Clubul V. Vrei să i te alături și tu?

De Brian Kate

Toată lumea o face (sau nu?)

Mandy, Kai, Debbie și Eva trebuie să obțină ceva înainte de absolvirea liceului: să câștige prestigioasa bursă Treemont, o adevărată foaie de drum pentru colegiul pe care și-l va alege fiecare. Dar bursa are o cerință ciudată: „puritatea sufletului și a trupului“. Într-un efort de a-și proclama „puritatea“ în fața întregii școli, Mandy înființează Clubul Virginității. Prietenele ei sunt de acord că un club social este o idee grozavă, dar să fie de acord și cu păstrarea marii „V“ până la absolvire pare să fie o cu totul altă problemă. Pentru că fiecare ascunde câte un secret. Ceva important! Iar secretele lor le-ar putea costa mult mai mult decât o simplă bursă...

„Sex and the City în ediție de liceu!“ – KLIATT

• Limbă: Română
• Editor: Leda
• Data lansării: 14 iun. 2016
• ISBN: 9789731025889

Previzualizare carte

M.V.

unu

EVA FARRELL ERA MAI ÎNGROZITĂ DE ÎNTÂLNIREA cu consilierul școlar decât de programările la dentist, sau de teze, sau chiar și de acele procese regizate la care era silită să participe la orele de istorie. Doamna Labella era exact cum Eva nu era. Masivă, agresivă și gălăgioasă. Mirosea tot timpul a țigări și a gumă cu scorțișoară — destul cât să-i întoarcă unei fete stomacul pe dos. Dar cumva, de-a lungul timpului, o adoptase pe Eva ca pe propriul ei caz social. Îi spunea mereu Evei cât de inteligentă era, cât de intuitivă, cum ar fi putut avea tot ce-și dorea dacă ar fi ieșit odată din cochilia ei și ar fi întins mâna s-ajungă la stele! (Avea, de asemenea, o mare problemă cu amestecatul metaforelor.)

S-ajungă la stele. Mda. Eva nu putea ajunge nici la sare și piper.

Să se ducă s-o vadă pe doamna Labella era în capul listei personale a torturilor Evei, lângă expunerile orale și analizele critice din zilele cu atelierul de scriere creativă. Așadar, în dimineața aceea când a intrat în clasă și a găsit pe banca ei bilețelul albastru care-i spunea să meargă direct la cabinetul de consiliere, a știut imediat că avea să fie o zi proastă. Nicio zi bună nu începea cu una dintre discuțiile stimulatoare ale doamnei Labella.

Eva stătea pe canapeaua de vinilin din camera de așteptare, rezemată de spătar, cu genunchii lipiți și gleznele depărtate. Își strângea rucsacul la piept și urmărea ceasul de pe perete. Deja pierduse zece minute din prima oră de chimie. Poate până se va întoarce, vor fi terminat cu verificarea temei pentru acasă. Cel puțin va scăpa de asudatul așteptării-de-a-fi-ascultat (numărul patru pe lista personală de torturi).

Secretara îngâmfată a cabinetului îi aruncă o privire peste birou și îi dărui unul dintre acele zâmbete n-am-uitat-că-ești-aici. Eva se uită repede în altă parte. Contactul vizual nu era unul dintre talentele sale.

– Eva! tună glasul doamnei Labella prin birou. Bine c-ai venit, fato! Am vești fabuloase! Doamna Treemont a dat colțul noaptea trecută!

Toată lumea din anticameră se uită la doamna Labella, proțăpită în ușa cabinetului său, în bluza ei violet înflorată, cu o fundă uriașă lățită pe pieptul ei generos. Ochelarii îi erau atârnați de un șirag de mărgele de gât și spânzurau peste sânii ei, legănându-se înainte și înapoi. Ar fi fost greu pentru ceilalți membri ai cabinetului de consiliere să se uite la doamna Labella șocați sau uluiți. Erau obișnuiți cu ea. Însă ea tocmai anunțase că cea mai în vârstă, cea mai respectată și cea mai misterioasă rezidentă a comunității Ardsmore, Pennsylvania, murise. Și-o făcuse cu un rânjet încântat.

Eva se ridică de pe canapea și se strecură pe lângă Labella în biroul ei, închipuindu-și că asta era singura cale de a para tăcerea jenantă. Labella închise ușa în urma ei și se cufundă în fotoliul său. Eva își strânse rucsacul în mâini și așteptă.

— E ziua ta norocoasă, Eva Farrell, zise doamna Labella, plesnind-o pe Eva peste genunchi. Cucoana Treemont nu părea prea bogată cât a fost în viață, dar s-a dovedit că ședea pe-o grămadă de lovele în căsoiul ei vechi, așteptând momentul să ne lase pe toți cu gura căscată.

O.K., gândi Eva. Mai exact, ce-a făcut înainte de a muri — a născut niște gemeni extratereștri, sau ce? Bineînțeles, nu știu cum ar putea să însemne asta ziua mea norocoasă…

Doamna Labella luă o înghițitură din cafeaua ei și se uită la Eva, așteptând. Eva simți acel gol în stomac când îi venea rândul să spună ceva. Gura i se uscă.

— Ei, n-ai de gând să mă întrebi de ce este asta ziua ta norocoasă?

Oh, cât ura Eva jocul ăsta! Doamna Labella întotdeauna încerca s-o păcălească să vorbească, cerându-i Evei să-i pună întrebări. Dacă Labella ar fi putut s-o vadă pe Eva cu prietenele ei, și-ar fi dat seama că numai profesorii erau cei care o intimidau. Adică, majoritatea adulților, de fapt. Și băieții. Și fetele mai în vârstă. Și mai sigure pe ele.

— De ce este ziua mea norocoasă? întrebă, în cele din urmă, Eva.

Doamna Labella rânji triumfătoare.

— Pentru că doamna Treemont a înființat o bursă și știu că tu ai s-o câștigi, zise doamna Labella. Ai ei ne-au trimis faxul la nici o oră după ce-a murit. Ne aștepta în tava aparatului, în dimineața asta. Ridică o foaie de hârtie de pe biroul ei și își drese glasul înainte să înceapă s-o citească: Bursa Victoria A. Treemont va fi acordată unui elev din ultimul an de la Liceul Ardsmore care îndeplinește următoarele condiții: el sau ea trebuie să aibă o medie generală de 8 sau mai mult; el sau ea trebuie să fi demonstrat devotament față de școală și față de comunitate; el sau ea trebuie să prezinte trei recomandări de la profesori, de la membrii comunității și de la colegi; el sau ea trebuie să prezinte un eseu în care să-și demonstreze calificările pentru această bursă; și el sau ea trebuie să fie un exemplu de puritate a sufletului și a trupului.

Eva clipi. În timp ce Labella enumera condițiile, ea devenise din ce în ce mai curioasă. Dar puritatea sufletului și a trupului? Bursa asta n-ar fi trebuit repartizată unei mănăstiri de maici?

Doamna Labella puse hârtia la loc pe birou și întoarse un zâmbet radios spre Eva.

— Acuma, ultima parte poți s-o iei cum vrei, dar știu că n-o să ai nicio problemă atâta timp cât ții iepurele afară din vizuină, dacă înțelegi ce vreau să spun.

Eva își acoperi ochii cu mâna. Cineva de dincolo de ușa de sticlă izbucni în râs pe înfundate.

Oh Doamne. E diavolul în persoană, gândi Eva. Mă aflu în bârlogul lui Satan.

Eva se făcu mică în fotoliul ei, schimbând zece nuanțe de purpuriu. Subiectul sexului părea să revină des în discuție în ultima vreme, chiar și cu prietenele ei. Parcă era deodată o penurie de alte subiecte pe lume și nu le mai rămăsese decât să trăncănească la nesfârșit despre singurul lucru de care Eva n-avea habar.

— Eu… ăăă…

— Nu știu cum or să dovedească dacă ești sau nu virgină, spun eu, dar cred că la asta s-a referit bătrâna Treemont cu ultima clauză. Și, de altfel, tu îndeplinești toate celelalte condiții, ba chiar mai mult de atât, continuă Labella. Dulceață, bursa e de patruzeci de mii de dolari pe an timp de patru ani. Ai putea merge la Wesleyan. Ai putea merge oriunde vrei.

Deodată, și ultimul gând tulbure din capul Evei a fost înlocuit de o viziune a ei înseși în hanoracul verde-cenușiu al studenților de la Wesleyan, plimbându-se prin campus, flecărind cu alți studenți — studenți care înțelegeau poezia și scrisul și care nu credeau că dacă-și povesteau ultima victorie la baseball și o făceau să rimeze, o calificau ca material pentru revista literară.

— Se va face o ședință de informare la începutul celei de-a cincea ore, mâine, și mă aștept să fii și tu prezentă, îi spuse doamna Labella. Ai priceput?

Eva se ridică dreaptă în fotoliu și întinse precaut mâna. Doamna Labella puse informația despre bursă în palma întinsă a Evei.

O neobișnuită aripă de speranță flutura prin pieptul Evei. Ea avea o medie generală de cel puțin 8,50. Și se oferise voluntar de trei ori pe săptămână la 4-H¹. Și probabil ar fi putut găsi trei sau patru persoane care s-o recomande. Și un eseu? Nicio problemă. Plus că era probabil singura elevă din ultimul an de la Ardsmore care nu fusese încă nici măcar sărutată. Nu puteai găsi mai multă puritate de-atât. Eva putea reuși.

Își ridică privirile spre fața radioasă a doamnei Labella, trase adânc aer în piept și puse întrebarea cea mai importantă.

— Nu va fi niciun interviu… nu-i așa?

— Nu pot să cred că mi-a dat 7,50! N-am luat în viața mea vreun 7-ceva la nimic! spunea Debbie Patel, fluturându-și lucrarea de la istorie pe sub nasurile lui Mandy și Kai. Asta-i demență! Femeia-i țicnită!!

Mandy Walters și Kai Parker schimbară un zâmbet.

— Ei bine, poate că domnișoara Russo pur și simplu n-a fost de acord cu ipoteza ta că uniformele mai funcționale ale Aliaților i-au ajutat să câștige al Doilea Război Mondial, sugeră Mandy, îndatoritoare.

— Cum? Tu nu crezi că funcționalitatea versus formă la uniformele militare e un factor? întrebă Debbie. Tu chiar crezi că băieții noștri s-ar fi descurcat la fel de bine dacă ar fi trebuit să stea în tranșeele alea cu pantalonii ăia nemțești strâmți intrându-le în fund? Nu. Soldații trebuie să se poată mișca. Ăl de-a croit uniformele noastre ne-a ajutat să câștigăm războiul.

— În regulă, Vera Wang². Cum spui tu.

Kai își îngropă mâinile în buzunarele pantalonilor cargo și se îndreptă spre dulapul ei de vestiar.

Debbie nu înțelegea de ce-o mirase lipsa de apreciere din partea lui Kai pentru lucrarea ei inovatoare de la istorie. Fata se îmbrăca mai băiețește decât majoritatea băieților din școala asta. Totuși, cumva făcea să-i vină bine. Debbie era silită să aprecieze acest miracol.

— Hei, fetelor! zise Eva, desprinzându-se de peretele pe care-l sprijinea, așteptându-le. N-o să vă vină să credeți. E o nouă bursă de studii și…

— Știm, zise Debbie. Toată lumea vorbește de asta. Patruzeci de miare pe an. Institut de modă, atenție că vin!

— Aaa, nu. Cornell, atenție că vin, interveni Kai. Sau unde mă voi hotărî să mă duc.

— Oh, deci participați și voi, fetelor? zise Eva, simțind că-i cade fața.

— Eu nu, zise Mandy, dându-și părul blond după urechi.

Debbie aruncă o privire spre Mandy, care, ca de obicei, avea un zâmbet senin, mulțumit, jucându-i pe buze. Debbie o invidia atât de tare. Dacă exista un singur lucru pentru care Mandy Walters nu trebuia să-și facă griji, acela era banul. De fapt, existau multe lucruri pentru care Mandy Walters nu trebuia să-și facă griji. Cererea de înscriere la un colegiu, găsirea unui băiat, părul ei, pielea ei… Debbie ridică din umeri la toate astea. Dacă n-aș fi eu însămi așa o tipă trăsnet, ar trebui probabil s-o ucid, gândi ea, zâmbind superior.

— Slavă Domnului pentru asta, zise Kai. Dacă Miss All-American aici de față ar concura, am fi toate terminate.

Eva se rezemă din nou de perete, arătând dezumflată.

— Păi, dacă voi, fetelor, aveți de gând s-o faceți…

— Nici să nu îndrăznești să sfârșești fraza, Eva Farrell, zise Mandy. Ai o șansă egală cu a oricui altcuiva.

— Și cu atât mai mult dacă se dovedește că treaba cu puritatea nu e o glumă.

Kai își deschise dulapul și, ca de obicei, un talmeș-balmeș de haine, carcase de CD-uri și caiete se împrăștiară pe jos. Kai le vârî la loc cu latul piciorului, în timp ce Debbie ținu ușa deschisă de perete, ca să-și poată verifica părul în oglinda dulapului lui Kai.

— Dacă se dovedește că nu e o glumă, am încurcat-o, zise Debbie.

— Tu nici măcar n-o să ai nevoie de banii lui Treemont, îi spuse Mandy, fiindcă o să câștigi bursa FIT³.

Debbie simți un gol în stomac. Chiar în clipa aceea, cutia ei poștală de acasă ar fi putut conține un plic de la FIT. Acel plic. Își trimisese cererea de admitere în urmă cu mai multe săptămâni, deopotrivă cu piesa de probă — o rochie roșie, fără spate, de inspirație asiatică, dublată cu tul și împodobită cu un guler mandarin. În unele zile, era sigură că avea să-i asigure un loc în clasa începătorilor pe drumul ei spre spectacolele de prezentare de modă pariziene și spre sorbitul de cocteiluri de fructe cu Gwyneth. În alte zile, își putea vizualiza cu aceeași ușurință creația în biroul de admitere, la fundul unei grămezi etichetate cu De ars.

— E bine să ai întotdeauna un plan de rezervă, zise Debbie, sunând un pic cam prea mult ca tatăl ei pentru a se simți bine.

Își alungă din minte gândul și trase de unul din cârlionții ei negri, elastici.

— Da, dar eu credeam că planul tău de rezervă era concursul de mate și fizică, spuse Mandy.

— Din fericire, asta poate fi acum rezerva rezervei, replică Debbie.

Luă un tub Clinique argintiu din trusa ei de machiaj și își aplică un nou strat de gloss de buze Black Honey.

— O să am bursa pentru design de modă, zise Debbie, zâmbind reflexiei sale din oglindă. Apoi, dacă asta nu merge, o să am bursa Treemont, și dacă nici asta nu merge, poate o să fie concursul de mate și fizică.

Tatăl ei n-avea decât să conteze pe faptul că Debbie o să câștige concursul de mate și fizică pe stat și că o să facă totul să ajungă la Penn State, alegând fizica drept specializare principală, fiindcă Debbie avea alte planuri. Cum ar fi să nu mai deschidă niciodată vreo carte de fizică în tot restul vieții ei.

— Hm… Debbie? Nu te-ai întâlnit tu cu Sam Crispo vineri seara? întrebă Mandy, privind în lungul holului.

Debbie se întoarse și-i urmări privirea.

— Ba da, de ce?

— Mi se pare că le arată tipilor ălora sutienul tău, îi explică Mandy.

Fără îndoială, un grup numeros de idioți care salivau se înghesuia în jurul dulapului de vestiar al lui Sam, iar Debbie zări pentru o clipă niște dantelă neagră. Închise rujul cu un pocnet sec și scutură din cap.

— Niciodată să nu ieși la întâlnire cu un boboc, zise ea cu un oftat și își dădu ochii peste cap.

Porni cu pași apăsați pe hol, ca să se ocupe de lipsa de discreție a ultimei sale cuceriri. Lemingii din marginea haitei îi observară venirea și se dădură cu înțelepciune la o parte din cale.

— Bună, Sam! zise ea.

Un incendiu de gradul patru cuprinse fața băiatului, în timp ce încercă, neîndemânatic, să ascundă sutienul la spate. Ai încurcat-o, gândi Debbie. Întinse mâna.

— O să iau ăla înapoi dacă ai terminat de exersat, zise ea.

Sam căscă gura și emise un sunet chinuit. Puse sutienul în mâna ei, iar Debbie se întoarse, pornind înapoi fără grabă, știind că unul dintre Neanderthalieni va trebui să întrebe.

— Exersat? zise cineva.

Debbie se opri, zâmbi către fete, care îi urmăreau manevrele, și se întoarse spre băieți.

— Oh, da. L-am lăsat pe Sam să împrumute ăsta după ce i-a luat o jumătate de oră să mi-l scoată, vineri seara. Bănuiesc că n-are prea multă experiență, zise Debbie. Își înclină capul și, cu o voce pițigăiată, dulce, adăugă: Deci, Sammy, a fost mai ușor când a stat în jurul unei perne?

Băieții izbucniră cu toții în râs, iar Sam bolborosi ceva. Debbie se întoarse la prietenele ei.

— Păcat, zise ea, îndesându-și sutienul în geantă. Era un tip bine.

— Cum era treaba aia din documentația de bursă despre puritatea sufletului și a trupului? glumi Kai, ducându-și un deget la bărbie, clipind des din ochii ei negri și uitându-se în tavan.

— Ha, ha, zise Debbie.

— Hei, câtă vreme ăștia trag linia la virginitate, Debbie n-o să aibă nicio problemă, zise Mandy.

Kai rămase cu gura căscată.

— Oh, stai puțin. Doar nu vrei să-mi spui că ești într-adevăr virgină.

— De ce se miră totdeauna lumea de chestia asta? întrebă Debbie, făcând ochii mari, inocenți.

— E regula tatuajului! strigară Eva și Mandy la unison.

— Ce naiba e regula tatuajului? clătină Kai din cap, nedumerită.

— Bine. Am tot fost împreună de când te-ai mutat aici și pari să fii o fată de încredere. Dar ar trebui să te simți foarte onorată. Nu oricine ajunge să intre în Club Tattoo, zise Debbie.

— Sună foarte serios, glumi Kai.

Debbie se uită în jur să se asigure că nu le vedea nimeni, apoi făcu semn din cap spre ușa celei mai apropiate săli de clasă cu luminile stinse. Evident curioasă, Kai o urmă, iar Mandy și Eva se așezară umăr la umăr, ca să le acopere. Debbie își deschise nasturele de la fusta de blugi și trase de betelie în jos, ca să arate mica albină tatuată pe pielea ei, chiar pe osul șoldului.

— Ei, e chiar grozavă, zise Kai, aplecându-se s-o cerceteze mai de aproape.

— Mersi. Eu am desenat-o, îi spuse Debbie.

— De ce o albină? întrebă Kai și o atinse precaută cu vârful degetelor, de parcă s-ar fi așteptat să miște.

— Deborah înseamnă „albină" în ebraică, zise Debbie, trăgându-și la loc fermoarul la fustă. De ce alde Patel din Mumbai, India, au ales un nume evreiesc, e încă o chestiune controversată. Dar asta e!

— O.K., dar tot nu m-am prins. Care e regula tatuajului? întrebă Kai, în timp ce toate patru se întorceau pe hol.

— Tatuajul ăsta mi-a adus interzicerea televizorului timp de șase luni, anul trecut, zise Debbie, încruntându-se. Dacă o să arăt vreodată tatuajul ăsta unui băiat, va trebui să fie unul cu adevărat special.

Debbie nu înțelegea de ce toată lumea părea întotdeauna foarte grăbită să meargă până la capăt. Ea se distra de minune făcând altceva cu numeroșii ei băieți-sateliți, așa că își închipuia că putea, fără probleme, să păstreze marea deflorare pentru un tip care să merite într-adevăr.

Dacă un asemenea tip există, gândi ea.

— Ei bine, sunt onorată să fiu admisă în club, zise Kai respectuos în timp ce scotocea printre cărți. Adică să înțeleg că n-ai fost niciodată îndrăgostită?

— Tu nu i-ai văzut pe băieții din orașul ăsta? zâmbi afectat Debbie. Să-mi fie iertat.

— Punct lovit, răspunse Kai.

— Dar tu ai fost vreodată îndrăgostită? întrebă Mandy.

Kai se mutase la Ardsmore, venind din Lake Tahoe, Nevada, cu puțin înainte de începerea noului an școlar. Existau încă vreo câteva detalii vitale pe care noile sale prietene le mai aveau de aflat.

— O dată. Adică așa am crezut eu, că am fost, zise Kai.

— Cum a fost? întrebă Eva.

— Într-un cuvânt? Dezastru, răspunse Kai, nepăsătoare.

Pentru o secundă, păru cu adevărat tristă, apoi își drese glasul. Ochii i se îndreptară rapid spre Mandy și zâmbi superior.

— Ei bine, știm că una dintre noi, cele de față, e o cauză pierdută.

Fruntea lui Mandy se încreți a nedumerire, dar în secunda următoare chicoti când o pereche de brațe îi înconjură mijlocul.

— Aș putea să conduc o frumoasă domnișoară la următoarea sa oră? zise Eric Travers, Mister Perfect al lui Mandy, vârându-și nasul în gâtul ei.

Debbie se uită la Eva și își duse un deget în gură, prefăcându-se că vomită. Mandy îi dădu peste braț.

— Ne vedem mai târziu, spuse ea.

— Vin și eu, zise Eva, grăbindu-se s-o prindă din urmă.

Kai îi urmări din ochi pe Eric și pe Mandy.

— Întotdeauna au fost așa de scârboși?

— A fost și mai rău la început, când s-au cunoscut, zise Debbie. Au trecut prin toată faza aia cu vorbirea de copil mic! Nu puteam sta în preajma lor și-a mâncării în același timp. Îmi venea să vărs. Se întoarse la chipul ei din oglindă. Deci, în orice caz, tu sigur concurezi pentru bursă, da? Pentru că părinții tăi sunt niște excentrici binefăcători care nu pot fi sâcâiți cu probleme de bani…

— Iar tu concurezi pentru bursă pentru că n-a mai rămas un sfanț în cutiuța pentru colegiu, acum, că toți cei trei frați Patel și-au încasat porția, adăugă Kai. Adică, asta și toată chestia cu exercitarea spiritului tău de independență.

— Exact. Trebuie să fac rost de bani de undeva, zise Debbie, închizându-și rujul. Vreau să spun, cum naiba a ajuns Ravi Junior la Penn State? Cu toții îl vedeam petrecându-și toată viața intrând și ieșind de la reabilitare, închisoare și ospicii.

— E doar o dovadă a gradului în care tatăl tău poate vârî frica de Dumnezeu în cineva, zise Kai.

Debbie dădu din cap. Nu exista niciun suflet care să intre în contact cu stoicul și prea-impunătorul domn Patel și să