Descoperiți milioane de cărți electronice, cărți audio și multe altele cu o perioadă de probă gratuită

Doar $11.99/lună după perioada de probă. Puteți anula oricând.

Mici Focuri Pretutindeni
Mici Focuri Pretutindeni
Mici Focuri Pretutindeni
Cărți electronice403 pagini7 ore

Mici Focuri Pretutindeni

Evaluare: 5 din 5 stele

5/5

()

Citiți previzualizarea

Informații despre cartea electronică

În Shaker Heights, o suburbie liniştită din Cleveland, totul este planificat – de la culoarea caselor şi până la vieţile oamenilor. Şi nimeni nu întruchipează mai mult spiritul oraşului decât Elena Richardson, al cărei principiu călăuzitor este să respecte regulile. Atunci când Mia Warren – o artist ă enigmatic ă şi mamă singură – ajunge în oraş cu fiica ei adolescent ă, Pearl, şi închiriază o casă de la familia Richardson, Mia şi Pearl devin mai mult decât chiriaşe: toţi cei patru copii Richardson sunt atraşi de perechea mamă–fiică. Dar Mia are un trecut misterios şi o lipsă de respect faţă de reguli care ameninţă să distrugă această comunitate ordonată. Când prietenii apropiaţi ai familiei Richardson încearcă să adopte o fetiţă de origine chinez ă, se dezlănţuie o bătălie pentru custodie care împarte în mod dramatic oraşul, Mia şi Elena aflându-se în tabere opuse. Însă Elena este hotărâtă să descopere secretele din trecutul Miei, iar obsesia ei va avea urmări devastatoare… Mici focuri pretutindeni explorează povara secretelor, natura artei şi a identităţii, atracţia irezistibilă a maternităţii şi falsa credinţă că respectarea regulilor poate preveni dezastrul.

Mi-a plăcut la nebunie Mici focuri pretutindeni. E poate romanul meu preferat dintre cele pe care le-am citit anul acesta.“ John Green

„Spiritual, serios şi sensibil. Un roman minunat.“ Paula Hawkins

„Remarcabil.“ Matt Haig

LimbăRomână
Data lansării5 dec. 2017
ISBN9786063357787
Mici Focuri Pretutindeni

Legat de Mici Focuri Pretutindeni

Cărți electronice asociate

Viața de familie pentru dvs.

Vedeți mai mult

Recenzii pentru Mici Focuri Pretutindeni

Evaluare: 4.8 din 5 stele
5/5

5 evaluări0 recenzii

Ce părere aveți?

Apăsați pentru evaluare

Recenzia trebuie să aibă cel puțin 10 cuvinte

    Previzualizare carte

    Mici Focuri Pretutindeni - Celeste Ng

    1

    Toată lumea în Shaker Heights vorbea în vara aceea despre acelaşi lucru: că Isabelle, mezina fami­liei Richardson, se ţicnise în cele din urmă şi dă­duse foc casei. În primăvară, bârfa omniprezentă fusese cea des­pre micuţa Mirabelle McCullough – sau, în funcţie de tabăra în care te situai, May Ling Chow –, iar acum, în sfârşit, apăruse un subiect de discuţie nou şi sen­zaţional. Puţin după prânz, în acea sâmbătă din mai, clienţii care-şi împingeau cărucioarele de cumpărături prin magazinul Heinen auziră maşinile de pompieri pornindu-şi sirenele şi trecând în viteză spre iazul cu raţe. La douăsprezece şi un sfert, patru dintre ele erau deja oprite, într-un şir roşu, dezor­do­nat, pe Parkland Drive, unde toate cele şase dormi­toare ale familiei Richardson erau în flăcări, iar fumul ce se ridica dea­supra copacilor, aidoma unui nor ne­gru de furtună, era vizibil de la aproape un kilometru distanţă. Mai târziu, oamenii aveau să spună că sem­ne existaseră tot timpul: că Izzy era niţel smintită, că întotdeauna fusese ceva în neregulă cu familia Richardson, că ime­diat ce auziseră sirenele, în dimineaţa aceea, ştiuseră pur şi simplu că se întâmplase ceva în­grozitor. Dar, la urma urmei, fireşte, Izzy nu mai era de mult printre ei, nu mai rămăsese nimeni să-i ia apărarea, iar oamenii puteau spune orice le convenea – şi chiar spuneau. Dar când ajunseseră maşinile de pompieri, şi încă puţin timp după aceea, nimeni nu ştiuse ce se întâm­plase. Vecinii se strânseseră cât mai aproape posibil de bariera improvizată – o maşină de patrulare a poli­ţiei, parcată de-a latul la câteva sute de metri dis­tan­ţă – şi îi priveau desfăşurându-şi fur­tunurile pe pompieri, cu chipurile acelea împietrite ale celor care ştiu să re­cu­noască o cauză pierdută. Peste drum, raţele de pe iaz îşi scufundau capetele în apă în căutare de alge, netulburate de agitaţia creată.

    Doamna Richardson stătea pe peluza cu copaci, strân­gându-şi la gât halatul de baie de un albas­tru-des­chis. Deşi era deja amiază, încă dormea când detec­toarele de fum începuseră să ţiuie. Se culcase târziu şi intenţionat dormise mai mult, spunându-şi că merită măcar atâta lucru după o zi grea. Cu o seară înainte, pri­vise de la una dintre ferestrele de la etaj în vreme ce o maşină se apropiase şi trăsese în faţa casei. Aleea era lungă şi circulară, ca o potcoavă adâncă, mergând de la marginea străzii până la uşa din faţă şi înapoi, aşa că strada era la vreo sută de metri distanţă, prea de­parte ca să poată vedea clar; plus că, deşi era luna mai, la ora opt era deja aproape întuneric. Dar recunoscuse micul Volkswagen maroniu al chiriaşei sale, Mia, cu farurile aprinse. Portiera din dreapta se deschisese, şi din maşină coborâse o siluetă subţire: fiica adoles­centă a Miei, Pearl, care lăsase portiera întredeschisă. Plafoniera lumina interiorul automobilului ca pe un teatru al umbrelor, însă înăuntru erau bagaje peste bagaje, până sus, iar doamna Richardson nu reuşise să zărească decât conturul vag al capului Miei, cu pă­rul strâns neglijent în creştet. Pearl se aplecase spre cutia poştală, iar doamna Richardson îşi imaginase scârţâitul slab al uşiţei deschise şi apoi închise. Pearl urcase apoi la loc în maşină şi închisese portiera. Lu­minile de poziţie se aprinseseră, clipiseră, iar Volks­wagenul demarase, îndepărtându-se în întunericul tot mai adânc. Uşurată, doamna Richardson coborâse la cutia poştală şi găsise un set de chei prinse pe un inel simplu, fără nici un bilet ataşat. Îşi pusese în gând să se ducă dimineaţă să verifice casa închiriată de pe Wins­low Road, deşi ştia că ele vor fi plecat deja.

    Din cauza aceasta, îşi permisese să doarmă până mai târziu, iar acum era douăsprezece şi jumătate, iar ea stătea pe peluza cu copaci, în halatul de baie, încăl­ţată cu tenişii fiului ei, Trip, privindu-şi casa cum arde din temelii. Când se trezise în ţiuitul asurzitor al detec­torului de fum, alergase dintr-o cameră în alta, cău­tându-i – pe el, pe Lexie, pe Moody. Îşi dădu seama că n-o căutase şi pe Izzy, ca şi când ar fi ştiut deja că ea era vinovata. Toate dormitoarele erau pustii, cu excepţia mirosului de benzină şi a câte unui foc mic aprins în mijlocul fiecărui pat, de parcă o cercetaşă dementă şi-ar fi făcut tabăra acolo. Până să verifice camera de zi, sufrageria, salonul şi bucătăria, fumul începuse să se răspândească, iar ea fugise în sfârşit afară la auzul sirenelor; alertaţi de sistemul de securitate al casei, pompierii se apropiau deja. Afară, pe alee, văzuse că Jeepul lui Trip lipsea, la fel şi Explorerul lui Lexie, bi­ci­cleta lui Moody şi, fireşte, sedanul soţului ei, care se ducea de obicei la serviciu în dimineţile de sâmbătă, ca să ajungă la zi cu treburile. Cineva ar trebui să-l sune la birou. Îşi aminti că Lexie, slavă Domnului, ră­măsese peste noapte acasă la Serena Wong. Se întrebă unde se dusese Izzy. Şi unde erau fiii ei şi cum avea să-i găsească şi să le spună ce se întâmplase.

    *

    În ciuda temerilor doamnei Richardson, focul fu­sese stins înainte să ardă toată casa. Ferestrele nu mai erau, dar structura de cărămidă rămăsese în picioare, udă, înnegrită şi fumegând; la fel era cea mai mare parte a acoperişului, olanele închise la culoare lucind precum solzii peştilor din cauza faptului că fuseseră îmbibate cu apă. Familia nu va avea voie să intre în casă vreme de câteva zile, nu înainte ca specialiştii de la departamentul de incendii să testeze toate grinzile rămase, însă chiar şi de pe peluză – cel mai apropiat loc până la care banda galbenă, purtând inscripţia ATENŢIE, le permitea accesul – se vedea că înăuntru nu mai rămăsese aproape nimic.

    – Dumnezeule! exclamă Lexie.

    Şedea pe capota maşinii ei, parcată pe cealaltă par­te a străzii, pe iarba care mărginea iazul cu raţe. Ea şi Serena dormeau încă, ghemuite spate în spate în patul dublu al Serenei, când dr. Wong o scuturase de umăr, la unu şi câteva minute, şoptind: „Lexie! Lexie dragă! Trezeşte-te! A sunat mama ta. Stătuseră treze până la ora două noaptea, vorbind – aşa cum făcuseră de altfel toată primăvara – despre micuţa Mirabelle McCullough, contrazicându-se şi dezbătând dacă decizia judecătorului fusese corectă sau nu, dacă ar fi trebuit să li se încredinţeze custodia noilor ei părinţi sau ca fetiţa să fie reîncredinţată mamei sale. „Ce să zic, nici măcar n-o cheamă de fapt Mirabelle McCul­lough!, replicase în cele din urmă Serena şi se adân­ciseră apoi amândouă într-o tăcere morocănoasă, până când adormiseră.

    Acum, Lexie privea fumul ridicându-se în vălătuci de la fereastra dormitorului ei, cea din faţă, care dă­dea spre peluză, şi se gândea la tot ce le dispăruse din casă. Toate tricourile din comoda ei, toţi blugii din dulap. Toate mesajele scrise de Serena încă din clasa a şasea, încă mototolite ca nişte mingi de hârtie, pe care le ţi­nea într-o cutie de pantofi sub pat; patul în sine, aşter­nuturile şi pledul arse complet. Buchetul de trandafiri de prins la corsaj, pe care i-l dăruise Brian, iubitul ei, la reuniunea anuală a liceului, agăţat la uscat în baie, cu petalele roşu-aprins carbonizate. Acum nu mai ră­măsese decât cenuşa. Îmbrăcată în hainele de schimb pe care şi le luase la Serena – îşi