Dreptul la viata - teorie, legislatie si practica-

De aurelia petrea

Cartea abordeaza pe larg integrarea conceptului " de Drept la viata" atit in legislatie cit si practica, precum si racordarea acestuia cu legislatia europeana. Se axeaza pe problematicile legislative ale " Frontierelor dreptului la viata" si vine cu propuneri de modificare legislativa in scopul facilitarii proceselor judecatoresti ce vizeaza acest subiect. Vine cu numeroase exemple din Jurisprudenta CEDO, precum si cu dezbateri teoretico-practice! Isi propune, dupa o ampla analiza,  sa dea raspuns la intrebarile: De unde si cind incepe acest drept? Exista oare si un drept de a muri? Este cumva legea cea care defineste persoana? sau calitatea de fiinta umana este apriorica legii si statului insusi?

• Limbă: Română
• Editor: aurelia petrea
• Data lansării: 11 nov. 2015
• ISBN: 9786065754966

Previzualizare carte

DREPTUL LA VIAȚĂ

- TEORIE, LEGISLAȚIE ȘI PRACTICĂ -

Iași, 2015

CUPRINS

––––––––

INTRODUCERE.....................................................

CAPITOLUL I: EVOLUȚIA ISTORICĂ A

REGLEMENTĂRILOR PRIVIND DREPTUL LA VIAȚĂ ÎN

PRINCIPALELE INSTRUMENTE JURIDICE

INTERNAȚIONALE..............................................

1.1. CONȚINUTUL ȘI DELIMITĂRILE CONCEPTUALE

PRIVIND DREPTUL LA VIAȚĂ............................

1.2. RESTRÂNGERILE ADUSE DREPTULUI LA VIAȚĂ 

CAPITOLUL II: DREPTUL LA VIAȚĂ ÎN LEGISLAȚIA

REPUBLICII MOLDOVA.....................................

2.1. REFLECTAREA CONCEPTULUI DE DREPT LA VIAȚĂ

ÎN CONSTITUȚIA ȘI LEGISLAȚIA PENALĂ A REPUBLICII

MOLDOVA.........................................................

2.2. FRONTIERELE DREPTULUI LA VIAȚĂ.........

2.2.1. Prima frontieră a dreptului la viață.....

2.2.2. Ultima frontieră a dreptului la viață....

CAPITOLUL III: DREPTUL LA VIAȚĂ ÎN

JURISPRUDENȚA CURȚII EUROPENE A DREPTURILOR

OMULUI..............................................................

3.1. NATURA JURIDICĂ A DREPTULUI LA VIAȚĂ 

3.1.1. Dreptul personal la viață.......................

3.1.2. Dreptul detașat la viață.........................

3.2. OBLIGAȚIILE STATELOR ÎN RAPORT DE

RESPECTAREA DREPTULUI LA VIAȚĂ...............

3.3. HOTĂRÂRILE CEDO PRONUNȚATE ÎMPOTRIVA

REPUBLICII MOLDOVA  PRIVIND ÎNCĂLCAREA

DREPTULUI LA VIAȚĂ......................................

CONCLUZII.........................................................

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI.........................

BIBLIOGRAFIE....................................................

SUMMARY.........................................................

INTRODUCERE

––––––––

Dintotdeauna, viața umană a reprezentat o valoare socială incontestabilă, indiferent de etapa de dezvoltare istorică a societății sau de situația economică și politică a oricărui stat. Chiar dacă, la prima vedere, s-ar părea că subiectul viața și moartea omului reprezintă un subiect destul de vulnerabil din punct de vedere juridic ori unul al cărui specific este deja cunoscut, problema vizând aprecierea calității vieții umane și luarea deciziei cu privire la lipsirea de viață a omului în anumite circumstanțe specifice rămâne absolut nedeterminată. Este vorba despre nucleul dur al drepturilor omului, dreptul garantat fiind un drept inalienabil al ființei umane.

În ciuda valorii sale de necontestat, dreptul la viață rămâne ambiguu în ceea ce privește domeniul pe care îl protejează, elementele, care se bucură de protecția sa, fiind susceptibile de a da naștere mai multor întrebări: o persoană poate dispune de dreptul său la viață? Când începe și când se termină dreptul la viață? Pe lângă dreptul la viață există și un drept de a muri?, întrebări, la care ne propunem să răspundem în cadrul studiului nostru, ce apare ca o încercare de actualizare teoretico-științifică și practică în acest domeniu.

Actualitatea temei de investigație este dată și de legătura dintre dreptul la viață și dreptul penal, care este una semnificativă, deoarece Codul penal incriminează câteva categorii de infracțiuni, care pot aduce unele atingeri acesteia.

Cu toate că în calitate de obiect al infracțiunilor contra vieții este recunoscută viața persoanei, dreptul la viață rămâne o valoare care la fel poate suferi în urma atentatelor criminale. Deseori, în

literatura de specialitate se discută corelația sau legătura dintre fapte infracționale ca genocidul, provocarea ilegală a avortului, eutanasia, pruncuciderea și dreptul la viață, posibilitatea influențării reciproce și coexistenței lor. De altfel, problema eutanasiei și avortului implică și examinarea conotațiilor juridico-practice în legătură cu realizarea liberă a drepturilor fundamentale ale omului și, în particular, a dreptului la viață.

Ocupând locul central în ierarhia tuturor drepturilor civile subiective prevăzute de legislația în vigoare, fiind după natura sa juridică strict personal, absolut, exclusiv și inalienabil, dreptul la viață se atribuie, cum corect se menționează în literatură, la drepturile personale nemateriale, care asigură existența fizică a persoanei.

Deși dreptul la viață este amplu analizat în instrumentele juridice cu caracter național și internațional, noțiunea de viață nu a fost definită în aceste instrumente juridice, conținutul său rămâne, astfel, incert, deoarece viața însăși nu este definită. Curtea atunci când a fost confruntată direct cu limitele ce stabilesc frontierele vieții, a dat întotdeauna dovadă de prudență deosebită, menționând că statele părți au o marjă de apreciere. Astfel, este greu de înțeles de ce Curtea refuză să stabilească un numitor comun în această materie, lăsarea la latitudinea statelor neputând să contribuie la atingerea obiectivelor Convenției. Problema frontierelor vieții este una care prezintă implicații morale, religioase și sociale puternice, iar o viziune comună a statelor europene asupra acesteia lipsește, iată de ce Statele, atunci când intră în conflict două drepturi, și anume dreptul personal la viață și dreptul detașat al statului, sunt chemate să traseze o linie de echilibru între aceste două drepturi, însă această linie de echilibru nu poate consta într-o legislație

care să aibă ca scop imposibilitatea exercitării dreptului personal la viață. Iată de ce, lipsa unei poziții comune privind limitele dreptului la viață, adică de când începe și unde se finisează protecția juridico-penală a acestui drept, dă naștere unor interpretări diferite, dar care poate avea drept consecință încălcarea unui drept sacru - Dreptul la viață. De aici rezidă importanța și necesitatea analizei juridice, multilaterale a dreptului în cauză, precum și implicațiile juridice pe care le poate avea în dreptul intern.

Prin lucrarea prezentă mi-am propus analizarea și interpretarea atât a prevederilor normative, cât și a opiniilor doctrinarilor: Vlădoiu M., Chiriță R., Vidaicu M., Florea V. etc, realizate atât în literatura de specialitate din Republica Moldova, cât și din alte țări, ca mai apoi, raportând constatările făcute la practica CEDO să deducem anumite idei progresiste vizând interpretarea și aplicarea justă a normelor în vigoare privind dreptul la viață vis-a-vis de subiectul propus și a constata anumite lacune, coliziuni, inexactități referitoare la subiectul supus investigației științifice, de a formula propuneri și recomandări, inclusiv cu caracter de lege ferenda. Scopurile trasate sunt intermediate de obiectivele cercetării, la care am referit examinarea complexă a următoarelor elemente de bază:

-Conținutul și delimitările conceptuale ale dreptului la

viață

-  Frontierele vieții

-  Natura juridică a dreptului la viață: dreptul personal la viață și dreptul detașat la viață

-  Protecția juridică a dreptului la viață prin legislația penală a Republicii Moldova

-  Obligațiile statelor privind dreptul la viață

- Jurisprudența CEDO și Hotărârile pronunțate de către aceasta conta Republicii Moldova privind încălcarea dreptului la viață(art.2 CEDO).

Progresele realizate în domeniul științelor medicale și în domeniul științelor juridice au impus, însă, o opinie, potrivit căreia apariția dreptului la viață se situează în momentul declanșării procesului biologic al nașterii. În sprijinul acestei teze, vin cu argumente medici de diferite specialități, care opinează, că moartea violentă a nou-născutului se poate produce intrauterin (antepartum), deci înainte de naștere, în timpul nașterii (perinatal) și după naștere (postpartum).

O altă legitate faptică este constatarea momentului sfârșitului vieții și survenirii morții, după care apărarea vieții persoanei este lipsită de esență, deoarece nu mai există.

Momentul final al vieții unei persoane este și el o problemă încă discutată în medicină. Momentul, din care omul este considerat mort, interesează, de asemenea, teoria dreptului penal, deoarece corpul persoanei, care este deja moartă, la fel ca și cel al persoanei nenăscute, nu poate fi obiect material al omorului.

Stabilirea criteriilor morții are incidență asupra soluționării unei serii de probleme cu adânci implicații social-juridice, alături de cele penale.

Conform definiției medico-legale „Moartea reprezintă o dereglare integrală și ireversibilă a proceselor vitale ale organismului, care condiționează stingerea activității biologice a tuturor țesuturilor și organelor".

Ca moment de sfârșit al vieții este moartea biologică, adică o asemenea stare a organismului uman, în care totalmente este întreruptă activitatea cardiacă și în acest context a început

procesul leziunilor ireversibile la nivelul sistemului nervos central.

În rândul elementelor novatorii se potrivesc și propunerile de lege-ferenda, făcute pe marginea cercetărilor realizate.

Lucrarea reprezintă o cercetare juridică integră după conținut a unor probleme ce ridică multiple polemici ca: pedeapsa capitală, avortul, eutanasia, transplantul de țesuturi și organe vizavi de protecția juridică a dreptului la viață. Pe lângă faptul că au fost analizate opiniile existente în literatura de specialitate autohtonă, s-a făcut referire și la modalitățile de abordare a acestor probleme și în alte state, analizându-se atât jurisprudența acestora, cat și jurisprudența CEDO, care dă o interpretare teleologică și în același timp evolutivă a Convenției văzută ca un