Descoperiți milioane de cărți electronice, cărți audio și multe altele cu o perioadă de probă gratuită

Doar $11.99/lună după perioada de probă. Puteți anula oricând.

Indisponibil
Cunoașterea sufletului și a spiritului
Indisponibil
Cunoașterea sufletului și a spiritului
Indisponibil
Cunoașterea sufletului și a spiritului
Cărți electronice272 pagini7 ore

Cunoașterea sufletului și a spiritului

Evaluare: 4 din 5 stele

4/5

()

În prezent indisponibil

În prezent indisponibil

Informații despre cartea electronică

Conferințele cuprinse în volumul de față fac parte dintre cele care au fost prezentate de Rudolf Steiner în fața publicului celui mai larg.

„Berlin a fost punctul de plecare al acestei activități. Ceea ce în alte orașe a fost tratat mai mult sub formă de conferințe izolate a putut fi prezentat aici ca serie de conferințe unitară, temele având legătură unele cu altele. În acest fel, ele au luat caracterul unei introduceri fundamentate din punct de vedere metodic în știința spirituală și au putut conta pe un public ce revenea cu regularitate, pentru că i se părea important să pătrundă tot mai adânc în acele domenii ale cunoașterii care se deschideau în mod nou, pe când celor recent veniți le erau oferite mereu și mereu bazele necesare pentru înțelegerea lucrurilor prezentate.“ – Marie Steiner

Deoarece, neavând timp, Rudolf Steiner nu a putut corecta el însuși stenogramele, față de toate conferințele sale tipărite trebuie să avem rezerva exprimată de el: „Dar va trebui să acceptăm faptul că în multe dintre stenogramele nerevizuite de mine se găsesc lucruri greșite.“

Cele 15 conferințe cuprinse în acest volum, prezentate în cursul iernii 1907/08, constituie a cincea dintre seriile de conferințe publice pe care Rudolf Steiner le-a ținut cu regularitate la Berlin, începând din 1903.

În ele sunt descrise, dacă le rezumăm în câteva cuvinte, următoarele: Raportul dintre știința spirituală și științele naturii nu este unul de opoziție, ci el se bazează pe completarea reciprocă. Știința spirituală extinde cunoașterea și îi dă sufletului uman posibilitatea de a dezvolta facultăți noi. Ea oferă, de asemenea, indicații despre felul cum pot fi evitate aici rătăcirile. În domeniul vieții pur umane sunt discutate opozițiile dintre bărbat și femeie și se arată că în copil se dezvoltă, ca dintr-un boboc, ceea ce provine din sferele veșnice și învinge piedicile puse de ereditate. Esența bolii devine evidentă și în viața conformă spiritului apar puteri de însănătoșire. Sunt create, de asemenea, premisele pentru dobândirea unei mentalități cu adevărat sociale. Omul e transpus într-o ordine cosmică. Întrebările legate de „Dincotro“ și „Încotro“ găsesc un răspuns adecvat conștienței moderne. Viața de după moarte primește o lumină nouă: transformarea puterilor sufletești și viața în sferele spirituale.

LimbăRomână
Data lansării14 iun. 2016
ISBN9786067040180
Indisponibil
Cunoașterea sufletului și a spiritului

Legat de Cunoașterea sufletului și a spiritului

Cărți electronice asociate

New Age și spiritualitate pentru dvs.

Vedeți mai mult

Recenzii pentru Cunoașterea sufletului și a spiritului

Evaluare: 4 din 5 stele
4/5

1 evaluare1 recenzie

Ce părere aveți?

Apăsați pentru evaluare

Recenzia trebuie să aibă cel puțin 10 cuvinte

  • Evaluare: 4 din 5 stele
    4/5
    Destul de interesantă lectura ; nu îți răspunde la întrebări- dacă asta cauți- ,dimpotrivă îți mai ridică altele .
    O introducere într-o lume care îți solicită spirit imaginativ , şi-o minte deschisă lipsită de prejudecăți.

    Mie mi-a stârnit interesul . Totul e posibil. Nu exclud nimic ,şi nu mă ataşez de nimic. O recomand .