Filosofii care au influențat dezvoltarea umanității

De Nicolae Sfetcu

Cartea include scurte lucrări filosofice și fragmente ale celor mai citite și mai influente cărți, selectate pe baza unor cunoscute clasamente ale erudiților filosofi contemporani.
Unii dintre cei mai mari gânditori din istoria lumii au activat în domeniul filosofiei. Studiind cele mai bune cărți de filosofie, putem încerca să înțelegem modurile în care culturile dinaintea noastră au creat și au înțeles sensul vieții lor. Filosofia ne poate dezvălui motivele din spatele modului în care acționăm și, făcând acest lucru, ne poate ajuta să înțelegem, la un nivel mai profund, eul nostru interior și modul în care ne raportăm la lumea din jurul nostru.
Fiecare carte este precedată de o prezentare introductivă, cu explicarea conținutului cărții și a influențelor sale ulterioare. Cele mai mari cărți de filozofie au avut un impact uriaș asupra dezvoltării societății, politicii, economiei și culturii contemporane. Aici expun întrebările filozofice centrale ale acestor cărți, care prezintă un interes real pentru toți cititorii și promovează idei adesea complexe și provocatoare pentru o dezbatere mai largă.
Cartea nu presupune nicio experiență în filozofie și încurajează cititorul să se angajeze activ în gândirea filosofică. Un ghidul esențial pentru oricine este interesat de acest subiect fascinant.

• Limbă: Română
• Editor: Nicolae Sfetcu
• Data lansării: 10 nov. 2021
• ISBN: 9786060336303

Nicolae Sfetcu

Owner and manager with MultiMedia SRL and MultiMedia Publishing House. Project Coordinator for European Teleworking Development Romania (ETD) Member of Rotary Club Bucuresti Atheneum Cofounder and ex-president of the Mehedinti Branch of Romanian Association for Electronic Industry and Software Initiator, cofounder and president of Romanian Association for Telework and Teleactivities Member of Internet Society Initiator, cofounder and ex-president of Romanian Teleworking Society Cofounder and ex-president of the Mehedinti Branch of the General Association of Engineers in Romania Physicist engineer - Bachelor of Science (Physics, Major Nuclear Physics). Master of Philosophy.

Previzualizare carte

Filosofii care au influențat dezvoltarea umanității

Nicolae Sfetcu

Publicat de MultiMedia Publishing

Colecția DEZVOLTAREA PERSONALĂ

Copyright © 2021 Nicolae Sfetcu

Publicat de MultiMedia Publishing, www.telework.ro/ro/editura

ISBN: 978-606-033-630-3

Coperta: Rafael, Școala ateniană

Introducerea este sub licență Creative Commons Atribuire - Partajare în Condiții Identice 4.0 Internațional (CC BY-SA 4.0)

DECLINARE DE RESPONSABILITATE

Având în vedere posibilitatea existenței erorii umane sau modificării conceptelor științifice, nici autorul, nici editorul și nicio altă parte implicată în pregătirea sau publicarea lucrării curente nu pot garanta în totalitate că toate aspectele sunt corecte, complete sau actuale, și își declină orice responsabilitate pentru orice eroare ori omisiune sau pentru rezultatele obținute din folosirea informațiilor conținute de această lucrare.

Cu excepția cazurilor specificate în această carte, nici autorul sau editorul, nici alți autori, contribuabili sau alți reprezentanți nu vor fi răspunzători pentru daunele rezultate din sau în legătură cu utilizarea acestei cărți. Aceasta este o declinare cuprinzătoare a răspunderii care se aplică tuturor daunelor de orice fel, incluzând (fără limitare) compensatorii; daune directe, indirecte sau consecvente, inclusiv pentru terțe părți.

Înțelegeți că această carte nu intenționează să înlocuiască consultarea cu un profesionist educațional, juridic sau financiar licențiat. Înainte de a o utiliza în orice mod, vă recomandăm să consultați un profesionist licențiat pentru a vă asigura că faceți ceea ce este mai bine pentru dvs.

Această carte oferă conținut referitor la subiecte educaționale. Utilizarea ei implică acceptarea acestei declinări de responsabilitate.

Cartea include scurte lucrări filosofice și fragmente ale celor mai citite și mai influente cărți, selectate pe baza unor cunoscute clasamente ale erudiților filosofi contemporani.

Unii dintre cei mai mari gânditori din istoria lumii au activat în domeniul filosofiei. Studiind cele mai bune cărți de filosofie, putem încerca să înțelegem modurile în care culturile dinaintea noastră au creat și au înțeles sensul vieții lor. Filosofia ne poate dezvălui motivele din spatele modului în care acționăm și, făcând acest lucru, ne poate ajuta să înțelegem, la un nivel mai profund, eul nostru interior și modul în care ne raportăm la lumea din jurul nostru.

Fiecare carte este precedată de o prezentare introductivă, cu explicarea conținutului cărții și a influențelor sale ulterioare. Cele mai mari cărți de filozofie au avut un impact uriaș asupra dezvoltării societății, politicii, economiei și culturii contemporane. Aici expun întrebările filozofice centrale ale acestor cărți, care prezintă un interes real pentru toți cititorii și promovează idei adesea complexe și provocatoare pentru o dezbatere mai largă.

Cartea nu presupune nicio experiență în filozofie și încurajează cititorul să se angajeze activ în gândirea filosofică. Un ghidul esențial pentru oricine este interesat de acest subiect fascinant.

Introducere

Filosofia a fost înțeleasă foarte devreme ca un mod de viață și nu doar ca o reflecție teoretică. Cu alte cuvinte, a fi filozof înseamnă și a trăi și a acționa într-un anumit fel și nu doar a te confrunta cu întrebări abstracte. Etimologia termenului „filozofie indică clar că filosoful este cel care tinde spre înțelepciune, cel care caută să trăiască corect și mai ales cel care caută fericirea. Filosofia, înțeleasă ca mod de viață, pune accent pe aplicarea în propria viață a rezultatelor reflecției filozofice. Ideea că filosofia este un mod de viață poate să-i fi făcut și pe unii filosofi să-și imagineze că, din acest motiv, ar trebui să-i îndrume pe alții și să-i ajute să-și ducă viața în mod corespunzător. Filosofia, a eticii personale, ar putea deveni un proiect colectiv sau chiar politic. Aceste ambiții „colective ale filosofiei iau forme diferite. În jurul unui filozof s-ar putea forma o adevărată comunitate de viață. Aceasta explică parțial nașterea în Antichitate a școlilor filozofice (în jurul lui Epicur, Platon sau Aristotel de exemplu). De la presocratici și mai ales de la Socrate, o întreagă tradiție a apărat această concepție despre filosofie ca mod de viață. Să-i citam printre alţii pe stoici, Platon, Aristotel, Epicur, Descartes, Spinoza, Sartre sau Russell. Dar aceștia din urmă sunt departe de a exclude ideea că filozoful este interesat de problemele teoretice. „Înțelepciunea", sau mai exact sofia, pe care filosoful dorește să o înțeleagă, este și cunoaștere și conștientizare. Filosoful, în conformitate cu tradiția întemeiată de Socrate, știe cum trebuie să trăiască; el își poate justifica alegerile și stilul de viață. Socrate, de exemplu, în dialogurile socratice ale lui Platon, cere interlocutorilor săi să poată da logo-ului judecății lor de valoare și ale alegerii lor, adică să le justifice rațional. Această cerință a raționalității poate duce chiar la oferirea unor fundații cu adevărat științifice filozofiei. Desigur, definiția filozofiei ca modus vivendi (mod de viață) nu poate pretinde a fi suficientă pentru a defini filosofia în ansamblu. Mulți filozofi au înțeles filosofia ca o muncă intelectuală și nu ca un mod de viață: acesta este cazul în mediul academic și în cercetarea de astăzi. Este destul de diferit, în special în India. Punctul de vedere occidental nu poate fi aplicat la conceptele filozofice în vigoare în această parte a lumii, deși a existat o încercare de asimilare în epoca romană, în special cu Plotin. Știm că în timpul cuceririlor lui Alexandru cel Mare (în jurul anului 325), grecii au fost loviți de asceza hindusă și de sărăcia care a rezultat. De aici și numele lor fals de „gimnosofiști" (de la gumno, „gol"). Acești asceți practicau preceptele Upanishadelor. În această confruntare a ideilor filozofice intervine etnofilozofia.

Imposibilitatea caracteristică a definirii granițelor filosofiei și aparenta sa inadecvare practică au fost printre motivele fundamentale ale unei tendințe critice către activitatea filosofului în sine. Spre deosebire de criticile adresate din când în când teoriilor sau lucrărilor individuale, cei care critică filozofia intenționează mai ales să evidențieze inutilitatea, sau chiar nocivitatea, acestui tip de activitate a gândirii pentru om.

Problema utilității practice a filozofiei s-a pus de la începutul istoriei filosofiei; ar fi suficient să ne amintim de anecdota care povestește despre Thales care, în timp ce observa stelele fiind cu capul în sus, a căzut în gropile care erau săpate pe pământ. În mod similar, Aristofan îl critică pe Socrate pictându-l în timp ce gândește într-un coș, intenționând să se închine zeităților aeriene condensate în nori. Cu alte cuvinte, conform grecilor, filosofia ar fi deja vinovată de a-l împinge pe om să piardă contactul cu pământul, cu simțul realității.

Când Nietzsche își definește apoi filosofia sa drept „știință gaia", el va intenționa tocmai să se refere la o filozofie care este capabilă, ca știință a pământului, să se ocupe de această lume pământească și nu de cealaltă lume, metafizică, inventată de filozofii compromiși cu transcendența.

În plus, nici măcar știința, în alte privințe, nu a fost mai puțin severă cu filozofia, sau cel puțin cu acea parte a cunoașterii filosofice care pretinde că poate trage concluzii universale despre realitate fără a folosi datele experienței sensibile, calculul matematic și verificarea empirică a rezultatelor acesteia. Cu toate acestea, trebuie subliniat că filosofia și-a recăpătat treptat autonomia și specificitatea față de cunoașterea științifică și la nivel metodic.

Această evoluție istorică a filosofiei este evidentă mai ales începând din perioada de după Iluminism, când atenția filosofilor se deplasează progresiv de la modalitățile de cunoaștere a realității către relația directă și personală pe care individul în singularitatea sa este capabil să o stabilească cu totalitate care o transcende, înțeleasă ca Idee, Voință de Putere, Dumnezeu sau Ființă. Pe lângă această cale, însă, asistăm la dizolvarea disciplinelor filosofice antice în științele care abordează aceleași probleme cu rezultate verificabile empiric. Heidegger explică acest rezultat după cum urmează: „Ceea ce a fost rolul filosofiei până acum, astăzi a fost asumat de […] științe, psihologie, logică, științe politice [...] și cibernetică".

„Este foarte corect să spunem că filosofia este inutilă, greșeala este să crezi că cu aceasta se încheie toată judecata asupra filosofiei. În realitate, mai rămâne de făcut o mică completare sub forma unei întrebări: adică dacă, având în vedere că nu putem face nimic în privința asta, dacă nu cumva mai degrabă filosofia este în stare să facă ceva în legătură cu noi, dacă ne angajăm în așa ceva."

(Martin Heidegger, Introducere în metafizică, Mursia, Milano, 1968, p. 22, 23)

Matematicianul Imre Toth, care s-a dedicat definirii relației dintre creația matematică și speculația filozofică, într-un interviu cu Ennio Galzenati a observat cum alte științe precum medicina și astronomia nu își pun întrebări despre specificul lor, sau mai degrabă despre definirea lor, așa cum fac în schimb filosofia și matematica, care continuă să pună sub semnul întrebării limitele și posibilitățile propriei forme de cunoaștere. În mod similar, gândirii filozofice îi lipsește un criteriu de verificabilitate experimentală care să poată stabili dacă ceea ce afirmă este adevărat sau fals; de fapt, filosofia însăși este supusă unei redefiniri continue a criteriului de adevăr cu care își legitimează concluziile. Așadar, filosofia s-ar dovedi, în cele din urmă, a fi o învârtire goală în jurul ei însăși, și formată din teorii care se contrazic una pe cealaltă; totuși nu este posibil să scapi de ea. Opusul filosofiei devine ea însăși filosofie.

Problema lipsei de verificabilitate a gândirii filosofice care se justifică poate duce totuși la rezultate sceptice, sau la considerații hermeneutice, potrivit cărora tocmai această „circularitate" a gândirii filosofice care își redefinește punctele de plecare constituie specificul și potențialul filozofiei, diferențierea acesteia de alte forme de cunoaștere.

Toth susține că, eșuând ultimele încercări pozitiviste de a reduce filosofia la știință, s-a realizat că obiectul filosofiei nu este obiectele naturale care studiază științele, ci omul însuși. Omul care investighează omul, aceasta este ceea ce caracterizează filosofarea care a obținut rezultate concrete în decursul lungii sale istorii, făcând conștiente în mintea omului principii și valori universale, neexprimate anterior sau doar intuite.

Dacă astăzi considerăm clar de exemplu ce spunem atunci când vorbim despre libertate, uităm că acest concept apare pentru prima dată în „Etica" lui Aristotel. În „Marea Etică", și în „Etica Eudemiană", Aristotel vorbește însă nu despre libertate, așa cum o înțelegem astăzi, ci despre eleutheros, eleutheria, care în greaca veche presupune doar condiția socială a omului liber în raport cu un sclav. Aristotel nu avea încă un termen echivalent cu conceptul de libertate pe care îl avem astăzi. Și tocmai de la Aristotel a început istoria lungă care a dus la conștientizarea reflectată a sensului acelui termen, care acum ne-a devenit trivial de clar și pe care filosofia îl va îmbogăți în continuare cu semnificații în viitor.

După cum afirmă Remo Bodei: „filozofia a avut meritul de a fi, și de a continua să fie, un laborator în care conceptele și valorile sunt testate, experimentate, și se observă reziliența acestora în discuții care au loc în întreaga societate. Așadar, filosofia are simțul de a crea, într-o lume care se schimbă continuu în generații succesive, într-o mentalitate volatilă, acest spirit care este cel al cercetării critice, al vigilenței și chiar al îndoielii".

Opinie împărtășită și de filozoful american Richard Rorty, care declara într-un interviu despre soarta filosofiei: „Filosofia nu se poate termina până nu se încheie schimbările sociale și culturale: aceste schimbări, de fapt, contribuie la depășirea concepțiilor generale pe care le avem despre noi înșine și despre contextul în care trăim, determinând necesitatea unui nou limbaj prin care să exprimăm concepte noi."

După cum notează Paul Ricœur, în îndeplinirea acestei sarcini, filosofia exprimă o valoare unificatoare în asigurarea, în diversitatea limbilor, a legăturii lor reciproce. Datorăm gândirii filozofice faptul că cultura vest-europeană nu s-a destrămat și fragmentat, pierzându-și simțul unității, în fața specializării dispersate a diverselor cunoștințe tehnologice. De altfel, în timp ce filosofia se dezvoltă ca unitate, încercând să rezolve întrebările unei epoci, dar păstrându-se conectată la cele trecute, în istoria științei apar rupturi, discontinuități, numite fracturi epistemologice care fac din calea științei un drum întrerupt continuu.

Maurice Merleau-Ponty, în prelegerea sa inaugurală de la Collège de France, intitulată Lauda filosofiei, sugerează o concepție despre filozofie ca mod de viață.

Pentru Pierre Hadot, în Filosofia ca mod de a trăi: „Adevăratul filosof nu este cel care vorbește, ci cel care acționează [în fiecare zi]". „Ar mai fi loc în lumea noastră contemporană, pentru filo-sofi (sic), în sensul etimologic al cuvântului, respectiv căutători de înțelepciune, care nu ar reînnoi discursul filosofic, ci ar căuta […] o viață mai conștientă, [mai coerentă (explicată mai târziu)], mai rațională, mai deschisă către ceilalți și către vastitatea lumii. […] Vorbirea și viața [filosofică cotidiană] sunt inseparabile". „Concentrarea asupra momentului prezent, mirarea față de prezența lumii, privirea de sus [un concept care îi este familiar și pe care îl declină și din punctul de vedere al lui Sirius] concentrat pe lucruri, conștientizarea misterului existenței , a lupta pentru obiectivitatea, imparțialitatea istoricului și a savantului și, de asemenea, să se detașeze de Sinele lui pentru a se deschide către o perspectivă universală , pentru a ne deschide inimile tuturor ființelor vii și naturii întregi în măreția ei".

Nicolae Sfetcu

Eseuri filosofice

Ion (Ion), de Platon

Ion este cea mai scurtă dintre toate scrierile lui Platon. Harul și frumusețea acestei mici lucrări oferă singura dovadă că ar aparține lui Platon, și poate o suficiență a autenticității sale. Interesul dramatic constă în întregime în contrastul dintre ironia lui Socrate și vanitatea transparentă și entuziasmul copilăresc al rapsodului Ion. Tema Dialogului este posibil să fi fost sugerată de Memorabilia lui Xenophon în care rapsozii sunt descriși de Euthydemus ca fiind „foarte exacți cu privire la cuvintele exacte ale lui Homer, dar ei înșiși foarte proști".

PERSOANELE DIALOGULUI: Socrate, Ion.

SOCRATE: Bine ai venit, Ion. Ești din orașul tău natal Efes?

ION: Nu, Socrate; din Epidaur, unde am participat la festivalul lui Asclepius.

SOCRATE: Și Epidaurienii au concursuri de rapsozi la festival?

ION: O da; și de tot felul de interpreți muzicali.

SOCRATE: Și ai fost unul dintre concurenți - ai reușit?

ION: Am obținut primul loc dintre toți, Socrate.

SOCRATE: Bravo; și sper că vei face același lucru pentru noi la Panathenaea.

ION: Așa va fi, mă rog cerului.

SOCRATE: De multe ori invidiez profesia de rapsod, Ion; căci trebuie să porți mereu haine fine și să arăți cât de frumos poți, ca parte din arta ta. Apoi, din nou, ești obligat să fii continuu în compania multor poeți buni; și mai ales a lui Homer, care este cel mai bun și mai divin dintre ei; și a-l înțelege, nu doar a-i învăța cuvintele memorând, este un lucru de invidiat. Niciun om nu poate fi rapsod dacă nu înțelege semnificația poetului. Căci rapsodul ar trebui să interpreteze mintea poetului ascultătorilor săi, și cum îl poate interpreta bine dacă nu știe ce vrea să spună? Toate acestea sunt de invidiat.

ION: Foarte adevărat, Socrate; interpretarea a fost cu siguranță cea mai laborioasă parte a artei mele; și mă cred capabil să vorbesc despre Homer mai bine decât orice om; și că nici Metrodor din Lampsac, nici Stesimbrot din Thasos, nici Glaucon, nici altcineva care a existat vreodată nu au avut idei la fel de bune despre Homer ca mine, sau la fel de multe.

SOCRATE: Mă bucur să te aud spunând asta, Ion; văd că nu vei refuza să mă familiarizezi cu ei.

ION: Cu siguranță, Socrate; și chiar ar trebui să auzi cât de minunat îl redau pe Homer. Cred că descendenții lui Homer ar trebui să-mi dea o coroană de aur.

SOCRATE: Voi profita de ocazie pentru a te asculta despre asta altă dată. Dar chiar acum aș vrea să