Hotul de visuri

De Mary Balogh

În ajunul balului prilejuit de aniversarea împlinirii vârstei de douăzeci și unu de ani, Cassandra simte că urmează să fie în sfârșit liberă. Scăpată de doliul după tatăl ei și liberă să înceapă o nouă viață în calitate de contesă de Worthing. Cass nu are nici o intenție să se mărite – cel puțin, nu încă. În schimb, plănuiește să-și conducă moșia și să se bucure de independența proaspăt căpătată. Însă la balul de vis al Cassandrei apare un oaspete nepoftit – chipeșul Nigel Wetherby, viconte de Wroxley, care se prezintă drept un prieten al tatălui ei. Cum Cassandra și-a iubit extrem de mult tatăl, este nerăbdătoare să audă povești despre el. Totodată, Nigel este bogat, frumos și extrem de fermecător. Pentru tânăra Cass, el reprezintă cea mai dulce dintre pasiuni, drept pentru care, spre uluirea rudelor sale, acceptă să se mărite după numai o săptămână. Dar Nigel are propriile planuri și, mai ales, secrete întunecate care implică istoria familiei Cassandrei și care ar putea să distrugă pentru totdeauna dragostea lor. Astfel că Nigel se poate dovedi cel mai urât coșmar al ei, dar totodată și visul devenit realitate...

• Limbă: Română
• Editor: Grup Editorial Litera
• Data lansării: 30 iun. 2017
• ISBN: 9786063318726

Previzualizare carte

capitolul 1

Ziua urma să fie nemaipomenit de plină. Se serba o zi de naștere – a douăzeci și una aniversare a lui Lady Cassandra Havelock, contesă de Worthing.

În mod normal, o astfel de aniversare n-ar fi fost atât de importantă pentru o doamnă. Dar asta era o excepție. Răposatul conte de Worthing murise cu un an în urmă, lăsând-o în locul lui pe singura fiică pe unul dintre acele rare domenii ce reveneau drept moștenire pe linie feminină, în lipsa unui succesor pe linie masculină, în ideea că noua contesă va fi păstrătoarea titlului pentru propriul ei fiu. Fratele răposatului conte fusese numit tutorele domnișoarei atâta timp cât era minoră. Nu era măritată și fusese imposibil pentru tutorele ei să-i aranjeze o căsătorie în timpul anului de doliu.

Așadar, aniversarea care urma să fie sărbătorită era un moment de o semnificație colosală. Contesa de Worthing – doar o simplă femeie – avea să-și dobândească majoratul și independența. Nu mai exista nimeni în viața ei – nici un bărbat – cu puterea de a-i rândui viața. Cu toate astea, era un fapt bine stabilit că nici o femeie n-ar putea să-și trăiască viața independent de înțelepciunea superioară a unui bărbat, precum și de îndrumarea lui, în special când acea femeie avea un titlu, era bogată și deținea o vastă moșie în Somersetshire.

Faptul că pe deasupra era și frumoasă, plină de viață și fermecătoare complica și mai tare problema.

Cu toții căzuseră de acord asupra acestei chestiuni – unchiul și fostul ei tutore, mătușile ei și singurul văr bărbat ce era destul de matur pentru a i se permite să-și dea cu părerea.

Trebuiau să se pregătească pentru balul serii – urma să fie cel mai mare bal de care societatea din împrejurimi, dar și vecinii aveau să-și aducă aminte. Va fi acolo o orchestră întreagă și fuseseră invitați atâția oaspeți – care și acceptaseră invitația –, încât se aștepta ca evenimentul să rivalizeze cu unele petreceri mai modeste ale sezonului londonez.

Pe lângă pregătirile pentru bal – și nici una dintre rudele contesei nu voia să admită că greul acestei seri cădea direct pe umerii servitorilor – urma să fie întreaga tevatură a salutării și întreținerii oaspeților pe parcursul după-amiezii, și apoi mai erau și cei care veneau de la mare distanță, așa că nu te puteai aștepta să se întoarcă acasă cu trăsura după ce balul lua sfârșit. Aproape toate camerele libere urmau să fie ocupate.

Odată ce sosea după-amiaza, ziua avea să se desfășoare în propriul său ritm agitat. Toată lumea își dădea seama de asta. Dar dimineața era relativ liberă. Și o întrunire de familie era absolut necesară. Se convocă una în salon. Întreaga problemă – singura de altfel – era subiectul Cassandra.

În mod convenabil, Cassandra însăși lipsea de acasă în acea dimineață. Plecase spre conac pentru a-și vizita verișoara și prietena, distinsa domnișoară Patience Gibbons. Pe lângă asta, mersese acolo pentru o ultimă probă a rochiei pe care urma să o poarte la bal. Croitoreasa și cele două ajutoare ale ei care fuseseră aduse tocmai din Londra pentru a face rochiile de bal pentru toate doamnele fuseseră găzduite la conac și nu la reședință.

Cassandra nu știa de întrunirea de familie ce se ținea în absența ei – și în interesul ei.

Onorabilul domn Cyrus Havelock prezida stând în picioare în fața unui șemineu gol. Nimeni nu-i punea la îndoială rolul conducător, de vreme ce el era singurul frate al răposatului conte și care, mai mult decât atât, ratase titlul cu doar o jumătate de oră, fiind născut ca geamăn mai mic cu exact acel interval de timp. Nu că domnul Havelock ar fi fost iritat în vreun fel de poziția sa inferioară, așa după cum se străduia mai mereu să-și asigure familia. Căpătase o moștenire frumușică la moartea mamei lui, când moșia învecinată, Willow Hall, îi fusese acordată. Și ținea la Cassandra.

Ceilalți membri ai familiei prezenți acolo erau doamna Althea Haverlock, Lady Beatrice Havelock, sora nemăritată a răposatului conte, Lady Matilda Gibbons, văduva baronului Gibbons și de asemenea soră a răposatului conte, și domnul Robin Barr-Hampton, fiul doamnei Havelock din prima căsătorie. Robin nu putea fi numit membru al familiei în sensul strict al cuvântului, dar avea douăzeci și patru de ani, era un moșier respectabil, înstărit și independent, chiar dacă la un nivel mai inferior atât față de tatăl său vitreg, cât și față de vărul său vitreg, și era un tânăr inteligent și prietenos.

― Întrebarea este – începu domnul Havelock după ce atrăsese atenția să fie liniște dregându-și glasul cu un sunet grav și ridicându-se în vârful picioarelor înainte de a reveni din nou pe călcâie, ce să facem cu Cassandra? Își vârî mâna între nasturii vestei lungi de mătase și se uită în jur. Probabil că era un noroc pentru el că, așa cum era la modă, jiletca lungă cu cute laterale și manșete late stătea evazată la poale și nici măcar nu trebuia închisă pe pieptul său lat.

― Eu o să rămân aici cu ea atâta timp cât va avea nevoie de mine, frate, spuse Lady Beatrice pe tonul strident ce o caracteriza. Nu mă mai consider păzitoarea, ci însoțitoarea, prietena și îndrumătoarea ei. O să rămân în aceste trei poziții pentru mulți ani de aici încolo, dacă bunul Dumnezeu o să vrea. Încă nu sunt senilă.

― Fir-ar să fie, Bea, spuse fratele ei, nimănui nu-i trece așa ceva prin cap. Dar ce să facem cu ea, asta este întrebarea.

― Worthing trebuia s-o ia de mult la Londra, spuse Lady Matilda. Beatrice se putea duce ca însoțitoare. M-aș fi dus și eu împreună cu draga de Patience. Am discutat cu el despre asta în rarele ocazii când dădea pe acasă, dar întotdeauna spunea cum Cassandra era prea tânără pentru astfel de frivolități și că-i era mai bine la țară. Cine eram eu să-l contrazic? Dar chiar cred că tu ai fi putut avea o discuție cu el, Cyrus.

― Frivolitate! Domnul Havelock scutură din cap cu o agasată neîncredere. Ce poate fi mai serios decât să i se găsească soț unei fiicei? Nu voia să fie deranjat cu fătuca, asta era chestia. Ar fi trebuit să se mărite de mult.

― Tocmai asta i-am sugerat și eu ultima dată când a fost acasă, dacă-ți aduci aminte, iubitule, spuse doamna Havelock. Londra era locul unde se putea găsi un soț convenabil pentru draga de Cassandra, i-am spus, în special în condițiile moștenirii. E încă greu de crezut, trebuie s-o spun, că acum e contesă de drept și că tot domeniul Kedleston Park e al ei. Sărmana Cassandra, draga de ea – singură de tot.

― Eu mi-am făcut datoria ca tutore al ei în ultimul an, spuse domnul Havelock, ridicându-se din nou în vârful picioarelor înainte de a reveni legănându-se, spre o poziție mai stabilă. Dar am avut mâinile legate. Cu toții am fost în doliu după Worthing până azi. Cum aș fi putut să-i aleg un soț în perioada asta?

― Nu puteai, frate, spuse Lady Beatrice. N-ai nici un motiv să-ți faci vreun reproș. Nici unul din noi n-are. Perioada de tutelă ți s-a terminat, dar ești încă unchiul ei, și noi suntem încă mătușile ei. Avem o răspundere uriașă față de ea.

― Ceea ce ne aduce înapoi la problema noastră, spuse domnul Havelock. Ce să facem cu Cassandra? Nu mai e minoră, are titlul, are în proprietate toate astea – își roti mâna de jur împrejur – și va fi o pradă pentru fiecare vânător de avere din țară. Ascultați-mă bine pe mine! Deja există o duzină de tineri chiar aici, în acest comitat, ce așteaptă ziua de azi cu sufletul la gură.

― Cassandra e o fată inteligentă, spuse Lady Beatrice.

― Ai dreptate când folosești acest cuvânt. Cassandra e o fată, Beatrice, spuse doamna Havelock. E drăguță, dulce, încrezătoare și chiar foarte tânără. Va avea nevoie de multă îndrumare pentru a se feri de vânătorii de avere și a alege un tânăr cumsecade și serios care să fie un bun administrator al moșiei pentru fiul lor.

― Acum e sfârșitul lui mai și prea târziu să fie luată la Londra pentru sezon anul ăsta, spuse domnul Havelock cu un oftat supărat. Poate că ar trebui să planificăm pentru anul viitor. Să-i prezentăm domni de rangul ei, bărbați cu avere proprie. Să se poată uita la ea. Să facem o treabă așa cum se cuvine, așa cum ar fi trebuit să fie făcută cu trei ani sau mai mult în urmă.

― Și eu o s-o iau pe Patience, spuse Lady Matilda. Până atunci o să împlinească nouăsprezece ani. E foarte corect ca fiica unui baron și nepoata unui conte să fie introduse în societate și prezentate la curte. Și s-a făcut frumușică, deși nu atât de drăguță cum e Cassandra, trebuie să admit. Atunci, s-a stabilit, Cyrus?

― O să merg și eu, spuse Lady Beatrice. Tu o să-ți ocupi timpul cu Patience, soră. Eu o să mă îngrijesc de interesele Cassandrei. N-am nici o îndoială că o să fie o partidă superbă.

― Am putea merge și noi, spuse doamna Havelock. O să mergem, Cyrus? O să fim aproape de scumpul de Rupert la școală, iar Amy și cu Hannah o să se bucure să viziteze orașul. În afară de asta, o să-i fie de ajutor să aibă un unchi în locul tatălui pentru a-i alege tineri potriviți și pentru a discuta un aranjament de căsătorie în numele ei. N-am mai fost la Londra de mult timp, într-adevăr.

― Se pare că-i cel mai bun plan, spuse domnul Havelock după ce-și țuguiase buzele și căzuse pe gânduri pentru câteva clipe. Deși până atunci va fi împlinit deja douăzeci și doi de ani. E o vârstă înaintată pentru o femeie nemăritată.

― Asta-i bună! exclamă Lady Beatrice nervoasă. E doar o copilă, frate. Se va crede pur și simplu că ea și familia ei au o atitudine critică. Cassandra e frumoasă, are o poziție și avere destulă ca să nu fi existat nevoia de a pune mâna pe primul tânăr destul de prezentabil care mormăie o ofertă. Va părea și mai atrăgătoare pentru prudența ei. Păi, eu am primit mai multe oferte după ce-am împlinit douăzeci și doi de ani decât am primit vreodată pe când aveam vârsta potrivită de măritiș.

― Cu siguranță că nu vrem să existe aceeași prudență la Cassandra cum ai avut tu, Beatrice, spuse doamna Havelock chicotind. Erai liberă să faci ce vrei cu viața ta. Cassandra are datoria să facă un fiu căruia să-i dea titlul. Sau măcar o fată.

― Păi, atunci e stabilit, spuse domnul Havelock ridicându-se din nou pe vârfuri înainte de a reveni la o poziție mai stabilă. E o ușurare, trebuie să recunosc. O să vorbesc cu fătuca mâine după ce toată tevatura asta cu ziua de naștere s-a isprăvit.

― O, Doamne, dar ați uitat ceva, domnule, spuse Robin Barr-Hampton de la fereastra unde stătuse încă de la începutul întrunirii. Cu toții ați uitat ceva.

Se întoarseră spre el cu sprâncenele ridicate a mirare.

― Cass poate că nu vrea să fie dusă la Londra, spuse Robin. S-ar putea să refuze categoric să meargă acolo. Și începând de azi, are tot dreptul s-o facă. Nu poate fi forțată.

― Dar noi facem planuri pentru binele ei, dragul meu, spuse mama lui.

― S-ar putea să-i displacă profund că alții fac planuri pentru ea, spuse Robin. S-ar putea foarte bine să-i displacă însuși faptul că această întrunire are loc – în casa ei și în absența ei.

― Noi suntem familia ei, Robin, îi reaminti Lady Beatrice. O iubim. Avem tot dreptul să fim îngrijorați în legătură cu fericirea ei viitoare.

― Fir-ar să fie, spuse domnul Havelock ridicându-și o mână să se scarpine pe sub peruca nepudrată și tunsă scurt. Doar nu e ca și cum încercăm s-o mărităm cu un netrebnic de țopârlan bătrân care să-i risipească averea și s-o bată în fiecare zi, Robin. Chiar din contră. Poate să aleagă pe cine vrea, cu condiția ca eu să fiu de acord – cu condiția ca noi să fim de acord. Suntem mai bătrâni și mai înțelepți ca nepoata mea.

― Dar poate că n-o să vă ceară aprobarea, spuse Robin. Nu e deloc obligată s-o facă, domnule, dacă îmi permiteți s-o spun. Mi-ați permite să sugerez un plan alternativ?

Tatăl lui vitreg își țuguie buzele și întreaga atenție se concentră din nou asupra lui Robin.

― Cass n-a fost niciodată la Londra și nici nu și-a exprimat vreo dorință să meargă acolo, spuse Robin. E fericită aici. Cass e întotdeauna fericită. M-aș gândi că e de dorit să se aranjeze lucrurile astfel încât să poată rămâne fericită. Asta se poate îndeplini cel mai bine prin a o ajuta să-și ducă viața exact așa ca până acum și cum a fost dintotdeauna – mă rog, asta e părerea mea.

― Dar nu poate fi fericită dacă rămâne nemăritată, Robin, spuse Lady Matilda și apoi își mușcă buza. Îmi cer scuze, Beatrice.

― Dar eu sunt de acord cu Robin, spuse Lady Beatrice. Celibatul e suficient de bun pentru o femeie cu un caracter puternic, dar Cassandra n-o să fie fericită rămânând nemăritată. Fata asta are nevoie de un bărbat și de copii.

― Mi-aș oferi smerit serviciile pentru ambele. Cass a ținut întotdeauna la mine și eu la ea. Alții poate că mă acuză că aș fi un vânător de avere de vreme ce proprietățile și averea mea sunt mici în comparație cu ale ei. Dar voi toți știți că nu-i adevărat. Aș face-o pe Cass fericită și i-aș oferi protecția masculină de care are nevoie. Aș administra cu grijă proprietatea, atât de dragul ei, cât și pentru fiul nostru. I-aș permite să fie – ei bine, să fie Cass. Aș vrea să-i ofer mâna mea în seara asta, înainte de a fi zăpăcită de vânătorii de avere – și or să vină destui la ușa ei cât de curând. Dar n-aș face-o fără aprobarea dumneavoastră, domnule, sau a ta, mamă, sau a voastră, mătușă Matilda și mătușa Bea.

Reușise să impună tăcerea în încăpere. Toată lumea stătea și pur și simplu se holba la el.

― Dragă, e o ofertă minunată, spuse în cele din urmă mama lui. Știu că ai vrut să spui exact asta. Și e adevărat că tu și Cass ați ținut întotdeauna unul la altul.

― S-ar putea să fie într-adevăr cel mai bun plan dintre toate, spuse Lady Matilda. Cass iubește moșia Kedleston, e adevărat, și s-ar putea să nu-i fie pe plac să fie luată de aici de către un bărbat cu moșii în altă parte a țării. Și te știm ca pe un bărbat onorabil, Robin. Aș îndrăzni să zic că ar fi o căsătorie din dragoste.

― Căsătoria ar putea avea loc în vara asta, spuse Lady Beatrice și n-ar mai trebui să ne trambalăm cu toții la Londra la primăvară. Nu mi-a plăcut niciodată Londra – un loc dezgustător, care miroase urât, plin de cerșetori și de paraziți. Și n-ar mai trebui să mă obișnuiesc cu prezența unui străin în casă după ce Cassandra se mărită. Sunt de acord cu ideea. Ce spui, frate?

Domnul Havelock se uită înspre fiul său vitreg cu gura țuguiată și cu o căutătură încruntată. Se legănă, ridicându-se pe vârfuri.

― Fir-ar să fie, s-ar putea să meargă, spuse el. Te-ai dovedit a fi un bun administrator al propriei tale moșii, Robin. Da, chiar așa, s-ar putea să fie cea mai bună soluție dintre toate. În seara asta, spui tu? Aș putea să fac anunțul la cină. Sau de pe scena orchestrei înainte de sfârșitul balului. Mâine putem vorbi despre contractul de căsătorie, băiete. Azi se întâmplă și așa prea multe. Moșia ta poate fi dată celui de-al doilea fiu al tău. Da, pe Dumnezeul meu, îmi place. Nu mă simțeam prea în largul meu să aștept aproape un an întreg, trebuie să mărturisesc. Putem să facem primele strigări duminică.

― Uitați un singur lucru, domnule, spuse Robin zâmbind.

Toți ochii se îndreptară din nou spre el.

― Cass poate să refuze, spuse el. Are tot dreptul s-o facă.

― Dar nu există absolut nici un motiv pe lumea asta ca s-o facă, dragă, îl asigură mama lui.

Întrunirea se sfârși într-un mod satisfăcător. Familia Cassandrei, cei ce o iubeau și îi doreau fericirea și un viitor asigurat, aranjaseră ambele treburi. Nici unul din ei, cu excepția lui Robin însuși, nu era tulburat de îndoieli în legătură cu faptul că nepoata lor va găsi planul foarte mulțumitor, așa cum era pentru ei.

Cassandra, Lady Worthing, își ridică privirea spre soare și trase adânc în piept aerul proaspăt.

― Mm, spuse ea și se opri în mijlocul cărării acoperite de iarbă, își întinse brațele în lateral și se învârti de jur împrejur, râzând. Nu-i așa că asta e cea mai frumoasă zi dintre toate, Patience?

Verișoara ei se opri și se uită la ea.

― Păi, este o zi minunată, Cass, spuse ea, deși azi de dimineață a plouat. Dar firește că ție ți se pare mai încântătoare ca oricui altcuiva. Azi e ziua ta de naștere.

― Și sunt liberă, spuse Cassandra, făcând încă o piruetă. Juponul și fusta rochiei sale de muselină, deschisă în față, se roti în jurul ei înainte de a se reașeza pe micile cercuri pe care le avea dedesubt. Își îndreptă capul, și borul pălăriei mari de pai, înclinată înspre față peste boneta rotundă din dantelă, îi apără din nou fața de soare.

― Haide, spuse Patience râzând, ce, înainte de asta erai prizonieră, Cass?

― Eram, răspunse Cassandra. Eram în doliu. Nu-i oare absolut de necrezut să te uiți la tine și să nu vezi negrul ăla auster! Dar, desigur, tu n-ai purtat doliu atât de mult timp ca mine. Nu era tatăl tău. Și azi sunt majoră, Patience. S-a terminat cu tutorii. S-a terminat cu bărbații care să-mi conducă viața. Sunt cea mai fericită dintre muritori. Câte alte femei pot să afirme la împlinirea a douăzeci și unu de ani că sunt libere și să vorbească serios?

Cassandra rămăsese la conac multă vreme după ce proba pentru rochie se terminase. Rămăsese exact pentru că era nerăbdătoare să se întoarcă. Dar oaspeții aveau să sosească cel mai devreme la mijlocul după-amiezii și nu era nimic de făcut în sala de bal decât să stea în calea servitorilor, care erau cu mult mai pricepuți decât ea și cărora le dăduse instrucțiuni foarte clare și detaliate. De îndată ce se înapoia în casă, știa, o să fie ca un urs în cușcă. Deși asta era cea mai fericită zi din viața ei, știa prea bine că cea mai fericită parte a zilei va veni în seara asta, cu balul. De-abia aștepta. Și acum era în drum spre casă, urcând dealul de la conac și de-a lungul crângului de tei, până când în depărtare se putu zări grădina de flori în trepte de lângă casă și casa însăși.

― Unchiul Cyrus n-a făcut pe tiranul cu tine, spuse Patience. Ar fi bine, Cass, să nu-ți manifești motivul exuberanței în fața lui.

― Oh, păi nu. Cassandra arăta cuprinsă de mustrări de conștiință. A fost cel mai îngăduitor dintre tutori. N-aș vrea să-l jignesc pentru nimic în lume. Dar să știi că mă tratează ca și cum aș fi copil, Patience. Ca și cum aș fi o nătăfleață. Nu mă ajută deloc faptul că sunt groaznic de scundă și că arăt cu mult mai tânără decât vârsta mea. Poate că aș fi mai mult luată în serios dacă aș avea vreo doi metri înălțime. Râse veselă, și verișoara ei i se alătură.

― Dar e în firea bărbaților să se poarte astfel cu femeile, spuse Patience, și în firea femeilor să fie tratate așa. Nu știu ce m-aș face fără unchiul Cyrus care să vegheze asupra mea. Mama nu-i cea mai practică persoană, deși e neloial din partea mea să spun asta cu glas tare. În afară de asta, Cass, în curând o să ai un alt bărbat care să aibă grijă de tine și care o să-ți placă mai mult decât unchiul, îndrăznesc să spun.

Cassandra se încruntă.

― De ce suntem noi așa de bune prietene? întrebă ea, dar nu așteptă un răspuns. Suntem atât de diferite, Patience. Tu vorbești aici despre un soț, nu-i așa? Toată lumea crede că acum o să aleg pe cineva în mare grabă pentru că n-am altă opțiune. N-aș putea să mă descurc fără un bărbat. M-aș face bucăți. Kedleston s-ar nărui.

― Haide, Cass, spuse verișoara ei, asta cam așa e, nu te-ai putea descurca.

― Aiurea! exclamă Cassandra neelegant. Toate astea sunt ale mele, Patience. Își flutură mâna arătând spre crângul de tei și sugerând o suprafață mai mare dincolo de el. Și azi am libertatea să mă bucur de ce-i al meu așa cum vreau. De ce să renunț la asta pentru un bărbat care să presupună că nu sunt decât o femeie fragilă ce are nevoie de îndrumarea lui superioară? De ce-aș face-o?

― Dar trebuie să te măriți cu cineva, Cass, spuse Patience cu mult bun-simț.

― De ce? întrebă Cassandra. Mătușa Bea nu s-a măritat niciodată și pare a fi cât se poate de fericită așa cum e, nemăritată. Totuși, mătușa Bea are ghinionul de a se baza pe rudele ei pentru un cămin. Eu n-am nici măcar piedica asta în calea fericirii perfecte. Sunt o femeie bogată și am propria mea casă. N-am nici o intenție să mă mărit. Niciodată. Ei bine, poate că nu vreau să zic că n-o să mă mărit niciodată. Dar doar dacă apare cineva foarte deosebit. Nu-l aștept. N-o să mă mărit niciodată doar pentru că așa trebuie.

― Dar, Cass – Patience se uită îngrozită la ea. O să ai nevoie – vreau să zic – nu-ți plac bărbații?

Cassandra râse.

― Bineînțeles că-mi plac, gâsculiță proastă ce ești, spuse ea. Agreez compania bărbaților – sunt adesea cu mult mai amuzanți decât femeile. Îmi place să dansez cu bărbații. Îmi place chiar să flirtez cu ei. Dar nu mi-ar plăcea să fiu în proprietatea unuia dintre ei.

― Nu te gândești la proprietate când te măriți din dragoste, spuse Patience.

― Oh, aș de unde! Cassandra își ridică privirea din nou pe când lăsau crângul de tei în urmă și deasupra lor nu mai era decât cer albastru și lumina soarelui. Oftă mulțumită. Câte persoane cunoști tu, Patience, care s-au căsătorit din dragoste? Mai toate femeile spun că sunt îndrăgostite când se mărită, desigur, și unii dintre bărbați, de asemenea, presupun. Dar destul de repede căsătoria se transformă într-o foarte banală plictiseală. Câteodată partenerii abia dacă se pot suporta unul pe altul chiar înainte ca primul an să se sfârșească.

― Asta nu-i drept, spuse verișoara ei. Unchiul Cyrus și mătușa Althea sunt afectuoși unul față de celălalt.

― Afectuoși! spuse Cassandra disprețuitor. Nu-i nici o scânteie în cuvântul ăsta. Dar descrie la perfecție sentimentele unuia față de celălalt. Nici măcar nu cred că există așa ceva ca dragostea romantică. E doar o iluzie a celor care o doresc sau a celor care trebuie să se căsătorească.

― Greșești, Cass, spuse Patience.

― Bănuiesc că tu știi din proprie experiență, spuse Cassandra. Și apoi se uită la verișoara ei, șocată de idee. Te-ai îndrăgostit, Patience? Ești îndrăgostită?

― Haide, spuse Patience, roșind, ce întrebare mai e și asta, Cass?!

― Ești, spuse Cassandra, izbucnind în râs. Oh, asta-i grozav! Cine e?

Dar Patience se rușină foarte tare.

― Greșești, spuse ea.

― Nu, nu greșesc. Ochii Cassandrei jucau. Și nu fu greu să ghicească cine era drăguțul secret al lui Patience. Fusese legată la ochi să nu observe. Erau prieteni de atâția ani ei trei, încât nici nu-i trecuse prin cap să se gândească la dragoste în ce-i privea pe ei doi. E Rob. Oh, minunat! E destul de chipeș și drăguț, admit asta, Patience, deși poate e un orășean puțin prea serios pentru a fi descris drept spiritual. Dar cu toate astea, oh, da, într-adevăr, e perfect pentru tine! Sunt de acord. Îți dau binecuvântarea mea. Chicoti cu veselie. Și el, el te iubește? Suferă după tine? Trece prin nopți fără de somn, perpelindu-se în patul răvășit, neputând să nu se gândească la tine și tânjind după tine?

Dar Patience nu gustă gluma asta. Se îmbujorase și mai tare și arăta extrem de stânjenită. Cassandra deveni brusc serioasă când văzu efectele tachinării ei. Totul era cât se poate de serios pentru verișoara ei.

― Iartă-mă, spuse ea. Dar e Robin, Patience? Îl iubești?

― Și el nu știe că exist decât ca o verișoară cu mult prea mică pe care s-o suporte, spuse Patience. Nu trebuie să mai spui nimic despre asta, Cass. Și lui n-o să-i sufli nici un cuvânt. Aș muri de umilință.

― Dar ați fi o pereche perfectă, zise Cassandra. De ce nu se gândise oare la asta până acum? De ce nu băgase de seamă? Ea și cu Patience erau prietene foarte apropiate. Dar ea fusese învăluită în întâmplările din propria ei viață tot anul trecut, de la moartea tatălui ei, chiar când împlinise douăzeci de ani. Cât de egoistă și de egocentrică devenise!

― N-o să fie niciodată, spuse Patience, cu o voce aproape supărată. Robin te place pe tine, Cass.

― Pe mine? Cassandra se opri în loc uitându-se uimită la verișoara ei. Firește că mă place. Am fost prieteni și tovarăși de joacă dintotdeauna. Dar nu vrei să spui asta, nu-i așa? Că-i place de mine. E absurd, Patience. Suntem ca frate și soră.

― Și totuși, spuse Patience, nemaifiind nevoie de alte explicații. Dar îndrăznesc să spun că n-o să-ți zică niciodată ceva, Cass. Ești cu mult deasupra lui. Ești contesă. Și proprietara domeniului Kedleston.

Cassandra era cu mult prea uimită pentru a scoate vreun cuvânt preț de câteva clipe.

― Grozav! spuse ea în cele din urmă. Deci tu oftezi după Rob, și Rob oftează după mine, și eu – sunt complet liberă. O să dansez cu Robin în deschiderea balului din seara asta. O să-l înfrunt. Oh, nu, bănuiesc că n-o s-o fac. Ei, drăcie! Acum o să fiu stângace cu el – cu Rob. O să danseze cu tine?

― În partea a doua, spuse Patience.

― Ce bine! spuse Cassandra triumfătoare. Ne-a cerut dansuri la amândouă. Mie din datorie – îndrăznesc să spun că unchiul Cyrus i-a sugerat – și ție din afecțiune.

― Exact pe dos, spuse Patience. Eram acolo când ți-a cerut, îți aduci aminte? Cum să nu-mi ceară și mie?

― La dracu’! spuse iar Cassandra. Dar în fața lor apăru casa, și ea se lumină la față și grăbi pasul. Uite, o trăsură. Nu pot să văd a cui e, tu poți? E prea departe. Deși aș zice că oricum n-aș ști. Oaspeții au început să sosească, iar eu nu sunt acolo să-i întâmpin. Ce mai fel de a-mi începe viața de adult – in absentia. Dar Dexter o să conducă pe toată lumea în camera care trebuie, și toți o să se adune mai târziu pentru ceai în salon. Patience, dacă aș fi ceva mai emoționată, aș plesni cu totul, jur! Cum să te comporți ca o doamnă serioasă și matură când te simți ca un copil entuziast – și arăți exact așa. Ei bine, mâine o să mă transform. Râse veselă.

― O să ajungem acolo imediat, spuse Patience.

― Oricine o fi, a venit cam devreme. Nu cred că ar trebui să te simți vinovată, Cass. Mă întreb cine e. E doar o singură persoană, nu o familie întreagă.

Se zoriră pe pajiștea în pantă spre grădina cu flori în trepte, dar o cotiră înainte de a ajunge acolo, astfel încât să poată intra în casă pe ușa principală.

Cea mai fericită zi a ei era pe cale să înceapă cu adevărat, se gândi Cassandra.

capitolul 2

Raze luminoase de soare se strecurau printre crengile și coronamentul frunzos al bătrânei păduri, urmate de fâșii de umbre mișcătoare pe fața călătorului, așa cum se afla întors spre fereastră. De pe drumul șerpuit și povârnit pe care mergea trăsura sa, putea vedea că pomii se găseau pe amândouă părțile cât vedea cu ochii.

― Doamne! spuse tovarășul său de călătorie așezat pe celălalt loc. Nimic altceva decât blestemații ăștia de copaci acum și în vecii vecilor, amin! E așa cum ți-ai imaginat, nu-i așa, Nige?

― Mm, răspunse Nigel Wetherby, viconte Wroxley, auzind doar pe jumătate ce i se spusese. Nu, cumva diferit, Will. Dar, pe de altă parte, mi-am petrecut toată viața imaginându-mi locul ăsta, fără să-l văd vreodată până acum. Nu-ți poți închipui ceva exact așa cum e în realitate.

Era mai vast, mai impresionant. În minte puteai vedea doar o imagine luminată într-un singur fel. Acum putea simți frunzișul și pământul pe care căzuse ploaia de dimineață. Trase adânc aer în piept și își ținu răsuflarea. Și deși sunetul potcoavelor cailor și al roților trăsurii acoperea aproape toate celelalte sunete, era totuși conștient de ciripitul păsărilor într-o tonalitate mai înaltă decât zgomotele ce predominau.

― E mai întins decât mă așteptam, spuse el.

― Dumnezeule mare! spuse însoțitorul său din nou, cu un dezgust suprem, încrucișându-și brațele peste pieptul masiv.

Totul era masiv la William Stubbs, de la capul ras, aproape chel – refuzase cu fermitate să poarte perucă, numind-o cuib de purici ce ar trebui pusă oriunde altundeva decât pe capul unui om – până la picioarele robuste, ce rivalizau în circumferință cu trunchiurile de copaci pe lângă care treceau. De asemenea, era aproape incredibil de urât, cu un nas ce fusese rupt de nenumărate ori și niciodată pus la loc cum trebuie, dinți mari și gălbejiți, o ureche conopidă și un ochi încă în locașul lui, dar sticlos și aproape fără vedere. Era, așa cum tovarășului și stăpânului său îi plăcea să spună, un tip pe care nu ți-ai dori să-l întâlnești noaptea, pe o alee lăturalnică – sau nici măcar la lumina zilei, la drept vorbind.

Nigel, viconte Wroxley, nu putea fi mai diferit de acesta. Înalt, elegant, chipeș, era de asemenea prototipul eleganței și al rafinamentului, așa cum era îmbrăcat după ultima modă din Londra, cu hainele croite de cel mai priceput și mai scump croitor din oraș. Cineva care nu se uita destul de atent pentru a observa lățimea umerilor și a pieptului pe sub redingota elegantă și vesta brodată, precum și inteligența ascuțită și atotștiutoare din ochii albaștri sub pleoapele grele ar fi putut să-l categorisească drept un filfizon nepăsător.

― Într-adevăr, Will, spuse el, bănuiesc că Dumnezeu are un oarecare amestec în ceea ce privește peisajul. Trebuie să te deprinzi cu ideea de a-ți petrece un timp aici, la țară – ceva mai mult timp, doar dacă nu te decizi să mă părăsești. Dar nu m-aș putea împăca cu ideea asta.

― Nici eu, Nige, spuse neverosimilul valet. Doamne, ți s-ar face felu’ cât ai zice pește, dacă te-aș părăsi.

Nigel ridică din sprâncene și se uită la omul lui cu o superioară răceală, dar nu-i răspunse. Nu-i ardea de conversații lungi. Curiozitatea cu care se uita la priveliștea de dincolo de ferestre era mult prea mare. De fapt, se afla aproape de a-și împlini visul de-o viață, ce devenise mai mult obsesie decât vis pe parcursul ultimilor nouă ani. Ajunsese în punctul culminant al unui lung an de planuri și așteptare autoimpusă – așteptare inutilă dacă e să ne luăm după Will. Dar fusese planul lui și niciodată nu fusese cel care să asculte de sfaturi când acestea erau contrare propriilor sale tendințe.

Se întrebă dacă și acum era prea nerăbdător. Poate că ar fi trebuit să rămână peste noapte la hanul din sat și să aștepte până a doua zi pentru a merge în vizită. Se bărbierise și se îmbrăcase cu grijă în acea dimineață, dar deja era după-amiază. Îi plăcea să arate întotdeauna ca scos din cutie când mergea undeva. Aproape că devenise fanatic în legătură cu asta – adică din clipa când putuse să facă o alegere. Își strânse buzele pentru o clipă, și pleoapele îi coborâră și mai mult peste ochi. Dar nu descinsese la han. Doar își trimisese valetul înăuntru să-i rezerve o cameră. Procedase așa cum se cuvine, credea el. La urma urmei, nu era decât după-amiază și trăise vreme îndelungată doar pentru acest moment. Poate că și-ar fi dat seama că era nervos, dacă ar fi fost obișnuit să se gândească la propriile sentimente în felul acesta.

Bătu darabana pe marginea ferestrei cu degetele lungi și îngrijite, și trase adânc în piept miresmele bogate ale frunzișului și ale pământului, ținând fereastra coborâtă. O mică turmă de căprioare păștea printre copaci, în stânga lui. Observă că nu se speriaseră de sunetul trăsurii. Probabil că erau destul de domesticite. Și apoi deveni conștient de mireasma puternică de rododendron și își îndreptă privirea spre sursa mirosului. Trăsura depăși pădurea și intră într-o zonă mai cultivată a parcului, deși aproape la fel de umbroasă.

În curând, bănuia el, o să vadă casa. Drumul cobora încet, îndepărtându-se de valea în care era satul. Cum era de așteptat, tufele de rododendron și alte tufișuri cultivate fură lăsate în urmă,