Casnica
3/5
()
În prezent indisponibil
În prezent indisponibil
Informații despre cartea electronică
Anna Benz amintește de Karenina, combinând în plus senzualitatea periculoasă din 50 de umbre ale lui Grey și disperarea Doamnei Bovary.
Anna Benz, o americancă în vârstă de aproape 40 de ani, locuiește cu soțul său elvețian, Bruno – care este bancher – și cei trei copii mici ai lor într-un orășel liniștit de lângă Zürich. Deși duce o viață prosperă și așezată, Anna simte că e în pragul unui colaps mental. În derivă și incapabilă să comunice cu soțul ei și să-și înțeleagă propriile gânduri și sentimente, Anna încearcă să-și regăsească entuziasmul cu ajutorul unor experiențe noi: cursuri de germană, analiză jungiană și o serie de aventuri sexuale în care intră cu o nonșalanță ce o uimește până și pe ea.
Dar situația devine tot mai apăsătoare și vârtejul de minciuni îi scapă de sub control.
Pentru că a trecut dincolo de limitele moralei, Anna va descoperi că nu mai există întoarcere.
“Un roman de debut despre Anna, o casnică plictisită care, asemenea eroinei cu același nume din romanul lui Tolstoi, se aruncă într-o aventură psihologică și sexuală a autocunoașterii.“ - The Oprah MaMagazine
“Senzual și profund, acest roman extraordinar de bine scris dezvăluie sufletul sfâșiat al unei femei.“ - People
“Cartea lui Essbaum e construită impecabil, meticulos, iar alternanța trecut-prezent e redată cu mare virtuozitate.“ - Chicago Tribune
“În copilărie visam să ajung o romancieră faimoasă. Scriam povești care erau minunate, așa cum sunt invențiile copilăriei, dar sunau îngrozitor. Mai târziu mi-am dat seama că mă pricep la jocul poeziei, apoi versurile au devenit paragrafe…“ - Jill Alexanander Essbaum
Legat de Casnica
Cărți electronice asociate
Interesantii Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriHarta care ma duce la tine Evaluare: 4 din 5 stele4/5O Scânteie De viață Evaluare: 4 din 5 stele4/5Dulce tristete Evaluare: 2 din 5 stele2/5Dragostea târzie a doamnei Ali Evaluare: 5 din 5 stele5/5Marile minciuni nevinovate Evaluare: 5 din 5 stele5/5Biblioteca din Paris Evaluare: 5 din 5 stele5/5La fel de bogat ca regele Evaluare: 5 din 5 stele5/5Lumina din intuneric Evaluare: 5 din 5 stele5/5Ashleys - Vol. III - Aniversare cu năbădăi Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriCaruselul iubirii Evaluare: 2 din 5 stele2/5Algoritmul fericirii Evaluare: 4 din 5 stele4/5Stilista (The Stylist) Evaluare: 3 din 5 stele3/5Maestrul bucătar Evaluare: 2 din 5 stele2/5Dragostea e scrisă în semne Evaluare: 4 din 5 stele4/5Harta sentimentelor Evaluare: 2 din 5 stele2/5Caut suflet pereche Evaluare: 5 din 5 stele5/5Paradisul de la malul mării Evaluare: 3 din 5 stele3/5Nu te împiedica de mine, te implor! - vol 1 Evaluare: 4 din 5 stele4/510 Intalniri aranjate Evaluare: 4 din 5 stele4/5Unde Ai Dispărut, Bernadette? Evaluare: 3 din 5 stele3/5Tot ce ne-am dorit Evaluare: 4 din 5 stele4/5Dincolo de furtună Evaluare: 5 din 5 stele5/5Un cartier select Evaluare: 5 din 5 stele5/5Lista norocoasa Evaluare: 4 din 5 stele4/5Draga Emmie Blue Evaluare: 5 din 5 stele5/5Cele tre1spr3zece motive Evaluare: 4 din 5 stele4/5Ajută-mă să nu dispar Evaluare: 4 din 5 stele4/5Nopțile amantilor Evaluare: 5 din 5 stele5/5Clubul Bonelor Evaluare: 3 din 5 stele3/5
Ficțiune generală pentru dvs.
Acolo unde canta racii Evaluare: 5 din 5 stele5/5Tot albastrul cerului Evaluare: 5 din 5 stele5/5Ticalos la patru ace Evaluare: 5 din 5 stele5/5Respiratia. O noua stiinta a unei arte pierdute Evaluare: 4 din 5 stele4/5Seful Evaluare: 5 din 5 stele5/5O scrisoare pierduta Evaluare: 5 din 5 stele5/5Privind inauntru Evaluare: 5 din 5 stele5/5Morții Mă-tii Evaluare: 4 din 5 stele4/5Fratii mei, dragonii Evaluare: 5 din 5 stele5/5Te iubesc, dar nu pe tine Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriDarul Evaluare: 5 din 5 stele5/5Ajută-mă să nu dispar Evaluare: 4 din 5 stele4/5Autopsia unei asa-zise casnicii banale Evaluare: 4 din 5 stele4/5Fizica tristetii Evaluare: 5 din 5 stele5/5Anatomie: O poveste de iubire Evaluare: 4 din 5 stele4/5Sărmanul Dionis Evaluare: 5 din 5 stele5/5Alegerea Evaluare: 4 din 5 stele4/5Lucruri peste care nu putem trece Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriAmintiri din copilărie Evaluare: 4 din 5 stele4/5Devenirea, intre iad si rai Evaluare: 5 din 5 stele5/5De mana, pe Camino: nimic nu este ceea ce pare Evaluare: 5 din 5 stele5/5Numele celalalt: Septologie I-II Evaluare: 5 din 5 stele5/5Enigma camerei 622 Evaluare: 5 din 5 stele5/5Eu, Claudius, Imparat Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriTot Ce Nu Ti-am Spus Evaluare: 4 din 5 stele4/5Filosofia inconstientului Evaluare: 5 din 5 stele5/5Omul care voia sa fie fericit Evaluare: 5 din 5 stele5/5Inimi cicatrizate Evaluare: 4 din 5 stele4/5Taina povestitoarei Evaluare: 5 din 5 stele5/5Orbi Evaluare: 4 din 5 stele4/5
Recenzii pentru Casnica
11 evaluări0 recenzii