Reconquista: Șapte secole de luptă pentru recucerirea creștină a Peninsulei Iberice

De Romain Parmentier

Reconquista, lupta religioasă de secole pentru eliberarea Peninsulei Iberice de sub dominația musulmană, s-a încheiat la 6 ianuarie 1492, odată cu intrarea victorioasă a lui Isabel I și Ferdinand al III-lea în orașul Granada, ultima fortăreață musulmană a Spaniei. Țara era acum unită, atât din punct de vedere religios, cât și politic, și era pe cale să devină o putere maritimă colosală. Până atunci, al-Andalus fusese un centru multicultural în care musulmanii, evreii și creștinii coexistau. Dar Spania musulmană era divizată din punct de vedere politic, iar regatele creștine au profitat de acest lucru pentru a-și recupera treptat teritoriul pierdut. Pătrundeți în inima recuceririlor peninsulei, care au durat câteva secole și au marcat începutul expansiunii sale în Lumea Nouă.

• Limbă: Română
• Editor: 50Minutes.com (RO)
• Data lansării: 10 mar. 2023
• ISBN: 9782808666695

Previzualizare carte

CONTEXT

SFÂRȘITUL REGATULUI VIZIGOȚILOR

Ca parte a Imperiului Roman, Peninsula Iberică, ca și alte regiuni ale imperiului, a suferit șocul invaziilor barbare la sfârșitul secolului al IV-LEAe și în SECOLUL AL V-LEAe . Vandalii, alanii și suevii au fost primii care au devastat zona, înainte de a fi alungați de vizigoți, aliați ai împăratului roman de vest Honorius (384-423). Vizigoții și-au stabilit treptat dominația asupra întregii peninsule începând cu secolul al XVI-lea (e ). Constituit inițial ca un fœdus (regat federat) loial Romei, regatul vizigoților a devenit independent odată cu căderea Imperiului Roman de Apus în 476.

La începutul secolului al VII-LEAe, vizigoții au unificat întreaga Peninsulă Iberică și au instaurat catolicismul. Profitând și exploatând moștenirea juridică și administrativă lăsată de romani, regatul vizigot al Spaniei a fost, la acea vreme, cea mai strălucită monarhie din Europa. Principiul electiv al regalității a fost totuși punctul slab al acesteia. Coroana nu era ereditară și era numită de către episcopii și nobilii țării. Prin urmare, fiecare schimbare de domnie favorizează disensiunile între diferitele clanuri ale aristocrației. Combinat cu recolte slabe și mai multe epidemii, acest sistem a dus la ruinarea regatului la începutul secolului al VIII-LEA

.

e

CUCERIREA MUSULMANĂ

În 710, urcarea pe tronul vizigoților a regelui Rodriguez (mort în 711) a provocat o puternică opoziție din partea clanului moștenitorilor regelui precedent Wittiza (mort în 709 sau 710). Acesta din urmă, hotărât să recâștige puterea, a făcut apel la musulmanii din Africa de Nord pentru a-și atinge scopurile. Acesta din urmă, în plină expansiune teritorială de la revelațiile profetului Mahomed (570-632) din 612, tocmai încheiase cucerirea Maghrebului. Sub comanda lui Tariq ibn Ziyad (un șef berber care a murit în jurul anului 720), un contingent de 7.000 de oameni a traversat Strâmtoarea Gibraltar în aprilie 711. Informat de această invazie, regele Rodrigue s-a grăbit imediat să întâmpine armata. Dar noul rege a fost trădat de soldații săi și a murit sub asaltul musulmanilor în timpul bătăliei de la Guadalete (iulie 711). Profitând de această oportunitate pentru a extinde Imperiul Islamic, Tariq ibn Ziyad a continuat cucerirea