Halal-Haram

De Diana Abdalla

Religia islamica, prin complexitatea sa, prezinta lumii o intreaga civilizatie. Aici individualismul dispare, iar valorile sinelui sunt puse in legatura cu celalalt. Comportamentul decizional al credinciosului musulman in acord cu prescriptiile coranice, a dat nastere unei abordari moderniste, corelate cu piata produselor care se afla sub regulile islamice si care a dus la nasterea unui brand. Se vorbeste despre ce este permis (halal) si ce este interzis (haram), sub aspect islamic.

Islamul, vazut mai mut decat o religie, ofera ,,instructiuni” pentru stilul de viata, care sunt comunicate prin preceptele coranice si prin comportamenul Profetului Muhammad, profetul reprezentant al acestei religii.

Halal-Haram De la religie la brand reprezinta o fateta a islamului, care nu a mai fost abordata pana acum si ofera explicatii si exemplificari privind radacinile spiritului islamic observate si puse chiar sub aspect economic, prin utilizarea brandingului si nasterea sa din punctul de vedere al religiei islamice.

Pentru a ajunge la definirea procesului de branding religios, cititorul este invitat sa parcurga capitolele care descriu esenta islamului sub aspect religios, cultural si chiar filosofic, ca la final sa poata intelege legatura islamului cu brandingul si alte elemente conexte ale acestuia..

• Limbă: Română
• Editor: LETRAS
• Data lansării: 4 mai 2022
• ISBN: 9786060711643

Previzualizare carte

Diana Abdalla

Halal-Haram

De la religie la brand

logo letras negru 2020 - 300 pix e pub

Copyright

HALAL-HARAM – DE LA RELIGIE LA BRAND

COPYRIGHT 2020 DIANA ABDALLA

COPYRIGHT 2020 Editura LETRAS

Toate drepturile rezervate.

ISBN ePub 978-606-071-164-3

Publicat de Letras

https://letras.ro/

Distribuit de https://piatadecarte.net/

Contact editura: [e-mail]

[e-mail]

Această carte este protejată de legea dreptului de autor.

Din respect pentru autorul cărţii, folosiţi-o pentru uzul personal.

Puteţi reproduce extrase din această carte în limita a 300 de cuvinte, pe site-ul, blogul dvs., în reţelele sociale, folosind întotdeauna semnele citării, urmate de titlul cărţii HALAL-HARAM – DE LA RELIGIE LA BRAND, un link către această carte şi către Editura Letras.

Cuprins

Halal-Haram

Copyright

Introducere

1. Halal, Haram, Shari’a

2. Brandul halal

2.1. Condiţii de sacrificare a animalelor conform Legii islamice

2.2. Certificarea alimentelor halal în ţări arabe şi ţări europene

2.3. Halal din perspectivă politică şi legală

2.4. Turismul halal

3. Alcoolul sau khamr

4. Alte perspective ale conceptului halal

4.1. Căsătoria

4.2. Divorţul

4.3. Economia islamică

5. Culorile recomandate şi cele nerecomandate în islam

6. Aniconismul în islam

Concluzii

Glosar

Bibliografie

Webografie

Anexa 1

Note

„Allah uşurează calea către rai pentru acela care bătătoreşte calea în căutarea înţelepciunii."

– Profetul Muhammad

Introducere

Scopul prezentei cărţi este să prezinte cititorului într-un mod cuprinzător două dintre cele mai importante concepte din viaţa unui credincios musulman – unul este indispensabil (halal), iar celălalt este interzis (haram); dar şi pentru o aprofundare a culturii, obiceiurilor, religiei şi principiilor pe care un musulman le are şi care trebuie respectate.

Conţinutul lucrării îşi propune să ofere răspunsuri la cele mai comune întrebări, „Ce este halal/haram?, „Care este stilul de viaţă musulman?, „Cum trebuie sacrificat animalul pentru a îndeplini condiţia de a fi halal, apoi consumat?", dar şi explicaţii privind importanţa centrelor de certificare halal şi care sunt ele, despre marketingul şi brandingul islamic, aniconismul în islam sau economia islamică şi care sunt criteriile de desfăşurare a activităţilor pentru a funcţiona sub criteriul halal.

Toate principiile dezvoltate de credincioşii musulmani sunt în acord cu învăţăturile coranice, textul coranic, Shari’a, hadith-urile şi sunna Profetului Muhammad, principii care sunt descrise ca o cale dreaptă, calea pe care Allah le-a poruncit să o urmeze.

În accepţia islamică, Coranul a existat din preeternitate, imprimat pe Tabla Bine Păstrată (Al-lauh al-mahfuz). De pe această tablă i-au fost transmise profetului semnificaţiile Coranului. Pe aceasta se află prototipul Coranului – Umm al-Kitab („Mama cărţii"). Coranul este considerat Cuvântul lui Allah, iar profetul avea să repete ceea ce Allah revelase anterior prin Abraham, Noe, Moise, Iisus. Conceptele regăsite în Coran sunt: despre Allah, care este prezentat prin 99 de atribute (Asma’Allah Al-Husna), repetate de zeci de ori şi care reprezintă un factor cvasiprezent. Aceste atribute sunt plasate la sfârşitul versetelor şi sunt puse prin valoare, prin ritm şi rimă pentru a fi memorabile; islamul ca religie teocentrică, cu Shahada drept declaraţia de credinţă (La illaha illa Allah); despre calităţile musulmanului, care trebuie să creadă numai în Allah, Unul, să nu mintă, să nu comită adulter, să nu fure, să nu se lăcomească, să facă eforturi pentru a cunoaşte cât mai mult din această lume, să nu spună ceea ce nu face, să fie umil, să vorbească frumos, să-i ierte pe cei care greşesc faţă de El, să cheltuie o parte din avere, să răspundă răului cu bine, să mănânce curat etc.; despre Ziua Judecăţii de Apoi – se accentuează ideea că tot ceea ce există pe pământ poartă sămânţa cerului, aşa cum a apărut Creaţia, iar Învierea este o lege a firii; oamenii să considere moartea o trecere importantă spre eternitate, dar şi despre statuarea comportamentului faţă de rude, părinţi, copii, orfani, văduve etc.

Coranul nu a fost scris în timpul vieţii Profetului Muhammad. A fost notat sporadic pe diverse materiale. Elaborarea formei scrise a început după moartea profetului. Surele (capitolele Coranului) nu sunt dispuse cronologic, ci aproximativ după lungime. În timpul primului calif, Abu Bakr (632-634 d.Hr.), are loc prima scriere a textului coranic. Zayd bin Tabit, scrib al profetului, a adunat toate fragmentele din Coran şi le-a copiat pe un pergament. Pentru versetele mai puţin cunoscute era necesară atestarea a cel puţin două persoane dintre însoţitorii profetului. Zayd a întocmit primul text, însă în acelaşi timp cu Zayd, mai iau această iniţiativă şi alţii. Astfel, apare o altă versiune, cea a lui Ubayd ibn Mas’ud, dar şi cea a califului Ali. Califul Osman (644-656 d. Hr.), sesizând pericolul, a hotărât păstrarea unuia singur şi a poruncit ca toate celelalte versiuni să fie arse. Astfel, există două forme ale Coranului – Hafs şi Warsh –, iar diferenţa dintre cele două versiuni stă în vocalizare. În vremea lui Osman s-a fixat un text cu scriere efectivă, s-au aranjat surele şi s-au delimitat versetele fără a fi numerotate. Un exemplu este „Pergamentul lui Osman" (Mashaf Osman). Textul consonantic era foarte greu de folosit şi de citit, deoarece acelaşi semn grafic nota mai multe consoane. O serie de consoane precumب ت ث ن (ba, ta, tha, nun – corespunzătoare literelor b, t, th, n) se citeau la fel. Lipsurile grafice ale textului au făcut ca acesta să fie greu de citit în diverse moduri, influenţate de variantele distruse ale Coranului. Cu toate astea, până la fixarea definitivă a scrierii, existau variaţii mari.

Pentru musulmani, textul coranic este perfect – muzicalitate, logică, simbolismul sunetelor, concizie, relaţie formă sonoră-conţinut semantic. În islam, limba arabă, ca mijloc de expresie a Coranului, Cuvântul lui Allah, este perfectă ca şi Coranul însuşi. Perfecţiunea acestei limbi este subliniată permanent în lucrările autorilor musulmani consacrate imitabilităţii textului coranic, manifestat atât la nivelul expresiei, cât şi al conţinutului. Limbajul Coranului, forma în care se prezintă mesajul, dincolo de ceea ce numim în mod obişnuit limbă şi stil, nu ar fi la îndemâna muritorilor. Însuşi faptul că nu poate fi imitat de aceştia este o dovadă a provenienţei sale divine.

O întreagă literatură a luat naştere în spaţiul arabo-islamic pentru a explica tot ceea ce s-a numit în arabă i’jaz al-Qur’an, cuvântul i’jaz fiind tradus în limba franceză prin „inimitabilitate şi este un nume derivat din verbul care înseamnă „a pune pe cineva în imposibilitatea de a face un lucru (din rădăcina respectivă derivă şi cuvântul mu’jiza, „miracol"). Miracolul rostirii coranice s-a manifestat de la începutul predicii profetului. Ideea că vorbele sale îi farmecă pe concetăţenii săi şi-a făcut loc de timpuriu, nu numai la adepţii săi, ci şi la adversari. Diversele analize ale limbajului Coranului din unghiul retoricii pe care tradiţia le oferă din abundenţă pornesc de la ideea că nu poate fi judecat cu mijloacele pe care le utilizăm pentru operele obişnuite, dar ajung, în cele din urmă, să apeleze tot la maniera de analiză a unor opere umane – limbajul uman ridicat la cele mai înalte culmi. Metafora coranică are o putere sugestivă mult mai mare decât cea a poeţilor (de exemplu, profetul Zakaria, al cărui cap s-a aprins de la cărunteţe; este ca şi cum deasupra capului său ar putea fi văzută o flacără albă).

Din punctul de vedere al traducerilor Coranului, există o traducere substitutivă (înlocuirea textului arab cu un text dintr-o altă limbă) şi una făcută de turci în anul 1930, prin care se încearcă o traducere a textului în limba turcă. Dificultăţile de traducere se află sub forma unor factori textuali şi extratextuali. În ceea ce priveşte factorii extratextuali, există conceptele islamice de nasih (abrogant) şi mansuh (abrogat). S-a dezvoltat în timp o întreprindere de a anula versete din Coran. Uneori, versetele legate de anumite întâmplări sunt contrazise de alte versete (război, jurăminte). Versetele abrogate rămân în Coran, însă nu mai au efect constitutiv (de exemplu, în Surah Muhammad, versetul referitor la vin, sau khamr; unii l-au tradus nectar şi nu ca fermentaţie, ceea ce nu avea legătură cu alcoolul). Tot în categoria factorilor extratextuali există vocabularul coranic secundar. Vocabularul secundar este produs de dezvoltarea instituţională a religiei, spre deosebire de cel principal, care este cel care formează fundamentul istoric pentru o experienţă religioasă primară. Shari’a face parte din vocabularul secundar. Sensul primar este de drum, cale, cărare, care duce spre o oază, iar sensul secundar provine de la omul care se duce pe cărare şi este salvat. Alt exemplu este cuvântul calif, care provine de la khalf şi care semnifică spate, sugerând „cel care vine după, „urmaşul, iar celălalt sens este de „conducător". Există şi cuvinte cu sens zero, ale căror sensuri s-au pierdut. Cele mai multe sunt legate de floră, faună.

O altă problemă de înţelegere a textului coranic este o categorie specială de cuvinte numită adad, cuvinte autoantonime, cu sens contrar, adică acelaşi cuvânt poartă cu sine şi un antonim al acestuia. Un exemplu poate fi hur, care semnifică negru şi alb – fecioarele din rai sunt descrise cu pielea albă şi ochii/părul negru. Comentariile Coranului merg pe dezambiguizare,