În sfârșit, dragostea
4.5/5
()
În prezent indisponibil
În prezent indisponibil
Informații despre cartea electronică
Prințul Ivan al Rusitaniei este nevoit să abandoneze viața fără griji pe care a dus-o până acum și să-și găsească o mireasă – de preferat, foarte frumoasă, tânără și bogată, care să-i ofere un moștenitor. Iar acest lucru trebuie să se întâmple cât mai curând, căci vărul său, prințul Peter, este hotărât să-l împiedice cu orice preț să-și atingă scopul, căci dorința lui de răzbunare este la fel de mare ca și aceea de a-i prelua tronul.
Pericolul îl urmărește pe Ivan din Rusitania la Paris și la Londra, unde prințul o întâlnește pe Lady Cecilia Beaumont, cea care poate să-l ajute să-și găsească mireasa mult dorită. Stilată, bogată și sătulă de vânătorii de zestre, Lady Cecilia a renunțat la visul unei căsătorii din dragoste, așa că își dedică timpul și eforturile clinicii pe care a fondat-o. Însă soarta îi arată că niciodată nu este prea târziu pentru a te îndrăgosti; curând, nu numai inima îi este în pericol, ci și viața, când în cercul ei de prieteni se strecoară fermecătorul prinț Peter și voluptuoasa contesă Natașa – și nici unul nu este cum pare la prima vedere. Ce se întâmplă când Ivan și Cecilia trebuie să lupte pentru propria viață și fericire descoperiți în pasionantul roman al Barbarei Cartland.
Legat de În sfârșit, dragostea
Cărți electronice asociate
Seducerea unui pacatos Evaluare: 4 din 5 stele4/5Aventurile unui Don Juan Evaluare: 5 din 5 stele5/5Cum sa te mariti cu un duce Evaluare: 4 din 5 stele4/5Basmele copilăriei ilustrate de Tony Wolf - Mica sirena și alte povești Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriUltima calatorie Evaluare: 5 din 5 stele5/5Tarina Evaluare: 5 din 5 stele5/5Tentația Evaluare: 4 din 5 stele4/5In bratele altei iubiri Evaluare: 5 din 5 stele5/5Contele Meu Pentru Totdeauna Evaluare: 4 din 5 stele4/5Minunile Sf Sisoe Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriIntentii vinovate Evaluare: 5 din 5 stele5/5Si ingerii iubesc Evaluare: 4 din 5 stele4/5Logodnă de conveniență Evaluare: 5 din 5 stele5/5Iluziile unui secol: 120 de ani in Europa Evaluare: 5 din 5 stele5/5Pariul unui crai Evaluare: 5 din 5 stele5/5Sotia engleza Evaluare: 4 din 5 stele4/5Regii blestemați 6. Crinul și leul Evaluare: 5 din 5 stele5/5Pariul pe iubire Evaluare: 4 din 5 stele4/5Kara Golge (Umbra Neagra) Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriFagaduiala Evaluare: 5 din 5 stele5/5O intalnire neasteptata Evaluare: 5 din 5 stele5/5Dragostea unui pirat Evaluare: 5 din 5 stele5/5Toti Murim Plangand Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriPromite-mi vesnicia Evaluare: 5 din 5 stele5/5Ducele barbar Evaluare: 3 din 5 stele3/5Epopeea dragostei Evaluare: 5 din 5 stele5/5O lady necrutatoare Evaluare: 5 din 5 stele5/5Poveștile de aur ale copilăriei Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriAlexandru Lapusneanu Evaluare: 4 din 5 stele4/5Capitularea Evaluare: 4 din 5 stele4/5
Recenzii pentru În sfârșit, dragostea
9 evaluări0 recenzii