Generalul Roșu și Revoluția din Decembrie 1989

De Cristescu Radu Constantin

"Această carte prezintă evenimentele din România anilor 80 – 89, evenimente cunoscute și sub denumirea de Revoluția din Decembrie 1989, așa cum au fost ele trăite de subsemnatul, familie, prieteni, cunoștințe, precum și de cei implicați direct în răsturnarea Clanului Ceaușescu.
Evenimentele și întâmplările care au precedat această Re-voluție, personajele implicate, tragediile și morțile suspecte ale unui important număr de participanți, le voi descrie așa cum au fost ele trăite de subsemnatul.
La momentele respective, nu aveam cunoștință de foarte multe aspecte și informații, care în următorii aproape 30 de ani, încet, încet au început să apară în public prin diverse for-me.
Foarte multe informații am reușit să le strâng de la o serie întreaga de personaje care în perioada comunista au ocupat funcții în diverse structuri și organizații și de la care în mod di-rect am aflat lucruri interesante, acțiuni, fapte, tragedii, morți suspecte, lichidări, evenimente derulate în România comunistă începând cu anii 40 și sfârșind cu anii 80, până în Decembrie 1989."

842 p.

• Limbă: Română
• Editor: Lucian Zup
• Data lansării: 19 feb. 2024
• ISBN: 9798224375158

Previzualizare carte

CRISTESCU RADU CONSTANTIN

Generalul Roșu și Revoluția din

Decembrie 1989

img zupia nou

Iași, 2023

img zupia nou

Zup Lucian-Ștefan Întreprindere Individuală

Iași, str. Spinți nr. 1

www.zupia.ro

Orice reproducere, totală sau parțială, a acestei lucrări, fără acordul scris al autorului, este strict interzisă și se pedepsește conform legii în vigoare.

Cele descrise de mine în amănunt în această carte sunt o dovadă clară că astfel s-au întâmplat lucrurile în realitate, personajele descrise sunt reale și pot fi verificate, iar cele care mai sunt în viață pot fi interogate. Am modificat și schimbat o serie de nume, locații, țări pentru a nu pune în dificultate pe cei care mai sunt în viață sau pe rudele lor.

Îmi cer scuze anticipat dacă unele dintre personajele descrise de mine au fost prezentate în mod diferit, greșit sau deformat față de realitățile percepute de supraviețuitori, rude, prieteni și familiile acestora.

INTRODUCERE

Această carte prezintă evenimentele din România anilor 80 - 89 , evenimente cunoscute și sub denumirea de Revoluția din Decembrie 1989, așa cum au fost ele trăite de subsemnatul, familie, prieteni, cunoștințe, precum și de cei implicați direct în răsturnarea Clanului Ceaușescu.

Evenimentele și întâmplările care au precedat această Revoluție, personajele implicate, tragediile și morțile suspecte ale unui important număr de participanți, le voi descrie așa cum au fost ele trăite de subsemnatul.

La momentele respective, nu aveam cunoștință de foarte multe aspecte și informații, care în următorii aproape 30 de ani, încet, încet au început să apară în public prin diverse forme.

Foarte multe informații am reușit să le strâng de la o serie întreaga de personaje care în perioada comunista au ocupat funcții în diverse structuri și organizații și de la care în mod di-rect am aflat lucruri interesante, acțiuni, fapte, tragedii, morți suspecte, lichidări, evenimente derulate în România comunistă începând cu anii 40 și sfârșind cu anii 80, până în Decembrie 1989.

Toate aceste informații m-au ajutat să pun cap la cap toate faptele, deciziile, acțiunile și, ca într-un adevărat puzzle, să am acum, la momentul în care m-am decis să fac această mărturisire scrisă, imaginea finala de ansamblu asupra evenimentelor premergătoare, precum și a celor din perioada derulării Revoluției Române din Decembrie 1989.

Ca participant direct la evenimentele din Decembrie 1989, voi căuta sa prezint toate informațiile, evenimentele, personajele implicate, așa cum le-am cunoscut personal. La momentele respective, nu eram în situația de a putea vedea ,,toată fotografia", din simplul motiv că nu eram deținătorul tuturor informațiilor.

Dar ca participant direct, ulterior, am început să pun ,,cap la cap," diverse informații și știri, zvonuri, chiar și eventualele bârfe, toate acestea având un final, previzibil, acela de a relata, contura și schița cum a fost posibil ca Revoluția română din Decembrie 1989 să aibă sorți de izbândă, măturând de la putere Clanul Ceaușescu și, odată cu el, întreg Sistemul Comunist adus și implementat în România în anul 1944 de către Trupele Sovietice cotropitoare.

Ironia sorții face ca tot acest Sistem Comunist sofisticat să fie înlăturat de la putere chiar de către cei care l-au creat, împreuna cu o mâna de ,,comuniști români renegați de către Clanul Ceaușescu".

La aceștia, s-au adăugat un număr important de ofițeri superiori din structurile Armatei Române, din Serviciile Secrete Militare Românești, din fosta Securitate, foști activiști de Partid , diplomați și angajați ai M.A.E., pensionari sau foști deținuți politici condamnați.

Au jucat un rol important în derularea evenimentelor, cadre active sau aflate la pensie, foști deținuți politici, precum și un număr important de cetățeni români, cu diferite specializări și studii, care la momentele respective, lucrau în diferite întreprinderi, fabrici, uzine, institute de proiectări și de cercetare, în agricultură, transporturi, servicii, construcții, marina militară și civilă, sau în cadrul bisericii ortodoxe Române, inclusiv în structurile care coordonau si conduceau Cultele din România. Nu trebuie uitați și cei fără ocupație. Așa zisele ,,persoane casnice", femei măritate cu diverse personaje, implicate în mod direct în acțiunile care, în final, au dus la declanșarea și derularea evenimentelor revoluționare din perioada 16/22 Decembrie 1989 culminând cu victoria Revoluției din România.

Voi prezenta toate aceste personaje și evenimentele derulate, așa cum s-au întâmplat ele în realitate, adăugind în măsura în care va fi posibil, informații noi, aflate după Decembrie 1989, astfel încât cititorul să poată să înțeleagă mai bine ,,tot filmul desfășurării evenimentelor, precum și modul în care toate aceste personaje au supraviețuit, au fost lichidate sau, nu de puține ori, ,,sinucise cu ajutorul reprezentanților sistemului represiv.

Faptul că nu am reușit să avem o imagine clară a evenimentelor din Decembrie 1989, iar cei implicați în mod direct nu au dorit sa recunoască întreg adevărul a creat premisele ca majoritatea personajelor cheie participante la declanșarea acestor evenimente să fie sub diferite moduri, compromiși, atrași în diverse jocuri de putere sau combinații financiare, ca, ulterior, să fie învinuiți în mod adevărat sau fals, de presupuse abuzuri, excrocherii, îmbogățire, delapidare, și, în final, să fie judecați, condamnați la detenție pentru diferite perioade, ocazie în care, fie au fost intoxicați, otrăviți cu diverse substanțe chimice, fie au fost iradiați. În final, toate acestea au dus la declanșarea unor boli grave, netratabile, și la dispariția prematură a acestor martori cheie.

Toate aceste personaje știau și cunoșteau cum funcționează sistemul comunist totalitar și represiv și au înțeles ca dacă vor face confidențe și vor spune adevărul despre evenimentele din decembrie 1989, nu numai ei vor fi eliminați dar și toți membrii familiilor lor.

În aceste condiții în care membrii acestor familii erau și ei expuși la aceste pericole, este de înțeles de ce nu am reușit să aflăm adevărul 100% cu privire la Revoluția română din Decembrie 1989. În plus, nu toți participanții la declanșarea și derularea evenimentelor din Decembre 1989 au ajuns, ulterior, în funcții de putere și de control, astfel, ei fiind mai expuși la represalii comparativ cu ceilalți care acum se bucurau de o protecția oficiala a statului român.

Faptul că fosta Securitate din România a fost preluată, în proporție de 65%, ca număr vorbind, și integrată în noul Servi-ciu Român de Informații / S.R.I., a fost un factor decisiv cu privire la modul în care toate urmele și materialele compromițătoare au fost șterse sau au dispărut din arhive.

La toate acestea, trebuie să menționăm și importanta mișcare prin care marea majoritate a fostelor cadre superioare, epurate din rândurile P.C.R. sau din fosta Securitate, au reușit să-și angajeze copiii, cumnatele, cumnații, și alte rude directe, în cadrul noului serviciu S.R.I.

Toți aceștia, la momentul Revoluției, nu făceau parte din Securitatea română dar aveau legături puternice de rudenie sau prietenie cu fosta Securitate.

Au fost create astfel, premisele ca fostele structuri represive să aibă acces în continuare în noile structuri de putere, instaurate în România după anul 1990, controlând în mod indirect, modul de funcționare al întregii societăți românești.

Aducerea în fruntea Statului Român a inginerului Ion Iliescu, personaj agreat atât de sovietici cât și de ,,nomenclaturiștii renegați,, participanți în mod direct la așa zisa Lovitura de Stat din Decembrie 1989, a creat premisele, ca, în România, să se caute implementarea unui concept nou de democrație, asemănător cu ,,perestroika,, lansata de Gorbaciov în U.R.S.S. în anii 80.

Din aceste motive, structurile vechi ale nomenclaturii comuniste precum și cei care au activat la vârf în armata , securitate, Miliței, grăniceri, pompieri, spionaj, prin diverse rude, copii, prieteni, cunoștințe au continuat să dețină puterea în Ro-mânia, ei fiind ulterior aleși și în structurile de conducere ale Statului Român, sau în structurile noii democrații românești, Parlament, Senat, Ministere, Președinție, Curtea de Conturi, Sistemul Judiciar, Curtea Constituțională, etc.

Toate aceste personaje au ținut România pe loc, fără reforme profunde, economice, politice sau de altă natură, în speranța că noua democrație românească va căpăta aerul unei dictaturi cu accente de ,,perestroika, ceva în genul sistemului hibrid aplicat în China, ,,o țară cu doua sisteme în care clasa conducătoare a înlocuit dictatura proletariatului și a comunismului, lăsând o economie liberă, capitalistă, aflată sub un control total al celor care sunt la putere.

Evoluțiile ulterioare din România și din Europa au demonstrat că țară noastră nu putea rămâne ancorată într-un sistem fost comunist, cu accente capitaliste. Integrarea noastră în structurile militare NATO și, ulterior, în 2007, în Uniunea Europeana, au grăbit căderea abrupta a structurilor totalitare prezente în toate domeniile de activitate, începând cu cel economic și politic, și sfârșind cu cel al armatei Române și al serviciilor secrete, toate fiind restructurate și reclădite după model occidental.

Din nefericire, sistemul administrativ și parțial economic în care România funcționează și azi, în anul 2022, este același cu cel dinainte de Decembrie 1989.

Ministere cu mii de angajați încă căpușează un număr extrem de mare de întreprinderi și sectoare de activitate, nerestructurate, care merg continuu în pierdere și care alimentează încă un bazin de votanți, gata să-și ofere voturile lor unui partid foarte puternic, care, în contrapartidă, să ofere ajutoare financiare, salarii bugetare foarte mari, pensii speciale.

Toate aceste venituri ajungând să depășească lejer, de 2 sau 3 ori veniturile similare din sectorul privat din România.

În toată această brambureală, exista deja o așa zisa clasă privilegiată, cu venituri începând de la 800 de euro în sus, până la câteva mii de euro pe luna, clasa infiltrată în toate domeniile de activitate din România, care încerca prin structurile oficiale ale Statului Român, să controleze tot ce mișca în această țară.

Această nouă clasă nu are niciun interes în restructurarea finală a României, precum și în aflarea adevărului cu privire la evenimentele din Decembrie 1989.

Interesant este că mai toți participanții direct la Revoluția din 1989 au dispărut în împrejurări dubioase, foarte puțini decedând de moarte bună.

Pe parcursul acestei cărți voi încerca sa fac lumina în multe probleme rămase nerezolvate și să prezint adevărata față a evenimentelor și a participanților din Decembrie 1989, precum și a evenimentelor așa cum s-au derulat ele în realitate sau cum au fost percepute ele de subsemnatul.

Voi încerca sa demonstrez, astfel, ca istoria să consemneze, că Revoluția Română din Decembrie 1989 a fost gândită, organizată și derulată de cetățeni români, în exclusivitate în baza unui proiect 100% românesc.

Exista probabil și o componentă de participare a unor structuri străine care au acordat un sprijin semnificativ, atât logistic cât și uman, dar care încă rămâne greu de descifrat în condițiile în care Arhivele unor țări străine sunt sigilate pentru următorii 50 de ani.

Singurii participanți direcți, care probabil au negociat o implicare străina în derularea unei eventuale Revoluții populare în România, respectiv Domnul Silviu Brucan, reprezentând ramura politica și Generalul Stănculescu, reprezentând ramura militară au decedat fără sa lase niciun material scris sau înregistrat cu date și informații concludente despre acest subiect.

Generalul Victor Stănculescu a menționat la un moment dat, când a fost condamnat și închis în România, de existența unor casete video înregistrate sub forma unei mărturii, care chipurile se aflau puse bine într-o casetă personală a lui, dintr-o banca elvețiană. Aceste casete conținând declarația lui cu privire la contactele și implicarea unor forte străine care evident au acordat un suport și un sprijin direct, ajutând astfel ca mișcările populare din perioada 16 – 22 Decembrie să măture de la putere Familia Ceaușescu.

După moartea lui, rudele sau eventualii moștenitori nu au mai spus nimic despre aceste dovezi ale Revoluției din Decembrie 1989 din România, ascunse undeva într-o Bancă din Elveția.

Revenind la toți participanții implicați în derularea evenimentelor din Decembrie 1989, trebuie menționat efortul lor deosebit și pierderile majore de vieți omenești, care, în final, au determinat și au făcut ca Revoluția din Decembrie 1989 sa iasă învingătoare.

Motivul principal pentru care nu am dorit să povestesc nimic despre implicarea mea și a familiei mele în reușita Revoluției din Decembrie 1989 a fost teama ca membrii familiei mele, rămași în viață, respectiv copii mei, să nu fie eliminați  prin diverse, accidente, doar din simplul motiv că am încălcat ,,legea tăcerii, aceștia devenind astfel ,,ținte, posibil a fi eliminate.

După ce veți parcurge acest volum, veți avea răspunsul și la întrebarea ,,de ce nu am solicitat nicio funcție importantă" în noile structuri ale puterii din România, după 1990.

În anul 2001 am publicat cartea ,,Serviciile Secrete Românești și scandalurile de corupție în perioada 1989 /2000".

La momentul publicării, fiul editorului regizorului Turturel Năstase aranjează o întrevedere cu Ion Cristoiu în vederea prezentării subsemnatului precum și a modalităților de promovare a cărții prin publicația Evenimentul Zilei.

Așteptând în antecamera biroului de le Casa Scânteii, împreună cu secretară și dl Năstase, aud prin pereții de carton ai încăperii cum dl Ion Cristoiu sună la secretară de lângă noi, rugând-o să-i facă legătura telefonică acasă, cu Iulian Vlad.

Dialogul maestrului Ion Cristoiu cu Iulian Vlad, fostul șef suprem al Securității lui Ceaușescu a fost foarte scurt. La între-barea: „știți ceva de domnul Cristescu Radu Constantin?, Iulian Vlad răspunde prompt; citez: ,,nu am auzit nimic de un personaj numit Cristescu Radu Constantin.

Atunci am înțeles că succesul Revoluției din Decembrie 1989, s-a datorat și faptului că ,,legenda folosită în cazul subsemnatului a fost așa de bună încât nimeni, absolut nimeni nu a aflat nimic despre persoana mea".

Modul în care au funcționat și s-au desfășurat lucrurile au rămas necunoscute fostei Securități.

Toate personajele participante, noile structuri înființate, modul de lucru, comunicarea, deciziile și acțiunile derulate au fost imposibil de aflat și de descifrat de către Securitatea comunistă.

Toate acestea au garantat succesul Revoluției din Decembrie 1989. Declanșarea, derularea și victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, evenimente cunoscute și sub denumirea de Lovitura de Stat din Decembrie 1989, rămân necunoscute Securității comuniste.

Impropriu denumită Lovitură Militară de Stat pentru că Armata Română nu a fost factorul decisiv și majoritar în derularea ei.

Da, au fost importante cadre militare care au gândit, schițat și pus în practică această Revoluție, planul având toate ingredientele unei Lovituri Militare de Stat, cu excepția faptului ca Armata Română, participanta activă la evenimentele din Decembrie 1989, nu poate fi considerat factorul decisiv în victoria Revoluției.

După 22 decembrie 1989, Armata Română era împărțită în două tabere; o parte care susținea Revoluția și pe revoluționari în frunte cu grupul Ion Iliescu și Petre Român, și o altă parte care încerca să susțină rămânerea la putere a Familiei Ceaușescu.

Decizia curajoasă de judecare rapidă a cuplului Ceaușescu, precum și executarea lor a făcut ca tabăra revoluționarilor și implicit Revoluția Română să reușească iar unitățile militare nedecise să treacă, în final, de partea revoluționarilor, ei adoptând, la sfârșit, poziția învingătorilor. Noi suntem cu învingătorii, cu puterea, cu Revoluționarii.

Voi încerca sa fac lumină și să aduc toate precizările, infor-mațiile și datele despre aceste evenimente așa cum s-au derulat ele și să prezint toate personajele implicate cunoscute și identificate de mine.

În anul 1994, la scurt timp după Revoluția din Decembrie 1989, fiind sănătos tun, cum se mai spune prin popor, deodată, așa, din senin, într-o zi călduroasă de primăvară a lunii aprilie, simt doua înțepături puternice în spate, în plămânul stâng. După 2 ore, încep să tușesc și să scuip sânge.

Ambulanța chemată mă duce la Spitalul de Plămâni din București unde sunt supus unui control riguros. Nu se descoperă nimic, se recomandă odihna la pat și injecții cu vitamina K.

Seara, după două serii de injecții, încep sa vomit sânge, cu multe cheaguri, aproape un litru, un lighean plin de cheaguri de sânge și de bucăți din bronhii.

Sunt internat imediat la Spitalul de Pneumonologie din București unde, după 3 zile de hemoragie, această se oprește. Am refuzat examenul bronhoscopic și primesc concediu medical și tratament specific la domiciliu. Nu se descoperă, la examenele radiologice, absolut nimic.

Îmi revin și, după exact un an de zile, în anul 1995, istoria se repetă din nou. Vomit sânge cu cheaguri și bucăți de bronhii. De această dată accept examenul bronhoscopic, care se do-vedește o mare greșeala. Ținut de ambele brațe de doua prietene din copilărie, Lenuș Negru și Mili Saru, ambele stabilite în prezent în Spania și în SUA, doctorul și o asistentă mă ajută să înghit o țeavă subțire metalică care este introdusă în gură și apoi, pe aceeași cale, în plămânul stâng. Țeava rigidă urma să primească în interior, tubul de plastic cu camera de filmat și cu sistemul de pulverizare lichid prin care se filmează interiorul plămânului meu stâng.

Doctorul spune pe loc că nu vede nimic grav, niciun nodul, tumoare sau ceva similar. După câteva zile, doctorul șef de cli-nică se oferă să-mi scoată plămânul stâng astfel încât să pot supraviețui.

O asistentă medicală tânără vine la mine și-mi spune, citez: ,,dacă faci operația asta, în 2 ani ești mort. Avem zeci de pacienți care au trăit ani buni de zile fără să-și scoată plămânul afectat." Am refuzat să fac operația și am supraviețuit.

După 2 ani de zile, așa, întâmplător, începe să-mi curgă sânge din nas, din nara stângă, sângerare care durează non stop, aproape 4 zile. Au fost 4 zile de coșmar, cu injecții non stop cu vitamina k și cu un șnur de 1,5 m lungime îndesat în nara stângă.

Am noroc și scap și de data asta.

Dar aceste așa zis accidente recidivează în 1998 și în anul 2000. În anul 2003 am fost atenționat sa plec din România dacă vreau sa trăiesc. Și astfel, cu ajutorul unui bun prieten m-am mutat pe 19 august 2003 în Scandinavia, unde am găsit un loc de muncă și reședință permanenta.

Am continuat să vin în concediile anuale înapoi în Români-a și astfel, în anul 2008, după 6 săptămâni petrecute în România, la revenirea în Scandinavia, am din nou o hemoragie nazală; de data asta, pe nara dreaptă. 3 zile a durat experiența această pentru scandinavi, neobișnuiți cu astfel de cazuri, dar în final, totul s-a remediat. După acest incident, am fost supus unor controale amănunțite: RMN, computer tomograf, cele mai moderne instalații medicale din Scandinavia. Curios, nu au descoperit absolut nimic și am fost declarat apt pentru mun-că.

Trei ani mai târziu, în 2011, după 6 săptămâni de concediu legal în România, cu două zile înainte să plec din nou, noaptea, pe la ora 4 începe să-mi curgă din nou sânge, tot din nara dreaptă. Norocul meu a fost că de această dată, probabil, doza de substanță înghițită sau care a intrat în contact cu suprafața corpului meu a fost mai mica și hemoragia s-a oprit după 2 zile. În a 3 a zi, cu mult sânge pierdut, amețit și foarte slăbit, am plecat din nou în Scandinavia. Nu credeam că o să mai ajung întreg la noua mea locuință din străinătate. Am ajuns cu bine și, de atunci, nu am mai avut alte accidente cu hemoragii dar am fost foarte atent, mai ales când revin în România.

De obicei, mănânc și beau acasă, și dacă ies în oraș, niciodată nu merg de doua ori în același loc. Până în 2014, am fost periodic urmărit la revenirea mea în România.

Probabil, serviciile de filaj locale, interne, la care se adăugau aleatoriu, cele ale Ministerului de Interne, mai puțin profesioniste, cu multe femei care practicau un fel de filaj așa, la semi-vedere, mai mult de control, să vadă dacă fac ceva ilicit, afaceri sau diverse comisioane pentru terți, cu cine mă văd și cu cine întrețin relații, etc.

După ce s-au lămurit că nu sunt periculos pentru noua structură de putere din România, că nu fac afaceri și nu pot fi agățat cu absolut nimic, am fost lăsat în pace.

Nu am mai sesizat perioade lungi de filaj, în plimbările mele prin România.

La data plecării mele din România, până în anul 2013, periodic, eram însoțit de diverse personaje, din filajul extern, ca-re mă conduceau, de obicei, o bună bucată din drum, curioși să afle, probabil, dacă nu aveam contacte cu niscaiva agenți străini sau ceva infractori.

Psihoza colaborării sau a trecerii în tabăra adversă încă funcționează la București. Repede, s-au lămurit că pierd timpul, bani și resurse umane, degeaba filând un neavenit ca mine.

Toate aceste s-au întâmplat probabil din cauză că, accidental, am intrat în contact cu diverse personaje din sistem, cunoștințe mai vechi sau mai noi, vecini, prieteni, foști colegi care erau de fapt în atenția lor, și, astfel, doar schimbând câteva cu-vinte întâmplător sau întreținând relații, am devenit și eu, persoană asociată deci ținta pentru un eventual filaj.

Din fericire, în ultimii ani, am evitat să mai am contacte cu astfel de personaje vizate și astfel lucrurile s-au liniștit în privința mea.

Întrebarea esențială este: „cine are interesul să elimine un personaj aproape necunoscut ca mine, discret, fără implicări în viața economică, socială sau politică din România. O persoană neafiliată în vreun fel cu un Serviciu Secret din România sau străin?"

Și, mai ales, cine dispune de infrastructura și forța umană capabilă de astfel de acțiuni?

Accidentele mele au fost așa de numeroase, încât exclud coincidența unor complicații sau a unor boli, mai ales că, anual, eram testat și verificat în mod amănunțit de către Medicina Muncii din Scandinavia, analizele și testele sofisticate obligatorii fiind concludente. Sunt sănătos și apt de munca.

Toate aceste accidente m-au determinat în luna noiembrie 2021, să încep să scriu povestea adevărată a ultimei Lovituri Militare de Stat din România, cunoscută mai bine sub denumirea de Revoluția din Decembrie 1989, așa cum am trăit-o eu.

Cristescu Radu Constantin

Sunt născut în București la data de 14 decembrie 1953. Tatăl, Cristescu Constantin Vestimian, născut în anul 1927, la Câmpulung Argeș, provine dintr-o veche și înstărită familie românească și străină, tatăl sau fiind născut în Câmpulung Muscel. Reușește să strângă o avere considerabilă, peste 13 ca-se, o fabrică și o distilerie de alcool, un restaurant și mai multe magazine. Deținea importante livezi de meri și peri din care anual făcea celebra țuică de Muscel din fructe. Deținea importante suprafețe de teren agricol și un număr mare de dramuri în cadrul Obștii Moșnenilor Negru-Vodă din Câmpulung Muscel. Devine membru al Partidului Liberal și este decorat de Ambasada Franței cu ordinul de Cavaler al Legiunii de Onoare, pentru meritele sale în dezvoltarea relațiilor dintre Regatul României și Franța. Soția sa, Elisabeta, născută în Brașov, în Imperiul Austro-Ungar, provenea dintr-o familie foarte bogată, fiind jumătate nemțoaică și jumătate unguroaică.

Mama, Cristescu Ștefania Emilia, născută în anul 1927 la Constanța, provine din Moldova, străbunicii și bunicii ei fiind preoți ortodocși.

Atât tatăl cât și mama ei urmează Școala Normală în Moldova, devenind învățători. Sunt repartizați la Mercheașa și ulterior, după împroprietărirea românilor cu pământ în Cadrilater, se stabilesc la Negru Vodă unde vor cumpăra și înființa o fermă agricolă, de 10 hectare. Tatăl ajunge directorul Școlii din Negru Vodă, mama funcționând în aceeași școală, ca învățătoare.

Familia manifestă simpatii pentru mișcarea comunistă, fiind influențată de propaganda sovietică care aduce în România, revista frumos tipărită și ilustrată, denumită „Revue du Moscou."

În timpul celui de-al doilea război mondial, tatăl este prins, judecat și condamnat la moarte pentru propagandă comunistă în favoarea sovieticilor făcută de acesta și de ordonanța sa, pe frontul de est, unde împrăștiau manifeste în limba română în care chemau la oprirea războiului împotriva URSS. și la dezertare. După abdicarea Regelui Mihai și proclamarea Republicii Populare Române, unii dintre membrii de familie primesc funcții de conducere în noua putere instaurată.

Studii

După absolvirea Școlii Primare în București, la actualul Liceu de Fete, fost Liceul Zoia Kosmodemiankaia, sunt mutat la Liceul nr. 35 cu Program Sportiv, situat la ultimul etaj al actualului Liceu „Ion Luca Caragiale" din București, unde urmez clasele începând cu a 5 - a și până în a 11- a.

Devin atlet profesionist specializându-mă în cursa de 110 metri garduri. Reușesc să câștig mai multe concursuri, cea mai bună performanță înregistrată de mine ca junior fiind obținerea unei medalii de bronz, locul 3 la Campionatele Naționale. Ulterior, abandonez sportul și mă concentrez numai pe învățătură la Liceul 32 București situat lângă Piața Domenii, pe care îl termin în anul 1974. Reușesc să trec cu brio examenul de Bacalureat și ratez cu 0,5 puncte intrarea la Facultatea de Drept din București, cursuri de zi.

Între anii 1974 / 1976 urmez cursurile Școlii Postliceale de Arhitectură în Construcții / STACO, din București, Secția Gospodărie Comunală.

La absolvire, sunt repartizat la Institutul Proiect București, Secția a 4 – a, condusă de Arhitectul Gheorghe Leahu, în cadrul Compartimentului Economic la Devize și Măsurători, având ca șefă pe distinsa doamna Bistrițeanu, soția unui renumit doctor chirurg bucureștean.

Sunt încorporat pentru efectuarea stagiului militar obligatoriu la arma Construcții, și, după depunerea jurământului militar și terminarea stagiului de pregătire, sunt transferat la Ministerul Apărării Naționale din București, la Direcția Servicii.

După terminarea stagiului militar obligatoriu, mă reîntorc la Institutul Proiect București unde voi activa ca tehnician proiectant în Devize și Măsurători

În anul 1979, sunt admis la Facultatea de Mine din Petroșani, cursuri de zi , ingineri, cu durata de 5 ani de zile.

În anul 1984, după absolvirea cu brio a examenului final, sunt pe locul 50 din totalul de 175 de absolvenți. Aleg ca repartiție Exploatarea Minieră de Nisip Quartos din Vălenii de Munte, județul Prahova, unde voi rămâne doar 2 ani, din cei 3 ani obligatorii de stagiatură, din cauza faptului că subsemnatul lucrase între 1976 / 1979 la Proiect București, perioada asimilată cu primul an de stagiatură.

Sunt mutat la Trustul de Montaj Minier și Construcții Speciale la punctul de Lucru din Râmnicu Vâlcea, și, ulterior, transferat la I.C.I.T.P.M.L. Craiova, în cadrul Secției București, la Colectivul de Geo Mecanică, situat în subsolul Facultății de Matematică din București, colectiv condus de distinsul inginer Gheorghe Fota.

Sunt numit șef Punct Lucru la Laboratorul de Simulare cu Materiale Echivalente de lângă București, Șoseaua Chitilei, pentru o perioadă de 2 ani. Ulterior, sunt destituit din funcția de conducere, în urma unei înscenări pusă la cale de fosta Securitate, și mutat disciplinar înapoi în subsolul Facultății de Matematică din București.

Aici voi rămâne până la izbucnirea Revoluției din Decembrie 1989. După Revoluție, colegul nostru Gelu Voican Voiculescu reînființează Institutul de Proiectări Miniere IPROMIN, Secția de Geo Mecanică, rămânând în continuare, în subsolul Facultății de Matematică din București, la conducerea sa fiind numit doctorul în minerit, cu studii la Moscova, Dumitru.

După 1992, plec de la Institutul de Proiectări Miniere IPROMIN, și cu ajutorul unui om deosebit, reușesc să mă angajez la publicația Top Business, prin bunăvoința stimatului Constantin Dumitru, o figură remarcabilă a generației de aur din presa româneasca contemporană.

Aici, având redactor-șef pe domnul Igor Butnaru, alături de alți celebri ziariști, ca Anton Uncu și Adrian Vasilescu, încep să scriu articole economice legate de posibilitatea de investire. Sub atenta îndrumare a domnlui Constantin Dumitru și mai ales a domnului Adrian Vasilescu, sunt învățat cum să scriu și să redactez un articol, ajungând de la o simplă știre, să public 2 pagini de ziar cu sfaturi și exemple de investiții, în condițiile în care inflația din România creștea necontenit, ajungând la sfârșit de an, la cel puțin 2 cifre.

Reușesc să public prima mea carte, „Ghid Practic pentru Micii Investitori, la Editura Rentrop și Straton, alături de Dl Straton și de redactorul șef de la revista „Idei de Afaceri, dl Marcel. N. Popescu.

Scriu și public la revista „Idei de Afaceri și revista „Întreprinderilor Mici si Mijlocii, articole despre investiții.

Urmează publicarea cărții nr 2, „Secretul înmulțirii banilor", la Editura Economică, împreună cu bunul meu prieten Marcel N. Popescu.

În anul 1985, după reînființarea Bursei de Valori București, sunt admis la Școala de Brokeri cu durata de 1 an, unde, pe banii U.S.A.I.D. / S.U.A., este școlită prima generație de Brokeri din România capabili să lucreze în noul Sistem de Tranzacționare Electronică a Acțiunilor denumit RASDAQ și construit cu sprijin și asistența tehnica și materială din partea Guvernului S.U.A. care, prin U.S.A.I.D., donează o sumă de 80 milioane U.S.D. necesară implementării unui sistem echivalent cu N.Y.S.E. din S.U.A.

În perioada 1995 / 2003 devin Broker atestat cu 3 diplome din care: 1. Tranzacționare Electronică a Acțiunilor; 2. Efectuarea de operațiuni la Banca de Clearing și 3. Efectuarea de operațiuni la Registrul Acționarilor. Lucrez la S.C. CONFIDENT INVEST S.A. ca broker in perioada 1996 / 2003.

În anul 2001, public Cartea cu nr. 3, „Serviciile Secrete Ro-mânești și scandalurile de corupție în perioada 1989 / 2001." Carte scrisă numai din surse deschise fără niciun ajutor din partea Gen. Ilie Drăgoi sau a altor membrii din Structuri pe ca-re îi cunoșteam. După apariția acestei cărți, în anul 2003, sfătuit de băiatul domnului Igor Butnaru care primise sarcina de la Generalul Ilie Drăgoi, sunt îndrumat să plec din România dacă vreau să trăiesc. În Scandinavia găsesc, cu ajutorul bunului meu prieten, doctor Michael Bălăceanu, un loc de muncă permanent la statul finlandez.

După 15 ani de muncă în Scandinavia, reușesc să ies la pensie și, în anul în care am împlinit 20 de ani în Finlanda, pri-mesc cetățenia finlandeză.

Referitor la Serviciile Secrete din România fac următoarele precizări.

1. În anul 1974, intru în familia colonelului Ilie Drăgoi, prin căsătoria cu fata lui, Camelia Drăgoi.

2. Locuiesc împreună cu familia lui la vila cu 7 camere din Piața Domenii, situată în Str. Aviator Sănătescu, nr. 14. Aici, apartamentul este împărțit în două, noua familie Cristescu având 3 camere cu dependințe separate și intrarea prin spate, pe ușa de serviciu a apartamentului.

3. Aici, în 1974 l-am cunoscut pe Ion Mihai Pacepa, recomandat de colonelul Ilie Drăgoi, citez: ,,Acesta este șeful meu direct." S-a recomandat cu numele mic, Mihai.

4. După terminarea Școlii Liceale STACO în anul 1976, am decis să urmez Școala de Ofițeri de Securitate de la Băneasa.

Am urmat toți pașii necesari de verificare și am fost chiar și am dat proba de vizionare, urmând să fiu selecționat pentru a face parte din celebra Direcție a 5 - a care asigura paza nomen-claturii comuniste.

Puteam să mă înscriu, dar nevenind din producție, familia și copii nu ar fi beneficiat de niciun ajutor material din partea Statului român. În aceste condiții, soția mea a fost împotrivă să merg la Școala de la Băneasa fără să primesc niciun ajutor de la stat.

În urma discuțiilor avute cu nevasta mea, Camelia, am hotărât de comun acord, să renunț la această idee.

Fuga în S.U.A. a Generalului Ion Mihai Pacepa în vara anului 1978, a stricat toate planurile și datorită acestui incident, au început neînțelegerile între mine și soția mea iar, în fi-nal, am fost obligat să plec și să divorțăm.

5. În perioada de aproape 5 ani în care am locuit împreună, Ilie Drăgoi a avut grijă să îmi predea noțiuni de bază cu privire la modalitățile de filaj și contra filaj, cu exemple concrete. Precum și alte noțiuni de bază și, evident, să-mi pună la dispoziție o bibliotecă de specialitate foarte mare care cuprindea și cărțile în limba franceză cumpărate de colonelul Guran cumnatul lui, în perioada în care a fost Atașatul Militar Adjunct al României la Paris.

În zilele în care avea la dispoziție automobilul de serviciu Opel sau Ford Fiesta, eram urmăriți și filați de diverse echipaje ale Securității, de care, de nenumărate ori, reușeam să scăpăm de sub supraveghere.

6. În anul 1979, după fuga lui Ion Mihai Pacepa, din cauza tensiunilor și stării de incertitudine din familie cu privire la evoluțiile viitoare, sunt împins și constrâns să părăsesc domiciliul conjugal și să mă mut definitiv înapoi la părinții mei, în București, soția mea, Camelia și cele două fiice, Elena și Daniela Alexandra, rămânând împreună la aceeași adresă. După divorț, cei doi copii au rămas în grija mamei, eu urmând să plătesc pensie alimentară.

7. După fuga lui I.M. Pacepa, unchiul soției, Generalul Angelescu, fostul șef al Spionajului Românesc din S.U.A. timp de 9 ani, se reîntoarce în București și este pus șef al Școlii de Spioni de la Brănești.

De la acesta, voi învăța, în particular, o serie de noțiuni și tehnici de spionaj și contraspionaj, în vizitele făcute de subsemnatul acasă la el. Locuia într-un frumos apartament situat lângă Ambasada Franței din București, la etajul 1.

În aceeași vilă în care la parter locuia celebrul iluzionist român, Iosefini.

8. În perioada 1980 - 1981 reiau legătura cu colonelul Ilie Drăgoi pe care îl vizitam ori de câte ori veneam în București și doream să-mi văd cele doua fete. Cu această ocazie, aveam lungi discuții în urma cărora m-am decis să particip, alături de el, în o nouă activitate, complet conspirată.

Am început să primesc diverse misiuni executate sub forma unor comisioane. În plus, m-am abonat la Revista Militară Sovietică în limba franceză, abonament făcut pentru un an de zi-le.

În final, abonamentul a fost schimbat de autorități care au modificat limba franceză cu limba spaniolă.

9. După reunificarea celor doua Grupuri dizidente, Grupul Politic Dizident și Grupul Militar Dizident, am început să transport mesajele care erau transmise între cele doua formațiuni, prin intermediul bunicii mele Galan - Atanasescu Agripina și fratele ei, Generalul în rezervă, Ion Eremia. Prin aceștia circulau mesajele între cele doua formațiuni.

Am vizitat sediul Agenției de Turism Sovietica la București INTOURIST de unde luam diverse pliante, cărți, broșuri și vederi. O parte din acestea, împreună cu toate vederile, au fost date dlui Colonel Ilie Drăgoi.

Am primit o altă însărcinare, aceea de a contacta și de a transmite un mesaj Generalului Chițac care ocupa o funcție cheie în Armata Română și a cărui colaborare ar fi putut fi deosebit de importantă în cazul declanșării unei mișcări de înlăturare de la putere a Clanului Ceaușescu.

Alături de fostul director al ICRAL Foișor, am participat la această încercare de racolare a Generalului Chițac și alăturarea lui Grupărilor dizidente care luptau pentru înlăturarea lui Nicolae și Elena Ceaușescu de la putere.

O alta misiune primită în ultimele luni înainte de declanșarea evenimentelor din Decembrie 1989 a fost aceea de a trimite o serie de scrisori la anumite adrese din București, mesaje care anunțau începerea preparării declanșării Revoluției Române.

Am scos acest episod din manuscrisul meu pentru simplul motiv că el poate fi considerat fantezist, greu de crezut și reali-zat.

Pe scurt, episodul este foarte clar și simplu. După înghițirea unor medicamente străine, se declanșează o așa criză, manifestată prin îngălbenirea pielii și a ochilor. Sunt internat de urgență la Spitalul de Boli Contagioase Colentina, de unde ulterior sunt mutat, ,,peste gard", la Secția Militară de Boli Contagioase. Aici voi beneficia de o mare libertate de mișcare, nefiind o problemă ca, îmbrăcat ca un simplu militar român în termen, concentrat să fac deplasări în București la ore târzii, fără a putea fi supravegheat sau urmărit. Și în această postură, să livrez diverse mesaje, scrisori și vederi la diverse adrese, direct în cutiile poștale ale beneficiarilor.

După câteva săptămâni petrecute in acest Spital Militar de Boli Contagioase, se constată ca analizele mele sunt foarte bu-ne iar episodul cu îngălbenirea pielii și a ochilor este pus pe seama unei crize biliare care influențând ficatul, a dus la o astfel de erupție. Îmi aduc aminte și acum cum doctorul de ficat mare specialist, care îi avea în tratament și pe Nicolae Ceaușescu, ne recomanda mie și soției mele să cumpăr o bicicletă și să facem... ,,multă mișcare"...

10. De asemenea, am scos din manuscris episodul în care fiind îmbolnăvit grav cu diferite medicamente și substanțe necunoscute, aveam dureri de stomac groaznice, amețeli și pier-deri de echilibru. Și o frică permanentă că voi face o hemoragie care îmi va fi fatală. Internat de mai multe ori la mai multe Spitale din București, în final, la penultima internare la Spitalul de Urgență din București, ajung într-o rezervă de 2 paturi, alături de un preot al unui cult interzis în România la vremea respectiva, probabil Penticostal.

Acest preot era specialist în hipnoză și sunt mai mult ca sigur că, fiind drogat, am fost supus unei astfel de ședințe de hipnoză în care Securitatea credea că va afla de la mine ,,amă-nunte importante cu privire la activitățile în care eu și membrii familiei mele eram angrenați."

Două elemente m-au făcut să trag această concluzie:

- am visat că eram adormit și transportat cu mare viteză pe un culoar al spitalului, pe o targă cu rotile, fiind legat cu niște curele de piele de corp;

- momentul ,,trezirii din hipnoză", când așezat în patul meu de lângă geam, un bărbat îmi dă un pumn puternic în sto-mac, pentru a reveni la realitate. M-am trezit și am văzut un bărbat lângă patul meu care chipurile, voia să deschidă geamul rezervei.

11. Sistemul ultra compartimentat utilizat în Spionajul Românesc Extern a fost utilizat și în cazul pregătirilor care au fost făcute în vederea declanșării evenimentelor care au dus la izbucnirea Revoluției Române din Decembrie 1989.

Acesta a fost secretul și cheia succesului înfrângerii Securității și a întregului Sistem Opresiv Comunist din România.

La vremea aceea, eu nu cunoșteam absolut nimic compromițător care să pună în pericol succesul unei operațiuni declanșate împotriva Clanului Ceaușescu.

Transmiterea unor mesaje cifrate, scrisori pe care nu le-am deschis niciodată nu constituiau un pericol în caz de devoalare neintenționată chiar și sub hipnoză sau tratament medical intens cu scopolamina sau alte substanțe de același fel.

Episodul final cu internarea la Spitalul de Boli Contagioase Colentina și mutarea mea la Secția Militară a acestui spital a avut loc cu câteva luni înainte de Decembrie 1989, după așa zisul episod de ,,interogare sub hipnoză" de la Spitalul de Urgență din București.

12. Vizita primită în anul 1989, la locul de muncă din Subsolul Facultății de Matematică, cu 2 luni înainte de Decembrie 89, a Generalului Neculicioiu, șeful Unității 0110 București a fost făcută, probabil, de acesta, din curiozitate. Voia să mă cunoască. Nu am schimbat nicio frază, ne-am privit reciproc și, după câteva minute de tăcere, acesta a plecat.

13. Referitor la Turnători și Informatori.

Imediat după ce am devenit ginerele temutului Colonel Ilie Drăgoi, rudele sale care lucrau în Sistem, respectiv, cumnatul său, Colonelul Guran, fost șef Secția a 3 - a atașați militari din cadrul D.I.A. și mulți ani atașat militar adjunct în Franța, precum și colonelul Sandu Iliescu, la vremea respectivă șeful Miliției Judiciare pe România, au început să mă școlească și să-mi dea sfaturi cu privire la informatori și turnători.

- Dictonul ,,Iubesc trădarea, dar îi urăsc pe trădători" se potrivește f.f. bine cu atitudinea clasei conducătoare din Siste-mul Opresiv Românesc, respectiv, Securitate, Miliție, Armată, Spionajul Extern sau chiar din structurile de conducere ale Partidului Comunist Român care coordonau și controlau structurile descrise mai sus.

Era o lege nescrisă în aceste familii - turnătoria și notele informative erau excluse. Aceste cadre superioare de conducere, ei și membrii familiilor din care făceau parte aveau o obsesie pentru astfel de fapte și incidente. Posibilitatea ca cineva din partea familiei lor să dea informații din interior fiind complet exclusă. Da, se dădeau informații dar nu despre familie și membrii ei.

Primul lucru care s-a făcut cu subsemnatul a fost să fiu pus în posesia listei cu amici, prieteni, colegi de birou și de muncă sau membrii familiei mele care dădeau informații structurilor despre mine și familia mea.

- Am fost pus în gardă ca o simplă discuție nevinovată, cu un membru al Securității, se putea transforma într-o așa zis ... ,,notă informativă" în care respectiva persoană putea să atribuie o banală scăpare a mea sau a unui interlocutor într-o așa zisă informație transmisă și atribuită fie mie, fie unui alt interlocutor.

Și astfel, peste noapte, deveneai ,,sursă a Securității, fără sa știi absolut nimic"... despre aceste rapoarte.

- Din aceste motive, foarte rar se vor găsi declarații sau informații oferite Securității sau altor organe represive de către membrii marcanți care au făcut parte din familia Clasei Conducătoare la nivel de Securitate, Miliție, Armata Spionaj Extern.

Înțelegeți de ce era periculos să ai dialoguri cu personaje din Securitate sau Miliție?! Nu o să găsiți nicio notă informati-vă dată de subsemnatul pentru simplul motiv că dosarul meu și al familiei Cristescu au fost distruse în Decembrie 1989.

A.  Motivele care au stat la baza elaborării, redactării și publicării de către subsemnatul, a acestei cărți intitulată „Generalul Roșu și „Ultima Lovitură de Stat

După Decembrie 1989 și mai ales, la peste 30 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, fostele cadre ale Securității lui Ceaușescu încep să inunde piața literară din România cu o serie de memorii și cărți în care se încerca reabilitarea Securității, a lui Ceaușescu, din perioada 1965 – 1989, prin dezvoltarea unor teze precum:

a. Securitatea, în perioada Ceaușescu, adică între anii 1965 și 1989, a fost o organizație plină de patrioți care au servit țara și au apărat interesele României;

b. toate crimele comise de Securitate au fost făcute în perioada 1948 -1965. După 1965, crimele s-au oprit;

c. dacă în Decembrie 1989, Securitatea, sub conducerea lui Iulian Vlad, nu ar fi reacționat, numărul de morți și victime de le Timișoara și din toată țara ar fi fost foarte mare. La Timișoara, Securitatea nu a tras și nu a ucis protestatarii, adică, femei, bărbați, copii și bătrâni. Armata Română a tras și a ucis;

d. dacă Iulian Vlad nu ar fi dat ordinul de dezarmare ale Securității și Trupelor de Securitate, în România ar fi izbucnit un război civil, cu zeci de mii de morți.

e. Teroriștii care au tras în perioada 19 - 25 Decembrie 1989, în urma cărora au murit peste 1100 de victime, nu au făcut parte din Securitate, ei fiind de fapt provocatorii care au ajutat noua putere să rămână și să conducă România.

f. Cărțile și articolele din presă și mass-media în care sunt batjocorite figuri proeminente care au participat și au dus la înlăturarea clanului Ceaușescu de la putere și, în final, la interzicerea Partidului Comunist în România, precum:

- fostul Colonel Ilie Drăgoi, avansat, în final, la gradul de General locotenent cu 2 stele. Singurul specialist în Lovituri de Stat din România cu practică concretă în Africa, alături de militarii din URSS și Cuba. Inițiatorul proiectului desăvârșit și pus în practică de Grupul de Generali români surghiuniți de Nicolae Ceaușescu la Academia Militară din București;

- Grupul Generalilor de la Academia Militară;

- Generalii Victor Atanasie Stănculescu și Generalul Chițac, ambii judecați și condamnați pentru simplul fapt că au fost cadrele militarea hotărâtoare care, în Decembrie 1989, au retras trupele în garnizoane și unități militare și au făcut posibilă coagularea unei noi conduceri în România. Perturbate, pentru o scurtă perioadă, de așa zisul Fenomen Terorist, deciziile lor au făcut posibila înlăturarea de la putere a Clanului Ceaușescu și al structurilor de partid și de Stat;

- Ion Iliescu, devenit președintele României, acuzat în prezent, în Dosarul Revoluției Române din Decembrie 1989 și făcut responsabil pentru cei 1100 de morți, revoluționari uciși în perioada 17 - 25 Decembrie 1989, de către cei care se opuneau înlăturării de la putere a lui Nicolae și a Elenei Ceaușescu;

- Celebrul Gelu Voican Voiculescu, fostul meu coleg de la Colectivul de Geo Mecanică din subsolul Universității de Matematică din București, care, prostit și înfășurat informativ de cadrele vechi cu experiență, în loc să curețe complet Serviciile de Informații din România de cadrele Securității, reînființează vechile structuri utilizând aceleași personaje criminale și compromise.

Maiorul Condoiu, cel care ne-a oferit să bem plicurile cu cafea și ceai, aranjate de Securitate cu cockteiluri criminale de substanțe toxice în urma cărora, atât eu, cât și colegii mei am suferit importante daune fizice și materiale, finalizate, în unele cazuri, chiar cu îmbolnăvirea și moartea personajelor care au „beneficiat de astfel de tratamente. Este ales G.V. Voiculescu să înființeze și să conducă Serviciul Secret al Ministerului de Interne, celebra Unitate Militară 0215. Maiorul Condoiu va ieși la pensie colonel, grație sprijinului și încrederii oferite de G.V. Voiculescu. Drept recunoștință pentru ,,spălarea și reangajarea a 65% din vechile cadre ale Securității în noile structuri înființate, S.R.I. 0215, S.P.P. S.T.S. sau chiar S.I.E. G. V. Voiculescu își așteaptă răsplata, probabil fiind judecat si condamnat la închisoare. Locul în care se vor găsi binevoitori care să se răzbune pe el pentru contribuția avută în cadrul Revoluției Române din Decembrie 1989. Va fi el otrăvit sau îmbolnăvit de un cancer galopant în detenție?! Viitorul ne va da răspuns și la această întrebare.

––––––––

B. Îmbolnăvirea și asasinarea tatălui și mamei mele

Tatăl meu, Cristescu Constantin Vestimian, la numai 55 de ani suferă un atac vascular cerebral, paralizând complet pe partea dreaptă. Ulterior, sub presiunile unor informatori și turnători ai Securității, infiltrați în familia mea, reușesc să o influențeze pe mama mea să îl interneze într-un Cămin Spital din București. Aici nu primea apa și nici mâncare pentru că își făcea nevoile în pat, iar personalul de serviciu era obligat să curețe mizeria. Din cauza că nu era curățat și schimbat uneori o zi întreagă, în semn de protest, arunca cu fecalele pe pereți pentru a atrage atenția. Din cauza acestui comportament extrem este omorât efectiv, prin injectarea de aer în venă, de către o asistentă medicală.

Vecinul lui de pat care nu avea ambele picioare, mi-a povestit toate aceste amănunte în momentul în care am fost chemați la spital. Tata era deja în comă și, după ce am sosit lângă el, avea să moară câteva minute mai târziu. Mama și eu, întotdeauna aduceam mâncare și băutură dublă; o porție pentru tata și o porție pentru vecinul de pat. Nu avea niciun sens să mintă acest om și să-mi bage în cap minciuni.

În mod sigur, tata a fost asasinat.

Mama mea, Cristescu Ștefania Emilia, avea să fie otrăvită în sufrageria noastră, la o cafea, unde. în fiecare zi, la orele 17 veneau vecinele și prietenii.

Nu știu cine a participat în ziua fatidică, la acest eveniment, dar perioada aleasă corespunde cu luna în care s-au declanșat evenimentele și protestele muncitorilor de la Brașov. După consumarea cafelei ucigașe, mama are o durere intensă de sto-mac, merge la wc-ul nostru de serviciu unde face hemoragie internă și moare pe loc.

Ușa se deschidea în interior, unde evident, era căzută mama mea. A fost nevoie de intervenția unor muncitori și meșteri de la clădirea alăturată, unde funcționa în perioada respectivă, Comitetul de Partid Construcții București. Nu a fost făcută nicio autopsie, subsemnatul fiind trimis ca șef de proiect la o mină experimentală de cărbuni de lângă Oradea. Am ajuns în București după 36 de ore de la decesul mamei mele. Așa cum am prezentat în carte, mama mea a fost foarte activă în recrutarea și mobilizarea celor care se opuneau Clanului Ceaușescu și care doreau schimbarea lui de la putere în România.

C. Încercările de asasinat împotriva subsemnatului

Au început în anul 1994, cu o puternică hemoragie și cu ru-pere de bronhii. Am refuzat investigațiile complexe sperând că totul o să treacă.

În anul 1995, episodul foarte violent se repetă; hemoragie puternică cu rupere de bronhii. Am vomitat un lighean plin cu sânge și bucăți din bronhii.

Sunt sfătuit să renunț la plămânul stâng. O asistentă medicală îmi spune, citez: ,,dacă scoți plămânul stâng, în 2 ani, ești mort."

Am refuzat operația dar am acceptat să fac o investigație extrem de dureroasă și complicată. Se introduce prin gât, în plămânul stâng, o țeavă metalică subțire prin care se introduce camera de luat vederi. Prevăzută cu jet de apă, curăță bronhiile căutând nodului sau alte forme de cancer. Nu se descoperă ni-mic și, astfel, iau hotărârea să nu mă operez.

Au urmat alte accidente cu hemoragii, de data aceasta din nas, pe nara stângă și dreapta, în 1997, 1998, 2000, cu durate diferite. De la o săptămâna până la câteva zile, perioade în care sângerările se opreau.

Eram în situația în care doream ca totul să se termine, nemaisuportând chinurile de pe patul de spital. Singurul remediu erau injecțiile cu Vitamina K și speranța că Dumnezeu mă va scăpa.

În anul 2003, iau hotărârea să plec din România să lucrez în străinătate, unde, fiind supus unui control medical sofisticat, inclusiv cu R.M.N., nu se descoperă nimic, fiind apt de muncă.

În anii 2011 și 2013, revin astfel de episoade , cu hemoragii nazale, odată cu petrecerea concediului de odihnă în România. De obicei, îmi luam toate cele 6 săptămâni de concediu o singură dată, în perioada verii.

În cele doua situații descrise, din anii 2011 și 2013, sângerările nazale se declanșează a doua zi după ce am servit masa în diverse locuri publice, restaurante, unde este posibil să fi fost din nou intoxicat sau otrăvit cu substanțe care declanșează și produc hemoragii și de la care, evident, poți muri.

În condițiile în care nu au fost identificate boli și nici substanțe toxice în organismul meu, întrebarea este de ce am avut toate aceste așa zis accidente.

Cine are interesul să mă omoare?! Sunt eu o persoană așa periculoasă pentru cineva, fie ele persoane fizice, juridice sau Structuri Statale?!

Sunt amintirile și evenimentele la care am participat eu și familia mea așa periculoase pentru cineva din România?!

Dezvăluirile mele nu fac altceva decât să justifice faptul că:

- Revoluția Română a fost făcută de români în proporție de 100%;

- tot planul pregătit și pus în aplicare seamănă cu o Lovitură de Stat dar, în realitate, este de fapt o revoluție pregătită, lansată și derulată de o mână de renegați ai Clanului Ceaușescu și al Structurilor de Partid și de Stat din România;

- meritele celor care au preluat puterea și au fost în stradă scad semnificativ pentru că adevărații revoluționari și mem-brii de bază care au produs schimbarea, fie au murit în cadrul evenimentelor, fie nu au vrut să-și atribuie niciun merit ne fiind interesați de pensii de revoluționari, terenuri, case și alte beneficii;

- subsemnatul nu dorește niciun beneficiu material de pe urma dezvăluirilor mele. Nu sunt interesat de niciun titlu de revoluționar cu merite deosebite sau de alte avantaje materiale;

- singurul lucru pe care îl doresc este ca întreaga opinie publică din România să știe modul în care mama și tatăl meu au fost omorâți de Securitate;

- modul în care, din 1994, se încerca ,,eliminarea mea fizică", probabil ca să nu apuc să fac toate dezvăluirile descrise în această carte;

- și, în final, ca Generalul Ilie Drăgoi să nu mai fie numit în batjocură și derâdere ,,Generalul Roșu."

Care, trebuie să recunoaștem că le-a „tras-o" celor care l-au umilit și batjocorit trimițându-l la pensie în condiții neomenești și, ulterior, după Decembrie 1989, au continuat să râdă de el.

D. Concluzia este că ,,Generalul Roșu" și acoliții săi au reușit ceva ce părea imposibil - să dărâme de la putere Clanul Ceaușescu și să facă imposibilă reactivarea și înființarea unui nou Partid Comunist în România.

E. Pensia mea de 1689 lei din prezent este o garanție alături de dosarul meu de Securitate care nu exista la C.N.S.A.S., că nu am fost niciodată membru sau colaborator al Securității lui Nicolae Ceaușescu împotriva căruia am luptat din toate puterile mele. Da, am primit pregătire de specialitate dar această a servit numai în lupta împotriva Securității și Sistemului Comunist.

F. În această carte, am relatat o informație referitoare la modul în care 2 vapoare pline cu teroriști ar fi trebuit să ajungă în România, probabil pentru a înăbuși Revoluția Română și a menține la putere Clanul Ceaușescu. Prima navă monitorizată de NATO și Israel, plină de teroriști, care era prevăzută și cu 2 elicoptere, a reușit să treacă de Bosfor, Dardanele și să intre în Marea Neagra. A doua navă, monitorizată și ea tot de NATO și israelieni, a fost împiedicată de Turcia, să mai intre în Marea Neagră, care a interzis accesul ei, la cererea expresă a NATO și Israel.

Informația provenea de la un distins bancher, dl. M., profesor de economie la Institutul Bancar din Milano, angajat de Banca Mondială pentru a oferi asistență tehnică gratuită Statului român, prin Banca Națională a României.

Imediat după anii 90, este trimis la B.N.R., să ofere consultanță și sfaturi cu privire la economia capitalistă de piață. Cu această ocazie, lucrând ca ziarist pe probleme economice la Ziarul Top Business, am avut plăcerea să îl cunosc pe acest distins și valoros specialist bancar.

Acest personaj avea cunoștințe și relații foarte strânse în Franța unde era reședința sa oficiala, el fiind cetățean francez. Nu este exclus să fi lucrat și pentru D.G.S.E. - Serviciul Exterior de Spionaj Francez, care, evident, avea și are interese majore în țările francofone. Prietenia legată cu acest personaj continuă și în perioadele în care am vizitat Franța împreună cu familia mea. Am avut onoarea să vizitez satul lui natal din Franța unde deținea o veche proprietate imobiliară impunătoare și o exploatare viticolă care se întindea pe mai multe sute de hectare.

În anii 2000, acest personaj suferă un atac de cord și moare lăsând în urmă o carieră excepțională în domeniul financiar bancar precum și un important număr de cursuri, cărți și articole scrise și publicate de acesta în Franța și Italia. De la el am aflat această prețioasă informație care, în mod cert, va fi făcută publică, probabil peste 50 de ani.

G. Menționez că nu am făcut parte și nici nu am fost racolat sau recrutat de niciun Serviciu Secret românesc sau străin. Din simplul motiv că activitatea de agent, spion simplu sau dublu este o ocupație cu un grad foarte mare de risc. Probabilitatea de supraviețuire și eventual de a te retrage sau a ieși la pensie pentru astfel de personaje este extrem de redusă, majoritatea decedând din diverse motive și boli, înainte de termenul legal de pensionare.

Calculul meu a fost foarte simplu - beneficiile și avantajele comparativ cu șansele de supraviețuire sunt mici și nu merită efortul decât în condițiile în care ești un aventurier dornic de adrenalină, pentru care contează doar o viață plină de riscuri și neprevăzut.

O să dau doar două exemple concrete care demonstrează că această activitate este extrem de periculoasă, în care expunerea celor care o practică poate veni chiar din partea angajatorului.

1. Rețelele românești de spioni din S.U.A. și Europa de Vest care au fost devoalate de români ca o condiție obligatorie pentru intrarea țării noastre în cadrul N.A.T.O. și al Comunității Europene. Majoritatea celor care au fost devoalați intenționat de români, au refuzat reîntoarcerea în România, ei decedând destul de rapid în proporție foarte mare de cancer sau alte boli incurabile.

2. Mai nou, același fenomen se repetă acum, în anul 2023, S.U.A. și Marea Britanie fiind obligate să devoaleze și să publice listele spionilor care lucrau pentru C.I.A. și M.I.6. în Finlanda și Scandinavia, după admiterea acestei țări în noua structură de apărare.

Este făcută public o lista de 8 pagini conținând nume, adrese, ocupații, ale persoanelor aparținând celor doua servicii și care lucrau până la apariția acesteia, pentru C.I.A. si M.I.6., în Finlanda și Scandinavia. Lista conține și persoane private, cetățeni finlandezi care lucrau în mod acoperit pentru cele două țări prietene.

H. Colaborarea mea cu Grupurile de Dizidenți politici și militari din România în vederea înlăturării de la putere a Clanului Ceaușescu a fost făcută înainte de Decembrie 1989, fără să fiu recrutat, fișat, sau angajat în vreo structură de Informații din România comunistă sau din străinătate.

Refuzul meu de a colabora sau a intra după 1990, în noile Structuri de Informații din România se datorează faptului că nu pot să uit și să-i iert pe cei care i-au ucis pe mama și tatăl meu și care, începând cu 1994, au încercat de mai multe ori, fără succes, să mă omoare și pe mine.

Aceste personaje fiind probabil aceleași care au luptat împotriva mea și a familiei mele și înainte de Decembrie 1989 și care, cooptați în noile Structuri de Informații înființate după 1990, doreau să șteargă toate urmele și să elimine pe toți martorii incomozi.

I. În încheiere, vreau să subliniez un lucru deosebit de important cu privire la persoana mea

În toate activitățile și locurile de muncă prin care am trecut, am avut un comportament super normal, omenos, drept, toți cei care au colaborat sau muncit împreună cu mine sau sub co-manda mea pot să certifice comportamentul meu impecabil.

Fără turnătorii, intrigi și sancțiuni, sunt sigur că dacă cineva va întreba de numele meu, inginer miner, Cristescu Radu Constantin, nu veți auzi decât laude și aprecieri.

Dacă nu credeți, mergeți și întrebați pe cei care mai sunt în viață, despre mine și comportamentul meu în perioada comunistă din România.

Să nu credeți că am o părere deformată despre persoana mea. Acesta este adevărul. Restul este folclor și multă, multă bârfă, zvonuri neadevărate sau false. Nu am făcut nimic de ca-re să-mi fie rușine sau să fi afectat viața și activitatea altor persoane.

Capitolul 1

Momentul adevărului

Ultimii ani ai Dictaturii familiei Ceaușescu au reprezentat o adevărata catastrofă pentru România dar, mai ales, pentru toți cetățenii ei.

Nivelul de trai a atins probabil cel mai mic nivel, sub nivelul de trai al Românilor, din timpul celui de-al doilea Război Mondial.

Raționalizarea alimentelor de bază care se distribuiau pe cartela, conform unei alocări lunare și săptămânale, a dus la dispariția din magazine și restaurante a produselor de bază.

În unele magazine alimentare, rafturile erau pline cu creveți, marfă importată din Vietnam și borcane cu tocană de legume de producție autohtonă.

Zahărul, uleiul, făina, ouăle, untul erau raționalizate. Ele se distribuiau pe bază de liste și acte de identitate, per familie sau pentru fiecare persoană fizică. Rația era infimă: 1 litru ulei, 1 kg zahăr și 1 kg făină, 10 ouă, 2 pachete de unt pe lună, de persoana.

Carnea era ca și inexistentă; în fața magazinelor de carne se făceau de dimineață, de la ora 5, cozi interminabile, la care lu-mea stătea în speranța că.... poate, o să vina ceva....

De obicei, o singură dată pe săptămână, aceste magazine erau aprovizionate cu produse din carne, care se comercializau la pungi de plastic, în greutate de 1 kg. O persoană avea dreptul să cumpere doar 1 pachet de 1 kg de carne.

Tatăl meu, Cristescu Constantin Vestimian, născut în anul 1927, la vârsta de 50 de ani, suferă un atac cerebral și rămâne cu partea stângă paralizată. Se deplasa greu iar mâna stângă, aproape nu o putea utiliza.

Dar această boală nu l-a împiedicat ca, așezat pe un scăunel de lemn, să stea cuminte la coadă în fața magazinului de carne, uneori 2 sau chiar 3 ore.

În cazul în care mașina cu carne venea, vecinii din coadă sunau acasă și își anunțau rudele, care, într-o fugă veneau să cumpere maxim 1 kg de carne de persoană.

Pungile conțineau bucățile de carne de porc, rezultate din procesul de curățire a carcaselor care mergeau întregi la congelare și apoi, la export. Din 1 kg de carne, aproape 50% îl re-prezentau carnea grasă, grăsime, slănină, precum și alte rebuturi.

Carnea de vacă era aproape inexistentă, marile orașe nu beneficiau de această delicatesă. Animalele se exportau, fie vii, fie tranșate și congelate. Marile centre muncitorești beneficiau de privilegiul de a primi și vinde carne de vacă macra de ceea mai buna calitate. Dar prețul acestui sortiment era destul de prohibitiv chiar și pentru multe familii de muncitori.

Valea Jiului, important centru muncitoresc cu peste 7 exploatări miniere și peste 35.000 de mineri care lucrau în subteran în condiții extreme, beneficia săptămânal de transporturi de carne de porc și de vacă care erau comercializate prin magazinele de specialitate. Regula se respecta și acolo, doar 1 kg carne de persoană.

Carnea de porc se vindea foarte rapid, în timp ce carnea de vacă, macră, foarte scumpă rămânea uneori, cu zilele, în galantar, până când alți locuitori din județ sau din județele limitrofe veneau și o cumpărau, fără nicio restricție cantitativă.

Fiind student la Petroșani în perioada 1979-1984, începând cu anul 1980, am văzut direct cum au dispărut încet, încet toate alimentele din magazine și din restaurante, dar am avut privilegiul să pot cumpăra săptămânal, cantități importante de carne de vacă, foarte scumpă la acea vreme, atât pentru familia mea cât și pentru vecini, prieteni sau alte cunoștințe.

De obicei, joi noaptea sau vineri noaptea, mă urcam în trenul accelerat Deva - București Nord și aduceam cel puțin 15 sau 20 de kg de carne de vacă, macră, la pungi de 1 kg.

Aveam o geantă specială din material plastic numit în perioada respectivă ,,fâș", pe care o scoteam pe geamul de la compartiment, după care ridicam geamul, îl