Călătoria lui Israel

De Dr. Brian J. Bailey

Studiul călătoriei lui Israel din Egipt către Țara Promisă constituie o imagine a progresului spiritual al unui credincios, de la statutul de nou-născut în Hristos, până ajunge să devină părinte spiritual în credință. Dr. Bailey vă va purta într-o călătorie unde veți primi chei pentru a atinge înălțimi și mai mari în relația voastră cu Hristos, până când veți urca pe muntele spiritual al Sionului, și veți putea spune împreună cu apostolul Pavel: “aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.”

• Limbă: Română
• Editor: Zion Christian Publishers
• Data lansării: 17 ian. 2020
• ISBN: 9781596651913

Previzualizare carte

Călătoria lui Israel

Un studiu al călătoriei spirituale a credincioșilor de la mântuire, spre maturitate și slavă în Hristos

Dr. Brian J. Bailey

Versiunea 1.1

Titlul original în limba engleză: „The Journey of Israel"

© 1993 Brian J. Bailey

„CĂLĂTORIA LUI ISRAEL"

© 2019 Zion Fellowship Inc.

Traducerea se bazează pe versiunea 3.1 în limba engleză

Traducerea în limba română: Mircea-Sever Roman

Editor: A.C. Roman, Delia-Doina Mihai

Versiunea 1.1 în limba română

Design copertă față:

© Zion Fellowship Inc.

Toate drepturile rezervate

Publicată de Zion Christian Publishers

A Zion Fellowship ® Ministry

Publicată ca și carte electronică în limba română în luna octombrie 2020

E-book ISBN 1-59665-985-8

Nicio parte a acestei cărți nu poate fi reprodusă în nicio formă și prin niciun mijloc electronic sau mecanic fără permisiunea scrisă a editorului, cu excepția cazului unor citate scurte în articole sau recenzii.

Dacă nu se menționează altfel, toate citatele Scripturii din această carte sunt preluate din versiunea Dumitru Cornilescu, 1924.

Pentru mai multe informații despre versiunea în limba engleză, vă rugăm contactați

Zion Christian Publishers la:

P.O. Box 70

Waverly, New York 14892

Phone: [phone]

Toll free: 1-877-768-7466

Fax: [phone]

http://www.zcpublishers.com/

Pentru mai multe informații despre versiunea în limba română, vă rugăm contactați

Onisim Moisa

Email: [e-mail]

Telephone: [phone]

Dedicație

Iubitului nostru Domn Isus Hristos,

Care, ca stâlp de foc în timpul nopții și ca nor în timpul zilei,

Își călăuzește poporul să iasă din Egipt

și să ajungă în Țara Promisă.

Și dragei mele soții, Audrey,

care mi-a fost un partener de pelerinaj atât de credincios

în propria noastră

călătorie spirituală spre Sion.

MULȚUMIRI

Editorilor generali: Paul și Betsy Caram

Echipei editoriale: Joyce Aw, Carla Borges, Barbara Fuller, Daniel Humphreys, Elizabeth Humphreys, Mary Humphreys, Sarah Humphreys, David Kropf, Justin Kropf, Caroline Tham, Paul Tham și Suzanne Ying.

Am dori să adresăm mulțumirile noastre acestor oameni dragi nouă, fără a căror neprețuită asistență acordată pe parcursul a numeroase ore, această carte nu ar fi fost posibilă. Le suntem cu adevărat recunoscători pentru sârguința, creativitatea și calitatea excelentă a compilării acestei cărți pentru slava lui Dumnezeu.

PREFAȚĂ

Viziunea, direcția, călăuzirea și conducerea bună au fost întotdeauna necesare pentru o biserică sănătoasă. Acest lucru este în mod special adevărat astăzi, când dispensația Epocii Bisericii se apropie de încheiere. În cartea Călătoria lui Israel, autorul furnizează toate cele de mai sus, în timp ce deschide cititorilor, într-un mod nou, planul lui Dumnezeu pentru Biserică în aceste zile de pe urmă.

Călătoria copiilor lui Israel a fost un eveniment istoric literal. Descendenții lui Avraam, Isaac și Iacov au părăsit țara Egiptului în care fuseseră ținuți captivi timp de 430 de ani. Dumnezeu i-a eliberat prin profetul Moise care, apoi, i-a călăuzit sub protecția lui Dumnezeu, din Egipt până în câmpiile Moabului, în timpul unei perioade care a durat peste 40 de ani.

După moartea lui Moise, li s-a dat un conducător nou, Iosua, care i-a trecut peste râul Iordan și i-a dus în Țara Promisă. Totuși, ei nu au cucerit întreaga țară și nu au intrat în odihnă decât după mulți ani, când Dumnezeu l-a ridicat pe regele David. Acesta i-a subjugat pe toți dușmanii din țară și i-a adus pe copiii lui Israel la locul lor final de odihnă: Sionul, colina sfântă a Domnului.

Această călătorie făcută în urmă cu mii de ani este un tipar al călătoriei noastre spirituale în calitate de credincioși, de pe Pământ spre Ceruri, precum și de la stadiul de bebeluși nou născuți în Hristos către acela de tați și mame mature în credință. Dezvăluind tainele călătoriei lui Israel din Egipt spre Sion, autorul arată cititorului o hartă a propriei sale vieți. Ea ne arată de unde venim, unde ne aflăm acum și încotro mergem. 

În Călătoria lui Israel vor fi analizate trei teme principale:

1. O relatare pas cu pas a călătoriei copiilor lui Israel;

2. Examinarea vieții lui Moise și a pregătirii necesare pentru viața unui credincios pe care Dumnezeu îl folosește pentru a-Și călăuzi poporul în călătoria lui;

3. În cele din urmă, vom examina cele șapte sărbători ale Domnului, care sunt întrețesute în călătorie, precum și relevanța lor pentru Biserica de astăzi a lui Isus Hristos.

Această carte este înfățișată cu rugăciunea ca Același Domn care i-a dus pe copiii lui Israel din țara Egiptului în Sion, să te ducă și pe tine, cititor drag, din Egiptul spiritual în Sion, muntele prezenței Sale remanente.

Dr. Brian J. Bailey

INTRODUCERE

Călătoria copiilor lui Israel (care i-a dus pe israeliți din Egipt spre Muntele Sion, destinația finală) a fost descrisă prin cuvintele apostolului Pavel: „şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor" (1 Cor. 10:11).

Putem afirma cu încredere că această călătorie istorică este o alegorie care înfățișează călătoria spirituală a unui suflet de la mântuire până la maturitate, până ajunge „la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos" (Ef. 4:13).

Pentru ca un om să ajungă la Muntele Sion spiritual, el trebuie să treacă mai întâi prin multe alte experiențe. După ce părăsește Egiptul (experiența mântuirii), trebuie să treacă prin Marea Roșie (botezul în apă), apoi trebuie să înainteze spre Muntele Sinai care, tipologic, reprezintă botezul Duhului Sfânt. După aceea, el trebuie să îndure marea și înfiorătoarea experiență a pustiului, să străbată râul Iordan (să experimenteze circumciderea inimii) și să intre în Țara Promisă. De acolo, în timp ce cucerește dușmanii din interior și din exterior, în cele din urmă, persoana va intra în adevărata odihnă a lui Dumnezeu care, în Scriptură, este pusă pe același plan cu ascensiunea spirituală pe Muntele Sion. În Psalmul 132:14, Dumnezeu spune despre Sion: „Acesta este locul Meu de odihnă pe vecie; voi locui în el."

Contemplarea călătoriei copiilor lui Israel din perspectivă istorică, dar și eternă, ne dă răsplăți veșnice. Cu certitudine că această călătorie a fost concepută (și nu doar cunoscută mai dinainte) în mintea și în inima lui Dumnezeu, înainte de întemeierea lumii. Epistola către evrei 4:3 afirmă clar: „lucrările Lui fuseseră isprăvite încă de la întemeierea lumii".

Astfel, vom examina, pe scurt, planul lui Dumnezeu pentru veacurile care au ținut de la Adam la Avraam, pentru a pricepe fundalul călătoriei copiilor lui Israel. Avraam este tată nu doar pentru copiii lui Israel, ci și pentru toți cei ce cheamă numele Domnului Isus Hristos ca Mântuitor al lor (Rom. 4:12,16).

Primele zece generații

Prima dispensație (1), alcătuită din zece generații, a ținut din timpul lui Adam până la Noe și la Potop, adică aproximativ 1656 de ani. Totuși, numai nouă capitole din cartea Geneza sunt dedicate acestei perioade. Era un timp de longevitate. În această perioadă din istoria omenirii, fluența profetică era colosală și au fost revelate aproape toate adevărurile viitoare.

Această perioadă acoperă istorisirea creației, căderea omului în păcat, promisiunea mântuirii, primul omor, apariția poligamiei și împărțirea omenirii în două spițe: fiii lui Dumnezeu și fiii omului (cei buni și cei răi). Enoh, un om care umbla aproape de Dumnezeu, a profețit despre a doua venire a lui Hristos și despre judecățile emise atunci (Iuda 1:14-15). Prima răpire a avut loc atunci când Enoh a fost luat la Ceruri.

(1) Dispensație (lat., dispensatio; gr., oikonomia): iconomie, epocă biblică în timpul căreia predomină un anumit sistem de relații stabilite de Dumnezeu cu omenirea și / sau cu poporul Israel. Teologi dispensaționaliști de seamă: John N. Darby, C.I. Scofield, Lewis Sperry Chafer, Charles Ryrie. N. tr.

Apoi a avut loc încrucișarea spițelor oamenilor evlavioși cu cei răi prin căsătorii între rude, ceea ce a produs o sămânță nelegiuită și asuprire care, la rândul ei, a adus prima judecată mondială, sub forma unui potop. Potopul a reprezentat o notă solemnă de avertisment pentru cei răscumpărați, care nu trăiau în lumină; totuși, celor neprihăniți, Dumnezeu le-a furnizat o arcă (1 Pet. 3:19-20).

Următoarele zece generații

A doua dispensație a ținut de la Noe la Avraam și a durat iarăși zece generații, acoperind circa 350 de ani. Această perioadă a fost marcată de împărțirea popoarelor în trei ramuri: din Noe a ieșit Sem – sămânța promisă, Ham – sămânța blestemată prin Canaan, fiul lui, precum și Iafet – căruia i s-a făcut promisiunea că va locui sub protecția lui Sem. Din acești trei oameni au ieșit toate rasele lumii.

Chiar și după ce Dumnezeu i-a nimicit pe toți locuitorii anteriori ai Pământului, din cauza răzvrătirii lor (păstrându-i numai pe Noe, pe soția lui și pe cei trei fii ai lor împreună cu soțiile acestora), noua generație, descendenți ai evlaviosului Noe, a degenerat repede, din nou. Ham a adus pe lume o sămânță nelegiuită; Nimrod, nepotul lui, a fost fondatorul Babelului (Gen. 10:6-10). În această cetate, răul a ajuns la apogeu, devenind sursa tuturor religiilor false. Locuitorii Babelului s-au ridicat împotriva lui Dumnezeu și au construit un turn pentru a preamări și a glorifica omenirea. Ca rezultat al acestei rebeliuni fățișe împotriva Lui, judecata Domnului a venit încă o dată pe Pământ. De această dată, El a împărțit popoarele și le-a amestecat limbile.

În această stare de haos, vălmășag și nelegiuire, Dumnezeu l-a chemat pe Avraam să iasă din Ur, din Caldeea. Domnul i-a vorbit lui Avraam să-și părăsească orașul natal, pentru a merge într-o țară pe care urma să i-o arate, țara Canaan care, mai târziu, devenea moștenirea lui și a seminției acestuia.

Legământul cu Avraam

Dumnezeu a făcut un legământ cu Avraam (Gen. 15) și i-a promis că, prin Isaac, fiul lui, sămânța lui va moșteni țara Canaan, de la pârâul Egiptului până la marele fluviu Eufrat, țara locuită de cele zece popoare ale lui Cuș. Țara Canaan se referă la ceea ce astăzi cunoaștem sub denumirea de Palestina. Aceasta este țara lui Dumnezeu, iar El a dat-o Israelului, nu palestinienilor, sau, după cum sunt cunoscuți din punct de vedere scriptural, filistenilor.

Pentru a face un legământ, de obicei există condiții care trebuie împlinite de către fiecare din părțile incluse. În acest sens, în acele zile, exista cutuma de a pecetlui un legământ prin despicarea unui animal și, apoi, prin pășirea printre părțile animalului despicat. Totuși, acest legământ a fost pecetluit într-un mod cât se poate de neobișnuit: în loc ca printre părțile animalului despicat să pășească cei doi participanți (Dumnezeu și Avraam), pe acolo a trecut Altcineva.

În Geneza 15:12, citim: „La apusul soarelui, un somn adânc a căzut peste Avram şi iată că l-a apucat o groază şi un mare întuneric." În propria mea experiență privitoare la acest fenomen, am avut sentimentul unei cumplite neajutorări, a unei incapacități disperate și totale, simțindu-mă incapabil să realizez ceva. Exact acesta este felul în care Dumnezeu dorește să ne simțim, înainte de a ne face o promisiune foarte semnificativă sau înainte de a intra într-un stadiu nou al umblării noastre creștine.

Așa au stat lucrurile cu Avraam, care era pe punctul unei noi experiențe ce urma să aibă efect asupra a nenumărate vieți. Dumnezeu îi făcea o promisiune care urma să afecteze nu doar viitorul a milioane de oameni din propria lui sămânță, ci întreaga omenire. În realitate, promisiunea privitoare la țara Canaan nu depindea în niciun fel de Avraam sau de sămânța acestuia, întrucât Tatăl și Fiul erau Cei care conveneau să le dea țara Canaan ca posesiune veșnică.

Avraam era cufundat în acest somn adânc, când peste el a căzut o groază și un mare întuneric. În timp ce el era în această stare, Dumnezeu a trecut printre părțile despicate. „După ce a asfinţit soarele, s-a făcut un întuneric adânc şi iată că a ieşit un fum ca dintr-un cuptor şi nişte flăcări au trecut printre dobitoacele despicate. În ziua aceea, Domnul a făcut un legământ cu Avram şi i-a zis: «Seminţei tale dau ţara aceasta, de la râul Egiptului până la râul cel mare, râul Eufrat»" (Gen. 15:17-18).

Cuptorul fumegând este un simbol al lui Dumnezeu-Tatăl, despre Care se spune „Dumnezeul nostru este «un foc mistuitor»" (Evr. 12:29). Flăcările nu erau altcineva decât Domnul Isus Hristos, Care a declarat: „Eu sunt Lumina lumii..." (In. 8:12; 9:5). Avraam nu a trecut niciodată printre animalele despicate; astfel, legământul este neschimbător și indestructibil, deoarece a fost făcut între Tatăl și Fiul.

Înainte cu mulți ani ca Avraam să fi avut vreun fiu, Dumnezeu a prezis șederea copiilor lui Israel în Egipt, spunând că vor fi străini într-o țară care nu le-a fost promisă și, în acel timp, că vor fi supuși sclaviei și robiei (Gen. 15:13). Totuși, această ședere în Egipt nu era planul final al lui Dumnezeu pentru ei. Ei urmau să stea acolo cam 400 de ani, căci Dumnezeu a promis că vor ieși din Egipt.

Domnul a mai vorbit despre cele zece urgii pe care Moise urma să le aducă peste egipteni, ca judecată peste națiunea care i-a ținut în robie. Apoi, Domnul a vorbit despre viitoarea călătorie din Egipt pe care urma să o facă Iacov (Israel), nepotul lui Avraam (Gen. 15:14). Astfel, vedem că Dumnezeu a orchestrat călătoria lui Israel din Egipt până la Sion, înainte de întemeierea lumii (Evr. 4:3). De fapt, El a plănuit întregul destin al lui Israel.

De la Avraam la Moise

După moartea lui Avraam, Isaac, fiul său, a locuit în țara Canaan împreună cu Iacov, fiul acestuia. Iacov, al cărui nume a fost schimbat mai târziu în „Israel", a avut 12 fii, din care au ieșit cele 12 triburi ale lui Israel. Iosif, fiul favorit al lui Iacov, a fost vândut ca sclav de către frații lui și, mai târziu, a fost întemnițat în Egipt. Din disperarea unei celule de închisoare egiptene, Dumnezeu l-a ridicat pe Iosif în mod triumfător, pentru a deveni prim-ministrul Egiptului, al doilea ca rang după faraon.

Pentru a-Și respecta cuvântul dat lui Avraam, Domnul l-a trimis pe Iosif în Egipt, pentru a pregăti un loc pentru frații lui și pentru a le asigura supraviețuirea (Gen. 45:5-8). După stabilirea lui Iosif în Egipt, Dumnezeu a trimis o foamete pentru a-i îndemna pe fiii lui Iacov să coboare în Egipt, unde s-au reunit cu Iosif. La timpul perfect hotărât de Dumnezeu, Iacov și casa lui, numărând 70 de oameni, s-au mutat în Egipt.

În interpretarea biblică există o lege denumită „legea primei menționări". Foarte adesea, prima menționare a unui lucru conține cheia interpretării sale spirituale. În Geneza 46:27, unde numărul 70 este menționat prima dată în legătură cu un grup de oameni, erau 70 de persoane în clanul lui Iacov care, în cele din urmă, au devenit părinții fondatori ai mulțimii de israeliți din Egipt. În alte părți din Sfintele Scripturi, numărul 70 reprezintă conducerea prin bătrâni, deoarece erau 70 de bătrâni ai copiilor lui Israel (Num. 11:16, 24-25; Ex. 24:1). Merită notat că în clanul inițial al lui Iacov erau atât bărbați, cât și femei. Bazându-ne pe acest verset și pe altele (de exemplu, Jud. 4:4, Rom. 16:3), vedem că Scripturile validează clar femeile slujitoare și conducătoare.

Continuând să analizăm imaginea de ansamblu a raporturilor lui Dumnezeu din timpul lui Avraam până în timpul lui Moise, vedem că El a pregătit pentru Iacov drumul spre Egipt. Psalmul 105:17-24 afirmă: „Le-a trimis înainte pe un om: Iosif a fost vândut ca rob. I-au strâns picioarele în lanţuri, l-au pus în fiare până la vremea când s-a întâmplat ce vestise el şi până când l-a încercat Cuvântul Domnului. Atunci, împăratul a trimis să-i scoată lanţurile şi stăpânitorul popoarelor l-a izbăvit. L-a pus domn peste casa lui şi dregătorul tuturor averilor lui, ca să lege după plac pe domnitorii lui şi să înveţe pe bătrânii lui înţelepciunea. Atunci, Israel a venit în Egipt şi Iacov a locuit în ţara lui Ham. Domnul a înmulţit pe poporul Său foarte mult şi l-a făcut mai puternic decât potrivnicii lui."

În planul lui Dumnezeu există o progresie categorică. După ce El i-a spus lui Avraam că îi va trimite sămânța în Egipt, Iosif a fost dus în Egipt ca sclav. Apoi, Dumnezeu l-a înălțat pentru a fi cel mai mare conducător al Egiptului, sub faraon. Aceasta l-a împuternicit pe Iacov și pe fiii lui să se mute în Egipt, unde Iosif le-a purtat de grijă.

În Egipt, copiii lui Israel s-au înmulțit și au prosperat, situație care a stârnit gelozie în inimile egiptenilor. Mai târziu s-a ridicat un alt faraon, care nu îl cunoscuse pe Iosif, și i-a transformat pe israeliți în sclavi. Dumnezeu „a schimbat inima [egiptenilor] până acolo că au urât pe poporul Lui și s-au purtat mișelește [trădător] cu robii Săi" (Ps. 105:25). Amintiți-vă, Dumnezeu nu împietrește niciodată inimile bune; El împietrește numai inimile rele (Ex. 9:34, 10:1).

Cerințele pentru conducătorii aleși de Dumnezeu

Dumnezeu a pregătit toate lucrurile pentru îndeplinirea planului Său cel perfect. Israeliții aveau o nevoie disperată de un răscumpărător, ceea ce a pregătit calea pentru venirea lui Moise ca eliberator al lor (Ps. 105:26). Domnul l-a ales pe Moise pentru a-I elibera poporul de asuprirea și de sclavia egipteană.

Pentru fiecare fază din planul său de răscumpărare, Dumnezeu a înzestrat anumite vase cu mult har și înțelepciune. Acești conducători desemnați în mod divin au apărut în epoci specifice, pentru a realiza scopurile rânduite de Dumnezeu și pentru a duce poporul Său în faza specifică de moștenire care a fost hotărâtă pentru generația respectivă. Adam, Noe, Avraam, Moise, Iosua, David, Solomon, profeții și Domnul Isus Hristos au apărut cu toții la timpul hotărât de Dumnezeu în textura istoriei, pentru a împlini mărețul Său plan pentru veacuri. 

În epoca Noului Testament, Dumnezeu i-a folosit pe apostoli pentru a pune temelia Bisericii. Apostolul Pavel a fost uns și mandatat în mod specific să le predice Neamurilor (Fap. 9:15). Pavel a fost cel care a instituit doctrinele și regulile majore ale credinței noastre, pe care este fondată Biserica. Mai târziu, în istoria Bisericii, am avut oameni ai lui Dumnezeu ca Wycliffe, Luther, Wesley, care au scos Biserica din întunecatul Ev Mediu și au adus-o afară din decăderea abisală în care ajunsese. Totuși, această carte se concentrează asupra vieții lui Moise.

Pentru a spicui câteva adevăruri foarte importante, trebuie să studiem viața lui Moise în detaliu, întrucât el este eliberatorul, bărbatul pe care Dumnezeu l-a ridicat pentru a-și scoate generația din robia Egiptului. Viața lui Moise se împarte în trei perioade distincte:

1.  Chemarea: de la naștere până la fuga în Egipt (40 de ani);

2.  Alegerea: în pustia Arabiei (40 de ani);

3. Credincioșia: slujirea încredințată lui (40 de ani).

Motivul pentru care am folosit aceste trei categorii este acela că Moise, în calitate de conducător credincios, este un exemplu de urmat. Mulți dintre cei care citesc aceste cuvinte au fost chemați să fie conducători la diverse niveluri. Apocalipsa 17:14 spune: „Şi cei chemaţi, aleşi şi credincioşi care sunt cu El [Mielul], de asemenea îi vor birui."

Dumnezeu a trasat fiecăruia o chemare și o slujire specifică. Totuși, nu este suficient să fim chemați de Dumnezeu: trebuie să fim și aleși de El. Isus a enunțat clar în Matei 22:14: „Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi."

Pentru examinarea diferențelor dintre a fi chemat și a fi ales, va fi foarte benefic să vedem viața lui David, care se împarte clar în aceste trei stadii.

Chemarea lui Dumnezeu i-a fost adresată lui David când avea în jur de 17 ani. Profetul Samuel, un locuitor al Betleemului, a venit și l-a uns pe David cu untdelemn. Aceasta a fost prima dintre cele trei ungeri ale lui David. Cu ocazia acestei ungeri, el a fost chemat să fie regele Israelului. El a primit a doua ungere la Hebron, când a fost ales rege peste Iuda, la vârsta de 30 de ani. Cu ocazia celei de-a doua ungeri, a fost și pus în slujbă. A fi ales de Dumnezeu este actul punerii sau instalării de către El în slujba sau în vocația noastră.

Al treilea pas în viața creștină este acela de a fi găsit credincios în slujba sau în funcția pe care ne-o dă Dumnezeu. Moise nu a fost numai chemat și ales, ci a fost găsit și credincios, după cum citim în Evrei 3:5: „Cât despre Moise, el a fost «credincios în toată casa lui Dumnezeu», ca slugă, ca să mărturisească despre lucrurile care aveau să fie vestite mai târziu." Pentru a ne dovedi credincioșia, trebuie să facem exact ceea ce ne-a dat Dumnezeu să facem, fără a ne abate de la cărarea trasată de El pentru viața noastră.

Un alt aspect important al acestui adevăr este că el e progresiv. În slujire există pași progresivi. Vedem ilustrat acest lucru cu claritate în viața lui David. La vârsta de 17 ani, el a fost chemat și uns în Betleem. Apoi, a fost chemat de Dumnezeu și instalat ca rege al lui Iuda timp de șapte ani și jumătate (2 Sam. 5:5). Cu toate acestea, vocația originală a lui David a fost aceea de a fi rege peste tot Israelul, nu doar peste Iuda. Mai întâi, Dumnezeu ne pune la un nivel de slujire și ne testează acolo. După ce David s-a dovedit credincios ca rege al lui Iuda, a fost uns a treia oară, intrând în plinătatea slujbei lui de rege peste tot Israelul.

Așa cum vedem în relatarea vieții lui David, adesea se scurge mult timp între chemarea și alegerea noastră de către Domnul. Când Dumnezeu ne pune inițial în chemarea sau în slujba noastră, de obicei ne pune la un nivel inferior al slujirii. După ce ne-am dovedit credincioși la nivelul respectiv, pășim în plinătatea celor rânduite de El pentru noi. Astfel, vedem că există niveluri de slujire. Poate vei descoperi în viața ta că Dumnezeu te pune pastor-asistent, apoi pastor al unei biserici mai mici. Odată ce te-ai dovedit credincios în aceste sarcini, El te va promova la plinătatea lucrurilor pe care le-a planificat pentru viața ta.

Imaginea de ansamblu a călătoriei această călătorie a început în țara Egiptului.

Cele trei împărțiri principale ale călătoriei

1. Din Egipt până la râul Iordan (sub Moise);

2. Trecerea râului și intrarea în Canaan (sub Iosua);

3. Luarea în deplină posesiune a Canaanului și a Muntelui Sion (sub David).

Cei trei conducători principali din călătorie

1. Moise a condus Israelul din Egipt până la râul Iordan;

2. Iosua a condus Israelul de la râul Iordan în Țara Promisă;

3. David a condus Israelul spre moștenirea sa deplină, până la Muntele Sion.

Moise i-a scos pe copiii lui Israel din Egipt și i-a condus până la râul Iordan, la hotarul moștenirii lor. Iosua i-a condus pe copiii lui Israel în Țara Promisă, dar nu i-a ajutat să obțină odihna deplină (Evr. 4:8). Poporul s-a lenevit și a lăsat mulți dușmani în țară (Ios. 13:1; 18:2-3).

Câteva generații mai târziu, David a capturat fortăreața Sionului, care a devenit locul de odihnă al lui Dumnezeu (Ps. 132:13-18). Israel nu și-a încheiat călătoria din Egipt spre Sion până în al șaptelea an al domniei lui David (2 Sam. 5:1-7). După ce David a fost uns a treia oară, la vârsta de 37 de ani, a capturat Sionul și a pus acolo chivotul legământului, care reprezenta prezența  manifestă a lui Dumnezeu. Ierusalimul și Muntele Sion erau ultimele întărituri din Israel. Astfel, David a obținut moștenirea deplină pe care Dumnezeu o avea pentru Israel.

Călătoria a durat în total 443 de ani, până la atingerea țelului ultim: Muntele Sion. Ea începuse cu 480 de ani înainte de construirea Templului lui Solomon (1 Împ. 6:1), care a început în al patrulea an al domniei acestuia. Muntele Sion a fost cucerit în anul al șaptelea al domniei lui David, când a fost uns rege al Israelului. David a domnit în total 40 de ani (2 Sam. 5:4).

Pentru a ajunge la această concluzie matematică, trebuie să vedem următoarele date: 480 de ani minus primii 4 ani din domnia lui Solomon egal 476 de ani; 476 de ani minus 33 de ani din domnia lui David după capturarea Muntelui Sion egal 443 de ani. Prin urmare, călătoria completă a lui Israel de la începerea Exodului până la cucerirea Muntelui Sion a durat aproximativ 443 de ani (vezi diagrama următoare). Astăzi, Duhul lui Dumnezeu Își împuternicește Biserica să încheie această întreagă călătorie în cadrul generației noastre.

Cele șapte sărbători ale Israelului

În Leviticul, capitolul 23, există șapte sărbători sau praznice rânduite de Dumnezeu pentru a fi ținute de Israel în onoarea Numelui Său. Aceste sărbători conțin adevăruri spirituale care sunt importante nu doar pentru națiunea lui Israel, ci și pentru Biserică, Israelul spiritual (Gal. 6:16). Sărbătorile simbolizează stadii diferite ale umblării noastre cu Domnul, care, la rândul lor, se corelează cu evenimente consemnate în călătoria lui Israel din Egipt către Muntele Sion.

Semnificația sărbătorilor

1. Sărbătoarea Paștelui: această sărbătoare reprezintă mântuirea. În Egipt, Israelul a fost salvat prin sângele mieilor. În același fel, noi suntem mântuiți prin sângele Mielului lui Dumnezeu.

2. Sărbătoarea Azimilor: reprezintă hrănirea cu Scriptura, Cuvântul curat al lui Dumnezeu. Israelul a început să mănânce azimi de îndată ce a fost răscumpărat prin sângele mielului pascal. După ce suntem mântuiți de către Domnul nostru, noi trebuie să ne înfruptăm neîncetat din Cuvântul curat al lui Dumnezeu.

3. Sărbătoarea Primelor Roade: acestea reprezintă botezul în apă și viața de înviere. Când Israelul a trecut Marea Roșie, ea i-a despărțit de trecut și i-a nimicit puterile rele care încercau să-i tragă înapoi în Egipt. Atunci când suntem botezați în apă, se rup multe legături făcute asupra vieții noastre.

4. Sărbătoarea Cincizecimii: ea reprezintă botezul Duhului Sfânt. Israel a ajuns la Muntele Sinai în luna a treia, luna Sărbătorii Cincizecimii. La Sinai erau multe semne care însoțesc botezul Duhului Sfânt. Israeliții au văzut focul lui Dumnezeu, au auzit glasul Său, au fost aprovizionați, au avut parte de miracole, de vindecări și au fost conștienți de prezența lui Dumnezeu.

5. Sărbătoarea Trâmbițelor: reprezintă o nouă chemare spre înaintare. Dumnezeu spunea poporului Său să înainteze din pustie, să meargă spre Țara Promisă și spre Sion.

6. Ziua Ispășirii: reprezintă mâhnirea sufletului, o curățare