Grup Media Litera

pentru versiunea în limba română

Toate drepturile rezervate

Editor: Vidraşcu şi fiii

Redactor: Adriana Marcu

Corector: Maria Popa

Copertă: Flori Zahiu

Tehnoredactare şi prepress: Ioana Cristea

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

woods, sherryl

Golful pasiunii / Sherryl Woods

trad. din lb. engleză: Daniela Truția – Bucureşti: Litera, 2020

ISBN 978-606-33-6292-7

ISBN EPUB 978-606-33-6572-0

I. Truția, Daniela (trad.)

821.111

capitolul 1

– Avem o idee, anunță Laila Riley de cum își făcu apariția împreună cu Connie Collins în biroul lui Jess O’Brien din hanul de la Eagle Point într-o sâmbătă seară.

Sclipirea din ochii Lailei o puse imediat în gardă pe Jess, care începu să se întrebe ce era în mintea prietenei ei.

– O să ne aresteze? întrebă ea bănuitoare.

Nu că n-ar fi fost dispusă să-și asume riscul, dar ar fi vrut să știe dinainte, ca să-și calculeze opțiunile și să aibă un plan de rezervă.

Laila zâmbi cu gura până la urechi.

– Dacă există vreo persoană interesantă care lucrează în biroul șerifului, o să cântărim și varianta asta. Dar ar însemna să scoatem iepurele din pălărie, ceea ce nimeni dintre noi nu s-ar gândi vreodată să ia în calcul, în afară de cazul când am hotărî s-o facem împreună.

– Să îndrăznesc să întreb? zise Jess.

– E vorba de întâlniri online, îi dezvălui Connie.

Lipsa de entuziasm din tonul ei sugera că fusese ideea Lailei, iar Connie se declarase de acord doar fiindcă în ultima vreme Jess fusese teribil de prost dispusă.

Numai că Jess nu era chiar atât de disperată.

– Cred că glumiți!

– Câtuși de puțin, o asigură Laila.

Jess le studie pe cele două prietene care dăduseră năvală în biroul ei într-o seară în care cele mai multe femei frumoase și inteligente ar fi trebuit să fie la o întâlnire. Connie și Laila îi erau rude prin alianță, frații lor fiind căsătoriți cu surorile lui Jess. Și toate trei erau prietene, în ciuda diferenței de vârstă.

Connie avea 41 de ani și era mama unei adolescente care de curând plecase la colegiu. Fratele ei mai mic, Jake, era însurat cu Bree, sora lui Jess. Laila avea 36 de ani și era directoarea băncii locale, precum și sora lui Trace, căsătorit cu Abby, sora mai mare a lui Jess. Jess, în vârstă de 30 de ani, era cea mai tânără dintre toate. Pare-se că toți locuitorii din Chesapeake Shores erau înrudiți cu un O’Brien într-un fel sau altul.

– OK, și acum hai să ne gândim, zise Laila, făcându-se comodă și turnându-și un pahar cu ceai din cana aflată în permanență pe biroul lui Jess. Ce faci astă-seară? Vorbesc serios, uite că stai aici în birou, când ar trebui să fii în oraș. N-am dreptate?

Jess aruncă o privire la maldărul de hârtii care trona în permanență pe biroul ei. Era cea mai neplăcută parte a muncii pe care o făcea. Începea și ea să înțeleagă că Laila avea dreptate.

– Și ție ți se pare normal? continuă Laila. Ce e în neregulă cu bărbații din orașul ăsta de suntem toate singure într-o sâmbătă seară? E clar că trebuie să ne lărgim orizontul. Să ieșim din carapace. Să nu stăm cu brațele încrucișate.

– Și să găsim niște bărbați din nu știu care colț de țară, care n-ar fi niciodată lângă noi? replică Jess. Mie, una, nu mi se pare că am face mare brânză.

– Așa mi-am zis și eu la început, răspunse Connie, făcând semn că voia și ea un pahar cu ceai.

Laila îi umplu paharul și i-l întinse.

– Dar tristul adevăr e că plictiseala m-a făcut mai deschisă la minte. Mult timp abia așteptam ca fiică-mea să crească și să meargă la colegiu, dar acum când e plecată, casa mi se pare atât de pustie, încât nu mai suport să stau în ea.

– Iar eu mă plictisesc îngrozitor de când m-am des­părțit de Dave, în urmă cu trei ani, ori asta spune ceva, din moment ce întâlnirile cu el erau la fel de palpitante ca atunci când urmărești cum crește un fir de iarbă, comentă Laila.

Își îndreptă spatele.

– Întâlnirile online sunt calea perfectă de-a schimba situația de acum. Sunt la modă. O să ne distrăm.

Jess tot nu era convinsă. Se întoarse spre Connie, pe care o știau foarte cumpătată.

– Tu chiar ești de acord cu asta?

Connie ridică din umeri.

– Păi, există unele avantaje...

– Nepotrivire geografică, repetă cu tărie Jess.

– Asta nu e o problemă, insistă Laila. E un nou serviciu local. Bărbații de prin partea locului sunt de treabă.

Jess nu putea să accepte nici ideea, nici faptul că cine­va cum era Connie ar fi fost dornică, dacă nu cumva nerăbdătoare, să încerce să-și găsească un prieten online.

– Dar eu credeam... începu Jess, privind-o în ochi.

Nu-și duse gândul până la capăt. Se presupunea că n-ar fi trebuit să fie la curent cu faptul că între unchiul ei Thomas O’Brien și Connie părea să existe o atracție puternică. Frații ei, Connor și Kevin, o puseseră să jure că nu va sufla o vorbă.

– N-are importanță... oftă ea.

Connie o privi bănuitoare, dar cum părea a fi un subiect pe care nu dorea deloc să-l abordeze, își ținu gura.

Laila, care pare-se nu sesizase implicațiile momentului, reveni imediat la subiect.

– E perfect, așa-i? întrebă ea entuziasmată.

– Mai există vreun bărbat din partea locului pe care să nu-l știm deja? întrebă Jess, la fel de neîncrezătoare. Nu cumva de asta stăm aici în weekend fără să ne întâlnim cu nimeni?

– Zona nu depășește limitele orașului, admise Connie.

– Ba include și Annapolis, explică Laila, scoțând din buzunar o broșură și întinzându-i-o lui Jess. Ia uitați-vă aici: „Prânz pe malul golfului". Nu sună minunat? Și exact asta vom face, vom lua prânzul cu cineva pe care-l vom cunoaște abia atunci. E mai palpitant decât să aștepți să te faci remarcată la Brady’s. Dacă mai stau mult pe acolo, Dillon m-a amenințat că botează un scaun de bar cu numele meu.

– Măcar va rămâne ceva de pe urma ta în Chesapeake Shores, o tachină Jess. E mult mai bine decât un tablou pe peretele băncii ăleia plicticoase a familiei tale, la care ții atât de mult.

– N-aveți decât să râdeți de mine cât poftiți, dar eu chiar cred că trebuie să facem asta, insistă Laila. Suntem femei frumoase și inteligente. Merităm să ne petrecem timpul cu niște bărbați interesanți și de succes, care să nu ne fie rude.

– Iar mie mi s-a luat să tot merg sâmbătă seara la cina de caritate de la Jake și Bree, adăugă Connie, scuturată de un fior. După plecarea lui Jenny, se așteaptă să mă tot duc acolo și să mă minunez de bebelușul lor. E tare drăgălașă, dar nu așa mă văd eu petrecându-mi serile de sâmbătă cine știe câți ani de acum încolo.

– Am avut și eu parte de astfel de cine, întări Jess, dar măcar m-au pasat de la Bree la Abby, pe urmă la Kevin și în sfârșit chiar la Connor.

– Eu n-am parte nici măcar de asemenea cine, spuse Laila. Trace și Abby se bazează pe mine să stau cu gemenele. Dacă nu mă mărit curând, probabil o să-mi ceară să mă mut la ei și să mă fac bonă cu normă întreagă.

– Tu ai o carieră, îi aminti Jess. Sunt ferm convinsă că-ți poți păstra un stil de viață independent.

– Independența e nașpa, declară Laila.

– Că bine zici, încuviință Connie. Nu că mi-aș dori ca vreun bărbat să controleze ce vreau eu să fac cu viața mea, adăugă ea pe un ton categoric. Dar ar fi plăcut să te cuibărești seara lângă cineva la gura sobei.

– Spune deschis ce vrei, o somă Jess. Vrei sex.

Connie oftă.

– Nu asta vrem toate?

– Deci, facem pasul? întrebă Laila, bătând cu palma în broșură.

– Dar ce știm noi despre firma asta? nu se putu abține să întrebe Jess, deși se știa cât era de imprudentă.

– Numai ce zice în broșură, răspunse Laila, aruncând o privire pe ultima pagină. Promite discreție în alcătuirea cuplurilor, de care se va ocupa un psiholog cu experiență de ani în problemele celibatarilor. Omul ăsta a creat niște criterii, ca să se asigure că partenerii împărtășesc aceleași scopuri și aceleași valori.

Puse broșura pe masă și le privi în ochi pe cele două prietene ale ei.

– Haideți, fetelor. Ce avem de pierdut? Dacă respectivii sunt oribili, o să râdem de ei după aia, când bem un pahar la Brady’s.

– Eu sunt de acord, se hotărî Connie. Jess?

Jess aruncă o privire spre hârtiile de pe birou. Tot acolo avea să le găsească.

– Ce naiba! De acord și eu.

Se întoarse, își deschise calculatorul, căută numele firmei și îl accesă.

– Frumoasă pagină, zise ea pe un ton aprobator.

– Vezi? Pare cât se poate de respectabil, sublinie Connie.

– Mie îmi place și poza, zise Laila. Cred că a fost făcută chiar pe Shore Road. Uitați-vă la cheiul pescarilor, acolo în stânga.

– Nu ți-e teamă că am putea fi cuplate cu vreun bărbat pe care-l știm, dacă nu cumva cu unul cu care ne-am mai întâlnit deja? întrebă Jess. Ar fi umilitor.

– Sau poate acum îl vom putea vedea în altă lumină, răspunse Connie cu o figură gânditoare. În definitiv, dacă un expert va spune că ne potrivim, poate că noi am fost de vină că l-am desconsiderat.

– Sau poate că un expert nu-i chiar așa deștept, interveni Jess.

Cu toate acestea, când pe monitor apăru formularul de înscriere, se apucă să-l completeze prima. Se luptă puțin cu tentația de a da date false, doar ca să vadă ce se întâmplă, dar Connie și Laila nu-i dădură voie.

– Trebuie să iei treaba asta în serios, o dojeni Connie.

– Adică ne așteptăm ca un calculator și un așa-zis expert să realizeze ceea ce n-am reușit noi, replică Jess. Și vreți să iau totul în serios?

– Eu chiar fac asta, declară Connie. Pentru mine ar putea fi ultima șansă.

– Nu va fi ultima ta șansă, protestă vehement Laila. Dacă așa vezi tu lucrurile, Connie, poate ar trebui să te abții. Disperarea nu-i o atitudine înțeleaptă când vrei să cunoști un bărbat. Facem chestia asta ca să ne amuzăm și ca să avem parte de câteva prânzuri gratis. Atât și nimic mai mult. Nu trebuie să ne așteptăm la cine știe ce. Ne interesează doar să ne distrăm.

Jess încuviință din cap. Connie nu părea pe deplin convinsă. Totuși, după ce Jess completă formularul, Connie o înghionti să se dea deoparte și se instală în fața calculatorului. La urmă completă formularul și Laila.

După expedierea ultimului formular, schimbară o privire între ele.

– Simt nevoia să beau ceva, zise Jess.

– Și eu, îi ținu isonul Laila.

Connie încuviință din cap.

– Eu cred că o să-mi torn o porție dublă.

Unul dintre puținele lucruri care nu se schimbaseră după ce Jake se căsătorise cu Bree era faptul că el, Mack Franklin și Will Lincoln continuau să ia zilnic prânzul împreună la localul lui Sally. Adoptaseră acest obicei pe vremea când Jake avusese nevoie de sprijinul lor, după despărțirea de Bree cu câțiva ani în urmă. Acum că cei doi erau iarăși împreună și aveau o căsnicie fericită, tradiția prânzului devenise o ocazie pentru cei trei prieteni să păstreze legătura. Will se bizuia pe acești doi amici ai lui chiar mai mult decât își dădea seama.

Ca psiholog, Will își petrecea ziua ascultându-i pe alții cum vorbeau despre problemele lor, în timp ce el nu-i avea decât pe Jake și Mack ca să-i asculte păsul. Deși fiecare dintre ei știa aproape totul despre viața celorlalți doi, totuși Will le ascunsese un lucru: noua lui firmă, site-ul „Prânz pe malul golfului".

Site-ul de întâlniri pe internet luase ființă ca urmare a propriilor frustrări. Petrecea prea mult timp dând sfaturi de viață celibatarilor și prea puțin ca să-și găsească și el pe cineva. Numele site-ului, care îi venise în minte în toiul unei nopți de vară, era menit să sune ironic, cel puțin pentru el. Oricât îi plăcea să se vadă cu cei doi prieteni, își spunea că de mult ar fi trebuit să înceapă să ia prânzul cu persoane îmbrăcate în rochii și care își dădeau cu parfum.

Poate că ocazional Jake mirosea a trandafiri, dar asta numai după ce își petrecea dimineața plantând tufe de trandafiri pentru vreunul dintre numeroșii lui clienți la amenajări exterioare. Nu era nici pe departe același lucru.

Totodată, Will se gândea că era timpul să renunțe la vechea lui iubire, Jess O’Brien, sora cea mică a prietenilor lui Kevin și Connor O’Brien. În decursul anilor, Jess avusese nenumărate ocazii să arate măcar un strop de interes pentru persoana lui Will, numai că ea îl tratase ca pe un frate mai mare și deosebit de plicticos.

Mai mult decât atât, de când Will alesese meseria de psiholog, Jess îl acuza mereu că o privește ca pe o pacientă suferind de ADHD¹. Nu avea deloc încredere când el îi acorda atenție, așteptându-se s-o trateze ca pe un studiu de caz pentru profesia lui. Oricât insistase Will că lucrurile nu stăteau așa, Jess nu renunțase la acea convingere ridicolă. Și cum veneau deseori în contact, suspiciunile ei făceau ca de cele mai multe ori când se întâlneau, atmosfera să fie încordată și stânjenitoare.

Asta însemna că Will trebuia să-și vadă în sfârșit de viața lui, treabă deloc ușoară într-un oraș cu mai puțin de cinci mii de locuitori, în afara perioadelor când turiștii și vizitatorii de weekend năvăleau aici primăvara și vara. Firma „Prânz pe malul golfului" fusese înființată nu numai ca să umple un gol pe scena socială a orașului Chesapeake Shores, ci și ca să-l ajute să nu îmbătrânească singur.

Când le explică toate aceste lucruri lui Jake și Mack, amândoi se holbară la el de parcă i-ar fi crescut brusc coarne.

– Înființezi un site de întâlniri online? repetă Mack, parcă vrând să se convingă că auzise bine.

– Exact, răspunse Will. Dacă tu n-ai fi atât de ocupat să nu-i dai întâlniri lui Susie, te-aș încuraja să te înscrii. Ești unul dintre burlacii cei mai eligibili din oraș.

– Și vrei să te folosești chiar tu de site? întrebă Jake nedumerit. Parcă știam că te întâlnești cu o psiholoagă care și-a cumpărat o casă de vacanță aici.

– Adevărat, răspunse Will. Dar asta a fost în urmă cu doi ani. Relația n-a mers, ceea ce ai ști și tu dacă ai fi atent vreodată la ce spun.

– Dar te-ai întâlnit cu ea, insistă Jake. Doar nu visez. Iar nouă ne făceai capul mare nu care cumva să ne dăm întâlniri.

– Ce pot să zic? Will ridică din umeri. Oricum, nici una dintre ele n-a dus la nimic.

– Presupun că ai dreptate, zise Mack într-un târziu. Susie se plânge tot timpul că în oraș nu există bărbați disponibili.

Jake abia reuși să-și stăpâneasca râsul.

– Ce e? întrebă Mack, încruntându-se la el.

– Credeam că te are pe tine, răspunse Jake.

– Nu ne dăm întâlniri, repetă Mack pentru a nu știu câta oară.

– Și nici unul din voi nu pare să umble după alta, sublinie Will. Dacă mă înșel cumva și sunteți deschiși către alte opțiuni, vă puteți imediat înscrie pe site. Tu ai fost atlet și ești un reporter destul de cunoscut. Până la sfârșitul săptămânii cu siguranță îți găsesc pe cineva.

Jake îl privi fără să-i vină a crede.

– Ai deja clienți?

– Până acum, vreo treizeci, confirmă Will.

– Sunt și persoane cunoscute? întrebă Mack, apoi se încruntă. De pildă, Susie.

În tonul lui se ghicea o anumită încordare, dovadă că pentru el relația însemna mai mult decât era dispus să recunoască.

– Nu pot să spun, răspunse Will.

– Când ai înființat firma? întrebă Jake.

– Oficial, acum trei săptămâni, deși lucrez de multă vreme la criteriile după care formez cupluri. În cele din urmă, am alcătuit și am distribuit prin oraș câteva broșuri. N-aveam nici cea mai mică idee ce ar fi putut urma, dar când clienții au început să se înscrie, m-am gândit să vă spun și vouă despre site, înainte să aflați de la alții. Cineva tot se va prinde până la urmă că eu sunt psihologul profesionist amintit acolo. În definitiv, nu există prea mulți psihologi prin partea locului.

– Atunci, faci asta pentru bani? întrebă Mack, evident încercând să-i afle motivația.

Înainte de Susie, Mack nu avusese nici un fel de probleme să atragă femeile necăsătorite, astfel că nu înțelegea frustrările lui Will.

– Ar putea fi o mină de aur, sigur că da, dar nu ăsta-i scopul meu, insistă Will. Am conceput site-ul mai mult ca pe un serviciu adus comunității.

– Frumos ai mai adus-o din condei, comentă cu subînțeles Jake. Mai devreme ai recunoscut că faci asta ca să cunoști femei. Nu era de ajuns dacă veneai mai des la Brady’s?

Will clătină din cap.

– În ce mă privește, tactica asta n-a funcționat.

– Dar la biserică? Am auzit că mulți bărbați cunosc femei la biserică, zise Mack. Dacă stai să te gândești, de-aș fi știut că ești așa de disperat, aș fi putut s-o rog pe Susie să-ți găsească pe cineva. Are vreo câteva prietene.

– Nu sunt disperat, protestă Will, vizibil ofensat de epitet. Gândesc în perspectivă.

Jake și Mack schimbară o privire. Apoi Jake își luă inima în dinți.

– Cum rămâne cu Jess?

Will încremeni.

– Cum să rămână?

– Întotdeauna ai fost nebun după ea, continuă Jake.

– Numai că ea nu-i nebună după mine, răspunse Will, fără să-și nege sentimentele, fiindcă oricum nu fusese în stare niciodată să le ascundă. S-o lăsăm pe Jess. Ea n-are nimic de a face cu asta.

Nici unul din prietenii lui nu părea convins, totuși abandonară subiectul.

Mack îl privi amuzat pe Will.

– Așadar, o să organizezi întâlniri de grup, cum se făceau în colegiu? Și fiecare va purta pe piept un ecuson cu numele? Sau chestii gen „Întâlniri de 60 de secunde"² ori „Scaunele muzicale"³? Se spune că sunt foarte distractive.

Văzând cum era luat peste picior, Will se încruntă.

– Du-te naibii!

Se ridică în picioare.

– Și acum, vă rog să mă scuzați. Mă întorc la birou, ca să mă joc de-a cuplurile.

– Tu și Dolly Levi, comentă Mack cu un zâmbet larg, care arăta că nu-i părea rău pentru ce spusese mai devreme.

Will îl privi fără să înțeleagă.

– Cine?

– Din Hello, Dolly, filmul muzical. De curând l-am revăzut cu Susie. Dolly se ocupa de găsirea partenerilor potriviți.

Jake scoase un geamăt.

– Te rog să nu spui multor oameni că tu, care ai fost cândva un faimos sportiv în Chesapeake Shores și la colegiu, te duci să vezi filme muzicale pentru adolescente. O să-ți distrugă reputația de cel mai grozav burlac al tuturor timpurilor. O să dispari de pe lista celor cu care o fată își poate da întâlnire. De fapt, e foarte probabil ca nici o fată să nu mai vrea să se întâlnească cu tine.

– N-are nevoie de alta, interveni Will. O are pe Susie.

– Care, după cum se vede, îl învață la rele, zise Jake.

Mack se încruntă la el.

– Trebuie să-ți amintesc că soția ta pune în scenă spectacole la noul ei teatru din Chesapeake Shores, între care, dacă-mi permiți să adaug, chiar și câte unul muzical? Ai de gând să te duci să-l vezi?

Jake se strâmbă.

– Aia e obligația mea de soț, nu o alegere personală. E o mare diferență.

– Will, tu ești de acord cu asta? E vreo diferență?

– Eu nu mă bag între voi, băieți, declară categoric Will. E treaba voastră.

Avea de gând să se înapoieze la birou să vadă dacă o putea găsi pe femeia visurilor lui. Poate era chiar undeva pe aproape, deși, dacă ar fi fost așa, ar fi trebuit s-o întâlnească până acum.

Pentru prima oară de vineri încoace, Will își deschise e-mailul să vadă dacă avea noi cereri de înscriere pe site-ul „Prânz pe malul golfului". În timpul weekendului sosiseră vreo șase. Tocmai introdusese în calculator datele pentru trei dintre clienți când dădu cu ochii de cererile trimise de Laila, Connie și Jess. Laila și Connie, da, înțelegea, dar Jess? Cum ar fi trebuit să procedeze cu ea?

Întrucât Jess plătise înscrierea cu cartea ei de credit, deontologia profesională îi impunea lui Will să-i introducă datele în sistem și să vadă dacă criteriile lui o făceau compatibilă cu cineva. Numai că nodul din stomac îi spunea să șteargă cererea ca și cum n-ar fi fost trimisă niciodată. Nu voia să fie tocmai el acela care s-o ajute pe Jess să se plimbe la apus de soare mână în mână cu altul. Poate că într-o bună zi ea va ajunge să facă asta, dar Will nu ținea câtuși de puțin să înlesnească tocmai el asemenea întâlnire.

Se luptă cu propria conștiință zece minute bune, după care, fără nici cea mai mică tragere de inimă, introduse datele în sistem. Lăsă deoparte cu bună știință datele lui personale. Când calculatorul nu-i afișă nici o persoană compatibilă, Will răsuflă ușurat.

Se gândi să-i trimită lui Jess banii înapoi și să-i spună să revină cu o nouă cerere de înscriere, dar când să apese tasta „Trimite", nu se îndură s-o facă.

Știa că asta se întâmpla fiindcă era mult prea dornic să-i respingă cererea din motive personale. Dacă ar fi fost vorba de altcineva, ar fi studiat din nou datele peste câteva zile. Oricât de tare i-ar fi displăcut ideea, îi datora lui Jess măcar atât.

Cât despre Laila și Connie, cu ele lucrurile se dovediră mult mai simple. În cazul lui Connie, îi apărură imediat trei potențiali candidați. Le trimise tuturor informații cum să ia legătura. Pentru Laila avea chiar patru posibilități. Spre uimirea lui Will, una dintre cele mai bune potriveli, bărbatul cu care ea avea cele mai multe lucruri în comun, era el însuși.

– Nici gând, murmură el.

Niciodată nu-i trecuse prin minte să-i ceară întâlnire surorii mai mici a lui Trace... și totuși, de ce nu? Poate ar fi fost cel mai bun test al criteriilor pe care le aplica. Era pentru prima oară când găsea atât de multe puncte comune între doi posibili parteneri.

Tocmai se pregătea să-i telefoneze Lailei când îi trecu prin minte că primirea succesivă a celor trei cereri de înscriere, sosite sâmbătă seara la numai câteva minute una de alta, nu putea fi o simplă coincidență. Să fi fost cumva un fel de provocare? Și cum ar reacționa Jess dacă el și-ar da întâlnire cu Laila? S-ar simți ofensată că prietenele ei își găsiseră perechea și ea nu? Ar deranja-o dacă prima întâlnire a Lailei ar fi cu el? Și oricum, de ce i-ar fi păsat lui Will, când voia să-și vadă de viața lui, așa cum își promisese că va face?

Înainte să se răzgândească, ridică receptorul și îi telefonă Lailei la bancă.

– Bună, Will. Ce mai faci? îl salută ea pe un ton prietenos.

– Poate n-o să-ți vină să crezi, dar am fost declarați compatibili de un site de întâlniri online, îi explică el, fără să-i spună că site-ul îi aparținea chiar lui.

Oricum, Laila avea să afle cât de curând.

– „Prânz pe malul golfului"? întrebă ea. Glumești! Nu mă așteptam să se întâmple atât de repede.

– Și eu sunt la fel de surprins ca tine, dar mă gândeam că am putea face o încercare. Vrei să luăm mâine prânzul împreună?

– De ce nu? răspunse ea, apoi șovăi puțin. Ești sigur că-i o idee bună?

– De ce n-ar fi? i-o întoarse Will. E clar că amândoi căutăm noi modalități de a întâlni pe cineva, iar dacă un calculator ne declară compatibili, cred că am putea măcar verifica.

– În cel mai rău caz, o să ne distrăm, nu?

– Exact. Ce zici?

– Când și unde? întrebă ea.

– Panini Bistro, la prânz? Sau ai prefera în altă parte?

– Credeam că iei întotdeauna prânzul cu Mack și Jake, zise Laila, dovadă că rutina lui era cunoscu­tă tuturor.

– Am decis că e vremea să renunț la rutină, explică Will.

– Atunci contează pe mine. Panini Bistro e ok. Ne ve­dem acolo. Trebuie să-mi pun și o garoafă roșie la ureche ca să mă recunoști? râse ea.

– Doar dacă te-ai schimbat considerabil de la masa cu familia O’Brien de acum câteva duminici. Cred că am să te recunosc, răspunse Will.

Ezită o clipă, apoi adăugă:

– Poate că deocamdată ar fi bine să păstrăm secretul. Ce părere ai?

– Ți-e rușine să fii văzut cu mine, Will Lincoln? îl tachină ea.

– Dacă mi-ar fi, n-am merge să luăm prânzul pe Shore Road, o liniști el. Mă gândeam doar că poate ar fi bine să fim mai discreți până când ne dăm seama cu merg lucrurile. Prietenii noștri ar avea multe de zis dacă ar afla.

– Sper că nu te gândești la cineva anume? îl întrebă Laila cu subînțeles. E vorba de Jess, așa-i? Vrei ca ea să nu afle nimic?

– Nici pomeneală! protestă categoric Will. De ce i-ar păsa?

– Mă bucur că vezi lucrurile astfel, fiindcă nu mă prea pricep să ascund secrete, mai ales față de prieteni.

– Atunci, bine, spuse Will, resemnat la ideea că prânzul pe care urma să-l ia cu Laila putea stârni mare agitație. Ne vedem mâine.

– Abia aștept, zise Laila.

Will și-ar fi dorit să spună același lucru. În schimb, simțea în stomac un nod de spaimă. Orice psiholog cât de cât competent i-ar fi spus că asta se întâmpla fiindcă se juca cu focul.

Sindromul de hiperactivitate cu deficit de atenție (n.tr.)

Emisiune de televiziune unde parteneri aleși la întâmplare dispun de 60 de secunde ca să decidă dacă sunt compatibili (n.tr.)

Joc în care participanții se învârt pe un fundal muzical în jurul unui număr de scaune mai mic cu unul decât numărul lor, iar când încetează muzica, trebuie să se așeze pe câte un scaun, persoana care rămâne în picioare fiind eliminată din joc (n.tr.)

capitolul 2

La câteva zile după ce se înscrisese pe site-ul „Prânz pe malul golfului", Jess își verifică e-mailul.

– Nu pot să înțeleg, murmură ea înciudată către Laila, care trecuse pe la han. Și tu, și Connie ați primit răspuns aproape imediat. Eu n-am primit nimic, nici măcar o confirmare că mi-a fost acceptată cererea.

– Sunt convinsă că-i vorba de o simplă omisiune, o încurajă Laila, deși cu un aer ciudat de vinovat.

– Știi tu ceva ce eu nu știu? întrebă Jess, privindu-și prietena printre pleoapele îngustate.

– Bineînțeles că nu, răspunse Laila, puțin cam repede. Poate că preocupările tale sunt prea personale. Firma se angajează să găsească parteneri cu preocupări asemănătoare. S-ar putea să dureze mai mult până află perechea perfectă. Sunt sigură că nu toți reacționează imediat. Lucrul cel mai important e ca persoana pe care ți-o vor găsi până la urmă să fie cea potrivită.

Jess ridică din umeri.

– De fapt, nici n-ar importanță. Oricum nu mă bazam pe asta. Ce ar fi să dăm o fugă până la localul lui Sally să mâncăm ceva?

– Îmi pare rău, nu pot. Merg la prima întâlnire.

Jess o pironi cu privirea, încercând să descifreze expresia ciudată de pe chipul prietenei ei. Laila părea mai mult îngrijorată decât încântată. Nu era reacția la care se așteptase Jess.

– De ce n-ai zis nimic când ai venit la mine? întrebă ea. Cine-i tipul? Știi cum îl cheamă? Unde vă întâlniți?

– La Panini Bistro, răspunse Laila.

Jess o studie din nou cu mare atenție.

– Tot am impresia că-mi ascunzi ceva. Cine-i bărbatul cu care te întâlnești? Îl cunosc?

Laila încuviință din cap cu o figură rușinată.

– De fapt, da. De asta am trecut pe aici, ca să-ți spun și ție, în caz că ai avea ceva de obiectat.

– De ce naiba să obiectez la o întâlnire a ta? exclamă Jess. N-am avut niciodată vreo relație serioasă în orașul ăsta, poate cu excepția lui Stuart Charles în clasa a treia. Am mers la nu știu câte meciuri de juniori ca să-l văd jucând.

Laila își pierdu șirul gândurilor.

– Credeam că mergeai la meciuri ca să-l vezi pe Connor.

– Ai impresia că voiam să afle toată lumea că eram moartă după un băiat mai mare ca mine? râse Jess. Cred că Stuart avea vreo 12 ani. Din capul locului n-aveam nici o șansă.

Redeveni serioasă.

– Ne-am abătut de la subiect. Vorbeam despre tipul cu care te întâlnești și încercam să-ți explic că nu ai nici un motiv de îngrijorare în ce mă privește.

– Nu sunt chiar atât de sigură, o contrazise Laila.

Apoi, evitând s-o privească în ochi pe Jess, adăugă:

– E vorba de Will.

Jess încremeni. Ar fi putut jura că inima i se oprise în piept, deși era ultimul lucru la care s-ar fi așteptat.

– Iei masa cu Will? întrebă ea, pronunțând rar fiecare cuvânt. Adică vrei să spui că el ți-a fost desemnat de calculator ca fiind partenerul potrivit?

Laila încuviință din cap, apoi întrebă îngrijorată:

– Sper că nu ești supărată? Am vrut să auzi asta de la