Fluturii Trandafirii + Fluturele Tern

De Sandra Lineliz

Box Set - Primele Două Cărți din seria BASM ROȘU - la un PREȚ AVANTAJOS pentru cititori!

Ce vei găsi în această poveste unică despre fluturi cu aspect uman:

– un fluture alungat din țara natală care în câteva zile ajunge aproape să-și piardă viața din cauza unor secte și a unor fluturi răi

– un fluture (Azure) fără o aripă care luptă pentru a-i cuceri inima fluturelui de mai sus, pe nume Zayn

– momente de suspans în fața pericolelor

– momente de atracție între acești doi fluturi frumoși, Zayn și Azure

– o iubire interzisă pentru că sunt frați, cel puțin așa susține Pajura, mama lui Zayn

– dialoguri interesante pe parcursul întregii povești

Zayn - un fluture tern urât de semenii săi, însă adorat de Azure, un fluture trandafiriu din Țara Verde. Ce face el când dă de iubire? Păi, trece prin următoarele etape:
– este alergat de furnicile roșii
– este aproape ucis de un trandafir malefic
– se ceartă cu părinții
– aproape că își pierde aripile
– aproape că și-ar lua viața când descoperă că Azure este sora lui.
Oare va mai continua el să o ajute pe Azure? Vei afla răspunsul într-unul din capitolele cărții. Lectură plăcută!

• Limbă: Română
• Editor: Sandra Lineliz
• Data lansării: 30 oct. 2020
• ISBN: 9781005820312

Sandra Lineliz

Îi plac basmele și fluturii. Așa a ajuns să compună o poveste unică, în care personajele principale au aripi colorate și strălucitoare. Aceștia trec prin multe peripeții, că altfel cartea n-ar putea fi un basm. Mulți inamici, insecte, plante trebuie să le vină de hac sau măcar să le dea bătăi de cap, altfel povestea n-ar fi amuzantă. Prin urmare, totul a fost pus la punct, pentru ca cititorii să se bucure de lumea fluturilor, așa cum e ea, cu bine și cu rău. Multe cărți vor fi create și vei avea șansa să descoperi mai multe lumi și mai multe povești.Mai multe detalii despre carte găsiți pe site-ul autoarei.

Previzualizare carte

Cap. I. Un Sfârșit și un Nou Început

Unde nu era urmă de om, acolo existau fluturii trandafirii. O lume minunată a lor. Nimeni nu știa de existența acestei rase. Ca de altfel, nimeni nu era interesat în a o descoperi. Fără doar și poate, aceasta nu reprezenta un dezavantaj pentru micile făpturi, care se desfătau într-o natură luxuriantă.

Numărul mare al petrecerilor făcuse ca teritoriul lor să fie cunoscut drept Țara Festivităților. Mulți fluturi, de toate culorile și cu modele care mai de care mai fastuoase și sofisticate, veneau aici pentru a-și arăta frumusețea. Altminteri, nu era numai acesta motivul principal al vizitei lor. Fiecare avea un sâmbure de speranță că își va putea întâlni sufletul pereche la una dintre petreceri. D-apoi mulți se strângeau atunci, iar fluturii trandafirii erau mereu prezenți la astfel de evenimente. Oare aveau deja logodnic? Mai toți erau frământați de această întrebare. Curiozitatea și interesul îi mâna să întrebe prin stânga și prin dreapta, pentru a afla răspunsul dorit.

Aveau aripile atât de strălucitoare încât concurau cu soarele, iar înfățișarea lor apropiată de cea umană reprezenta atracția principală pentru rasele defavorizate din acest aspect. Toți visau la a prinde inima unuia dintre ei. Erau seducători prin însuși modul lor de a-și undui aripile, în genere de culoare asemenea unui trandafir Lavaglut. Nu stăteau țepene precum hainele apretate, mai degrabă semănau cu mătasea în bătaia vântului. Adevărate făpturi feerice. Așa erau percepute de către toate celelalte rase existente în lumea lor.

Foarte diferiți și totuși foarte periculoși. Nu toți, dar aveau printre ei așa-ziși fluturi terni. Aceștia luau ființă numai atunci când se lăsau pradă urii și comiteau orori la adresa celorlalți frați de-ai lor. Arpile lor păleau în frumusețe. Nu le mai rămânea pic de strălucire pe suprafața lor mișcătoare, precum valurile line ale mării. Astfel, ajungeau să copieze culoarea nopții pentru că roșul de Lavaglut dispărea într-o clipită, lăsând totuși o urmă pe marginea lor. Numai în acest mod se diferențiau de fluturii negri, altfel ar fi fost foarte ușor de confundat.

O întreagă poveste s-a creat pe baza lor, însă nimeni nu-și aducea aminte de ei, într-o zi ca aceasta, când fluturii trandafirii se pregăteau de ținerea unei petreceri, în cinstea reginei lor. Nu era ziua ei de naștere dar mulți o respectau și tare o îndrăgeau că s-au gândit să o surprindă cu acest eveniment. Cadouri alese aveau să-i încânte ochii ei cărămizii.

Vânzoleala de început de petrecere mereu genera probleme pentru mai toți fluturii implicați în treburi legate de gătit și de pus în rânduială a locului destinat dansului și a celui dedicat servirii mesei. Era un moment propice pentru iscarea de certuri, mici sau mari încăierări, ori ceva mai frumos, gen o idilă. Când doi fluturi se ajutau la treburi josnice se spunea că se plăceau. Dacă era adevărat sau nu, aceasta depindea foarte mult de percepția fiecăruia asupra a ceea ce însemna dragostea. Ca de obicei, cei care aveau vârsta înaintată prezentau reticență față de acest subiect, însă cei tineri erau dornici să cunoască ce-ar putea face inima să bată diferit.

Veselia plutea în jurul tuturor, numai că la un moment dat apăru cineva în scenă, care le șterse zâmbetele de pe față.

Acest fluture deranjă desăvârșita lor ordine, ori dezordine. Mulți dintre ei erau preocupați să sară dintr-o parte în alta cu scaune, mese, perne, cu toate cele trebuincioase evenimentului festiv. Gata, gata să se lovească unul pe altul numai că se opriră îndată pentru a-și arăta disprețul față de acest fluture, chipeș ca de altfel. Era Zayn, singurul fluture tern care nu devenise rău precum cei înaintea sa.

Însuși numele lui genera repulsie pentru mai toți fluturii trandafirii dar nu și pentru alte rase. Identitatea sa de fluture tern devenise o povară pentru el, iar pentru semenii săi un motiv de bârfă și hulă. Fericirea lui era sufocată de gândirea colectivă. Rar apărea pe fața sa vreo schiță de zâmbet, d-apoi o curbură mai mare a buzelor sale, de un roz pal. Aproape imposibil ar fi zis cineva de lângă el, singura persoană de încredere a lui. Fluturii trandafirii o cunoșteau ca drept mătușa lui, dar aceasta nu însemna că într-adevăr era vreo rudenie între ei. El îi spunea simplu, Elys.

– Uită-te cine a apărut! zise una dintre slujnice.

– A venit și el așa ca să ne deranjeze. Te pomenești că îi place să ne vadă fețele noastre scârbite. Imediat ce-l vad, iaca și memoria mea îmi aduce aminte că este un fiu de fluture tern. Ptiu! Bată-l-ar ghinionul! exclamă răspicat unul dintre ei, vădit intenționat în a-i fi auzite ultimele vorbe.

Privirea rece a lui Zayn îl întâmpină pe iscoditor. Nu era nimic de adăugat, așa că trecu pe lângă acesta, lăsând în urma sa a se vedea aripile sale maiestuoase scăldate în negru. Urma culorii de Lavaglut se zărea numai pe marginea lor. Semenii săi îi percepeau aripile ca deosebit de urâte, însă celelate rase de fluturi le vedeau ca pe o adevărată capodoperă a frumuseții masculine. Ce-i drept, el era singurul colorat astfel. Ceilalți fluturi terni probabil își ascundeau în continuare rușinea exitenței, așteptând precum șarpele la pândă pentru a ucide pe cei cu o soartă mai bună decât a lor.

Zayn era obișnuit cu batjocura, hula și râsetele afișate în fața sa. Nu mai îl impresionau de când împlinise vârsta de șapte ani.

Urmat fiind de Elys, el trecu prin dreptul mesei principale unde avea să stea regele și regina. Se uită detașat la cele ce se rânduiau. Chipul său nu reflecta mai nimic. Numai el știa ce se petrecea în mintea sa.

Distanțându-se tot mai mult de ceata fluturilor privilegiați prin coloritul lor de Lavaglut, Zayn se întoarse către Elys și-i zise:

– Lasă-mă câteva secunde să mă plimb singur prin lanul de flori. Trebuie să-mi limpezesc mintea.

– Dar dacă o să fii atacat? Știi d-apoi ce ură e pe tine. Ești sigur că vrei să-ți asumi acest risc? Ochii ei arătau multă îngrijorare de-aceea îl și apucă de brațul stâng.

– Mai contează asta? Și-așa m-am plictisit să stau mereu cu această teamă. Poate se sfârșește odată și cu mine, spuse el smulgându-se din strânsoarea ei și luându-și zborul în văzduh. Nu-i dăduse mătușii sale niciun răgaz în a-l opri. Ce avea să se întâmple nu era problema lui. Soarta să-l conducă unde o vrea.

Cu un astfel de gând, care parcă îi paralizase mintea, se plimba el lin printre flori, din când în când făcând mici salturi pe deasupra lor. Oarecum încerca să se asigure ca nu cumva să fi fost urmărit. Nu strica să fie precaut, chiar și așa ferm convins că nu era importantă viața sa.

După cum s-a așteptat, niciun fluture trandafiriu nu s-a încumetat în a-i veni de hac într-o zi ca aceasta, când se pregăteau de o petrecere însemnată. Acum parcă avea dreptul să se destindă. Nu mai era nimeni în jurul său care să-l cârtească, nici măcar mătușa lui, care nu-l pierduse vreodată din ochi. Oare de ce făcuse ea o excepție tocmai acum? Un moment de teamă îl cuprinse, dar nu se puse pe gânduri. Inima sa socotise că era mai bine să avanseze decât să accepte ideea că ar trebui să se întoarcă la Elys. Rău n-avea ce să i se întâmple. Fluturii trandafirii îl vizau numai pe el. Ce să aibă cu biata de ea care fusese forțată să-i devină un protector? Nu făcea parte din categoria fluturilor terni și totuși ea picase la zar pentru a avea grijă de el, un fluturaș tern smuls din brațele părinților și aruncat în mijlocul fluturilor lucitori, neatinși de urâțenie.

Tot înaintând el așa alene, uitându-se din când în când în urma sa, un foșnăit undeva mai jos, printre flori, îi atrase atenția. O intenție avu în a se coborî și a cerceta cu ochii săi argintii ce se petrecea la baza firelor de iarbă dar se răzgândise deodată. Oare la ce folos ar fi fost ca el să se implice în treburile altora? Însuși propriile sale probleme îi dădeau multe bătăi de cap și nu consimțea că era timpul să-și mai adauge altele.

Dorința mare de a ignora complet agitația de jos se spulberă odată ce un țipăt perturbă liniștea din jur. Îl determină să se oprească din zbor, aterizând rapid pe o floare de mușețel, cea mai apropiată de locul cu pricina. Însă, iarba se dovedi prea deasă pentru ca el să poată zări ceva. De aceea, tare mult fu tentat să se piardă în văzduh și să uite că ar fi auzit vreodată ceva în acest lan plin de flori.

Oricât de încăpățânat ar fi vrut să fie, îndată ce auzi vocea suavă a victimei, probabil tot un fluture, se repezi a coborî prin desișul verde. Într-un mod iscusit se strecură printre firele tăioase de iarbă și ajunse drept la momentul culminant al scenei. Frumoasa fată îmbrăcată într-un compleu galben, tot din rasa lui, dar nu un fluture tern, din contră, tocmai unul trandafiriu, stătea proptită cu spatele de tulpina unei flori și cu mâinile la piept îi ruga pe cei doi fluturi răufăcători să nu se apropie de ea. Îi rupseseră deja o aripă. Tremura de frică ori de durere, dar aceasta nu reprezenta vreo importanță pentru fluturii negri, cu mult diferiți de aspectul ei uman. Mici monștri îi numise ea.

Tocmai când voiau să se repeadă asupra gingașei făpturi, Zayn interveni neîntârziat și spuse:

– Cu ce drept ați făcut voi una ca asta? Sunteți nebuni de i-ați rupt o aripă? Unde v-a fost mintea, dragilor?

– Șefu’?! întrebară amândoi în cor, vădit dezorientați din cauza aripilor sale negre, mai să cadă în genunchi în fața lui.

Zayn nici nu-i auzise din cauza supărării, ce-i cuprinse inima sa de fluture care știa importanța aripilor pentru existență și ar fi vrut să se năpustească asupra lor. Devenise hotărât în a le răspunde pe măsură, aidoma celei întâmplate fetei. Numai că cei doi o luară la goană, crezând cu tărie că el ar fi fost căpitanul lor la cât de serios păru în a-i lovi. Oare reprezenta aceasta o uneltire a vreunui fluture tern în ascunziș? Întrebarea îl cutremură pentru câteva clipe pe Zayn, însă contemplarea sa fu întreruptă de vocea victimei care-l opri din avântul său în a-i urmări pe făptași.

– Nu! Nu te duce după ei! E posibil ca grupul lor să fie prin apropiere. N-o să ai nicio șansă atunci. Ajuta-mă pe mine mai bine.

Picioarele-i erau tremurândă și de-abia mai avea forță să vorbească. Sângerarea nu se oprise și îi întuneca mintea. Corpul ei firav tânjea după odihnă. Voia să meargă acasă și să uite de necazul survenit asupra ei.

Zayn își întoarse privirea către ea. Avea încă sprâncenele încruntate. Ar fi vrut să zică câteva vorbe de compătimire însă se abținu.

Frumoasa aripă de Lavaglut stătea acum abandonată pe jos, la baza unui fir de iarbă aproape veșted. Întristarea era incomensurabilă pentru amândoi.

– Mi-e greu să zic ceva. Orice întrebare mai rău o să te supere. Atunci, aș putea să cer permisiunea pentru a te purta pe brațe până ajungem la tine acasă? întrebă el înaintând domol către ea.

– Aș vrea să știu cine ești mai întâi de asta. Cum te numești? Ochii ei cărămizii îi întâlniră pe cei argintii ai lui Zayn. Un ușor cutremur îi străbătu spatele, probabil din cauza frigului care-i acaparase corpul plăpând și sângerândă.

Zayn se oprise din mers și se uită la ea cu o expresie care trăda vădit nedumerirea sa în privința întrebării primite.

– Nu înțeleg. Nu mă știi deja? Sunt cel mai urât fluture de pe pământ. Chiar așa trebuie să spun cu propria-mi gură că sunt unul tern? Sau poate nu m-am prins eu de vorbele tale. Bine. Mă duc să chem pe altcineva. Ma aștepți? întrebă el cu o ușoară încruntare a sprâncenelor, crezând că deja îl detesta. Încerca să nu-și arate prea mult supărarea pe care o avea mereu în inima sa, în orice moment, clipă, pentru că originea sa urâtă i-a marcat viața. I-a adus numai ură de când s-a născut pe teritoriul Țării Festivităților.

Amuțită de vorbele sale directe și explicite, de-abia se trezi să spună câteva cuvinte, care evident aveau să-l enerveze pe Zayn.

– Tern? Scuză-mă dar chiar nu știu, adică n-am auzit de fluturi terni. Cumva e o altă denumire pentru