Cum sa devii ducesa
4/5
()
În prezent indisponibil
În prezent indisponibil
Informații despre cartea electronică
SERIA „DINASTIA DUCILOR“
Copilăria nefericită și petrecută departe de familie i-a împietrit inima
ducelui de Greycourt și i-a adus reputația nemeritată de libertin
imoral și bogat, preocupat doar să-și extindă ducatul. Convins că nu
poate iubi și nici nu poate fi iubit, Grey nu este interesat să-și găsească
o soție, indiferent cât de încântătoare ar fi femeia care îi iese în cale.
Însă când mama lui rămâne iar văduvă, Grey o cunoaște pe încântătoarea
și neconvenționala Beatrice Wolfe, cea care se ocupă de
funeraliile
tatălui său vitreg, și este surprins să descopere câte lucruri
au în comun.
Beatrice nu mai crede în sinceritatea și în romantismul bărbaților,
iar scandalosul duce de Greycourt nu este cel mai potrivit să-i
schimbe această convingere. Totuși, când Grey este de acord să își
ajute mama în cel mai recent proiect – pregătirea și instruirea lui
Beatrice pentru debutul în societatea londoneză –, ea reușește să
vadă dincolo de răceală și de aroganță un bărbat blând, cu inima
rănită. Însă când Grey încearcă să afle secretele întunecate ale fratelui
ei, Beatrice va fi nevoită să aleagă între loialitatea față de familie
și dragostea pe care nu credea că o va mai găsi vreodată.
„Romanul de debut al seriei are puțin din toate: o femeie
independentă și directă, un duce chipeș greu de cucerit și o doză
de mister… Sabrina Jeffries continuă să ne impresioneze.“
Publishers Weekly
Sabrina Jeffries este autoarea a peste 40 de romane, vândute
în aproape 10 milioane de exemplare și traduse în 20 de limbi.
Legat de Cum sa devii ducesa
Cărți electronice asociate
Pana cand moartea ne va desparti Evaluare: 4 din 5 stele4/5Lasa-ma sa te iubesc Evaluare: 5 din 5 stele5/5Lectia de seductie Evaluare: 5 din 5 stele5/5Tentatie irezistibila Evaluare: 5 din 5 stele5/5Rebelul de altadata Evaluare: 5 din 5 stele5/5Contesa libertină Evaluare: 5 din 5 stele5/5Regina scandalurilor Evaluare: 5 din 5 stele5/5Ultimul vals Evaluare: 5 din 5 stele5/5Placerile pasiunii Evaluare: 5 din 5 stele5/5Nopti vrajite Evaluare: 4 din 5 stele4/5Secretul contesei Evaluare: 5 din 5 stele5/5O sansa la dragoste Evaluare: 5 din 5 stele5/5Intentii vinovate Evaluare: 5 din 5 stele5/5Sotie de ocazie Evaluare: 5 din 5 stele5/5Curtezana Evaluare: 5 din 5 stele5/5Cucereste-ma din nou Evaluare: 5 din 5 stele5/5Ultimul rebel Evaluare: 5 din 5 stele5/5Regina de gheață Evaluare: 4 din 5 stele4/5Pariul unui crai Evaluare: 5 din 5 stele5/5Gustul ispitei Evaluare: 4 din 5 stele4/5Fecioara din harem Evaluare: 5 din 5 stele5/5O mostenitoare scandaloasă Evaluare: 5 din 5 stele5/5O noapte cu un prinț Evaluare: 5 din 5 stele5/5Legamantul dragostei Evaluare: 4 din 5 stele4/5Cum sa devii ducesa Evaluare: 4 din 5 stele4/5Asculta-ti inima Evaluare: 5 din 5 stele5/5Doamna si nelegiuitul Evaluare: 4 din 5 stele4/5Aproape o lady Evaluare: 4 din 5 stele4/5Cum sa te mariti cu un duce Evaluare: 4 din 5 stele4/5Promite-mi vesnicia Evaluare: 5 din 5 stele5/5
Romantism pentru dvs.
Vara in care te-am intalnit Evaluare: 5 din 5 stele5/5Legaturi intunecate Evaluare: 5 din 5 stele5/5Furtuna dinaintea linistii Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriIndrazneste sa ramai Evaluare: 4 din 5 stele4/5Un an de casnicie Evaluare: 5 din 5 stele5/5Micuţa Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriVăduva Evaluare: 3 din 5 stele3/5Indrazneste sa ma atingi Evaluare: 5 din 5 stele5/5Jocul cu focul Evaluare: 5 din 5 stele5/5Secretul Helenei Evaluare: 4 din 5 stele4/5Contract de casatorie Evaluare: 5 din 5 stele5/5Maritata pana luni Evaluare: 5 din 5 stele5/5Indrazneste sa doresti Evaluare: 5 din 5 stele5/5Cezara Evaluare: 5 din 5 stele5/5Logodită până vineri Evaluare: 5 din 5 stele5/5Un nou început Evaluare: 5 din 5 stele5/5Sarutul unui inger Evaluare: 5 din 5 stele5/5Sclava iubirii Evaluare: 4 din 5 stele4/5Un bilet pentru Paris Evaluare: 3 din 5 stele3/5Pasiune Interzisa: Invidia Evaluare: 4 din 5 stele4/5Cum să seduci un ticălos Evaluare: 4 din 5 stele4/5Seducerea unui pacatos Evaluare: 4 din 5 stele4/5O aventură de-o noapte Evaluare: 5 din 5 stele5/5Chira Chiralina Evaluare: 4 din 5 stele4/5Tot ce nu ți-am spus Evaluare: 4 din 5 stele4/5Roșu de rubin. Culorile dragostei Evaluare: 5 din 5 stele5/5Fata Rea, Dar Bună Evaluare: 5 din 5 stele5/5Cadu Și Mari Evaluare: 4 din 5 stele4/5Sa nu spui nimanui Evaluare: 5 din 5 stele5/5Magia Evaluare: 4 din 5 stele4/5
Recenzii pentru Cum sa devii ducesa
10 evaluări0 recenzii