Gandul Zilei

De Sorin Sandulache

Gandul zilei reprezinta rezultatul concentrat al framantarilor proprii si dialogului prin lectura cu autori renumiti, parcursi in ultimii ani. Raportarea la marile intrebari ale stiintei, existentei, alternativele schimbului de idei religioase, stiintifice, filosofice, m-a purtat pe culmile unei spiritualitati autentice, deosebit de fecunde.

Impreuna cu Metamofoze spirituale, Gandul zilei completeaza fericit procesul parcurs in aceasta devenire tulburatoare. Un loc important il ocupa dialogul interior, cu mine insumi si capitolul in care dialoghez cu prieteni, rude, colegi coreligionari. Formele concentrate, propozitionale, pot alterna elaborat pe jumatate de pagina sau cateva pagini in eseuri.

Ideile sunt surprinzatoare, au caracter de noutate si polemic decent. Au darul sa trezeasca interesul si sa polarizeze cititorii intr-o maniera civilizata si antrenanta.

• Limbă: Română
• Editor: LETRAS
• Data lansării: 12 mai 2022
• ISBN: 9786060718079

Sorin Sandulache

Sandulache Sorin, nascut in Grigoreni, Bacau, in 1952, este medic primar neurolog pensionar, doctor in antropologie medicala, licentiat in teologie protestanta, Universitatea Bucuresti, master in psihoterapie.A publicat mai multe lucrari, articole stiintifice si de popularizare medicala, mii de ore in conferinte publice sau media pe teme de sanatate publica.Este casatorit cu Gabriela. Au doi copii – Miriam si Alex -, doua nepoate, Mathilde si Louise. Pasionat de lectura, cunoastere, trecking, calatorii, gradinarit, bricolaj.

Previzualizare carte

Gândul zilei

logotip1

Copyright

Gândul zilei

COPYRIGHT 2022 SORIN SANDULACHE

COPYRIGHT 2022 Editura LETRAS

Toate drepturile rezervate.

ISBN ePub 978-606-071-807-9

Publicat de Letras

https://letras.ro/

Distribuit de https://piatadecarte.net/

Contact editura: [e-mail]

[e-mail]

Această carte este protejată de legea dreptului de autor.

Din respect pentru autorul cărţii, folosiţi-o pentru uzul personal.

Puteţi reproduce extrase din această carte în limita a 300 de cuvinte, pe site-ul, blogul dvs., în reţelele sociale, folosind întotdeauna semnele citării, urmate de titlul cărţii GÂNDUL ZILEI, un link către această carte şi către Editura Letras.

Cuprins

Gândul zilei

Copyright

Introducere

Partea I. AFORISME

Partea a II-a. ESEURI

PERSONALE

DOUĂ STILURI:  CUNOAȘTERE ȘI CREDINȚĂ

HOMO RELIGIOSUS

PROCES, PATOLOGIE  ȘI CRITICA RELIGIEI

MASIFICARE –  ANTROPOLOGIE, SOCIETATE, CULTURĂ

Bibliografie selectivă

Note

Introducere

Apartenența la o confesiune creștină neoprotestantă a fost o moștenire de familie, dobândită în primul război mondial, de bunicul meu. Ea a fost de bun augur, pentru începutul secolului XX din România, deși aparținea secolului XIX american.

Pentru perioada totalitarismului comunist, a fost un mediu de emulație și rezistență pasivă față de un regim opresiv.

Totuși, nașterea acestei confesiuni la jumătatea secolului XIX, a coincis cu prefaceri și schimbări radicale, într-un ritm tot mai alert, ale lumii, societății, științei și tehnologiei, civilizației – specifice modernității.

După 1989 și accesul nestăvilit la informație, în timp real, echivalente cu o explozie de lumină, veșmintele confesionale deveneau tot mai incomode, strâmte și depășite.

Printr-o autocenzură aproape inconștientă, citisem toată viața, literatură filtrată prin sitele creștinismului. Am hotărât să accesez sursele originale, neprihănite de o hermeneutică bisericească. Sunt dator să mulțumesc lui Alex și Miriam, copiii mei, pentru acest pas.

A fost o adevărată revelație. Indicele meu de prospețime intelectuală, spiritualitate autentică, au crescut subit. Citeam cu nesaț mii de pagini pe an și continui s-o fac, o voi face și în viitor.

Această culegere face parte dintr-un proces trăit, continuu, al cunoașterii de sine și al existenței, al vieții și semenilor, al deslușirii și înțelegerii, al schimbării raporturilor valorice, al modificării convingerilor și crezurilor, al folosirii conștiinței, cunoștințelor, rațiunii și judecății, cântăririi atente a argumentelor, cunoașterii autorilor.

Există mister, există temeri, anxietăți existențiale și temeiuri pentru credințe în forțe, entități care ne sunt superioare. Deocamdată nu știm nimic despre ele. Sunt susținute doar de zvonuri, credințe, tradiții, un anumit tip de cultură, pretenții, obiceiuri. Fără dovezi și evidențe recunoscute în lumea reală.

Au evoluat împreună cu noi de-a lungul istoriei, s-au schimbat, modificat după un model cultural amplu. Acest proces are loc și în prezent, este continuu, greu sesizabil fiindcă ritmurile sale sunt ritmurile istoriei, diferite de ritmurile biologice și psihologice ale ființei umane.

Transformarea mea spirituală, nu este și nu a fost un proces simplu, lin. Am fost întâmpinat cu înțelegere, prietenie, dar și cu răceală, tăcere, evitare, mânie.

Foarte puțini oameni sunt capabili de un dialog onest, în contradictoriu. Este incomod, consumptiv, agasant.

Stimulat de autorii parcurși, am început să-mi încredințez gândurile și simțămintele tulburătoare – dar pe care le consider esențiale, vitale – paginii electronice.

Pe parcusul a doi, trei ani, s-au adunat gândurile care alcătuiesc această culegere care se adaugă Metamorfozelor spirituale. Este o experiență de viață. Și de cultură.

Mulțumesc familiei, soției, copiilor, care m-au impulsionat, susținut și mi-au fost martori.

Mulțumesc lui Daniel, colegul și prietenul meu mai tânăr, lucid și tăios, dar binevoitor. Domnia sa este și coautor – ID,  sunt inițiale care îi semnalează contribuția valoroasă frecventă. A contat foarte mult că, în toată această perioadă, familiile noastre au fost și au rămas umăr lângă umăr.

Mulțumesc, de asemenea, colectivului editurii Napoca Star și Letras care m-au acceptat cu profesionalism, bunăvoință și multă răbdare.

Sorin S

Snagov, 2022

Partea I. AFORISME

Aforisme

Mesajele religioase, spirituale, încep prin a te strivi, anula, anihila, pentru ca apoi să-ți ofere... totul, absolutul! Himere! Mulțumesc!

*

Religia este cea mai spiritualizată formă de egolatrie!

*

Locuitorii pământului sunt de două feluri. Cei cu creier și fără religie și cei cu religie, dar fără creier."¹ Asu’l-la al Ma’arri, Tenth-Century Islamic Poet din sec X.

*

Szent-Gyorgy, Nobel 1937, descoperă vit C:

„Viața nu e nimic altceva decât un electron în căutarea unui loc de odihnă."

*

Convingerile nestrămutate nu apreciază curiozitatea.

*

Numai impostorii veritabili nu poartă în suflet gândul chinuitor al propriei imposturi!

*

Este o mare prăpastie, o diferență enormă, între ceea ce ne imaginăm că vrem să facem și ceea ce putem să facem!

*

Când vrei să crezi, nu te documentezi.

*

Fericirea 10: Ferice de cei sceptici! Ei nu vor fi păcăliți!

*

Un paradox hilar: Rămășița preocupată de rămășițe!

*

Campbell: Dumnezeu este o sferă inteligibilă – o sferă cunoscută minții, nu simțurilor – al cărei centru este pretutindeni și a cărei circumferință nu este nicăieri. Un adevăr – se spune – repetat de mulți filosofi! Fiecare dintre noi am fi o fărâmă, o asemănare a acelui mister.

Mitul, o metaforă a realității, ne conferă tuturor conștiința acestei identități: cine și ce suntem.

*

Arta: locul în care spiritul își dă întâlnire cu materia.

*

Perlele lui Popper: Trebuie să existe o distincție clară între adevăr și certitudine!

Adevărul este totdeauna obiectiv, certitudinea, totdeauna subiectivă!

*

EM Foster, citat de Popper, Cunoașterea și modelarea realității, din „În căutarea unei lumi mai bune": ‘Nu cred în credință!’ Nu cred nici în știință, continuă Popper. Cred în adevăr, cred că este o valoare etică, iar cruzimea este cea mai mare nonvaloare. Când ai astfel de convingeri nu mai poți acționa ca ISIS, Iosua sau Samuel, fie c-o faci în numele lui Alah sau Iahve.

*

O întrebare reciprocă simplă: Câte rezultate științifice a anulat credința?

Câte convingeri eronate a anulat știința?

Scorul e copleșitor în favoarea științei. De unde și un Dumnezeu al găurilor.

*

Omul – atât de admirabil și totuși – atât de sinistru, feroce și pervers!

Omul va fi mereu același – un ghem de contradicții!

Natură și Cultură în plămădire și maturizare continuă, perpetuă!

*

Amor franțuzesc, umor englezesc, omor rusesc, rumor românesc...

*

Steven Pinker, Iluminismul azi. Un antidot eficient împotriva prejudecăților, dogmatismului și ignoranței, este istoria epidemiologiei, microbiologiei și medicinii infecto-contagioase.

*

Azi am aflat că expresia biblică „țara unde curge lapte și miere" face parte din subgenul literar numit pornografie alimentară, o formulă destinată celor subnutriți, devorați de foamete.

*

Ignoranța este neștiință, iar dogmatismul este pseudoștiința anchilozată într-o cunoaștere falsă, irelevantă, o deturnare de la cunoașterea autentică, prin arogarea unei presupuse importanțe.

*

Mantra numită revelație nu este decât un alt recurs la argumentul autorității, un refuz al demersului rațional în favoarea celui irațional, botezat pompos suprarațional.

*

Pentru mine închinarea este ceva natural, firesc, fericit, un cânt, adorare, recunoștință pentru tot! Nu am neapărată nevoie de biserică ca să trăiesc religia.

*

Soarta definitivă a apocalipselor în viitorul previzibil: amânate sine die!

*

Tot ce spunem și pretindem că știm despre Dumnezeu sau oricare alt zeu sau antizeu, nu este nici verificabil, nici falsificabil, de unde și multitudinea de erezii și ortodoxii. Babel din Babilon.

*

Orice formă de viață este o efemeridă. Din perspectiva eternității. Singura care își arogă o importanță excesivă este viața conștientă de sine. Sensul și semnificația clamate, au sens unic: cel al izbăvirii, al mântuirii. Astfel se naște pofta veșniciei.

*

Între creativitate și procreere există o similaritate de sens, dincolo de cea fonemică. Perisabilitatea. Ambele îți scapă printre degete, în crepuscul.

*

Dogma este toxică. Sectarismul este o addicție.

*

Mitul Satan. Principiul perfect al oricărui mit este acela al cizelării până la perfecțiunea de a fi convenabil într-o infinitate de situații posibile, probabile și chiar dincolo de asta!

*

Este religia o tulburare disociativă prin care se încearcă separarea și abolirea contrariilor?

Căderea reprezintă recunoașterea existenței contrariilor etice.

Mântuirea – anihilarea lor utopică, într-un tărâm virtual.

În viața reală, ele rămân împreună cu toate consecințele lor.

Iar cu privire la consecințe, trebuie să recunoaștem că tratarea suferinței, decrepirii și morții, poate constitui suprema mângâiere și autonegare permanentă.

*

Persistă o întrebare. Cum am putea distinge cu competență, între a rămâne în creuzetul spiritualității religioase sau a accede la dimensiunea academică a disecției, analizei fenomenului religios, pentru a fi cât mai utili semenilor noștri. Eu optez clar, pentru a doua variantă. Poate exista alternativă?

*

Există două perspective ale religiei distincte: din interior și din exterior! Ambele pot fi grevate de ceea ce în oftalmologie se numește „pată oarbă".

*

Una dintre formele crase ale egoismului cultural religios instituțional, este faptul că aversiunea selectivă față de artă, nu subliniază niciodată altruismul, sacrificiul, dăruirea de care sunt capabili marii artiști, geniile care s-au investit cu o rentabilitate și profit imens pentru semeni, cultură, artă, frumos, conducând milioane de oameni spre fericire, extaz, dorința de a fi mai buni, de a se înfrăți cu orice ființă umană care percepe valorile artistice nemuritoare, capodoperele din tezaurul omenirii.

*

Omenirea cunoaște o ultraspecializare pe domenii, ceea ce crește gradul de interdependență și ne transformă într-un organism planetar. Conflictele vor deveni perdante și vor avea semnificația unor boli de sistem, autoimune. Va rămâne alternativa: nu va mai fi război, fiindcă lumea nu va supraviețui.

*

Între realitate și semn, se interpune interpretarea – hermeneutica! Pastorii, teologii, religia, credințele. Sinucidere culturală. Adventismul va suferi o implozie în viitorul nu prea îndepărtat!

*

Aforismul lui Presură – când iluzia buricului pământului dansează între egoismul natural reprimat, acesta explodează sub forma egocentrismului confesional, etnic, național, umanitar, ajungând să dezumanizeze prin ideologii, fanatisme, culturi extremiste, holocaust, terorism etc.

*

ID: Fiara și Profetul Mincinos – Politica și Religia!

*

Vom înțelege vreodată diferența sau sinteza dintre un subiect și un verb, dintre masă și energie, dintre viață și mișcare, dintre ființă și conștiință?

*

Periodic, ne agățăm de o ipoteză, teorie, model, ideologie, doctrină, o investim cu atașamentul, încrederea noastră, o promovăm, o apărăm, pentru ca mai apoi s-o abandonăm. Totul, fiindcă iubim certitudinea și avem oroare de nesiguranță! Dar acest obicei, nu rezolvă misterul și complexitatea existenței! Totuși, face parte din efortul defrișării!

*

Dar e atâta suverană frumusețe, generozitate și indiferență atât de aproape și atât de departe, adică pretutindeni, încât nu ne rămâne decât să trăim, să ne bucurăm, să ne întristăm și să învățăm!

*

Tipic pentru orice credincios: anatema, amenințarea represaliilor.

Zadarnică, deșartă și unică satisfacție a iluziei himerelor!

Cândva exista lapidarea, inchiziția, tortura, rugurile. Vremuri apuse, de tristă amintire.

*

Vorbe fără duh. Există o analogie și oarecare corelații între determinism, intuiție și bun simț, dar asta nu înseamnă că trebuie să ignorăm detaliile diferite.

*

Indexul milenarist este 0,07 și reprezintă speranța de viață obișnuită, având ca numitor mileniul. Despre ce vorbim? Despre zădărnicia speranței. Și totuși, nu putem trăi fără ea!

*

Confruntați cu existența și misterul ei, fiecare dintre noi tentează o ipoteză, teorie, doctrină, ideologie, un răspuns! Cât mai coerent și cât mai potrivit sufletului nostru, culturii, tradiției, noastre! Este ceva profund, prețios, la care ținem – pe bună dreptate! Deocamdată nu avem un adevăr ultim! Cei care pretind asta, mai au de crescut! De învățat. Nimeni nu are dreptate! Și nimeni nu e greșit! Bâjbâim!

*

Recursul la autoritate reprezintă un artificiu pentru exonerarea de responsabilitate.²

*

Idealurile tangibile pot dezvolta caracterul pragmatic și metodologic, industrios, al unor națiuni cu tradiție, dar pentru cele tinere, este necesar fosforul idealurilor absolute, sublime, care pot entuziasma și declanșa procesul schimbării.

*

Natură și cultură, spiritualitate. Acestea sunt domeniile realității cele mai transgresate, abuzate, confuzate prin inferențe improprii. Subiectivitatea, simbolurile, numele și cuvintele, valorile și semnificațiile pot reflecta poziția noastră față de realitate, interferențele noastre față de aceasta, dar nu ne putem permite să modificăm natura, structura, legitățile și consecințele acestora din sfera realității, transferând opiniile, convingerile, aspirațiile noastre, în detrimentul esenței existenței.

*

Viteza mediază între spațiu și timp – alegerea între determinism și independență.

Nimic nu-i absolut.

*

Plasele, ca și rețelele, au ochiuri. Liberul arbitru este văzut ca o stare, dar fiecare dintre noi și toți, împreună, suntem parte a unui proces. O devenire! Rezultatul unei edificări. Punem cărămizi – unități morfo-funcționale.

*

Nicio religie nu poate exista și răzbi fără mituri întemeietoare. Isus Hristos a fost un pretext, așa cum bobul de siliciu din scoică declanșează geneza perlei. Isus este grăuntele micro sau macroscopic de siliciu din scoica istoriei. Hristos este perla mitică a evangheliilor și creștinismului. Orice religie are trebuință de adevăruri și personaje întemeietoare.

*

Condiția relativității lumii în care trăim, a existenței, este aceea a raporturilor dintre lucruri sau entități, oricare ar fi acestea. Conceptul de absolut, deși poate fi imaginat ca posibilitate ideală, similar infinitului, chiar în expresie matematică, conduce prin atributele sale, la imposibilitate și absurditate logică. Atotputernic, omniprezent etc., sunt tot atâtea trăsături care nu fac sens, imposibile, dacă ne gândim la ultimele consecințe.

*

Fulgul de nea, florile de gheață și de mină – cristalele, fractaliile, secțiunea de aur sau numărul lui Fibonacci – toate acestea vorbesc despre proprietăți intrinseci ale materiei, energiei și informației sau despre un Creator. Planta firavă care despică asfaltul este un miracol sau o lege a naturii? A vieții? Oamenii își dau răspunsuri afective, pentru că nu știu.

*

David Hume: „Erorile religiei sunt periculoase; ale filosofiei sunt ridicole."

Rombul trăirilor: Știm, Reflectăm afectiv, Relaționăm, Acționăm. Viața trebuie trăită, nu doar teoretizată, abstractizată.

*

Metehnele îi urmăresc! Parafrază apocaliptică 14,13: Și faptele lor îi urmează.

*

Când sunt obosite și își pregătesc culcușul, felinele au câteva momente de transă existențială și spirituală în care retrăiesc etapa confortului și căldurii materne absolute și originare a suptului. Asta este Genesa pentru oameni. Iar Apocalipsa nu este decât edulcorarea morții.

*

Dumnezeu este Prima și Imensa Invenție a erei pretehnologice!

*

Întâi Aprilie 2021: Evrei 11:6 Și fără credință este cu neputință să fim plăcuți Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că răsplătește pe cei ce-L caută. Suprema tautologie!

*

Două adevăruri axiomatice par a se impune.

Realitatea cunoscută este în esența și structura sa, bipolară și contradictorie.

Noțiunea de absolut este o abstracțiune, fără corespondent real.

*

Nu cred că ne așteaptă vreo răsplată. Ar fi și greu. Sub aspectul echității. Nu e oare existența aceasta suficient de complexă, ca să fie și completă!? Plus ceea ce are loc sub ochii noștri, de mii de ani! Tot ceea ce e viu moare, intră în circuitul naturii.

*

Orice organism viu acționează negentropic pe întreaga durată a vieții sale, de la concepție până la ultima suflare. Această cutezanță este plătită cu moartea. Ca o consecință, nu ca o pedeapsă. Împreună cu capacitatea de adaptare, reproducere și ameliorare epigenetică, aceste realități constituie dovezi logice, rezonabile și copleșitoare în favoarea evoluției. Fosilele completează tabloul istoric. În calitate de fapte. Orice altă poveste rămâne un mit.

*

ID: Mitul este produsul ultim al conștiinței/sufletului...

S: Primul și ultimul! Paradisul și Apocalipsa! Parantezele și Protezele noastre!

*

Adevăratele miracole sunt întotdeauna naturale, niciodată supranaturale.

*

Dacă moartea este plata păcatului, atunci viața este răsplata lui!

*

De ce este atât de disprețuit genul omiletic în filme? Am tentat un răspuns: Fiindcă sunt doar truisme, opinii comune, păreri, salată furajeră de cuvinte, borceag...

*

Alexis Carrel: Ne aflăm la jumătatea distanței dintre atomi și stele. Adagio: Sau la jumătatea distanței dintre zei și animale. Unii vor veni cu replica: Și cum zeii nu există... Dar ei sunt prezenți, cel puțin, în conștiința noastră. Unul dintre puținele argumente reziduale ale religiei. Totuși, Omul a dobândit statura unei entități distincte, de sine stătătoare.

*

Orice cuvânt care nu definește și nu are în spatele său, drept corespondent – un obiect, fenomen, proces, o relație, o realitate – este o ficțiune, un nonsens, o fantomă. Un cuvânt gol. Un nimic.

*

Credința este tentativa disperată de a sonda imposibilul.

*

Un silogism. Nu chiar: negație, afirmație, concluzie. Nu există păcat. Există consecințe determinate. Atribuirea și proiecția nejustificată, de sens și semnificație, conduce la complexe inhibitorii pseudopunitive și la speranța în retribuții fantasmatice.

*

SP: „Religia nu a fost creată pentru ca Dumnezeu să-i controleze pe oameni, ci pentru ca oamenii să-l controleze pe Dumnezeu."

Parafrază pers: Religia a fost creată pentru ca oamenii lui Dumnezeu să-i controleze pe oamenii care cred în Dumnezeu!

RC: „Religia a fost creată de oamenii care se cred dumnezei pentru a-i controla pe dumnezeii care se cred oameni."

DC: Religia a fost creată de oamenii fără Dumnezeu ca să-i controleze pe cei care au decis că n-au nevoie de Dumnezeu.

*

Ideologia este o formă de minciună sistematică și savantă pentru inducerea în eroare a preopinenților – în mod direct și indirect (prin reprezentări), a oricărei autorități invocate, inclusiv a societății în ansamblu, și de autoînșelare. O formă a disimulării obiectivelor, scopului, teleologiei. O cosmetizare a egoismului, venalității, mercantilismului, cupidității, oportunismului, astfel încât să apară evidente altruismul, sacrificiul, dedicarea – personificate. Ideologiile constituie, atunci când sunt bine făcute, în sens malefic, esența strategiilor politice, adică al interesului.

*

Certitudinile existențiale au prostul obicei de a fi lipsite de anduranță într-o lume schimbătoare și efemeră, conducând inexorabil la dezamăgire.

Din acest aluat se alcătuiesc veșniciile, apocalipsele și paradisul.

*

Convingerile noastre cele mai ferme provin din capacitatea noastră de înțelegere și asimilare a unor discursuri relativ simple, coerente, corespondente cu cele mai intime și profunde aspirații, interese și angoase, fără niciun criteriu al adevărului. Sunt pur utilitariste. Acestea sunt, în parte, rădăcinile religiei.

*

ID: Biblia este certificatul de deces a lui Dumnezeu!

*

Divinitatea la Hume: „o putere invizibilă, inteligentă", dar non-inteligibilă, între altele, fiindcă fiecare dintre atributele absolute conduc la nonsens!

*

Întreaga forță a rezistenței cu care credincioșii susțin supranaturalismul în fața naturii și naturalismului, își are originea în aroganța ignoranței, poate și oportunismul intereselor, ceea ce îi pune într-o postură penibilă. Lărgiți orizontul, aprofundați documentarea, diversificați sursele, fiți selectivi până la excelență, trăiți în ritmul vremurilor, ridicați-vă la înălțimea exigențelor! Gata cu marasmul!

*

Etica adventistă a devenit un eufemism pentru oportunism.

*

Există forme brute și evidente de dictatură – militară, politică etc. Dar există o formă mai subtilă a dictaturii – dictatura gândirii!³ Orwell a avut înaintași iluștri!

*

Nimeni nu-i original. Fricile și speranțele nasc spirite bune și rele, îngeri și monștri, zei și zmei. Sunetele nasc silabe, care nasc cuvinte, care nasc idei, care nasc doctrine, dogme și tradiții.

*

Poate că orice religie este amestecul ideal de calități, defecte, carențe, oportunism, șmecherie, ipocrizie, îndrăzneală, ciudățenie bizară, șoc, șarlatanie, bunătate, credulitate, teamă, prevedere și fatalitate! Ecce homo!

*

Ceea ce a salvat fizica de metafizică, a fost matematica.

*

Prin soteriologie, mântuire, este negată creația. Imanența anulează, anihilează transcendența. Nu pot coexista concomitent. Unul dintre numeroasele paradoxuri ale spiritului, idealismului.

*

Este adevărat că dacă te pui chezaș imaginarului prin credință, îi conferi concretețe și substanță prin atitudine. Dar asta are un preț. Unii consideră că merită. Dar e un preț nespus de mare! Falsele nădejdi, speranțe, credințe, nu merită dezamăgirea, deși toate sfârșesc acolo.

*

Credincioșii trebuie să aibă curajul și să admită că tot ce trăiesc, religia lor, tot ce se întâmplă în viața lor, are loc doar în mintea și sufletul lor, fără niciun corespondent real.

*

Credința se opune naturii și vieții, datorită faptului că neagă moartea sau încearcă s-o sublimeze, escamoteze, anuleze.

ID: Spaima supremă convertită în iluzia supremă!

*

Îndemnul spiritual ‘privegheați’ se metamorfozează în priveghi!

O procesiune ternă spre lumea eternă!

*

Când deschizi o carte, un roman bine scris, vezi o lume cu ochii minții. Reciproc, dacă privești lumea cu atenție, nu ai nevoie de cuvinte ca să pricepi evenimente, oameni, relații.

*

Istoria ne arată că viața este un episod între două veșnicii ale morții și în acest episod gândirea conștientă durează doar o clipă. Gândirea este doar o explozie de lumină în mijlocul unei nopți lungi. Dar această explozie este totul". Așa a definit celebrul Henri Poincaré gândirea omenească. (Credit: Blog Prof dr Gh Manolea)

*

Preferăm să ne gândim la noi ca niște îngeri căzuți, și nu ca la niște maimuțe înălțate.⁴

*

Ne mișcăm între îngeri și demoni fiindcă ne-am plictisit de oameni sau nu-i merităm!

*

Orice ideologie, doctrină, dogmă, mișcare este un schimb, un marketing: noi vă oferim niște idealuri, voi ne susțineți, ne plătiți, ne ascultați. Noi vă conducem. Păstorul și vocația oii.

*

Suficiența de sine: Ca aroganță. Ca ignoranță. Ca împăcare cu sine, seninătate. Ca și confort al singurătății. Ca mulțumire de sine. Ca modestie. Ca limită.

*

Entropia călărește săgeata timpului, accelerează și crește până epuizează universul. (Este doar o variantă. A lui Eddington. Neverificată, nefalsificată.) Punct. Un nou ciclu. Nu există păcat. Moartea este condiția vieții!

*

Oricât de mari, oamenii mor. Devin nimic, chiar dacă omenirea le păstrează și le cinstește memoria.

*

Să-ți proiectezi propria justificare asupra lui Dumnezeu, prin credință – aceasta este trista performanță a protestantismului, exacerbată în neo-protestantism.

*

Există atâtea temeiuri imediate și intrinseci, atât pentru a face binele, cât și pentru a evita răul, încât argumentul etic al divinității, realizat printr-un artefact proiectiv, defensiv, devine insignifiant.

*

„Tot ce numim real e alcătuit din lucruri care nu pot fi considerate reale." Niels Bohr, cofondator și creator al fizicii cuantice.

*

Prezentul este momentul prin care viitorul devine trecut și reprezintă frontul, unda de șoc a Big Bang ului prin care este creat din nimic, spațiul-timp chiar ACUM. ⁵

*

Aspecte personale

Cetățean al lumii, existențialist realist în convingeri, naturalist în practică, umanist în relații, iluminist în cultură, iubitor de frumos în estetică, globe trotter, de fapt trecking, în timpul liber, grădinar și bricoleur cotidian... etc.

*

Constat – în urma dialogului cu corifeii Adevărului (mereu) Prezent, că am devenit mult mai direct, tranșant, intransigent, caustic. Nu e bine. Pe de altă parte, am câștigat în mobilitate, orizont, libertate de mișcare. Independență...

*

Doi monștri s-au luptat să-mi distrugă viața: comunismul și religia. Din fericire, s-au anihilat între ei. Ambii continuă să existe, iar eu continui să-i ignor…

Arta și spiritul sunt, probabil, cele mai selecte îndeletniciri ale omului. Din nefericire coexistă cu kitsch-ul și religia, în forme vulgarizate.

*

Am ascultat azi dimineață Eddie la Chicago, Răcirea apocaliptică. Apreciez că este o expunere de maturitate, completă, fundamentală, un apogeu al discursului său. Trebuie să ai cultură, inteligență, putere asociativă ca să poți închega un astfel de subiect, atât de complex.

Începe prin a-i pune față în față pe Dostoievski cu al său: „Dacă nu există Dumnezeu, totul este permis! cu Lacan: „Dacă nu există Dumnezeu, nimic nu e permis!, și apoi face o analiză spirituală profundă a raporturilor dintre lege, legalism, iubire, libertate și starea de relativă anomie a societății de azi, pe care o vede înrobită consumerismului, postmodernismului, corectitudinii politice etc.

Reflecțiile sale mi-au generat – și asta este emblema unei predici bune, o analiză de sine. Face referire la Harari, pe care am apucat să-l citesc în engl, înainte de a apărea în română, dar pe care l-am considerat prea comercial și comun, pentru gustul meu. Cred că am greșit? Edi spune că este un autor mare, cu o gândire profundă. Când sesizez cea mai mică inflație a celebrității față de puterea de acoperire a conținutului, devin paranoic de suspicios.

Dar, revenind la analiza de sine, m-am întrebat adesea, ce-o fi atât de greu să sesizăm ponderea adevărurilor și autorilor cu adevărat mari, a principiilor universale peste care nu se poate trece. De ce, uneori, parcă avem orbul găinii, sub aspect intelectual și spiritual, nu sesizăm importanța capitală a unor mari adevăruri, principii, a unor mari autori, adevărate repere, culmi ale moralității umanității. Poate că nu există așa ceva?

Poate că nu avem suficientă cultură și discernământ? Deși Edi pare și el chinuit cu demonii lui, ne-a întrecut de mult. A citit mai mult. Este vorbitor și cititor de germană. A avut un start mult mai bun. Imperativul cultural al unui pastor este mult mai exigent. El a atins o culme pe care ceilalți pastori nici n-o visează.

Dar, această analiză pur teoretică este searbădă și sterilă, dacă nu sap mai adânc. Suntem noi liberi? Luăm cu adevărat decizii conștiente, bune, ireproșabile. Și da și nu.

*

Vă vorbește un muritor. Încă viu. Medic. Nu, că ar conta! Singurul tratament eficient al fricii de moarte este moartea însăși. Conferă imunitate absolută. Veșnică.

Oarecum, ca în bolile eruptive ale copilăriei. Le faci și ai scăpat. Te-ai imunizat!

*

Ce sunt? Mă întreabă unii și mă întreb și eu. Nu știu încă. Existența are și va avea încă multă vreme o latură misterioasă la care omul a dat multe răspunsuri și nici unul.

Deci agnostic. Nu e încă, un diagnostic. Constructul de Dumnezeu. Model, unul dintre ele.

Monoteismul convertit gnostic, elenistic și contradictoriu la trinitate, se zbate.

Populist, monoteismul a devenit multiteism.

Există un Dumnezeu lăuntric, intim, al speranței în disperare, al mângâierii inimii zdrobite. Pentru echilibru, dialog, rugă, Prietenul imaginar. Apoi există un Dumnezeu al teologilor, sistematic disecat, contradictoriu, ilogic. Un Dumnezeu, al instituțiilor, oportunităților, al puterii, autorității, social, politic. L-am putea numi Dumnezeul fariseilor. Niște dumnezei colocviali, de conveniență, socializare, că doar suntem creștini, Dumnezeul de „Doamne’ Ajută!".

Nu ne lasă să-l uităm, Dumnezeul radical, al sectelor, fundamentalist, fanatic, necruțător și îngust. Apoi, Dumnezeul omului de știință, baricadat, în tranșee, sau prins într-o luptă de guerilă, furișându-se în golurile rămase libere, pustii. Ar mai putea fi un Dumnezeu al inaniției sau posturilor, care e împrumutat periodic între eremiți – deveniți ei înșiși niște dumnezei mai mici – și atei, care vor cu tot dinadinsul să-l stârpească.

Iată ce au făcut din tine, Doamne! Ai devenit de nerecunoscut!

*

Puțini români, între care și eu, până ieri, fac distincție între Sarmizegetusa dacică – Regia și Sarmizegetusa romană – Ulpia Traiana Augusta. Ieri, am trăit, odată cu descoperirea acestui detaliu, un moment astral, împreună cu Gabi, soția mea. Am vrut neapărat să vedem o barbarie: biserica din Densuș, clădită din detritusuri arheologice ale Sarmisegetusei romane. Urmând traseul, într-o după-amiază blândă, însorită, de octombrie, ne-am trezit deodată pe un platou înalt al Țării Hațegului, având la picioare și în față, un lanț întreg de munți – Munții Țarcului. În ciuda numelui, măreția și splendoarea peisajului, ne ofereau fericire și libertate, deși eram barați, înțărcuiți și încercuiți. Eram în concediu. Prilej de reflecție asupra condiției umane.

*

Știi, principala senzație, când citești un autor mare poate fi dublă! Prima: Ia te uită ce convingător și simplu – mie de ce nu mi-a dat prin cap! Sau: Omul ăsta îmi citește gândurile pe care eu nu reușeam să le exprim!

*

Cum a decurs procesul deconvertirii mele interioare? Nu e un moment, e un proces îndelung. Poate că dintotdeauna exista o sentinelă care făcea estimări, un bilanț valoric, separa grâul de neghină, era însetată de adevăr și realitate.

Apoi, am deschis ochii. A devenit evident că ciurul nu ține apă – erau prea multe găuri, prea multe inadvertențe. Un rol foarte important l-a avut accesul liber și relativ facil, instantaneu, la informație, prin digitalizarea media, rețele sociale, cărți electronice, domeniul public al marilor autori și gânditori, biblioteci.

După câteva zeci de luni, ani buni, de gestație intelectuală, am început să percep extrem de supărător, toate clișeele limbajului de lemn, toate expresiile de umplutură, găunoase, care nu spuneau nimic, de multe ori presărate cu agramatisme, erori logice, tot formalismul frazeologic confecționat, prefabricat pentru situații liturgice tip, toată lipsa de acoperire pentru acel ceremonial fad, zâmbet și amabilitate de circumstanță, astfel că ceea ce altădată era serviciu divin, devenise o butaforie ieftină, lipsită de conținut, care mă insulta. Într-o zi a devenit insuportabil!...

*

O posibilă definiție a bătrâneții ar fi: sezonul migrației fluturilor din stomac la cap, mai precis spre lobul frontal, inclusiv absența oricărui interes, din partea sexului opus, pentru tentative aventuroase. Dezamăgirile ar fi prea dureroase! Dar, cine poate ști? Speranța moare ultima! Disperare.

*

Uneori, există o sursă bibliografică precisă care se conjugă cu unul dintre aspectele care mă intrigă, alteori, este rodul multor frământări conjugat cu suma lecturilor din ultimii ani. Încerc găsirea unor răspunsuri și când cred că mă apropii, le aștern în scris. Merită? Nu știu!

*

Deconvertire. Ieșirea la rampă produce reverberații, este un moment șocant, pentru unii poate produce consternare, pentru alții ovații și urale. Nu e vina noastră că s-a ajuns aici! E regretabil, e dureros afectiv, social, dar imperios, ca probitate morală și intelectuală. Prea mult timp, teologii și pastorii nu și-au făcut temele, au tratat cu superficialitate crizele bisericii, au eludat contradicțiile, au neglijat aspectele etice, morale și administrative.

În locul unei poziționări clare, de partea adevărului, în relația cu știința, istoriografia, documentarea situațiilor neclare, confuze, compromițătoare, s-a preferat o hermeneutică partizană, o fidelizare rigidă față de trecutul dogmatic, incapabili de adaptare suplă la pletora informațională, viteza de înțelegere și de circulație a acesteia...

*

Iubesc natura și conștientizez beneficiile ploii. Totuși, de ce mă simt tras înapoi, sub pătura de nori, negură și smog? Sunt un meteo sensibil. Ați zburat vreodată într-o zi ploioasă?

Ce ați simțit atunci când, în sfârșit, după câteva zgâlțâituri dătătoare de fiori, avionul străpunge bariera norilor și vi se înfățișează înaintea ochilor, albastrul infinit al cerului și lumina atotcuprinzătoare a soarelui?

Ei bine, aceasta este senzația mea de eliberare față de crezuri, dogme, ideologii...

Vă invit să citiți împreună cu mine, Albert Camus, Omul revoltat.

În numele Libertății! și al Fericirii!

*

Revoltații lui Camus sunt bolnavi. Bolnavi de ideal și de absolut! Să aspiri la o asemenea înălțime și să te prăbușești atât de jos! Setea de absolut ucide, sinucide, homicide. Să ne păstrăm și să ne valorificăm limitele, relativismul și realismul! Nu sunt un revoltat. Desigur, am și eu pitici, dar mă mențin pașnic, încântat și fericit! De viață!

*

Comentariu personal pe O2. Fără aere de superioritate, ne putem strădui să păstrăm standarde de comunicare coerente, utile și civilizate. Sunt un optimist incorigibil și cred în continuare în adevăr, bine și frumos. Încercările mele stângace de a comunica au fost scrise dintr-o suflare, din prea plin, spontane.

Vă rog să-mi atribuiți doar ceea ce am afirmat și doar intențiile bune pe care le am. Nu voi folosi injurii și nu am intenții ascunse. Prețuiesc sincer pe toți semnatarii comentariilor care mi-au făcut cinstea să citească și să-mi transmită opinia lor critică sau măgulitoare.

De asemenea, îl prețuiesc pe EC, administratorul acestui site. E un exemplu de comunicator, enciclopedist, deschizător de căi neumblate, face o muncă titanică, riscă mult, se mulțumește cu puțin, se consumă pentru fiecare dintre noi, e un profet incomod, un reformator cu viziune. Nu e perfect, așa cum nu e niciunul dintre noi.

De dragul lui am ales să-mi spun păsul aici. Într-un fel, este un omagiu dedicat activității sale, pe care o admir! M-a primit în mod sincer, simplu, deschis, motiv pentru care îi mulțumesc și îi sunt profund îndatorat. Probabil că există și o consonanță și rezonanță de idei! Și de dragul tuturor cititorilor, care sunt câteva mii. Le mulțumesc tuturor!

Teologii, preoții, pastorii au rămas cu temele nefăcute de foarte multă vreme! O presă independentă pe falia noastră de cultură spirituală, este o necesitate. Eu o respect, am nevoie de ea și mi-am adus un aport extrem de modest. Critica bisericii, administrației și culturii advente, este o nevoie stringentă și imperioasă. E posibil să continui. Nu este exclus să-mi placă! Nu sunt convins că e o plăcere vinovată!

*

Suntem oameni. Un ghem de contradicții. Preferăm legende milenare, în timp sau spațiu, realității splendide sau crunte de la buricul degetelor! Sau ne facem că plouă, vorbim despre vreme, așa cum ‘baba se piaptănă’, când ‘țara arde’! Poate de aceea am ales să vorbesc! Vorbesc și în numele colegilor care tac, sau al colegilor, prietenilor, pastorilor care preferă să ne susțină pe căi de comunicare personalizate! Le mulțumesc și lor!

*

Comentariu personal O2 la Profesiune de credință februarie 2019:

Am încercat să aduc o notă de realism și optimism, iar unii dintre Dvs îmi cântați deja prohodul? Nu vă prea aranjează profesia de ciocli, deși la drept vorbind, cam atâta v-a rămas! Nici în domeniul acesta, atât de drag vouă, nu prea aveți fantezie. Deși aparțineți profesiilor de tip helper, știți foarte puțin despre ființa umană. Așa că vă rezumați la neființă. Este tărâmul unde dați frâu liber iluziilor, în detrimentul realismului, creativității și fanteziilor.

*

În 2012-2013, Alex, băiatul meu, mi-a spus că el nu mai crede în existența lui Dumnezeu, așa cum nu crede că ar exista Moș Crăciun. A fost un șoc. Până atunci, citisem doar literatură religioasă, iar literatura academică, științifică, filosofică era tot apologetică.

Copiii mei sunt niște copii buni, onești. Ce i-a determinat să abandoneze religia.

Am citit în ultimii 5-6 ani cca 15-20 de mii de pagini de literatură care dezbate problemele de istorie a religiei, primele secole de creștinism, literatura iudaică, pre și postcreștină, agnosticism, ateism etc.

Concluzia scurtă? Religia și credințele religioase sunt un fenomen și proces cultural pur uman, prin care este interpretată realitatea complexă cu care suntem confruntați, încercând să găsim sens și semnificație, într-o lume polarizată, în care adevărul și eroarea, minciuna, binele și răul, frumosul și grotescul, coexistă, iar omul – ființă conștientă și rațională – cunoaște fericirea, plăcerea, bucuria, dar este confruntat și cu suferință, nedreptate, violență și moarte.

Unul dintre cei mai populari autori excreștini, prof. univ. de nou testament la Yale este Barth Ehrman. Are studii academice documentate, într-un stil popularizator, fluent. Există și titluri traduse în română. Ca el sunt alte câteva zeci de nume răsunătoare, ale căror idei profunde, participă la schimbul de idei contemporan.

E mult de spus. Cred că trăim un proces de răscruce, asemănător celui din timpul lui Bruno, Galilei, când s-a trecut de la geo la heliocentrism.

Religia, în general și creștinismul, în special, trebuie să se ocupe de valori, semnificații, speranță, relații și să ne dea răspunsuri coerente pentru ceea ce nu știm, dar să nu comită grava eroare de a contrazice faptele științifice dovedite.

De la animism, fetișism, magie, procesul religios evoluează ca orice fenomen cultural uman, odată cu dezvoltarea gândirii și cunoașterii umane, a complexității sociale și informaționale, trece prin profetism, religie instituționalizată, creștinism clasic (sau hinduism, budism, taoism, islamism etc.), reformă, neoprotestantism, nonconfesionalism etc.

Avem nevoie de legende, mituri, miracole. Ele dau sens, într-o lume frumoasă, dar teribilă.

Nu sunt ateu, dar se pare că mă îndrept spre agnosticism. Literatura sacră, cel puțin cea iudeo creștină, pe care o cunosc, relativ mai bine pentru un profan ca mine, conține limite, contradicții – poartă stigma trăsăturilor omenești. Nu există absolut, ideal, perfecțiune. Acestea sunt abstracțiuni, utile ca repere referențiale. Utopii.

În Biblie vom găsi genocid, pedeapsă capitală pentru probleme de conștiință, epurări etnice, sclavie, femeia tratată ca obiect, inechitate, regim preferențial etc. Multe dintre acestea au fost poruncite de un zeu tribal, în timp ce societatea modernă laică le consideră profund imorale și nu le mai poate accepta.

Desigur, Isus, galileanul a existat ca ființă istorică, fizică, remarcabilă. Dar între Isus istoric și Hristosul – Mesia, este o distanță imensă. Hristos devine un ideal, o Întrupare a tot ceea ce e mai adevărat, bun, frumos, în conștiința omenirii. El este un personaj legendar, mitologic, purtător de esențial!

Nu putem trăi fără o dimensiune spirituală. Avem nevoie de coerență, sens, valori, artă. Sunt sigur, că pe măsură ce formele religioase învechite, devenite irelevante, perimate, vor deveni vetuste, oamenii vor găsi noi forme de exprimare a răspunsurilor la marile probleme existențiale și nevoilor spirituale, culturale.

*

De câțiva ani m-am mutat în Snagov. Noaptea ascult conversația câinilor din sat. Au lucruri importante să-și spună. Despre sens și semnificație. Nu sunt sigur că-i înțeleg exact. Dar, în mod sigur, unii sunt isterici, nevrotici, alții sunt cufundați în cea mai neagră depresie, cei mai mulți colportează zvonuri. Odată cu fiecare câine dispare și discursul său.

La fel e și cu metafizicienii, cu teologii. Unii se laudă că clădesc pe umerii uriașilor care i-au precedat. Apoi vin demolatorii și fac una cu pământul toate înțelegerile de până atunci. Eclesiastul.

*

De curând am participat la aniversarea unei jumătăți de veac de când eram adolescenți – Bacău 7 sept 2019. Acum 50 ani aveam 17 ani! Impresiile și alocuțiunea mea sunt transcrise în MetaS.

Întâlnirea cu verișorii mei, mi-a amintit o altă întâlnire de la nunta unor nepoți comuni, cu unul dintre verișorii B. A fost un incident bizar și memorabil.

În ultimii ani, prin lecturi intense, s-au petrecut mutații în înțelegerea, concepțiile și convingerile mele. În timp le-am împărtășit, am dialogat cu prietenii, colegii, rudele mele. Schimbul de opinii a fost susținut și viu, uneori polemic.

O masă de nuntă durează și are momente de respiro. Am ieșit la o plimbare. Conversația cu verișorul meu, BM, era animată. El, deservent cultic la a doua generație, emigrat, un pastor conservator din est, o figură bună, traversând procesul de aculturație, împreună cu familia, dincolo de ocean. Eu, un laic mai liberal, ca și profesia mea liberală – sunt neurolog – cu o minte vioaie, dacă nu, neliniștită. În plin proces de re și de convertire.

Dialogul dintre noi era argumentativ, dar coerent, logic, de bun simț și, mutual respectuos. Nu eram pe deplin de acord. Asta era și cheia discuției.

Apoi, la un moment dat, verișorul meu, a marcat brusc, o întrebare care rupea firul logic al conversației, care avea aerul unui test hotărâtor, o limpezire a subiectului, a poziționării noastre și eventual, încheierea disputei. – „Spune-mi, Sorin, tu mai crezi în Spiritul Profetic, în Ellen White?" Am eschivat răspunsul, am subliniat rolul de prim rang și salutar al acestui pionier fondator al adventismului, în câteva momente istorice cheie. Am adăugat o anecdotă din tinerețea noastră la ScS Bacău, și apoi am intrat, ne-am reluat locurile la masă.

Acest moment m-a marcat. Îl recepționez și astăzi ca o coliziune între dogmă și gândirea flexibilă, funcțională.

Întrebarea poate fi un test de loialitate, dar nu unul de rezonabilitate, raționalitate. Deodată, am realizat că ținem de lumi diferite, că un hău se cască între noi, că eu și verișorul meu, suntem aceeași oameni, ne leagă aceleași sentimente, amintiri, căldură sufletească, dar ne aflăm la mare distanță, prin