Descoperiți milioane de cărți electronice, cărți audio și multe altele cu o perioadă de probă gratuită

Doar $11.99/lună după perioada de probă. Puteți anula oricând.

Diavolul vânează inima ta
Diavolul vânează inima ta
Diavolul vânează inima ta
Cărți electronice192 pagini2 ore

Diavolul vânează inima ta

Evaluare: 0 din 5 stele

()

Citiți previzualizarea

Informații despre cartea electronică

Este anul 1988 si Diavolul sosește la București pentru a-și inspecta orașul favorit. Nicolae Ceaușescu este la apogeul puterii sale. Frica, foamea si dracii întind o horă pe cerul orașului. Pentru a găsi cheile Închisorii Adâncului, Has Satan plonjează în lumea hoților, a criminalilor și a șefilor comuniști români. (Marius Robaciu)


Diavolul a fost întemnițat in Biblie. A străbătut „Faust“. Și-a jucat propriul rol în „Maestrul și Margareta“. Și acum plutește deasupra ta, în vreme ce tu citești „Diavolul vânează inima ta“ de Daniel Bănulescu. Dar, după cum fumul alungă insectele, această carte luptă pentru a alunga diavolii din preajma ta. (Autorul)


CEA MAI FRUMOASĂ POVESTE A LUMII este un Clan de Romane, format, până în prezent, din romanele :
1. TE PUP ÎN FUND, CONDUCĂTOR IUBIT !
2. DIAVOLUL VÂNEAZĂ INIMA TA
3. CEL MAI BUN ROMAN AL TUTUROR TIMPURILOR

LimbăRomână
EditorIntegral
Data lansării10 mar. 2016
ISBN9786068782133
Diavolul vânează inima ta

Citiți mai multe din Daniel Bănulescu

Legat de Diavolul vânează inima ta

Cărți electronice asociate

Ficțiune generală pentru dvs.

Vedeți mai mult

Recenzii pentru Diavolul vânează inima ta

Evaluare: 0 din 5 stele
0 evaluări

0 evaluări0 recenzii

Ce părere aveți?

Apăsați pentru evaluare

Recenzia trebuie să aibă cel puțin 10 cuvinte

    Previzualizare carte

    Diavolul vânează inima ta - Daniel Bănulescu

    20:1-3

    Capitolul 1

    Chei pentru Închisoarea Adâncului

    E patru aprilie 1988.

    Stăpânul acestei lumi, Has Satan, se aruncă, din înălțimile cerului, către București. La zece kilometri deasupra orașului se materializează. Aterizează cu pași mari și iuți pe pista Aeroportului Otopeni. Și iese în șoseaua națională Ploiești-București pentru a face rost de un taxi.

    Așteaptă cinci minute.

    Un automobil Dacia 1300, bălțat, frânează la șapte metri de el.

    — Mă luați și pe mine până la București? rostește cu voce plăcută, dintre cele două valize, călătorul.

    — Dar de ce să nu te iau, pițipoanco? Ce, banii lui matale are păduchi?

    Șoferul taximetrului oprit e brunet și robust; pupilele lui sclipesc de veselie.

    Clientul își așează valizele în portbagaj și se urcă pe bancheta din spate.

    Taximetristul, dezghețat, lipicios, cu o mustață ca o potcoavă care-i coboară până pe aripile bărbiei, îl studiază încântat în oglinda retrovizioare și demarează către București.

    — Te-a trimis statul să lucrezi în străinătate?... Ai fost să le cațeri la negrotei combinatele în cocotieri?

    — ...

    — Cât timp ai fost plecat?

    — Doi ani.

    — Și de unde te întorci?

    — ... Din Yemen, zice Diavolul la nimereală.

    — Din Yemenul de Sud sau din Yemenul de Nord?

    — Din ăla Democratic.

    — Are arăboii la petrool!... Și te-ai umplut de parai?

    — M-am umplut de măciuci.

    — Are și măciucile importanța lor, dacă ai unde să le tragi... Nevastă ai?

    — ...

    — Poate nevastă-ta o fi vreo cercetașă. Una d-alea cu picioarele așa scurte și fundul așa jos, care, când merg, își șterg singure urmele?!

    — ...

    — Ori poate e așa grasă, de ți-e mai ușor s-o sari, decât s-o ocolești?!

    — ...

    — Ai nevastă?

    — Și dacă aș avea?

    — Dacă mi-o donai mie, când ai plecat. Ți-o înapoiam acum, când te depuneam acasă. Și-ți raportam: „Guriță dulce, mi-ai încredințat-o defectă. E tristă: Nu mișcă din fund."

    — ...

    — E și unele care mișcă, dar în cazul ăsta nu te-ai mai fi cărat tu în Yemenul Democratic... De ce să-și fi lăsat alții chiloții pe perna ta?!

    Deasupra taxiului, pârnăiașii cerului, scursura bolților, demonii străduțelor care sunt intersectate de automobil, prezintă onorul Înșelătorului Lumii.

    Ochiurile aragazelor din gospodăriile pe lângă care trec se aprind singure.

    În grajduri, vitele se albesc de spaimă.

    Ho Diablos ține ochiul atent pe formele caselor sătești, bâlbâite, făcute parcă la beție, unele cu ferestrele atât de joase, de ar putea să bată rațele cu ciocul în ele.

    — Te uiți pe frumusețile patriei?

    — Îhâm.

    — Degeaba te uiți, că nu poți să ți-o închipui pe Neta... E mai răscolitoare ca socialismul. Nu poți să te desprinzi.

    — ...

    — Ți-am povestit vreodată de Neta?... Acum că tu mi-ai povestit de a ta, îți povestesc și eu de cea mai nouă a mea.

    — ...

    — Acum vreo trei săptămâni... în blocul peste drum de blocul meu, s-a mutat o putoare... Are un soț, mânca-i-aș treilingul lui, să-i lași în gaj damigeana: nu bea, nu fumează. Bubu îl cheamă. Dar nici de nevastă-sa, putoarea, nu are grijă...

    — ...

    — O salt eu, acum vreo două săptămâni, din stația de tramvai și-o duc la serviciu cu limuzina. Și-i scap așa, ca din întâmplare: „Cum fac, fă Netuțo, să am grijă de bujiile tale?; „Știu și eu?! râde putoarea. Ține privirile lipite de ferestrele noastre de la sufragerie... Și numai ce vezi că se ridică transperanta numărul trei (cum le înnumeri de la sifonărie), poftim de haide încoace, că-s singură acasă...

    — Picantă putoare.

    — Arasel! Stai să vezi, că n-ai văzut nimica... La geamurile de la sufragerie poseda patru transperante ponosite, pe care la nimeni nu îngăduia să i le atingă, că altfel dezlănțuia isterie...

    ...Acu două zile, pe 2 aprilie, pentru că era ziua ei, scoate bărbată-su Bubu toate jaluzelele alea vechi și le montează pe altele, noi, pe care i le cumpărase cadou, cu gând să-i provoace Netuței surpriză...

    ...Și i-a provocat. Pentru că la 5 minute după ce le scosese pe alea vechi și, obligat, o ridicase și pe-a mea, bănuind că-mi dăduse semnalul că rămăsese nepăzită. Sunam la ușa ei, echipat doar în chiloți. Șpreiat și cu o sticlă de țuică, poreclită „Pensionarii dă să fugă", atâta-i de dăunătoare la etică și echitate...

    — Cum te cheamă, prietene? îl întreabă Amăgitorul.

    — Genel, dacă nu deranjează clientul... Genel, dacă nu provocăm suferințe.

    — Auzi-l țațo: Genel!... Arde-o mai departe, Genele.

    — Deschide ușa bărbatul lui Neta. Dar scăparea mea a fost că exact în clipele alea a început să se reverse de la etajele superioare, din blocurile vecine și ceilalți vecini. Că regulamentul ăsta era: la fiecare transperantă era repartizat cel puțin câte un vecin...

    ...Și cum nenorocitul de Bubu le schimbase pe toate, din tot apartamentul, bănuind că le telegrafiase putoarea semnalul, se năpustea cu toții, care într-un papuc, care în buca goală, de parcă provocase inundație în bloc...

    ...Ne vede ăsta a lui Neta, podidindu-i ca lăcustele tot etajul cinci, toți nădușiți și doar în condiția fizică și îngaimă: „Ce e bă, la ușa mea? Daciada?"

    — Taie din efecte, Genele, că salivează tot Pământul după replica ta.

    — „Nene, îi zic eu, că îl știam cât e de asistent medical la Policlinica lui CFR. „Comitetul de bloc a hotărât ca tu să ne faci vizita medicală...

    — Vizita medicală, bineînțeles... Are susur de Boccacio, lepădătura.

    — Până la urmă s-a întors Neta acasă, l-a potolit rapid pe Bubu și-am făcut o întrecere: care dintre scări se distrează cel mai tare? Ăia de la scara întâi a strâns toți câinii și pisicile vagaboande din cartier și le-a îmbătat cu mastică...

    ...Ăia de la scara doi, șantieriștii, și-a adus de la locul de muncă picamerele și-au slăbit structura de rezistență a blocului...

    ...Dar cel mai tare a fost meșterul Calistrat, de la scara trei, care ne-a demonstrat cum făcea el spectacole de revistă când era mare șef la Operă. A trezit-o pe mătușe-sa în pumni, i-a legat niște schiuri de picioare și a pus-o să ne danseze pe masă. Baba, fandosită, la început nu se dedica. Dar de câte ori meșterul Calistrat o încuraja, amenințând-o c-o curentează cu două fire, să vezi cum mai scăpăra călcâiele băbăciunii, de se topea de râs scaunele sub noi...

    Diavolul e îmbrăcat în trupul unui bărbat de 40 de ani.

    Are părul alb, tuns scurt, în stil roman. Părul alb îi contrastează cu prospețimea pielii de adolescent. Trupul îi e înalt de 1,95 metri.

    Urechile îi sunt ușor transparente, astfel încât prin pavilioanele lor pot fi întrezărite umbrele construcțiilor care rămân în urmă: blocurile cu olane ale cartierului Băneasa, stația Peco, silueta de biscuite putred a Fântânii Miorița, Vila Marcovici și Casa Scânteii.

    – Când a fost meșterul Calistrat mare șef peste Operă?

    — Arasel! Cum când?! Dacă n-ai nevastă, plătești dublu, că aparatul ăsta taxează și kilometrul și povestea...

    ...După război, când a luat comuniștii puterea, nu mai puteai să te duci nici la closet fără să ai adeverință c-o iubești pe producție. Așa că, prin 1950, l-a pus Gheorghiu Dej, pe motiv că așchiaseră împreună, pe meșterul Calistrat, mare șef peste Operă. L-a numit șeful unei comisii care îi atesta pe cântăreții de la Operă...

    ...Îl striga pe cântăreț, bătea ăla pas de defilare și când pătrundea în birou la director, cădea în labele a trei profesori: unul îi purica despre canto, altul le măsura contrapunctul, iar meșterul Calistrat îi examina despre strung...

    ...Și cum sopranele era toate bâtă la strung, se ruga cu toatele de meșterul Calistrat să le lase să-l viziteze acasă și să le mediteze ce e cu sistemul de lubrefiere și că de ce e atât de așchietor agregatul...

    ...Doi ani a rezistat meșterul Calistrat anturat cu cele mai talentate soprane de la Operă. Doar își pocnea el degetele, și astea ( care are toate în gâtlej câte-un megafon) urla de sus, de la etajul zece, peste opt străzi, la responsabilul de la Alimentara, care aducea în pas alergător kilul de vin pelin, din care meșterul Calistrat își extrăgea învățăturile lui despre strung...

    ...Și ar mai fi rezistat el, dar era și sopranele niște grăsane care, dacă își lăsa o bucă neatentă pe tine, te nivela ca pe asfalt. Așa că, după doi ani, s-a conturat alternativa: Ori trebuie să se desființeze Opera, ori trebuie să se desființeze meșterul Calistrat...

    — Ce mă face să presupun că s-a desființat Opera?

    — Mi se pare corect. Că doar nu Opera îl strungărește pe șurub... Opera e așa, când vrei să-ți râzi de banii cu care mai bine ai hali o friptură. Ori când vrei să ți-i pedepsești pe copii: îi vâri nițel la Operă, iar noaptea se pișă de frică pe ei...

    A doua întrerupere a circulației prinde taximetrul la intrarea în Piața Victoriei. Dincolo de geamul portierei din dreapta se întind Muzeul de Istorie al Partidului Comunist Român și Muzeul Antipa. În rondurile cu flori dintre cele două instituții scurmă, cu un aer filozofic, un cârd de găini.

    Fluiere de milițieni: găinile sunt abandonate, circulația e reluată.

    Taxiul străbate, ca o balerină care-și presează, cu palmele, fustele înfoiate, Piața Victoriei și avansează pe Calea Victoriei lin, ca mercurul prin capilarul unui termometru.

    — Arasel!... Așa că meșterul Calistrat a fost salvat și s-a desființat Opera... Și, pentru că tot își luase avânt, umbla forțele de producție cu târnăcoapele belite și a pus la pământ și Opereta, și Circul, și Teatrul Național, și Grădina Botanică...

    ...Din toată Grădina Zoologică nu le-a scăpat decât girafa, pe care un îngrijitor, mai slab de inimă, a mutat-o cu o noapte înainte și a pitit-o în turla bisericii lui din comuna Cățelu...

    ...La un capăt al ei, girafa le ronțăia copacii de pe Dealul Măslinilor, ramurile de finic și apele Iordanului, care erau pictate în turla aia, iar la celălalt capăt, îi ologea pe localnicii care se apropia prea mult, cu copitele...

    ...De la girafă li s-a tras nenorocirea locuitorilor din comuna Cățelu.

    — Ce nenorocire? suspină Ho Diabolos.

    — Într-o noapte, diaconul s-a îmbătat și a adormit în biserică, iar la revărsatul zorilor, i s-a părut că toate petele alea de pe girafă sunt hărți, care o să-i ajute pe ei să descopere comori...

    ...A chemat diaconul toată comuna și le-a arătat că, într-adevăr, desenul, care începea pe piciorul stâng din spate și se încheia pe gâtul girafei, semăna perfect cu Ulița Mare din Comuna Cățelu. Și că, în lungul ei, era însemnate punctele în care ei, bineînțeles, or să găsească comori, de o să poată să-și pună dinți de aur până și la cai...

    ...Într-o săptămână a răzuit localnicii Ulița Mare până la pământ. Și când, într-a opta zi, a ridicat baroasele să vadă ce găsesc sub Ulița Mare, le-a sărit băștile din cap de uimire când, în țâța pământului, au dezgropat, nu niște cufere doldora de monede de aur și de bijuterii..., ci...

    — Ce? contribuie pasagerul la realizarea momentului de vârf al povestirii.

    — Ci un nemaipomenit oraș elvețian.

    — Elvețian pe dracu, zâmbește subțirel Distrugătorul.

    — Elvețian-elvețian. Să mă pupi pe hemoroizi, cârlionțato, dacă te mint. Un întreg oraș elvețian cu toate felinarele aprinse, cu toți caii înhămați la tramvaiele lor cu cai și cu toate tăblițele de străzi, de pe care orice prost putea să citească elvețienește...

    ...Cu vardiști cu mustăți în furculiță. Cu dudui ce stătea în dosul la niște boticuri de porțelan, enervate că nimeni nu le mai ciufulește pisoiul. Și cu domni care se plimba toată ziua în limuzinele lor silențioase, care doar pe bulevardele de macadam îndrăzneau să se facă auzite și scoteau un susur ca de izvor.

    ...„Pă ăștia, hotărât nu puteai să-i înscrii cu forța la Cooperativă", se hlizea localnicii, răsturnați cu fundurile în sus, cu trunchiurile înfipte de-a lungul unor crăpături uriașe și zgâindu-se noapte de noapte la orașul elvețian...

    ...Ba unii, mai coioși, își vâra labele păroase înăuntru, pescuiau câte-o cameristă germană, o tractau acasă și zgâlțâiau cu ea făuririle societății noastre socialiste...

    ...Alții, fără vlagă, se îndrăgostea. Se semnaliza toată ziua cu oglinjoarele cu niște slăbănoage de elvețience, fără nici o înclinație de țâțe sau cur, dar cu nasurile pe sus, chestie care îi întărâta și mai tare pe tâmpiți...

    ...Iar când ăștia mai îndrăgostiții au început să coboare pe cearceafuri, perdele, frânghii, în orașul de dedesupt, s-a dezmeticit și vigilența din activiștii de Partid și din securiștii din comuna aia, au umplut cu milițieni zona și s-au dus să primească picioare în fund și ordine de la Conducerea Superioară de Partid...

    ...Trei zile a meditat Conducerea Superioară de Partid și de Stat la cum să rezolve chestiunea. Risca ca, prin cavernele alea, tot poporul român să fugă în străinătate, într-o singură zi...

    ...Într-o marți a adunat Conducerea Armata. A alungat băștinașii. Și, cu mâna ei, a dinamitat toată comuna Cățelu...

    ...Arasel. Îți închipui ce supriză pe scheleticele de elvețience, când, în locul la niște români care să le mârlească, li s-a prăbușit toată țărâna județului în cap?

    ...Așa le trebuie dacă s-au pus cu Cârmaciul... Nici dracu nu-și mai amintește de ele... Doar când te plimbi pe terenul agricol, unde odată era comuna Cățelu, simți că boarfele de dedesupt tot nu se astâmpără și încearcă să-ți vâre lumina de la oglinjoarele lor în ochi...

    ...Dar ia zi, libelulo, unde anume în București vrei să te duc?...

    Taxiul a străbătut întreaga Cale a Victoriei, iese acum din Piața Națiunilor și se îndreaptă către Piața Unirii.

    La 15 metri în fața taximetrului, o blondă grăsuță coboară, ca prin somn, de pe trotuarul paralel cu albia Dâmboviței și traversează strada către treptele Palatului de Justiție.

    Genel n-o scapă. Accelerează ca și cum ar

    Îți este utilă previzualizarea?
    Pagina 1 din 1