Entropia Universului

De Igor Stoica

Prezenta monografie „Entropia universului” este o lucrare cu caracter de popularizare, dar cu multiple componente științifice interdisciplinare din fizică și matematică, filozofie, istorie și religie. Ea prezintă interes incontestabil pentru un cerc larg de cititori. În pofida faptului că noi nu putem în nici un mod influența evoluția universului, noi nici nu cunoaștem daca mai există vietăți cu rațiune în univers, în afara celor de pe Pământ, oricum, Omul vrea să înțeleagă originea și mersul lucrurilor în univers, deși acest deziderat ar putea fi, cel mai probabil, irealizabil.
Descrierea balansează între fizică și metafizică cu accent pronunțat pe transcendental. Se evidențiază unitatea și lupta contrariilor în dogmatica miturilor religioase, gândirea conceptuală filozofică și abordarea științifică fizico-matematică cu referință la modelarea cosmologică a universului. Se arată unitatea și contrariile dintre transcendental și material/empiric, între modelarea științifică și analiza transcendentală, bazată pe matematică și logica formală. Deci lucrarea conține o pronunțată componentă filozofică. La nivel macro-cosmic, modelarea universului se bazează pe teoria generală a relativității, iar la nivel micro-cosmic baza o constituie actualul Model Standard al fizicii particulelor elementare. Din punct de vedere al dialecticii, aceste două componente ar trebui să fie tratate într-un mod unitar, dar, la moment, teoriile fizico-matematice nu permit tratarea unitară a interacțiunilor gravitaționale, care sunt descrise prin teoria generală a relativității pe de o parte și interacțiunile electromagnetice, slabe și puternice, care țin de mecanica cuantică și fizica particulelor elementare, pe de altă parte.
Aceste tipuri de interacțiuni sunt descrise în lucrarea dată. Se sugerează că complexitatea problemei rezultă în imposibilitatea rezolvării lor certe. Autorul sugerează că modelarea exactă a universului ar solicita un timp infinit de calcul chiar și în cazul accesibilității tuturor datelor, chiar și cu utilizarea unui supercalculator. De aceea savanții folosesc formule care explică doar anumite fenomene incomplete din complexul originii și evoluției universului. Pe de altă parte, autorul atrage atenția că filosoful german Immanuel Kant în mod pur imaginar a ajuns la concluzii relativiste doar prin intermediul instrumentului logicii, rațiunii și imaginației, fără a cunoaște evenimentul Big Bang-ului sau teoria relativității. Se sugerează ideea că anume acest aspect de analiză transcendentală nu le ajunge savanților cosmologi contemporani în studiul originii și destinului universului.
Analiza teoriei generale a relativității trece ca un fir roșu prin toată lucrarea. Cu siguranță problema este una extrem de complexă.
Ulterior, sub presiunea datelor experimentale descoperite de către marele astronom Edwin Hubble, care demonstrau expansiunea universului, dar și a teoriilor universului în extindere elaborate de către savanții Alexander Friedmann și Georges Leamaitre, Einstein a fost nevoit să abandoneze conceptul universului static și noțiunea de constantă cosmologică, care nu mai era necesară pentru a contrabalansa gravitația unui univers în extindere.
Prin urmare, Einstein totuși a avut dreptate, atunci când a introdus constanta cosmologică, care reprezintă densitatea energiei vidului, datorită căreia universul este în extindere cu accelerare. Importanța constantei cosmologice s-a dovedit a fi mult mai mare, atunci când s-a făcut legătura ei cu „energia întunecată”, care constituie circa 70% din energia-masa universului și asigură expansiunea lui cu accelerare.
______
Recenzie:
Veaceslav Ursachi, doctor habilitat în științe fizico-matematice,
Adjunct conducător al Secției Științe Exacte și Inginerești a Academiei de Științe a Moldovei

• Limbă: Română
• Editor: Igor Stoica
• Data lansării: 20 iun. 2019
• ISBN: 9780463874547

Igor Stoica

Igor Stoica,Author, cosmologist,Researcher,Licensed lawyer, Moldova State University,Chair, Public Association "Integrium".

Previzualizare carte

CZU 113/119

S 88

&#nbsp;

&#nbsp;

Editura GUNIVAS

str. Ion Creangă 62/4, Chișinău MD-2064, Republica Moldova

Tel.: [phone]; 92 71 80. Tel./fax: [phone]

E-mail: [e-mail]

„Entropia universului" de Igor Stoica este o monografie popular-științifică în forma sintezei principalelor ipoteze cosmologice contemporane, despre istoria gândirii și clasificările științifice moderne ale originii universului, problematica modelului standard și a celui relativist în fizică, săgeata timpului și inflația transcendent-cosmologică din punct de vedere entropic.

Autor: Igor Stoica

Redactor-corector: Maria Barbă

Prezentare grafică: Igor Condrea

Machetare: Grig Teodoru

ISBN: 978-9975-3160-3-3

© Text: Igor Stoica, 2019.

© Prezentare grafică: Gunivas, 2019, pentru prezenta ediție.

Toate drepturile rezervate.

Descrierea CIP a Camerei Naționale a Cărții

Stoica, Igor.

Entropia universului / Igor Stoica. – Chişinău : Gunivas, 2019 (Tipogr. „Balacron"). – 192 p. : fig. Referinţe bibliogr.: p. 188-190 (34 tit.) şi în subsol. – 500 ex.

ISBN 978-9975-3160-3-3.

113/119

S 88

Recenzii

I

Prezenta monografie „Entropia universului" este o lucrare cu caracter de popularizare, dar cu multiple componente științifice interdisciplinare din fizică și matematică, filozofie, istorie și religie. Ea prezintă interes incontestabil pentru un cerc larg de cititori. În pofida faptului că noi nu putem în nici un mod influența evoluția universului, noi nici nu cunoaștem daca mai există vietăți cu rațiune în univers, în afara celor de pe Pământ, oricum, Omul vrea să înțeleagă originea și mersul lucrurilor în univers, deși acest deziderat ar putea fi, cel mai probabil, irealizabil. Persistența componentei religioase în viziunea majorității oamenilor, independent de rasă și de nivelul de instruire, asupra lumii, în pofida progresului tehnologiilor și cunoașterii, este un indiciu că acest deziderat este departe de realizare.

Această lucrare, evident, nu poate da răspuns la aceste subiecte de complexitate extremă, dar poate trezi interes cititorului, sau poate oferi unele idei noi cititorului familiarizat într-o oarecare măsură la aceste subiecte. Subiectul principal este originea, evoluția și eventualul destin al universului. Descrierea balansează între fizică și metafizică cu accent pronunțat pe transcendental. Se evidențiază unitatea și lupta contrariilor în dogmatica miturilor religioase, gândirea conceptuală filozofică și abordarea științifică fizico-matematică cu referință la modelarea cosmologică a universului. Se arată unitatea și contrariile dintre transcendental și material/empiric, între modelarea științifică și analiza transcendentală, bazată pe matematică și logica formală. Deci lucrarea conține o pronunțată componentă filozofică. Se arată că transcendentalul poate fi găsit aproape în toate religiile și în toată filosofia dezvoltată de-a lungul timpului. Se arată necesitatea abordării unitare a înțelegerii universului la nivel macro-cosmic și micro-cosmic. La nivel macro-cosmic, modelarea universului se bazează pe teoria generală a relativității, iar la nivel micro-cosmic baza o constituie actualul Model Standard al fizicii particulelor elementare. Din punct de vedere al dialecticii, aceste două componente ar trebui să fie tratate într-un mod unitar, dar, la moment, teoriile fizico-matematice nu permit tratarea unitară a interacțiunilor gravitaționale, care sunt descrise prin teoria generală a relativității pe de o parte și interacțiunile electromagnetice, slabe și puternice, care țin de mecanica cuantică și fizica particulelor elementare, pe de altă parte.

Aceste tipuri de interacțiuni sunt descrise în capitolul 1 al lucrării, care este unul introductiv. Tot în acest capitol se sugerează că complexitatea problemei rezultă în imposibilitatea rezolvării lor certe. Este posibil ca omenirea să nu aibă niciodată acces la totalitatea datelor necesare pentru rezolvarea problemei, chiar din cauza legilor naturii. Autorul sugerează că modelarea exactă a universului ar solicita un timp infinit de calcul chiar și în cazul accesibilității tuturor datelor, chiar și cu utilizarea unui supercalculator. De aceea savanții folosesc formule care explică doar anumite fenomene incomplete din complexul originii și evoluției universului. Pe de altă parte, autorul atrage atenția că filosoful german Immanuel Kant în mod pur imaginar a ajuns la concluzii relativiste doar prin intermediul instrumentului logicii, rațiunii și imaginației, fără a cunoaște evenimentul Big Bang-ului sau teoria relativității. Se sugerează ideea că anume acest aspect de analiză transcendentală nu le ajunge savanților cosmologi contemporani în studiul originii și destinului universului.

Analiza teoriei generale a relativității trece ca un fir roșu prin toată lucrarea. Cu siguranță problema este una extrem de complexă. Aici aș menționa că chiar și marele savant Albert Einstein, fondatorul teoriei generale a relativității, care constituie aparatul matematic al modelării cosmologice, s-a „greșit dublu cu referință la această modelare. Prima oară atunci, când a introdus constanta cosmologică în ecuațiile teoriei generale a relativității pentru a stabiliza universul. La acel moment al cunoașterii se considera că universul este staționar, omogen și infinit. Introducerea constantei cosmologice avea menirea de a contrabalansa efectele gravitației, a evita colapsul universului și a asigura existența unui univers static. De fapt, introducerea acestei constante cosmologice nu asigura echilibrul unui univers static, deoarece orice echilibru este unul instabil. Dacă universul se extinde cât de puțin, această extindere eliberează energia vidului, care amplifică extinderea. În mod similar, o contracție nesemnificativă ar avea ca rezultat amplificarea contracției. Ulterior, sub presiunea datelor experimentale descoperite de către marele astronom Edwin Hubble, care demonstrau expansiunea universului, dar și a teoriilor universului în extindere elaborate de către savanții Alexander Friedmann și Georges Leamaitre, Einstein a fost nevoit să abandoneze conceptul universului static și noțiunea de constantă cosmologică, care nu mai era necesară pentru a contrabalansa gravitația unui univers în extindere. Această abandonare a constantei cosmologice a fost de fapt a doua „greșeală a marelui savant, care nu a mai fost realizată de către dânsul din cauza trecerii în lumea celor drepți. În perioada anilor 30 până la sfârșitul anilor 90 ai secolului trecut majoritatea fizicienilor considerau că constanta cosmologică este egală cu zero. Lucrurile s-au schimbat ulterior cu descoperirea faptului că universul nu doar se extinde, dar se extinde cu accelerare, ceea ce presupune necesitatea unei valori pozitive diferite de zero a constantei cosmologice. Extinderea cu accelerare a universului a fost confirmată prin măsurătorile Radiației Cosmice de Fond, efectele lentilelor gravitaționale, nucleosinteza Big-Bang-ului. Prin urmare, Einstein totuși a avut dreptate, atunci când a introdus constanta cosmologică, care reprezintă densitatea energiei vidului, datorită căreia universul este în extindere cu accelerare. Importanța constantei cosmologice s-a dovedit a fi mult mai mare, atunci când s-a făcut legătura ei cu „energia întunecată", care constituie circa 70% din energia-masa universului și asigură expansiunea lui cu accelerare.

În acest context, în capitolul 1 sunt formulate și unele probleme esențiale cu privire la dimensiunile universului, originile universului și problema timpului, forma, caracteristicile și proprietățile universului, evoluția universului. Sunt analizate diferite modele ale universului, inclusiv cele menționate mai sus. Tot în acest capitol sunt trecute în revistă concepțiile mitologice și religioase ale diferitor popoare cu referință la originea și esența universului, din perspectivă istorică.

După acest capitol introductiv, în care sunt prezentate la general problemele, care urmează a fi discutate, urmează 8 capitole dedicate unor subiecte specifice, cum ar fi transcendentalul în fizica universului și rolul evoluției în călătoriile intergalactice - în capitolul 2; influența geometriei spațiului în conceptul spațiu-timp, introdus de către Albert Einstein privind existența omenirii, în particular cu referință la eventuala ciocnire a galaxiei noastre Calea Lactee cu Andromeda - în capitolul 3. Tot în capitolul 3 sunt discutate principale scenarii de evoluție și eventualul destin al universului. Capitolul 4 este dedicat fenomenului găurilor negre în univers, analizei acestor fenomene, inclusiv din punct de vedere al entropiei. În capitolul 5 autorul discută conceptele fizicii cuantice, conexiunile microcosmului, adică a particulelor elementare, cu macrouniversul. De fapt, din punct de vedere al dialecticii, aceste două componente necesită a fi tratate în unitate, după cum reiese din analiza capitolului 1. Autorul sugerează cu bună dreptate că problemele astrofizicii și cosmologiei pot fi soluționate doar din perspectiva fizicii cuantice. Capitolul 6 este o continuare a capitolului 5, cu interpretări și discuții asupra mecanicii și electrodinamicii cuantice și asupra Modelului Standard al particulelor elementare, care reprezintă o sistematizare a legilor și particulelor din fizica cuantică. În acest capitol se face o analiză a incompletitudinii Modelului Standard, manifestată prin faptul că el descrie și clasifică doar trei din cele patru forțe din fizica particulelor elementare (electromagnetică, slabă, și puternică), forța gravitațională încercând doar a fi conectată la Modelul Standard prin Teoria Strunelor. În consecință, nu au fost descoperite toate tipurile de particule elementare. Capitolul 7 readuce cititorul la problemele filozofice, cu discuții asupra relevantei mitologiei religioase cu referință la originea universului. În capitolul 8 se face o generalizare a ipotezelor contemporane principale referitor la apariția universului. Totodată se arată că teoria cosmologică a entropiei minime reprezintă de asemenea un instrument pentru a explica originea universului. Capitolul 9 poate fi privit ca unul de încheiere, în care se evidențiază raportul dintre civilizație și cosmologie, care stă la baza principalelor descoperiri și elaborări tehnologice ale omenirii.

La finalul acestei recenzii aș menționa optimismul autorului, în raport cu pesimismul exprimat la începutul analizei acestei monografii. Autorul își exprimă convingerea că cunoașterea profundă a legilor naturii va permite civilizației umane să depășească limitele planetare/stelare, mai mult decât atât, va veni un timp, când omenirea va fi capabilă să gestioneze nașterea unor noi universuri locuibile pentru Om, în cazul colapsului actualului univers.

Veaceslav Ursachi,

doctor habilitat în științe fizico-matematice,

Adjunct conducător al Secției Științe Exacte și Inginerești a Academiei de Științe a Moldovei

II

„Entropia universului" de Igor Stoica este o lucrare cu caracter de popularizare a științei și din acest punct de reper se vede că autorul o adresează unui cerc larg de cititori, interesați de problemele cosmologice și care au anumite cunoștințe în astfel de domenii, precum ar fi fizica generală, fizica teoretică și astronomia. Prin modul de expunere a materialului, este cert că monografia, în ansamblu, prezintă o sinteză a principalelor ipoteze științifice în ceea ce privește geneza, dezvoltarea, tendințele evoluției universului, dar și rolul civilizației în abordarea și înțelegerea problemelor ce se impun atât de pregnant în viața cotidiană a fiecăruia dintre noi. Autorul expune în cartea sa mai multe concepte istorice, filosofice și științifice despre geneză, acumulate de omenire de-a lungul timpului, concepte ce nu și-au pierdut actualitatea nici în zilele noastre.

În capitolul I se face o vastă referință bibliografică a concepției cosmologice a originii universului din punct de vedere filosofic și științific, în care se explică ideea Big Bang-ului. Sunt abordate științific noțiunile de bază ale tipurilor interacțiunilor fizice, reieșind din rezultatele cercetărilor efectuate în diferite centre științifice mondiale. Tot în acest capitol se vorbește și despre originea universului din punct de vedere al diferitelor curente religioase: creștinism, budism, islam etc.

În capitolul II autorul face referință la diferite teorii științifice din fizica universului prin utilizarea noțiunilor de transcendental, raționament abstract, logică formală de inducție etc. Tot aici se vorbește despre universuri paralele, principul primar al ordinii-entropiei cosmice, câmp gravitațional, universuri separate și spațiu-timpul omogen.

În capitolul III aflăm despre conexiunile geometriei universului cu noi, făcând-se referință la curbura gravitațională a ecuațiilor câmpului lui Einstein, inclusiv teoria inflaționistă. Tot aici, autorul se referă la universul complex la nivelul macro și micro, structuri și legi care acționează în fiecare caz în parte.

În capitolul IV autorul abordează problema găurilor în univers, cu explicația noțiunilor de gaură neagră și gaură albă, despre paradoxul informației găurilor negre și entropia acestor fenomene. Astfel, problematica dată rămâne încă în proces de studiu experimental. Miza în acest aspect se pune pe Collider-ul institutului CERN.

Capitolul V face referință la fizica cuantică, pe care autorul o consideră drept viitorul astrofizicii. Tot aici se vorbește despre caracteristicile cosmologice ale universului. Având în vedere concepția de univers 4-dimensional, stabil, balansat și non-conflictual, se face referință la principiul incertitudinii Heisenberg-Planck. În acest capitol se pune întrebarea despre existența etică a universului, etica Cosmosului, din care reiese etica Cunoașterii, bazate pe exploatare și cercetare, fapt ce descrie rolul umanității în acest sens.

În capitolul VI autorul pune în evidență faptul că fundamentul fizicii contemporane este teoria câmpurilor cuantice ce propune trei explicații principale, a treia fiind predominantă – Modelul Standard. Tot aici se abordează problema bozonului Higgs, care reprezintă elementul cheie al Modelului Standard. De asemenea, în acest capitol se vorbește și despre diferența legilor și conceptul de timp la nivel micro la macro, interacțiunea universurilor, cum ar fi universul complex și bozonul Higgs.

Capitolul VII este dedicat problemelor originii universului mai mult din punct de vedere filosofic, mai ales poziția lui I. Kant, sau dialectica, cum ar fi exemplul „cauzei-efectului" drept concepție metafizică, repetarea universului, săgeata timpului, asimetria, unica direcție etc.

În capitolul VIII autorul face o retrospectivă a celor zece ipoteze contemporane principale, care au un grad sporit de susținere în mediul savant, cât și teoria cosmologică a entropiei minime, prin intermediul căreia s-ar putea explica simplificat originea universului.

Capitolul IX reprezintă, în esența sa, o joncțiune dintre cosmologie și civilizație. Se subliniază că cosmologia înglobează în sine fizica teoretică și astrofizica, ea stă la baza principalelor descoperiri, care au pus fundamentul elaborării multor tehnologii actuale.

Caracterul popular-științific al cărții este accesibil pentru un cerc larg de cititori, interesați de originea universului.

Pavel Pereteatcu,

Doctor conferențiar universitar,

Cercetător la Facultatea de Științe Reale, Economice și ale Mediului, Universitatea de Stat „Alecu Russo"din Bălți, Republica Moldova

Cuvânt înainte

„Două lucruri umplu mintea de o veșnic înnoită și sporită admirație și venerație, cu cât mai adesea și mai străduitor se îndreaptă reflecția asupra lor: cerul înstelat deasupra mea și legea morală din mine."

Immanuel Kant

În Grecia antică exista o zicală precum că „universul trebuie căutat în mijlocul stelelor. Ultimele decenii această zicală a devenit foarte actuală în rândul astrofizicienilor. S-a întâmplat asta atunci, când savanții au demonstrat reacțiile nucleare ale stelelor, când au explicat acel generator de elemente stelare, care stă la baza evoluției cosmosului, fără de care noi nu am fi existat. Materia și energia universului sunt atât de imense, încât este greu de conceput. Putem să-l numim „univers sau „universuri", putem să îl catalogăm cosmos simplu sau complex, să îl definim patru-dimensional sau unsprezece-dimensional, să-i intuim originea, să-i prognozăm finalul, însă totul are un început – toți suntem fii și fiice ai bătrânului nostru cosmos. Putem spune cu fermitate că universul este părintele veridic al nostru.

Fizica universului a fost și este produsul curiozității umane. Nici o teorie din fizică nu poate fi completă apriori, iar teoriile sunt doar o parte a unui mare sistem de fenomene și legi studiate ale cosmosului. Este curios de a înțelege ce stă în spatele legilor descrise de savanți, cum s-a ajuns la constatarea și descrierea acestor legi. Orice lege a mecanicii cuantice, fie a spațiu-timpului este un produs a zeci și zeci de experimente ghinioniste, banale, uneori reușite, experimente cu privire la cercetarea fenomenelor cosmologice și cuantice. Zi și noapte sunt demarate acceleratoare de particule, reactoare nucleare, telescoape spațiale, misiuni planetare, savanții numără până și fotonii generați în laboratoare, știința treptat se transformă în speranța omenirii, într-o nouă treaptă de dezvoltare a civilizației.

Sute de ani la rând astronomii din toate timpurile au încercat să măsoare distanțele cosmice, să calculeze paralaxa unghiurilor stelare, luminozitatea și mișcarea corpurilor cerești, descoperind tainele universului la propriu. Aceasta este o metodă de cercetare obiectivă a fenomenelor. Foarte reușit despre această metodă a scris savantul Carl Sagan: „Este greu de descris și conceput cât de strălucitoare este o stea dacă o privești câteva ore la rând încontinuu, astronomul Huygens știa asta foarte bine. Însă cât de încântat ar fi fost el, dacă ar fi citit rezultatele măsurărilor contemporane, precum că steaua Sirius este etalonată drept un obiect mai strălucitor decât Soarele. El ar fi venit entuziasmat cu un răspuns – Sirius este la 8,8 ani-lumină distanță de la noi!"¹

Ce folos ne aduce oare cunoașterea cosmosului? Oricum, foloase sunt multe: dispunem de telescoape și stații spațiale ultrasensibile și complexe, savanții măsoară încontinuu diverse fenomene cosmice, infirmă sau descoperă ipoteze și ecuații ale fizicienilor teoreticieni, descriu lumea particulelor elementare și creează premisele dezvoltării tehnico-științifice pentru mulți ani înainte. Noi trăim în perioada de aur a gândirii științifice. Fără descoperirile lui Huygens, Bohr și a multor altor savanți, fără cunoașterea cosmosului și a mecanicii cuantice, noi nu am fi avut nici lămpi electrice, nici măcar unelte simple cotidiene.

Această carte este o călătorie popular-științifică în istoria dezvoltării științei despre cosmos, în sistematizarea evoluției gândirii despre originea universului, în cercetarea fenomenului spațiu-timpului și evaluarea entropiei² universului. Aș crede că peste un anumit timp va apărea un nou Immanuel Kant, care va încerca să pună punctul pe „i" în descoperirea tainei originii universului, va explica cu lux de amănunte apariția spațiu-timpului și mașinăria particulelor elementare. Însă până la acel moment noi toți avem o misiune importantă – de a condiționa și stimula noile descoperiri științifice despre cosmos, de a ne întreba ce va fi în continuare cu universul nostru.

1. Ce este universul

„Universul, care se află în extindere, poate fi trasat cronologic în ordine descrescătoare până la momentul în care acesta se reduce la un singur punct."

Georges Lemaître

Este suficient să ne sustragem măcar pentru o singură zi de la supraaglomerarea orașelor contemporane, să plecăm undeva într-un loc pitoresc, într-o câmpie, să privim seara în liniște la bolta înstelată, și instantaneu vom descoperi o lume nouă, lumea visurilor lui Socrate, lumea cerului înstelat al lui Galileo Galilei, universul idealismului romantic al lui Giordano Bruno. Omul întotdeauna a aspirat spre stele, prin greutăți a venerat frumosul și a căutat universul, nu în zadar romanii spuneau: „Per aspera ad astra" (lat., Seneca – pe căi anevoioase către stele).

La capitolul constituției universului curiozitatea umană se manifestă încă din preistorie. Această sete nu este una abstractă și lipsită de sens, ea stă la baza dezvoltării multor ramuri ale științei și civilizației. Oamenii permanent căutau răspunsul la întrebarea ce este universul, căutau o formulă obiectivă, populară și actualizată a fenomenelor cosmice. Din punct de vedere filosofic, noi toți intuim niște legități obiective sau percepții subiective cu privire la posibilul început, dinamica și finalitatea cosmosului, adesea ne întrebăm de ce a apărut timpul, de ce s-a format civilizația. De mai multe sute de ani astronomii privesc cerul înstelat și luna misterioasă, își pun întrebări filosofice cu privire la constituția universului, întrebări vechi de mii de ani. Filosofia ne dă răspunsuri abstracte, religiile vin cu explicații subiective sau dogmatice, știința ne dă răspunsuri obiective însă incomplete, vorba lui Hegel – adevărul este undeva la mijloc, în sinteza tezelor și antitezelor, iar această sinteza trebuie să o facem doar prin prisma descoperirilor științifice.

Pentru a înțelege materia universului trebuie să facem distincția dintre filozofie și fizică, dintre transcendental³ și material/empiric. Din punct de vedere al logicii formale, aceste două discipline nu se contrazic, ele se completează reciproc. Metodele științifice ne deschid calea cercetării universului în forma sa obiectivă, în ipostaza primară și detectabilă a cosmosului, ne permit să analizăm critic miturile antice. Pe de altă parte, analiza transcendentală, bazată pe matematică și logica formală nicidecum nu este un tabu, iar a pune întrebarea ce este dincolo de univers este chiar salutabil. Mai mult ca atât,