Evanghelia după Ioan

De Dr. Brian J. Bailey

Comentariul excelent realizat de dr. Bailey asupra Evangheliei după Ioan oferă o perspectivă din interior asupra câtorva din cele mai frumoase învățături ale lui Hristos către ucenicii Săi. Veți descoperi inima lui Dumnezeu atunci când Îl veți vedea pe Isus Hristos, Bunul Păstor, care Își dă viața pentru oile Sale, și pe Hristos – Pâinea vieții, care S-a coborât din cer pentru ca noi să avem viață din belșug. Să ne rugăm ca inimile noastre să fie umplute de bogățiile și plinătatea lui Dumnezeu, pe măsură ce studiem această Evanghelie preaiubită.

• Limbă: Română
• Editor: Zion Christian Publishers
• Data lansării: 8 nov. 2022
• ISBN: 9781596659872

Previzualizare carte

MULȚUMIRI

Echipei editoriale: Carla B., Sarah H., Mary H., David K., Justin K., Caroline T. și Suzanne Y.

Dorim să adresăm mulțumirile noastre acestor oameni dragi nouă deoarece, fără numeroasele lor ore de neprețuită asistență, această carte nu ar fi fost posibilă. Suntem cu adevărat recunoscători pentru sârguința, creativitatea și calitatea excelentă a compilării acestei cărți, spre slava lui Dumnezeu.

INTRODUCERE

Evanghelia după Ioan a fost scrisă de Ioan cel preaiubit, fiul lui Zebedei și fratele lui Iacov. El a fost ucenicul cel mai apropiat de Isus în timpul slujirii Lui pământești și cel care, la ultima Cină, a stat la masă cu capul plecat pe pieptul lui Isus (Io. 13:23). În Scriptură se spune de mai multe ori despre Ioan că este ucenicul pe care îl iubea Isus (Io. 13:23; 19:26; 20:2; 21:7,20).

Evanghelia după Ioan a fost numită de către Părinții Bisericii primare „Evanghelia spirituală". Ea a fost scrisă ultima, pentru a completa revelația lui Isus Hristos dată de către ceilalți trei scriitori ai Evangheliilor sinoptice. Este cartea biblică cea mai larg tipărită și cunoscută în întreaga lume.

Evanghelia după Ioan a fost scrisă într-o manieră foarte simplă, având un vocabular grecesc de circa 1500 de cuvinte. Pentru noii credincioși, este recomandată ca prima carte ce trebuie citită, întrucât chiar și un copil o poate citi și îi poate înțelege cu ușurință mesajul. Cu toate acestea, simplitatea aceasta conține comori ascunse și adâncimi pe care chiar și cel mai profund teolog recunoaște că nu le poate pătrunde în întreaga lor dimensiune în decursul unei vieți.

Complexitatea acestei Evanghelii poate fi apreciată odată ce se știe că ea este plină de seturi de șapte (heptade). Numărul șapte, cel care vorbește despre plenitudine și perfecțiune, domină și cartea Apocalipsa. Însuși primul capitol al lui Ioan conține șapte titluri ale Domnului Isus.

În Ezechiel 1:5, ne sunt înfățișate cele patru făpturi vii care înconjoară tronul lui Dumnezeu. Cele patru fețe ale lor sunt fețe de om, de leu, de bou și de vultur. Ele fac portretul caracterului lui Hristos. Leul Îl revelează pe Hristos ca Rege. Boul Îl revelează ca Preot, căci boul era un sacrificiu adus de un preot. Chipul de om portretizează umanitatea lui Hristos și Îl revelează ca Fiu al omului. Vulturul vorbește despre Hristos ca Fiul lui Dumnezeu, Care se avântă în locurile cerești. Vom vedea modul în care cele patru Evanghelii Îl revelează pe Hristos în aceste patru aspecte.

Cele patru aspecte ale lui Hristos revelate prin cele patru Evanghelii:

Matei

Leul

Hristos ca Rege

Marcu

Boul

Hristos ca Marele nostru Preot

Luca

Omul

Hristos ca Fiul omului

Ioan

Vulturul

Hristos ca Fiul lui Dumnezeu

Prin urmare, Evanghelia după Ioan conține adevăruri pe care omul nu le va epuiza niciodată, indiferent de cât de multe ori le citește sau le studiază. Din această perspectivă, vă prezentăm această carte cu tremur și cu smerenie. Știind că, deși am încercat să expunem câteva dintre adevărurile conținute în această carte atât de minunată, nu pretindem în niciun chip faptul că ar fi un studiu exhaustiv.

Scopul Evangheliei după Ioan

Scopul Evangheliei după Ioan este enunțat în Ioan 20:31: „Dar lucrurile acestea au fost scrise, pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui".

Evanghelia după Ioan a fost scrisă pentru ca noi să credem că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu și, crezând, să avem viață din belșug prin Numele Său (Io. 10:10). Evanghelia după Ioan vorbește despre Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu mai mult decât orice alt aspect al caracterului Său. Ioan se și referă la Hristos ca Fiul lui Dumnezeu de mai multe ori decât o fac oricare dintre celelalte Evanghelii.

Evanghelia după Ioan poate fi împărțită și studiată în multe moduri. Evanghelia este vrednică de menționat prin aceea că Isus se descrie de șapte ori prin sintagma „Eu sunt, urmată de o declarație specifică a unei virtuți care Îi poate fi atribuită Lui. Când El spune „Eu sunt, aceasta înseamnă dumnezeirea Sa. În Ioan 18:5 citim: „Isus le-a zis: «Eu sunt!»… Când El a zis aceasta, puterea Numelui Său „Eu sunt a cauzat căderea la pământ a ostașilor. Apoi, în Ioan 18:8, El a zis din nou: „Eu sunt. Hristos spunea: „Eu sunt Cel care Sunt.

Semnificația sintagmei „Eu sunt" din Evanghelia după Ioan este explicată prin faptul că, atunci când Moise L-a întâlnit pe Dumnezeu la tufișul care ardea și L-a întrebat care este Numele Său, Domnul a replicat: „EU SUNT CEL CE SUNT (Ex. 3:14). Deci, când Isus a zis, „Eu sunt, de fapt, El spunea: „Eu sunt Dumnezeu, Eu sunt Iehovah. Aceasta este semnificația sintagmei „Eu sunt.

Trei seturi de heptade din Evanghelia după Ioan

Cele șapte declarații „Eu sunt" ale lui Hristos;

Cele șapte semne ale lui Hristos înainte de înviere;

Cele șapte discursuri publice majore ale lui Hristos.

Cele șapte declarații „Eu sunt"

Pâinea vieții (6:35, 48);

Lumina lumii (8:12; 9:5);

Ușa (10:7, 9);

Păstorul cel bun (10:11, 14);

Învierea și Viața (11:25);

Calea, Adevărul și Viața (14:6);

Adevărata Viță (15:1).

Cele șapte semne ale lui Hristos înainte de înviere

În cartea lui Ioan există șapte semne anterioare învierii și unul ulterior ei. Ele nu sunt doar miracole ,ci în limba greacă, sunt realmente numite „semne". Vom vedea că fiecare semn este urmat de revelația unui adevăr spiritual.

Cele șapte semne dinainte de înviere:

Hristos transformă apa în vin (2:1-11);

Hristos vindecă fiul unui nobil (4:46-54);

Hristos vindecă un paralitic (5:1-9);

Hristos îi hrănește pe cei cinci mii (6:1-14);

Hristos merge pe apă (6:15-21);

Hristos vindecă orbul din naștere (9:1-41);

Hristos îl învie pe Lazăr dintre cei morți (11:1-44).

Semnul ulterior învierii:

8. Pescuirea miraculoasă a 153 de pești (21:11).

Cele șapte discursuri publice majore ale lui Hristos în Ioan

Nașterea din nou (3:1-36);

Apa vie (4:1-42);

Fiul divin (5:19-47);

Pâinea vieții (6:22-66);

Duhul dătător de viață (7:1-52);

Lumina lumii (8:12-59);

Păstorul cel bun (10:1-42).

PARTEA I

Prologul

Evanghelia după Ioan 1:1-18

IOAN, CAPITOLUL 1:1-18

Cuvântul și Dumnezeu (1:1-2)

1:1-2 – „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu." Aceasta este revelația pe care a primit-o Ioan și este cât se poate de importantă de înțeles. La început, Hristos era cu Dumnezeu. El este etern. Hristos este Cuvântul lui Dumnezeu! De aceea Sfintele Scripturi nu pot fi nimicite, pentru că ar fi echivalentul nimicirii Lui. Hristos a zis în Matei 5:18: „Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu va trece cerul şi Pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile." Acesta este motivul pentru care există atâta putere în Cuvânt. Nu există nicio altă carte ca Biblia, întrucât Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, iar Cuvântul lui Dumnezeu este Dumnezeu.

Cuvântul și creația (1:3-5)

1:3 - „Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El". Ne este înfățișată relația dintre Dumnezeu și Cuvânt. Vorbind despre Cuvânt, Ioan spune că El era Creatorul universului. Tatăl și Fiul sunt Creatorii universului (a se observa pluralul din Geneza 1:26), care a fost adus în existență prin Cuvântul rostit.

Apostolul Pavel a avut o revelație extraordinară a lui Hristos în calitate de Creator al întregului univers. În Coloseni 1:16, Pavel ne furnizează o idee despre puterea Cuvântului, care este Hristos Însuși, spunând: „Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El." Proverbele 8:22-31 dezvoltă, de asemenea, conceptul despre Hristos ca fiind co-Creator.

Cuvântul este literalmente creator! Evrei 11:3 spune: „Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd". Geneza începe cu expresia „La început", așa cum începe și Evanghelia după Ioan. De-a lungul primului capitol din Geneza, descoperim că Domnul aduce lumea în ființă prin porunci cum ar fi: „Să se strângă la un loc apele care sunt dedesubtul cerului!"; „«Să fie lumină!» Şi a fost lumină"; „Să fie o întindere!" și „Să dea pământul verdeaţă!"

Dumnezeu a creat Cerurile și Pământul, aducându-le la existență pur și simplu prin cuvântare. Prin aceasta știm că în Cuvântul lui Dumnezeu există o putere colosală. Tot astfel, când predicăm Cuvântul lui Dumnezeu, noi predicăm un Cuvânt creator, care are puterea de a transforma bărbați și femei, băieți și fete.

De aceea Domnul Însuși a putut spune în Marcu 11:23: „… dacă va zice cineva muntelui acestuia: «Ridică-te şi aruncă-te în mare», şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut. Cuvântul lui Dumnezeu este foarte puternic și, când îl declarăm, se întâmplă lucruri. Păstrând în minte acest adevăr, înțelegem cuvintele din Psalmul 107:20: „a trimis cuvântul Său şi i-a tămăduit şi i-a scăpat de groapă. Noi ar trebui să ne rugăm să avem în gura noastră cuvintele Lui (2 Sam. 23:2).

Prin urmare, în calitate de slujitori, este de datoria noastră să avem o comuniune constantă cu Dumnezeu, astfel încât să putem fi umpluți cu mesajul Lui. De aceea Petru spune că oricine slujește ar trebui să vorbească precum ar fi „oracolul lui Dumnezeu". Cu alte cuvinte, ar trebui să vorbim ca și cum ar vorbi Dumnezeu Însuși (1 Pet. 4:11). Lui Ieremia i s-a spus: „De aceea aşa vorbeşte DOMNUL, Dumnezeul oştirilor: «Pentru că aţi zis lucrul acesta, iată, Cuvântul Meu îl fac foc în gura ta, şi poporul acesta lemne, ca să-i ardă focul acesta.»" (Ier. 5:14). Când suntem unși de Duhul Sfânt, Cuvântul Său va curge de pe buzele noastre.

1:4 – „În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor". Isus este lumina și conștiința fiecărui om. În El se află însuși izvorul nostru de viață. Apostolul Pavel scrie în 2 Corinteni 3:6: „căci slova omoară, dar Duhul dă viaţa". Nu slova moartă a Cuvântului este cea care aduce viață, ci Cuvântul înviat și uns. Când el intră în ființa noastră, nu îl putem vedea cu ochii naturali, dar îl putem privi cu ochii spirituali. Când ochii noștri sunt unși de Dumnezeu, putem vedea lumina în cei care au primit Cuvântul. Există o mare diferență între cei mântuiți și cei nemântuiți.

În urmă cu mulți ani, la trei săptămâni după ce mi-am asumat păstorirea unei anumite biserici, a murit supraveghetoarea programului școlii duminicale. Această femeie nu trăise atât de drept pe cât părea. În noaptea ulterioară morții ei, mi s-a arătat duhul ei. I-am spus: „Știi că acum nu pot face nimic pentru tine".

Chibzuind la acest lucru, l-am întrebat pe Domnul: „De ce a venit ea la mine după ce a murit? Domnul mi-a spus: „Moliile sunt atrase de lumină. Cu alte cuvinte, atunci când a murit, ea putea să vadă cine are lumina și să încerce să vină și să participe la acea lumină. Evident, ea fusese respinsă de Hristos și azvârlită în întunericul etern. Acesta este un gând înfiorător, nu-i așa? Deși unii oameni se poate să-L fi cunoscut odată pe Domnul, dacă își întorc spatele de la El și aleg să trăiască o viață de păcat, fără a se întoarce la Dumnezeu, ei își pot pierde mântuirea eternă. După ce suntem născuți din nou, trebuie să trăim viața nașterii din nou. 

1:5 – „Lumina luminează în întuneric, şi întunericul n-a biruit-o". Acesta este un adevăr foarte important pentru noi. Ideea luminii strălucind în întuneric este menită a ne încuraja. Gândește-te o clipă la o cameră întunecată. Dacă în cameră aprinzi un chibrit, deși el poate fi foarte mic, lumina lui va împrăștia întunericul. Întunericul nu poate birui lumina. Aceasta este un adevăr care ar trebui să ne încurajeze. Înăuntrul nostru noi avem Lumina lumii. Întunericul nu ne poate birui, ci, dimpotrivă, el trebuie să fugă de la noi. Când suntem în întuneric, să ne amintim acest lucru și să ne încurajăm în Domnul.

Cuvântul și Ioan Botezătorul (1:6-8)

1:6 – „A venit un om trimis de Dumnezeu: numele lui era Ioan. Ioan Botezătorul era trimis de Dumnezeu ca sol al Domnului, venit să deschidă calea pentru Mesia prin pregătirea inimilor poporului pentru Hristos. Aceasta era împlinirea versetului din Maleahi 3:1: „«Iată, voi trimite pe solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea. Şi deodată va intra în Templul Său DOMNUL pe care-L căutaţi: Solul legământului, pe care-L doriţi; iată că vine», – zice DOMNUL oştirilor.

Dumnezeu a revigorat corpurile lui Zaharia și al Elisabetei (părinții lui Ioan) pentru ca să poată avea un fiu la vârstă înaintată. Deși Elisabeta era stearpă, Dumnezeu a săvârșit un miracol care i-a dat puterea de a-i da naștere lui Ioan.

1:7-8 – „El a venit ca martor, ca să mărturisească despre Lumină, pentru ca toţi să creadă prin el. Nu era el Lumina, ci el a venit ca să mărturisească despre Lumină." Isus este Lumina lumii (vezi Io. 8:12; Is. 9:1-2; Mat. 4:14‑16). Slujba lui Ioan nu a ținut mult, poate doar 15-18 luni. Chemarea lui era aceea de a depune mărturie despre Lumină, Domnul Isus Hristos.

Ioan a trecut prin 30 de ani de pregătire pentru un scop: pregătirea căii pentru Hristos și identificarea Sa ca Mesia. În conformitate cu Faptele apostolilor 13:25, când Ioan Botezătorul și-a terminat alergarea, el spunea: „…Cine credeţi că sunt eu? Nu sunt Acela; ci iată că după mine vine Unul, căruia eu nu sunt vrednic să-i dezleg încălţămintea picioarelor."

Cuvântul făcut trup (1:9-14)

1:9 – „Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om, venind în lume". Ce ne luminează? Conștiința noastră. Hristos dă o conștiință fiecărui om născut (Rom. 2:14-15). De aceea, nimeni nu are scuza pentru a face rău. Chiar și oamenii care nu cunosc Cele Zece Porunci au o conștiință. Prin urmare, când greșesc, ei știu că au comis păcat. În urmă cu mulți ani, soția mea și cu mine eram la o convenție în ținutul muntos al Africii de Vest. Înainte să îmi vină rândul să vorbesc la această convenție, noi ascultam un predicator african, despre care cred că era unul dintre convertiții unui fost cursant de-al nostru. În timp ce îl ascultam, am văzut oameni ieșind dintre tufișuri și mergând spre locul unde se ținea convenția, pentru a-i auzi predica. 

Îmi amintesc un lucru pe care îl spunea (adesea în pidgin English { Pidgin English este limba engleză mult simplificată, folosită pentru comunicare în multe părți ale lumii: Africa, Asia, Australia etc. N. tr.

}): „Adulterul: știi că e rău. Cum știi că e rău? Pentru că îl faci în întuneric. Amin? Toată lumea a zis „Amin. Era foarte limpede. Este foarte interesant să îi asculți pe unii predicatori africani: uneori, gramatica lor nu este foarte lustruită, dar teologia lor este cu adevărat foarte bună. În majoritatea cazurilor, oamenii știu diferența dintre bine și rău întrucât au un martor lăuntric: conștiința lor, lumina lăuntrică.

1:10 – „El era în lume, şi lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut". Hristos era în lume. Cu alte cuvinte, Lumina lumii era în lume. Hristos a venit ca om pentru a sluji unei lumi create de El. În timp ce studiezi aceste versete și te gândești cum Dumnezeu Însuși a venit pe Pământ ca om pentru a-și mântui propria Sa creație, nu poți decât să te minunezi de smerenia lui Hristos și a Tatălui. În definitiv, Tatăl este cel care Și-a dat Fiul pentru a deveni Om și a ne mântui. 

Hristos a creat și a format acest Pământ. El i-a făcut pe Adam și pe Eva și, totuși, S-a smerit pentru a fi în lume și a fi supus creației Lui, incluzând regnurile uman, animal, vegetal și mineral. El a fost expus frigului, căldurii și elementelor naturale. Totuși, regretabil, lumea pe care El a creat-o nu și-a recunoscut Creatorul.

Un profesor de la unul dintre colegiile pe care le-am frecventat fusese misionar în India, unde îl cunoscuse pe Mahatma Gandhi. El și alți câțiva au vorbit cu Gandhi câteva ore. El ne-a relatat că Mahatma Gandhi putea cita Biblia în întregime din memorie.

Ei au vorbit câtva timp, până când, în final, profesorul meu i-a adresat lui Gandhi o întrebare foarte tranșantă, aceeași întrebare găsită în Matei 16:13: „Cine zic oamenii că este Hristos...? Profesorul meu l-a întrebat pe Gandhi tranșant: „Credeți că Isus este Fiul lui Dumnezeu? Mahatma Gandhi a replicat: „Eu cred că Isus este un fiu al lui Dumnezeu, după cum și eu sunt un fiu al lui Dumnezeu". Aceasta a fost o afirmație extraordinară făcută de Gandhi! Cu alte cuvinte, el nu avusese revelația că Isus era unicul și singurul Fiu născut al lui Dumnezeu. Noi trebuie să fim foarte recunoscători Domnului pentru privilegiul formidabil că înțelegerea noastră a fost luminată și știm că Isus este Fiul lui Dumnezeu.

Este nevoie de o revelație de la Dumnezeu pentru ca un om să știe că Hristos este Fiul divin al lui Dumnezeu. Chiar și ucenicii Săi, când au fost întrebați de învățătorul „Cine zic oamenii că sunt Eu...?", au răspuns: „Unii zic că eşti Ioan Botezătorul; alţii: Ilie; alţii: Ieremia, sau unul din prooroci."

Apoi Hristos a întrebat: „«Dar voi», (...) «cine ziceţi că sunt?» la care Petru a răspuns: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu! Isus a replicat: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu, Care este în Ceruri" (Mat. 16:13-17).

Doar gândește-te că din miliardele de oameni care sunt astăzi pe fața Pământului, El Și-a întins mâna în mod suveran și ne-a dat o descoperire personală privitoare la Isus ca Fiul lui Dumnezeu, după cum a făcut și cu Petru. Să-I fim veșnic recunoscători pentru îndurarea și bunătatea Lui față de noi!

1:11 – „A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit". Slujba lui Isus a fost aceea de a se adresa  Israelului (Mat. 15:24). El a venit la ai lui (Israel), dar chiar ei nu L-au primit. În loc de aceasta, ei l-au respins, deși erau națiunea aleasă a lui Dumnezeu și Îl cunoșteau pe Iehovah ca Mântuitorul lor.

Isaia 49:5 ne spune despre slujba lui Hristos: „Şi acum, DOMNUL vorbeşte, El, care M-a întocmit din pântecele mamei ca să fiu Robul Lui, ca să aduc înapoi la El pe Iacov, şi pe Israel, care este încă împrăştiat; căci Eu sunt preţuit înaintea DOMNULUI, şi Dumnezeul Meu este tăria Mea. Vedem aceasta când Pilat din Pont, guvernatorul și judecătorul roman, i-a întrebat pe evrei: „Dar ce voiţi să fac cu Acela pe Care-L numiţi Împăratul iudeilor?, și ei au răspuns: „Răstignește-L!" (Mc. 15:12-13.)

Evreii nu știau ce spun: ei cereau ca Mântuitorul și Regele lor să fie răstignit. Când Hristos Se va întoarce, El le va spune evreilor (parafrazare a versetului din Deuteronomul 32:40): „Iată-mă! Trăiesc în veci". Replica lor se găsește în Isaia 25:9: „În ziua aceea, vor zice: «Iată, acesta este Dumnezeul nostru, în care aveam încredere că ne va mântui. Acesta este Domnul, în care ne încredeam, acum să ne înveselim şi să ne bucurăm de mântuirea Lui!»" Aici vedem bucuria exuberantă a apărătorilor Sionului, care, în timpul ultimului asediu al Ierusalimului, vor vedea că cetatea le este spartă, dar că Sionul nu va cădea.

În Zaharia citim despre apariția Domnului pe Muntele Măslinilor și conversația ulterioară dintre apărătorii Sionului și Hristos. Bucuria lor se va preschimba în consternare când Îi vor vedea mâinile și vor întreba: „De unde vin aceste răni pe care le ai la mâini?" Domnul le va răspunde: „În casa celor ce mă iubeau le-am primit" (Zah. 13:6).

Atunci, Dumnezeu va revărsa peste evrei duhul de har și de rugăciune, iar ei vor jeli cum își jelește un om singurul lui fiu. Ei vor jeli când ochii lor vor fi deschiși la întoarcerea lui Hristos și își vor da seama că Cel la care se uită este chiar Cel pe care Îl crucificaseră. 

Cât de trist: Hristos a venit la ai Lui, dar ei nu l-au primit. Acest lucru este atât de adevărat cu privire la viață, dragii mei: de multe ori, propriul nostru popor ne respinge, în timp ce alții îmbrățișează slujba noastră și pe noi. În asemenea timpuri, să nu fim descurajați, ci să privim spre Domnul pentru consolare.

1:12 – „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu;" Hristos este singurul fiu născut al lui Dumnezeu, dar, prin credința în El, noi putem deveni fii adoptați ai lui Dumnezeu și împreună-moștenitori cu Hristos (Rom. 8:17). Nu este niciun alt nume prin care putem fi mântuiți, decât Numele lui Isus (Fap. 4:12). Când Îl primim pe Hristos, El ne dă puterea de a deveni fii ai lui Dumnezeu. În expresia: „celor ce cred în Numele Lui", vedem că, dacă credem în Numele lui Isus, atunci avem viață veșnică.

1:13 – „...Născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu". În acest verset există patru categorii ale nașterii:

Nașterea din sânge;

Nașterea din voia firii carnale;

Nașterea din voia omului;

Nașterea din Dumnezeu.

Copiii pot fi născuți din sânge printr-un accident. Ei pot fi născuți deoarece firea carnală preia puterea sau prin voința părinților, care hotărăsc să aibă un copil. Cuplurile căsătorite ar trebui totdeauna să se roage și să Îl întrebe pe Dumnezeu dacă este voia Lui ca ei să aibă copii.

Pentru unii oameni, nu este voia lui Dumnezeu ca ei să aibă copii, întrucât El știe că ei nu vor avea condiții adecvate în căminele lor pentru a-i crește. Totuși, pentru alții este voia lui Dumnezeu ca ei să aibă copii. De aceea, un cuplu ar trebui totdeauna să se roage mai întâi ca să vadă dacă Dumnezeu vrea ca ei să aibă copii, câți și când să îi aibă. În toate aceste chestiuni, noi ar trebui să căutăm sfatul Domnului.

1:14 – „Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl." Isus este Cuvântul întrupat al lui Dumnezeu. Cuvântul s-a făcut trup atunci când Isus a venit și a luat asupra Sa chip omenesc.

Voia lui Dumnezeu este ca în noi să se întrupeze Cuvântul Lui. Cu alte cuvinte, El vrea să devină Cuvântul Lui parte din noi, astfel încât să avem adevărul înăuntrul nostru (Ps. 51:6). Aceasta înseamnă să avem scrise legile lui Dumnezeu în inimile și în mințile noastre (Ier. 31:33).

„Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi". Cuvântul este Hristos, Emanuel, care înseamnă: „Dumnezeu este cu noi" (Mat. 1:23). El a venit să trăiască cu poporul Său.

Ioan a zis că el privise slava lui Hristos, slavă ca a singurului născut din Tatăl. Isus este chipul leit al Tatălui (Evr. 1:3). Când ucenicii Îl priveau, era ca și cum Îl priveau pe Tatăl, întrucât Isus este întocmai ca și Tatăl Lui. Isus i-a zis lui Filip în Ioan 14:9: „Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl…"

Hristos a fost „plin de har și de adevăr și a adus cu Sine o nouă epocă de har și de adevăr. Tot astfel, Domnul vrea să fim plini de har și de adevăr. Harul înseamnă „împuternicire divină și, de asemenea, „favoare nemeritată". Pavel a zis în Filipeni 4:13: „Pot totul în Hristos, care mă întăreşte". Prin umplerea cu har de la Dumnezeu, noi suntem împuterniciți să facem tot ceea ce ne cere să facem.

Și noi ar trebui să fim plini de adevăr. Regele David a zis în Psalmul 51:6: „Dar Tu ceri ca adevărul să fie în adâncul inimii..." Aceasta înseamnă că în inimile noastre trebuie să prindă rădăcini Cuvântul lui Dumnezeu și să rodească în viețile noastre. În Evanghelia după Ioan vom vedea lucrul acesta în multe rânduri. Noi nu trebuie să avem doar o cunoaștere intelectuală a adevărului sau să vorbim, pur și simplu, despre El, ci trebuie să exprimăm adevărul prin viețile noastre.

Cuvântul, înainte de toate (1:15-18)

1:15 – „Ioan a mărturisit despre El, când a strigat: «El este Acela despre care ziceam eu: «Cel ce vine după mine, este înaintea mea, pentru că era înainte de mine.»" Aceasta este cheia creației lui Dumnezeu. Cine era primul? Dumnezeu-Tatăl. Prin urmare, El deține preeminența. Dumnezeu-Fiul a venit de la Tatăl, deci, El este următorul ca autoritate și poziție și este urmat de Duhul Sfânt. Psalmul 8:5 spune că Dumnezeu l-a făcut pe om „...cu puţin mai prejos decât Dumnezeu" { În originalul ebraic: elohim, care se traduce prin Dumnezeu, zei, îngeri sau judecători. Autorul folosește KJV, care traduce elohim din acest verset prin îngeri, redare susținută și de versiunea Dumitru Cornilescu 1924, în Epistola către evrei 2:9. N. tr.  } pentru că omul a fost creat ulterior îngerilor. Astfel, în ierarhia lui Dumnezeu urmează îngerii, și, abia apoi, omenirea. 

Cine a fost creată după bărbat? Femeia. 1 Timotei 2:11 spune: „Femeia să înveţe în tăcere, cu toată supunerea". Motivul pentru aceasta îl regăsim în 1 Timotei 2:13, care spune: „Căci întâi a fost întocmit Adam, şi apoi Eva". Prin urmare, femeia este sub autoritatea bărbatului; el este capul femeii, în virtutea faptului că a fost creat înaintea ei (Ef. 5:23). Aici, Ioan Botezătorul spunea că Hristos era înainte de el, superior lui, întrucât era anterior lui.

1:16 – „Şi noi toţi am primit din plinătatea Lui, şi har după har..." În Hristos sălășluiește toată plinătatea dumnezeirii (Col. 1:19). Pentru ca să înțelegem acest adevăr, ne este de ajutor o mică ilustrație. Să ne gândim la un burduf foarte mare de apă și un pahar curat și gol. Dacă paharul este umplut cu apă din burduf, această apă are aceeași puritate și calitate de astâmpărarea a setei ca și apa din burduf. Singura diferență este că burduful conține o cantitate de apă considerabil mai mare.

În mod similar, apa vie este turnată în noi când Îl primim pe Hristos ca mântuitor al nostru. Este exact aceeași viață care este în El, diferența este aceea că El este izvorul apei dătătoare de viață. De asemenea, măsura apei vieții pe care o conținem se leagă direct de capacitatea noastră. Dorința Lui este aceea de a ne umple până la revărsare. Totuși, capacitatea noastră de a conține apa vieții este considerabil limitată în comparație cu rezervorul Său mare și abundent.

1:17 – „...căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos". În versetul 17, Ioan repetă ceea ce a spus în versetul 14: Legea a venit prin Moise, dar harul și adevărul au venit prin Hristos. Legea nu a putut realiza ceea ce voia Dumnezeu, aceasta fiind sfințenia, întrucât Legea a fost scrisă pe table de piatră, exterioare. Prin urmare, Hristos a adus harul și adevărul. Harul Său ne împuternicește să împlinim Legea. Astfel, Legea nu este denigrată: ea a fost împlinită de Hristos. Adevărul Său ne împuternicește în vederea eliberării de robia noastră (Io. 8:32), căci pe cine eliberează Fiul este cu adevărat liber. În epoca Noului Testament, Legea este scrisă pe tablele de carne ale inimilor noastre, astfel încât noi putem împlini din inimă neprihănirea Legii. Pentru a face aceasta, noi trebuie să umblăm potrivit Duhului, iar nu potrivit firii carnale (Rom. 8:4).

Harul lui Hristos ne împuternicește pentru a împlini Legea. Legea nu este denigrată.

1:18 – „Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut." Tatăl este etern și, prin urmare, Hristos este etern, în virtutea faptului că El era în sânul Tatălui. Apoi, într-un anumit moment înainte de crearea lumii, El a ieșit de la Tatăl.

Acest lucru este confirmat în Proverbele 8:22-24, unde Hristos (personificarea înțelepciunii) spune: „Domnul m-a făcut cea dintâi dintre lucrările Lui, înaintea celor mai vechi lucrări ale Lui. Eu am fost aşezată din veşnicie, înainte de orice început, înainte de a fi pământul. Am fost născută când încă nu erau adâncuri, nici izvoare încărcate cu ape. De asemenea, Hristos spune în Ioan 16:27-28: „Căci Tatăl însuşi vă iubeşte, pentru că M-aţi iubit şi aţi crezut că am ieşit de la Dumnezeu. Am ieşit de la Tatăl. Hristos a ieșit din sânul Tatălui. Toate celelalte au fost create, dar Hristos este singurul Fiu născut al lui Dumnezeu (Io. 1:14,18; 3:16,18; 1 Io. 4:9) { În limba greacă, în referințele menționate de autor apare termenul monogenes, care se traduce prin „singur născut. Regretabil, versiunea Dumitru Cornilescu, 1924, inserează traducerea „singur născut numai în Ioan 1:14 și uită să precizeze „născut în restul referințelor. N. tr.}. „Născut înseamnă că El a ieșit de la Tatăl.

Acest concept al lui Hristos ca fiind etern existent în Tatăl poate fi ilustrat prin exemplul lui Levi și Avraam. Evrei 7:9-10 spune: „Mai mult, însuşi Levi, care ia zeciuială, a plătit zeciuiala, ca să zicem aşa, prin Avraam; căci era încă în