Ordinul Hora

De Ovidiu Dan

Un detectiv pe urmele lui Horea 

 

"Ordinul Hora este operă de ficțiune, scrisă din perspectiva investigatorului care știe că romanul este cea mai potrivită formă prin care poate formula ipoteze și întrebări care nu au mai fost rostite. (...) Aşa cum îi stă bine unei opere de ficțiune care se ocupă de o mare conspirație istorică, cartea lui Ovidiu Dan este, se pare, aproape imposibil de procurat, iar câteva dintre datele sale tehnice sunt păstrate doar pentru uzul inițiaților. Este o carte scrisă de un detectiv al istoriei care investighează, cu resurse proprii și cu puncte de vedere interesante, realitățile complexe și subtile ale unui mare moment istoric care continuă să fascineze, care păstrează, cu siguranță, numeroase elemente necunoscute și despre care se va mai scrie mult în viitor." 

 

Tudor Sălăgean

Istoric, directorul Muzeului Transilvan - Cluj

 

(Ordinul Hora: prima ediție, 301 de pagini)

• Limbă: Română
• Editor: Ovidiu Dan
• Data lansării: 10 mai 2021
• ISBN: 9798201897819

Ovidiu Dan

Scriitorul Ovidiu Dan (*1953, Arghişu - Cluj) este licenţiat în Drept. A lucrat mai mult de două decenii în sectorul privat, fiind detectiv particular la firma Fox Investigation din Regatul Țărilor de Jos, specializîndu-se în cercetarea organizațiilor și a serviciilor secrete. Pe lîngă studii, articole și eseuri publicate în diferite reviste de specialitate din Olanda și România, este și autorul unor cărți cu genuri literare diferite: a) Reportaje de investigaţie: Cu troika pe un bulevard în pantă: O părere despre moartea lui I.P. Culianu (2001), Un raport pentru orbi ( 2007),  În căutarea egregorei (2011), Egregora de la Dumbrăveni (2011), Egregora de la Lugoj (2012), Egregora de la Mediaş (2014), Paris (2016), Ordinul Hora (2018), Părtași la Egregoră (2020), Dinspre pisc, coboară negura: O părere despre moartea scriitorului Marin Preda (2020). b) Romane: Turre Pitz (2010), Divorţ întârziat (2011),  Trece dracul prin oraş!… (2011). c) Colectiv de autori: Masoneria în Transilvania (ed. a III-a) 2010.

Previzualizare carte

Mulțumiri tuturor celor care au colaborat la elaborarea acestui studiu, dincolo de cei care au acceptat să apară cu numele în text. La fel, domnului Horațiu Potra și asociației Românii care au activat în Legiunea Franceză (RALF), pentru sprijin, în publicare.

Motto:

„Chiar răscoala lui Horia a pornit, parțial,

prin neînțelegerea unor agents provocateurs nepricepuți".

Carl Eduard Vehse

(Geschichte des deutschen Höfe seit der Reformation)

„Francmasoneria e o știință a moralității,

ascunsă sub voalul alegoriei, ilustrată prin

simboluri și angajată în căutarea adevărului".

Albert G. Mackley

(Legendele, miturile și simbolurile Francmasoneriei)

1.

Rugămintea

Eram la Sibiu și, pentru că tot trebuia să aștept cam trei ore un tren care urma să mă ducă mai departe, pășeam spre atelierul de pictură al prietenului Petru Ovidiu Dumbrăveanu, cum făceam de fiecare dată când ajungeam în acest oraș. Era spre amiază. Simțeam cum niște furnicături, în stânga toracelui, se întețeau cu fiecare pas. Le știam, mă anunțau de mic, fără greș, începerea aventurii. Mă întrebam în ce situații m-a programat destinul să intru și, după alți doi pași făcuți, am simțit în buzunar vibrațiile celularului.

L-am scos, curios să văd cine mă apela. Am privit ecranul, iar prefixul îmi spunea că sunt sunat din Statele Unite ale Americii. Numărul nu-l cunoșteam. La celălalt capăt al firului, am recunoscut vocea lui Petru și nu-mi venea să-mi cred urechilor.

– Ce chestie! am exclamat. Tocmai mă aflu la Sibiu, în drum spre atelierul tău.

– Foarte bine, a răspuns el. Ești așteptat acolo, de o femeie.

– O cunosc?

– Nu, a zis el. Se numește Adela și te rog să o ajuți.

Pășind mai departe printre oameni și arșița verii, am auzit că e vorba de o ființă a cărei familie a emigrat din România când ea avea un an și s-au stabilit cu toții la Chicago. A crescut, și-a făcut studiile și de doi ani lucrează din plin, ca detectiv-particular. Într-o bună zi, un client i-a pus pe masă un dosar, spunându-i că dorește ca ea să facă anumite cercetări. Adela a răspuns că investigațiile sunt meseria ei. El a replicat că e vorba de niște cercetări mai grele. A deschis dosarul și a scos de-acolo copia sigiliului lojei francmasonice St. Andreas zu den drei Seeblaetern[1] din Sibiu, așa cum aceștia o primiseră de la loja vieneză Zum Palmbaum[2], când au cerut austriecilor recunoaștere:

Ea privea simbolurile și el îi spunea că acestea fiind semne care produc comunicări de tip mai special, a fost uimit să vadă frunze de stejar în vârful triunghiului, și nu de nufăr, care ar fi făcut cu adevărat referire la numele lojei. Știind că masonii, ca și alte organizații inițiatice, folosesc alegorii, aluzii, codificări, simboluri și altele de acest fel, atunci când fac comunicări secrete, a meditat. Apoi, și-a spus că cei din capitala imperiului transmiteau sibienilor cuvântul: greșeală.

S-a întrebat despre ce fel de greșeală să fie vorba, iar după un timp a priceput că frunzele de stejar pot face referire la ziua de 29 mai 1660, care desemnează restaurarea monarhiei engleze, prin regele Carol al II-lea. Se numește Ziua Stejarului Regal[3] și indică un episod din timpul războiului civil între monarhie și republicanii lui Oliver Cromwell, adică momentul când un stejar l-a salvat pe rege.

Și-a amintit că în Transilvania anului 1784, a fost o puternică mișcare socială, numită război civil, răscoală, revoluție, ba chiar și avanpremieră a Revoluției Franceze de la 1789. Conform istoricilor, conducătorul cel mai important al țăranilor a fost Vasile Nicola[4] zis Urs, zis Horia, zis Flora.

Acesta era numit în țară și în străinătate Rex Daciae[5] având ca scop restaurarea Daciei și a monarhiei acesteia. Apare astfel clar că autorii sigiliului fac o similitudine între regele britanic și Horia, iar desenele pot fi cu adevărat un mesaj, prin care se comunică faptul că restaurarea Dacei e o greșeală.

Încet, continuând să privească simbolurile și lăsându-le să lucreze asupra lui, a început să realizeze că crucea în formă de X, pe care a murit apostolul Andrei, poate fi interpretată și drept crucea pe care a fost frânt cu roata Horia. Astfel, avem pe sigiliu reprezentarea unui condamnat așezat pe cruce, iar rotunjimea sigiliului reprezintă roata, ca instrument de execuție. Cu astea știute, mesajul vienezilor devenea: Restaurarea Daciei prin Horia e o greșeală. Se va pedepsi cu frângerea pe roată.

Angajatorul a pus în mâna fetei un plic cu bani. I-a zis că dorește ca ea să afle dacă nu cumva loja sibiană s-a înființat tocmai cu scopul restaurării Daciei. Și-a luat din cuier pălăria și a mai zis că lângă Vasile Nicula, mai sunt considerați ca și conducători ai țăranilor, Ioan Oargă zis Cloșca, zis Ciuri[6] și Giurgiu Marcu, zis Crișan. Apoi istoricii mai enumeră pe Christian Ignaz Herzog, Michael Schneider, Augustin Friedenthal, Mihail Poperscki, inși care au putut activa sub numele Salis, Salius Salins și Silas. Ar dori să știe dacă nu cumva poreclele acestea sunt nume primite în una, sau alta, dintre organizațiile discrete ori cele secrete, ale perioadei. Apoi, angajatorul a salutat-o pe Adela, și-a pus pe cap pălăria și a plecat.

Trei zile mai apoi, Petru era gazda propriei expoziții de pictură, organizată de sora lui. Acolo, detectiva s-a apropiat de el spunându-i că erau conaționali. L-a întrebat dacă n-are pe cineva în România, care s-o ajute într-o cercetare. El i-a oferit atelierul, ca fata să nu plătească hotel. A doua zi, Adela i-a povestit despre ce e vorba și el s-a gândit imediat la mine, pricepând că mi-ar place subiectul.

– Mulțumesc, i-am zis. Presimțeam că voi intra într-o aventură. Dar spune-mi, Adela are cunoștinţe despre astfel de societăți?

– Nu știu, a zis el. De-aia te rog să o ajuți. Mi-a spus că a umblat pe la Arhive[7] și la Muzeul Brukenthal[8]. A fotografiat multe documente și exponate, dar nu se prea descurcă.

– Nu-i de mirare, i-am zis. E vorba de un caz care, ca toate revoluțiile, nu poate fi rezolvat cu adevărat. Noi am prins evenimentele din 1989. Doar știi bine că nici până în ziua de azi, acestea nu sunt elucidate în întregime. La fel se petrece și cu faptele de la 1784. În timpul evenimentelor Comisia Jankovich[9] anchetează în secret cele petrecute. Arhiva produsă a fost băgată în două lăzi și în martie 1785 a fost dusă la Viena, odată cu plecarea baronului. Conținutul dosarelor a fost ascuns.

– Chiar?

I-am spus că, așa cum se știe, în locul lui Iosif al II-lea, a urmat pe tron frate-său, Leopold al II-lea. E asaltat cu zeci de cereri din partea nobililor transilvăneni, rugându-l să facă lumină. Refuză. Urmează pe tron fiul său, Francisc I, care, iritat de noi cereri de acest fel, citește actele secrete cu privire la eveniment. Apoi a închis dosarele, a poruncit să fie sigilate și nimeni să nu se mai atingă de arhivă. Se zice că ar fi fost depusă la Cancelaria Aulică[10]. Totodată, Francisc I-ul interzice în imperiu activități francmasonice și, așa cum afirmă un important ziar[11] despre această arhivă, nu s-a mai auzit. Mult mai încoace, adică la 1927, s-a declanșat un incendiu la arhivele naționale austriece și o mare cantitate de documente s-au carbonizat.

Petru s-a mirat. I-am spus că în Transilvania toți erau curioși să afle adevărul despre vărsarea de sânge de atunci. Un exemplu pot fi procesele-verbale din 1790-1791 ale Camerei Transilvaniei. În ședința a 10-a se dezbate confiscarea Almanahului scos de tipograful Martin Hohmeister din Sibiu. Acesta fiind membru al lojei sibiene, sigur că știa lucruri ce trebuiau ascunse. Unele au transpirat în respectiva publicație și faptul a incitat. În ședinţa a 18-a s-a hotărât ca să se ceară de la Viena investigația făcută de contele Anton Jankovich. Rezulta că documentele rămase la noi nu erau considerate a fi edificatoare. De exemplu, amestecul rușilor nu e foarte clar.

Apoi vine ședinţa a 24-a. Se cere o nouă investigație asupra revoluțiunii din 1784. Rezultă că la șase ani după evenimente, apăruseră date noi și nobilimea nu mai era mulțumită de felul cum fuseseră prezentate până atunci faptele. Exact ca și în vremea noastră. Cu fiecare an după 1989, apăreau date noi. Cum noi aflăm falsurile emise de București, generațiile de-atunci aflau că însuși guvernatorul Samuel von Brukenthal a făcut ca unele documente să dispară din birourile Guberniului[12].

– Mă îngrozești, a zis.

– O altă metodă a fost falsificarea, prin a traduce greșit spusa anchetaților și a martorilor. Altă metodă a fost sugestia că la confruntări, anumiți martori sunt prezenți, dar dovezi în acest sens nu sunt. Cenzura a intrat și ea în joc.

– Ai dovezi?

– Am, i-am zis. La toate aceste tipuri de mistificări. Îți dau doar un exemplu. Medicul oculist Ioan Molnar-Piuaru era coleg în loja sibiană cu tipograful Hohmeister, cât și cu un număr mare de ofițeri care au luat parte la evenimente. Știind românește, a fost trimis cu misiuni clare printre revoluționari. De mâna lui, au rămas două rapoarte. Unul scris în limba română, la Brad, înaintat episcopului Gideon Nichitici care l-a dat ulterior lui Jankovich. Altul e scris în limba germană și predat de oculist lui Michael von Brukenthal, un nepot al guvernatorului și ridicat, în timpul evenimentelor, la rang de comisar guvernamental. Acesta îl transmite Guberniului, de aici ajunge la Cancelaria Aulică și apoi la împărat. Comparându-le, se observă cu ușurință că nu sunt identice. Cel în limba română nu are partea finală. Astfel, nu se poate citi că Molnar-Piuaru avea la el o cruce, ca semn de recunoaștere, ca să poată fi primit printre horieni. Adică, țăranii adepți lui Horia.

– Nu înțeleg, a zis Petru.

I-am spus că evenimentele revoluționare trebuiau să înceapă la 1 mai 1785 printr-o vesperă asemănătoare cu cea „siciliană din 1282 sau cu noaptea St. Bartolomeu din 1572"[13]. Adică, în noaptea stabilită, toți nobilii maghiari urmau să fie omorâți în paturile lor. Dar din motive neelucidate, vărsarea de sânge a început duminică 31 octombrie 1784, cu mobilizarea pe care Crișan a ordonat-o țăranilor la Mesteacăn, sub supravegherea discretă a unui ins necunoscut[14]. Și se termină marți, 14 decembrie 1784, cu zisa lui Horia către căpitanul său Vasile Zgârciu că împotriva armatei împăratului nu vor lupta și cu cerința ca omul să formeze o gardă care să-l conducă împreună cu Cloșca la graniță, ca să plece la Viena. În această perioadă, de circa o lună și jumătate, s-a consumat totul.

E vorba de trei etape: a) Prima parte a revoluției se încheie vineri, 12 noiembrie, la Tibru, unde Cloșca face un armistițiu cu armata, reprezentată de vice colonelul Anton Schultz von Leichtenthal ajutat de locotenentul Xaverius Probst, care vorbea românește și era folosit inclusiv ca traducător. b) Armistițiul durează până vineri 19 noiembrie, când cei doi ofițeri se vor întâlni iarăși la Câmpeni, cu țăranii. c) Ultima parte, când trupele țărănești sunt decimate atât de armata imperială cât și de milițiile înarmate, formate de nobilii maghiari.

Ei, toate aceste etape sunt marcate de simbolul cruce, ca semn de recunoaștere în relațiile dintre armata de țărani a lui Horia cu armata imperială și, pe de altă parte, cu guvernul transilvan. După întâlnirea de la Câmpeni, colaborarea s-a terminat. Faptul că existase o înțelegere între horieni și armată, cât și între horieni și guvern, trebuia ascuns.

– Tu-mi spui că nu toți țăranii erau horieni?!

– Exact, i-am zis. Pe lângă cei pregătiți din timp pentru a pune mâna pe arme și lângă care erau sosiți instructori imperiali, se aflau sate întregi care nu vroiau să participe la revoluție. Dar când măcelul era început, au apărut țărani care luptau, omorau, jefuiau și ei, putând fi împărțiți în categorii: 1) necunoscuți, 2) intrați în vâltoare sub amenințarea horienilor și deci din teamă de aceștia, 3) evadații din închisori și ocne, lotrii din păduri, 4) benzi ad-hoc formate, toate cu dorința de a prăda și a se îmbogăți. Conducătorii cunoscuți scăpaseră situația de sub control, cum corect zice Crișan în timpul interogatoriului[15].

– N-am știut, a zis el. Din ce am învățat la istorie, reieșea că toți țăranii, supărați pe exploatare, s-au răsculat.

– Nicolae Densușianu nu a fost influențat de politic, dar fiind ardelean, este influențat de naționalism și scapă voit, sau nu, anumite nuanțe. David Prodan și-a elaborat masiva sa lucrare[16], în timpul cât proletcultismul era în vigoare. A trebuit să vadă în activitățile revoluționare, doar rodul exploatării țăranilor și pe aceștia, ca unici realizatori ai evenimentelor. La fel cu Horia. Istoricii se încăpățânează să-l prezinte ca țăran, pe când lucrurile pot sta altfel.

– Dar s-au scris sute de cărți despre acest eveniment, a zis el. Autorii au fost nebuni, ca să consume timp și energie, știind de la capăt că nu pot prezenta cititorului întregul adevăr?

– Tot ce au produs istoricii își are ca bază documentele la care publicul are acces. Părțile neclare ale evenimentelor, datorate lipsei documentației, sunt umplute cu păreri, care pot fi apropiate, sau nu, realității, în funcție de viziunea, logica și deontologia profesională a autorului, asupra felului cum trebuie să umple golurile respective. Dar adesea, aceste goluri nu sunt umplute.

– Poţi dovedi?

Am zâmbit pentru că simțeam cum Petru se cam aprinsese. I-am spus că există o cronologie a delegațiilor țăranilor la Viena[17] și a întâlnirii lor cu împăratul, dar în registrul audiențelor imperiale nu se află notate aceste delegații și nici numele participanților. Dovada că Iosif al II-lea îl cunoștea și îl plăcea pe Horia vine de la prusaci, care notează într-un raport că împăratul, întrebat fiind despre acest român, a spus[18]: „e un om interesant: să mi-l aducă din nou la Viena să vorbesc cu dânsul". Apoi, corespondența Iosif-Leopold cuprinde citatul: „acest coquin pretinde că are un document de la mine, nu i-am dat niciodată așa ceva"[19].

I-am mai spus că în ce privește călătoria din 1782, apare o ciudățenie. Unii istoricii îl știu pe Horia la Viena, dar spionul Incze Alexa raportează că l-a văzut în târgul de la Câmpeni[20]. Nu au aprofundat acest aspect pentru că le-ar fi reieșit existența a doi Horia. S-au temut că își strică prestigiul de istorici, contrazicând părerile anterioare și din această cauză, aspectul declarațiilor lui Incze a rămas nerezolvat.

Cu călătoria din 1783, la fel. Istoricul Ioan Chindriș a descoperit un toast ținut în limba română la agapa[21] unei loji francmasonice vieneze, în prima parte a pomenitului an. Un nepriceput s-a apucat să scrie o carte pe acest subiect, arătând că toastul nu poate fi al lui Horia pentru că la acea dată nu era în Viena. Dar Horia a făcut două călătorii în capitală în acel an, prima dintre ele fiind în jurul lunii mai[22].

Nicolae Iorga a mai afirmat în studiul său că, atunci când știm mai multe numele a cuiva, nu știm care e cel adevărat și astfel am ajuns la cea mai incredibilă situație cu privire la cei trei eroi. Credem că știm cine erau, dar adevărul e că doar bănuim. Oricum, Iorga lasă să se înțeleagă că acesta e motivul pentru care nu aprofundează subiectul[23].

– Serios?

– Foarte serios, am zis. Ca să trecem la afirmațiile angajatorului detectivei, cu privire la implicările masoneriei, trebuie spus că istoricii recunosc faptul că mulți din jurul lui Horia erau adepți ai Artei Regale[24], dar nu aprofundează aspectul. A venit însă anul 1998, când pomenitul Ioan Chindriș a publicat studiul Horea și masoneria?[25]. De-atunci, au apărut zeci de articole și chiar cartea celui care nu cunoaște date despre Horia, dar scrie cu privire la el. Totuși, rezultatele au fost firave.

– De ce?

– Simplu, i-am zis. Organizațiile secrete nu păstrează nimic scris, că de-aia sunt secrete.

– Corect.

– Organizații discrete, de tipul francmasoneriei, iluminaților, rozacrucienilor etc., nu păstrează nici ele în arhive, documente compromițătoare. Găsești fapte, din care poți să deduci anumite intenții ale unei obediențe sau alta. Găsești numele unor membri, activități caritabile, înființarea unor instituții, găsești chiar ritualuri sau lista de meniuri a unei agape sau alta, dar nu și date despre pregătirea unor evenimente sociale, de genul revoluțiilor. Dar, cum zicea acel angajator, masonii ca și restul organizațiilor discrete, transmit adesea prin simboluri și alfabete codificate, anumite secrete pe care le cunosc și nu vor, sau nu le este permis să le spună pe șleau. E ca și în pictura Libertatea conduce poporul, închinată de Eugen Delacroix revoluției din iulie 1830:

Căciula frigiană e pe capul Mariannei. Iată că avem deja vechiul simbol al libertății, iar numele femeii denotă că e din popor, reprezentând astfel Franța și republica[26]. Morții prezentați în prim plan sunt un civil și un militar. Civilul are dezvelită o parte a pieptului și gamba stângă, militarul e cu un picior descălțat, cele trei elemente fiind indicații spre ritualuri masonice. Apoi, apare un singur joben. Aceasta e o trimitere la jobenul venerabilului, ins care prin excepție avea voie să poarte așa ceva în lojă, conform instrucțiunilor perioadei prezente pe tablou. Astfel e introdusă și loja masonică în sugestii. Rezultă un mesaj de forma că libertatea și republica în Franța au fost aduse de francmasoni, civili și militari, care au luptat în sânul poporului, împotriva despotismului, mulți dintre ei murind pentru acest țel. Dar fără documente, istoricii nu vor accepta niciodată că lucrurile așa stau.

– Pricep, a zis Petru.

– Mă rog, privind desfășurarea evenimentelor de la 1784-1785 se observă cu ușurință că anumite organizații ale vremii și-au punctat prezența. Există o mulțime de elemente care fac referire la ele. Le găsești, de exemplu, în portretele conducătorilor, în felul arestării, în testamentele lăsate, în modul în care au fost executați. Pentru mine, înțelegerea corectă a acestor simboluri valorează la fel ca și documentul scris. Dar, încă o dată, pentru știinţa istorie, nu sunt valabile.

– Poate că tu și Adela veți face un pas înainte.

– Adică?

– Poate că veți găsi elemente care să convingă istoria că trebuie noi cercetări.

– Poate, am zis.

2.

Stricta Observanță Templieră

Ajuns la atelierul pictorului, am sunat la sonerie. Adela mi-a deschis ușa și am văzut că era îmbrăcată cu pantaloni scurți și o cămașă bărbătească, găsită, desigur, prin dulapul pictorului. Mi-a făcut semn că mă poftește înăuntru. Trecând de ea, am simțit miros de cafea în încăpere și am auzit-o zicându-mi că a fost deja înștiințată de Petru despre sosirea mea. Dar, mai ales, despre faptul că doresc să o ajut și este foarte încântată de acest lucru.

– La fel, i-am zis.

– De ce? m-a întrebat ea. Poate aveai altele de făcut.

Nu vă închipuiți că era o Angela Lansbury jucând rolul Jessica Fletcher, pentru că Adela n-avea încă treizeci de ani, era brunetă și purta părul căzut pe umeri, încât mă întrebam cum de nu-i este frică de acest dezavantaj, în cazul unei lupe fizice, posibilă muncii de detectiv. În rest, avea ochii verzi și, după forma pulpelor, se vedea că făcuse coregrafie.

– E adevărat că aveam, i-am răspuns, lăsând sacoșa pe podea și îndreptându-mă spre unul din fotoliile vechi, în care șezusem de nenumărate ori. Teoretic, peste două ore și jumătate, ar trebui să fiu într-un tren. Dar în urma discuției cu Petru, am realizat că am ocazia să-mi verific și eu părerea, despre evenimentele de-atunci.

– Perfect, a zis ea. Cunoști atelierul?

– Da.

– Care cameră o alegi?

– Nici una, i-am zis, privind cum așezase pe niște șevalete portretele celor trei eroi. Voi dormi la hotelul Împăratul Romanilor. E peste drum de-aici, deci, suntem aproape. Hai să începem treaba. Ai un reportofon?

– Da, a răspuns ea.

În timp ce ea mă servea cu o cafea, mi-am aprins o țigară și i-am spus că lojile Transilvaniei activau în obediența numită Stricta Observanță Templieră. Asta înseamnă că o prezentare a acesteia e binevenită. A aplecat din cap că e de acord. A verificat funcționalitatea reportofonului și, așezându-mă mai confortabil în fotoliu, i-am povestit că această masonerie mai e numită și neotemplieră, fiind strict legată de baronul german Karel Gotthelf von Hund und Altengrotkau.

Ea a pornit reportofonul și eu am continuat, zicând că în 1741, acesta avea vârsta de 19 de ani și participa la ceremonia de încoronare a regelui Carol al VII-lea, ținută la Frankfurt pe Main. Câteva zile mai apoi, în timpul unui bal, o femeie s-a apropiat de el și i-a propus ceva palpitant: să devină francmason al ritului templier. Von Hund știa câte ceva despre subiect, pentru că citise și comentase cu alții Discursul cavalerului Andrew Michael Ramsay[27]. A aplecat din cap, în semn că e de acord. Din spatele evantaiului, buzele rujate ale femeii au mai șoptit numele prințului moștenitor Stuart[28]. Astfel s-a făcut că, într-o seară a anului 1742, baronul s-a prezentat la o adresă din Paris.

Acolo a fost trecut printr-un ritual deosebit, un superior necunoscut, purtând titlul Eques a penna rubra[29] conducând inițierea, ascuns după o mască. De față fiind lorzii Clifford Chudleigh și Earl de Klimarnock. La terminarea lucrărilor a avut loc agapa participanților. La un moment ales, necunoscutul s-a ridicat în picioare. Toți cei prezenți au încremenit. Von Hund a fost invitat să se ridice și el. Ajuns în poziție de drepți, acesta l-a felicitat pentru inițiativa de a li se alătura și, ca urmare a inițierii, i-a